de Clara Volintiru
Odată cu numeroasele schimbări societale în perioada contemporană, trebuie să dezvoltăm și o schimbare a paradigmei adminstrative. Întreaga mea activitate profesională, de cercetare, a pendulat între analiza comportamentului individual și analiza dinamicii instituționale. Astfel, am evaluat atât mecanismele prin care se formează rețele și mecanisme informale, cât și impactul acestora asupra structurilor formale. Inovativ este din punctul mei de vedere felul în care eliminăm diletantismul profesional prin interconectarea, la nivel profund, a subiectelor cercetării. Astfel, tendințe puternice și adânc încastrate se pot releva observatorului avizat.
În prezent fac parte din echipa proiectului internațional de cercetare „Willing to Pay? Testing Institutionalist Theory with Experiments”[1], al cărui investigator principal este profesorul Sven Steinmo. Acest demers de cercetare inovativ urmărește să avanseze cunoașterea colectivă cu privire la factorii și condițiile ce influențează nivelul de conformare fiscală a cetățenilor din Anglia, Italia, România, SUA și Suedia. Acest obiectiv de studiu este cu atât mai important cu cât în contextul contemporan, statul bunăstrării și structura redistributivă a bugetului public întâmpină o serie de provocări semnificative: ponderea dominantă a segmentului demografic vârstnic, susținerea publică față de serviciile publice în contextul unei diversități etnice crescute, precum și slaba încredere a populației față de performanța instituțiilor guvernamentale și administrative.[2]
Politica fiscală este poate cel mai auster subiect de analiză din perspectiva sistemelor de taxare, dar odată ce înțelegem că întreaga arhitectură a statelor naționale este dependentă de plata taxelor, acestea se relevă a fi sistemul circulator al organismului statal. Astfel, din cote și procente abstracte, politica fiscală devine poate cea mai dinamică și semnificativă temă a politicilor publice. Întrebarea ce animă o axă cheie a cercetării în domeniul fiscal este: de ce state moderne și dezvoltate aplică politici publice atât de diferite în ceea ce privește sistemul fiscal și politica de redistribuție, în condiții de constrângeri relativ similare?[3]. Relevanța mai largă a analizei disponibilității de plată este în fapt înțelegerea resorturilor principale ce determină subordonare cetățenilor față de autoritate, precum și încredere acestora în instituțiile reprezentative.
Am studiat și practic științele sociale. Nu am avut nevoie, până să încep analizele experimentale, de laborator pentru a fi cercetător, pentru că în astfel de discipline suntem norocoși să avem întreaga paletă de interes accesibilă, în jurul nostru, la nivelul întregii societăți. Am baza în specializarea de economie internațională, domeniu în care activez și în calitate de lector al Departamentului de Relații Economice Internaționale (REI), în cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE). Studiile mele includ un Master în politici comparate, cu specializare în studiul conflictelor la London School of Ecoomics and Political Science (LSE) și Master de cercetare în științe politice (LSE). Activitatea profesională de cercetare am desfășurat-o atât în planul consultanței în sectorul privat, cât și pe parcursul a două doctorate: unul în economie politică (REI) și unul în științe politice (LSE).
Politici publice bazate pe analize comportamentală
Guvernarea nu este un act de putere, ci de profundă și împovărătoare responsabilitate. În momentul în care detalii legislative și normative pot schimba în bine sau în rău viața unui om, este evident că sensul și consecințele acestora trebuie să fie pe deplin cunoscute decidenților. Ar fi deja redundant să spunem că în România se adoptă măsuri administrative și guvernamentale fără a estima impactul lor. Informația mult mai semnificativă este că din păcate în multe dintre statele dezvoltate ale lumii se întâmplă același lucru. Mai mult, din lipsă de resurse sau timp, implementându-de măsuri cu aplicare universală, devine imposibil de evaluat și monitorizat post factum impactul lor. În momentul de față guvernarea se bazează prea puțin pe știință în sens larg și mult mai mult pe conjuctură și oportunitate.
Reacția de contrapondere vine din zona inițiativelor politice de tip NUDGE[4]. Apetitul comunității internaționale față de răspunsurile științelor comportamentale este confirmat încă din 2002, când profesorul american Daniel Kahneman a primit premiul Nobel pentru activitatea sa profesional în domeniul psihologiei alegerii și a economiei comportamentale. Dacă popularitatea lui Kahneman este în continuare foarte mare, generând o înțelegere accesibilă maselor despre modul în care gândim[5], cel cu care a împărțit premiul Nobel pentru economie, Vernon Smith este mai puțin cunoscut de publicul larg. Acesta din urmă însă este cel care a pionierat cercetarea experimentală în științele economice.
Bazele interpenetrării procesului de analiză comportamentală cu cel de dezvoltare a politicilor publice au fost puse odată cu dezvoltarea unor unități dedicate, pe lângă forumurile decizionale. Cel mai renumit exemplu este Behavioural Insights Team (BIT)—denumită colocvial „Nudge Unit”, ce a fost înființată în 2010 ca parte a cabinetului primului ministru, David Cameron. Această entitate de analiză a informat pe parcursul anului zone de politici publice variate: servicii de sănătate (ex: donarea organelor[6]), sistem de asigurări sociale și pensii, schimbări climatice, siguranța consumatorilor, prevenirea criminalitării.[7] Începând cu 2014 această unitate a devenit o companie privată, cu acționariat public, sub conducerea lui David Halperan, în special din considerente financiare, putând în această nouă calitate legală să adune fonduri private considerabile în scopul desfășurării amplelor sale analize. În contrapondere, controlul asupra acestei unități este și mai lipsit de transparență decât înainte.
Există o serie de critici semnificative aduse acestui tip de analize comportamentale în fundamentarea manierei de implementare a politicilor publice. Deși susțin spirirtul inovativ și utilitatea în eficientizarea actului guvernamental și adminsitrativ, recunosc la rândul meu, că unitățile de „nudge” din lumea vestică au la ora actuală o abordare manipulativă asupra cetățenilor. La fel cum tehnici psihopedagogice pot îndigui reacțiile unui copil sau tânăr elev, la fel și aceste instrumente comportamentale pot îndigui reacțiile consumatorilor și ale cetățenilor. Întrebarea care persistă în aceste circumstanțe este: în ce măsură se limitează liberul arbitru și libertatea deciziei?
Giles Saint-Paul avertizează încă din 2011 asupra riscurilor intrinseci de guvernare paternalistă aferente unei astfel de abordării interpretativiste asupra politicilor publice (Interpretative Policy Analysis – IPA) în volumul său întitulat „Tirania utilității”[8]. Alte publicații academice se raportează direct la cazul unității de analiză comportamentală a cancelariei britanice, acuzând ineficiența unei astfel de abordări, în raport cu principalele probleme sociale, precum echitate și incluziune.[9]
În suportul acestui tip de analize de fundamentare persistă însă argumentul eficienței. Măsurile de politici publice și mecanismele de implementare ale acestora ce au fost informate de analize psihologice și comportamentale prealabile și-au dovedit utilitatea crescută. Mai mult decât atât, cele mai recente tendințe în analizele internaționale sunt de a lua concomitent în calcul tendințele socio-culturale—la nivelul societății, cât și cele comportamentale—la nivelul individului, atunci când evaluăm potențialul de dezvoltare economică sustenabilă.[10] Noua paradigmă apare astfel ca o dezvoltare integrată a politicilor publice, luând în calcul atât resursele necesare implementării și efectele așteptate (ca și până acum), dar și specificul subiecților și felul în care aceștia vor recepționa impunerile autorității. Validarea acestei abordări la nivelul Uniunii Europene vine prin înființarea recentă a unei Unități de Prognoză și Analiză Comportamentală (Foresight and Behavioural Insights Unit – FBIU), în cadrul DG Joint Research Centre.
Metafora fructului interzis al cunoașterii ne arată și felul în care odată înscriși în cursa impredictibilă a descoperirilor științifice, fără a putea estima întotdeauna în avans impactul lor, este important să păstrăm ritmul inovației suficient de accelerat pentru a reuși să remediem în timp util efectele negative neprevăzute ale planurilor și acțiunilor noastre. Pornind de la studiul de caz al analizei interpretativiste asupra politicilor publice, utilizând noile tehnici de cercetare comportamentală, vreau să extind acest eseu la o discuție și mai amplă privind specializarea profesională. Pentru a sparge frontierele cunoașterii sau pentru a implementa noi paradigme de funcționare, trebuie să existe și o anumită tipologie de agenți ai schimbării/inovării.
Emergența paradigmei inovative în plan profesional: dispersie sau concentrare?
Progresul tehnologic, dar și schimbarea de paradigmă face ca erudiția în sine să nu mai fie suficientă pentru statutul profesional al unui universitar. Tot ceea ce s-a scris și cercetat este bine sistematizat și organizat în noile baze de date academice, astfel încât, progresul în acest domeniu nu mai vine din distingerea tendințelor, ci din impunerea tendințelor. Trebuie să inovăm pentru a fi relevanți, astazi.
Reversul acceleratei penetrări a paradigmei inovației este că din ce mai multe meserii contemporane devin greu de definit, cu atât mai puțin de explicat activitățile specifice celor din afara domeniului respectiv de practică profesională. Nuclee de specialiști se insulează astfel cu egală emfază și frustrare—capcana turnului de fildeș. Cum încadrăm profesional un doctor în filozofie care desfășoară ample proiecte de cercetare neuronală pe procesul decizional al indivizilor? Cum încadrăm profesional un arhitect ce petrece mai mult timp realizând coduri de programare decât desen tehnic? Cum încadrăm un economist ce dincolo de serii de date se scufundă în arhivele istorice pentru a discerne tendințele viitoare? Întrebarea sintetică poate fi formulată astfel: profesioniștii au mai multe specializări, sau din suma profesiilor rezultă un specialist?
Nu există un răspuns simplu la această întrebare, la fel cum nu este simplu uneori să reconciliem viziunile de viață ale generațiilor diferite. Din epoca specializării intensive într-un anumit domeniu de expertiză, primim avertizarea că „personalitățile multiple” profesionale duc la dispersie, diminând capacitatea unui individ de a face o contribuție distinctivă în societate. În fapt, regăsim în mare măsură confirmarea auguriilor sumbri asupra dispersiei: de la copii cu deficit de atenție, până la tineri adulți șomeri, în ciuda parcurgerii mai multori cicluri de specializare profesională.
Perspectiva este însă una optimistă: prin interdisciplinaritate și cooperare, se capacitează calitățile individuale într-o manieră fără precedent în „specializarea muncii”. Interdiciplinaritatea nu înseamnă numai echipe mixte de specialiști (acesta este primul pas), ci înseamă efuziune profesionlă. Jocul cu mărgele de sticlă. Acea etapă în care suma profesiilor rezultă un specialist. Ne este greu să distingem domeniul în care acești oameni devin specialiști, pentru că granițele în sine se dispersează. Prin cumulul mai multor arii de activitate profesională, putem regăsi astăzi acea categorie a forței de muncă, ce prin spirit inovativ, poate răspunde provocărilor contemporane. În esență, inovația rezultă din cunoaștere—teoretică, practică, explorativă, interdisciplinară, multiplicată prin noile mijloace tehnologice până când poate sparge granițele și limitările existente.
[1] „Dispus să plătească? Testarea teoriei instituționaliste prin experimente”
[2] http://www.svensteinmo.com/willing_to_pay.html
[3] Steinmo, S. (2010). The evolution of modern states: Sweden, Japan, and the United States. Cambridge University Press.
[4] Termen englezesc ce se traduce prin „împingere” sau „ghiont” care este folosit în sensul realizării acelor condiții minimale ce pot stimula un anumit tip de reacție
[5] Kahneman, D. (2011). Thinking, fast and slow. Macmillan.
[6] BIT (2013) Applying Behavioural Insights to Organ Donation
[7] BIT (2015) A head for hiring: the behavioural science of recruitment and selection; BIT (2011) Behaviour change and energy use: behavioral insights team paper; BIT (2012) Fraud, error and debt: behavioural insights team paper
[8] Saint-Paul, G. (2011). The tyranny of utility: Behavioral social science and the rise of paternalism. Princeton University Press.
[9] Goodwin, T. (2012). Why we should reject ‘nudge’. Politics, 32(2), 85-92.
[10] Banca Mondială (2015) Mind, Society and Behaviour
| SECTIUNE DEZVOLTATA CU SPRIJINUL ROMGAZ |
