Dr.Ing. Florin MUNTEANU
m.c. al Academiei de Științe Tehnice din România
Rezumat:
Lumea se schimbă, iar schimbarea a devenit azi exponențială. Suntem în plin proces de generalizare a Societății Informaţionale şi de germinare a Societăţii Cunoaşterii, în care valorile se schimbă radical: produsele se dematerializează, inovativitatea şi creativitatea capătă pondere mare în timp ce produsul tangibil poartă valoare adăugată din ce în ce mai mica; durata de viaţă a produselor de orice fel se reduce continuu contribuind la o piaţă globală cu aspect turbulent şi evident puţin predictibil. Toate aceste observaţii nu fac decât să fundementeze necesitatea de schimbare a sistemului educaţional la nivel planetar. Este prezentă și intensă activitatea de îmbunătățire a structurii planului de învățământ, de definire și formare de noi competențe, specifice unei societăți moderne. Un lucru rămâne însă mult prea puțin abordat: inserarea noului conținut conceptual, teoretic și aplicativ definit generic prin așa numita paradigmă a Complexității. Programul educațional NEXUS își propune să contribuie la formarea tinerilor pentru noua piață a Cunoașterii, în care devin esențiale cunoștințe legate de: –evoluția proceselor neliniare care evoluează departe de echilibrul termodinamic, – metodologii de abordare a proceselor complexe precum geostazia planetara sau a relației dintre inteligența artificială (Cyber physical systems) și societate (Cyber Social Systems), – modalități de acțiune pentru eradicarea analfabetismului funcțional și formare a unei atitudini proactive, integrative bazate pe auto-evaluare și învățămant continuu.
1. Introducere
Procesul educaţional nu este doar unul birocratic, definit prin articole de lege ci o necesitate majoră, prin care o societate, o naţiune îşi poate afirma identitatea şi supravieţui în evoluţia socio-economică globală. Conţinutul curricular şi tehnologia didactică nu sunt “obiecte” abstracte, utilizate doar în negocierea ponderii unei materii în detrimentul alteia, ci un rod al înţelepciunii sociale, un instrument util în transformarea şi adaptarea continuă a Omului la evoluţia exponenţial-accelerată a Cunoașterii. În orice caz, problema educaţiei este o problemă ce nu poate fi judecată din perspectiva unei materii sau a alteia, de la catedră (oricât de multă experienţă didactică ar avea cineva). Actul educaţional trebuie să exprime şi să sprijine necondiţionat formarea unui Om şi nu “producţia” unei “piese de schimb” pentru un mecanism social, indiferent de sorginte. De aceea este strâns legat de cerinţa unui moment istoric, de nevoile induse de nivelul tehnologiei, a cunoştiinţelor disponibile la un momendat în plan global.
Restructurarea unei societăţi nu se poate face doar prin impunere politică ci prin angajarea în acest process complex a profesorilor, a celor ce au menirea să educe şi să iniţieze la toate scările, resursa umană. De asemenea, restructurarea nu se poate face în absenţa unei viziuni coerente asupra evoluţiei umanităţii, asupra modificărilor apărute în stilul de viaţă, la nivelul grupurilor mai mari sau mai mici. Nu se poate face fără experienţă în abordarea inter şi transdisciplinară a unei Realități ce evoluează continuu sub presiunea descoperirilor științifice. Ori, toate acestea presupun în primul rând o reeducare a educatorilor (profesori, părinți, societatea în general văzută ca mediu de educație informală) în spiritul noilor cerinţe ale vremii.
“Problemele importante cu care ne confruntăm azi nu pot fi rezolvate la acelaşi nivel de gândire la care eram atunci când le-am provocat.”
Albert Einstein
2. Nevoia unei schimbări de paradigmă
Creşterea exponenţială a dinamicii vieţii socio-economice moderne în contextul globalizării şi al schimbărilor climaterice, exercită o presiune enormă asupra fiecărui individ. Încercarea de a supravieţui în acest mediu turbulent, în care predicţia evenimentelor înconjurătoare este din ce în ce mai dificilă, necesită un efort de adaptare continuă, dar şi asumarea eşecului. Este ştiut că orice punct critic (dilemă, alegere), presupune o schimbare şi impune o decizie. Tensiunea psihică indusă de incertitudinile ce însoţesc din principiu orice decizie într-o evoluţie nepredictibilă principial este în măsură să afecteze omul la nivel emoţional şi mental. În lipsa unei viziuni corespunzătoare sensului acestei evoluţii dinamice a Ralităţii şi utilizând doar concepte şi cunoştiinţe specifice unei etape istorice ce admitea o aproximaţie liniară şi o abordare newtoniană, omul modern face faţă din ce în ce mai greu stresului, fapt evidenţiat atât prin degradarea continuă a calităţii vieţii la scara întregii planete cât şi de scăderea performanţelor sistemului imunitar în general, cu consecinţe dramatice în degradare continua a stării de sănătate fizică şi psihică a societatii la scara globala.
Definirea conceptului de dezvoltare durabilă, în contextul schimbărilor climatice induse de dinamica factorilor antropici pe fundalul evoluţiei planetei Pământ, necesită un cadru conceptual coerent, capabil să evidenţieze şi să operaţionalizeze modalităţi concrete de abordare. Pornind de la cea mai cunoscută definiţie care afirmă că: “dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi” [1] putem înţelege imediat dificultatea problemei căci, o creştere continuă a consumului este dictată de cerinţele unei societăţi aflată în plin proces de globalizare, în timp ce refacerea resurselor materiale implică procese naturale ce nu pot fi accelerate dincolo de o limită. Altfel spus, dificultatea rezolvării problemei rezidă în caracterul antagonic al celor două procese implicate:
-unul divergent, dictat de satisfacerea cerinţelor din ce în ce mai sofisticate ale societăţii moderne şi
-unul limitativ, dictat de finitudinea resurselor şi a capacităţii de regenerare a acestora.
Competiţia dinamică a acestor două procese ce definesc relaţia dintre nevoi şi posibilităţi, în lipsa unei anume corelaţii, conduce la instabilitate socio-economică şi pune în pericol însăşi supravieţuirea speciei umane. Din această perspectivă, am putea afirma că dezvoltarea durabilă este un proces COMPLEX [2], în sensul definiţiilor şcolii de la Santa Fe [3], fapt pentru care, abordarea sa pragmatică impune utilizarea unei baze conceptuale specifice, centrate pe cunoaşterea profundă a cuplajelor şi interacţiunilor dintre subsistemele ce asigură stabilitatea bio-geodinamică a planetei Pământ. [4] Ori acest deziderat în sine necesită atât o redefinire a tehnicilor şi metodelor de investigare, de modelare şi simulare cât şi luarea în considerare a intenţionalităţii umane ca factor activ în generarea unor procese şi fenomene fizice, biologice sau sociale. Altfel spus, însăşi supravieţuirea Omului pe Terra depinde de capacitatea de a crea şi inova în baza unei noi viziuni asupra Universului, a rolului Omului în stabilizarea vieţii, viziune care să permită percepția Naturii ca pe un fenomen holist, respectiv să aducă în centrul atenţiei educaţia şi iniţierea Omului ca fiinţă spirituală (şi nu doar ca resursă) [5].
Paradigma Complexității, alaturi de neuroștiințe, de știința computațională și a Inteligenței artificiale, oferă cadrul teoretic și metodologic util nu doar pentru cercetare fundamentală, ci în special pentru fundamentarea științifică a domeniilor considerate azi umaniste: drept, sociologie, medicină, mediu. Abordarea inter- si transdisciplinară este condiționată de asimilarea și integrarea într-o nouă viziune coerenta a cunoștințelor furnizate de știinta fundamentală. Pe aceasta nouă bază conceptuală se dezvoltă meserii noi, oportunități pentru noua generație: jurisdinamică, socio-fizică, ecolonomie, astro-biofizică, astro-bio-geodinamică, foresight, nexialism, management transformational. Să nu uităm că sistemul de învățământ pregatește resursa umană pentru un viitor din ce în ce mai dinamic, nepredictibil sau altfel spus pentru meserii ce azi nici nu există.
“Cred că noul secol va fi secolul Complexităţii”
Stephen Hawking.
3. Câteva precizări legate de paradigma Complexității
În 1996, Kauffman definește un system complex astfel: “un sistem complex poate manifesta proprietăţi ce nu pot fi cu-adevărat explicate prin studiul oricât de amănunţit al elementelor componente. Întregul, într-o manieră complet nestatistică poate manifesta proprietăţi emergenete, colective, prorpeităţi care nu au nici o semnificaţie în cadrul dinamicii părţilor“. Altfel spus, întregul are legi proprii ce izvorăsc din dinamica părţilor şi care se manifestă atâta timp cât întregul nu este fragmentat.
În 1997, Bar-Yam precizează: “pentru a înţelege comportarea unui sistem complex trebuie să înţelegem nu numai evoluţia părţilor ci şi modul în care acestea, interacţionând generează însuşi întregul”.
În 1998, Cilliers afirmă: “complexitatea nu este localizată undeva la un anumit nivel de structurare al unui sistem. Deoarece complexitatea este o proprietate născută din interacţiunea părţilor ce îl compun, complexitatea se manifestă doar la nivelul sistemului însuşi.“
Definiţiile evoluează treptat și sugerează că, pentru a surprinde esenţa complexităţii nu se poate utiliza abordarea clasică ce presupune fragmentarea întregului şi studiul părţilor astfel izolate, urmată de o sinteză a datelor obţinute (conform principiului superpoziţiei).
Altfel spus, a surprinde şi caracteriza Complexitatea presupune un cadru ontologic nou, un set de concepte şi o metodologie respectiv o tehnică experimentală adecvată, calitativ diferită de cea cu care ne-am obisnuit de-alungul celor cateva sute de ani de abordare cauzala, determinista, newtoniană.
Știinţa Complexităţii s-a structurat prin integrarea unor teorii, modele si concepte furnizate de Sinergetică, Teoria catastrofelor. Geometriea Fractală, Teoria haosului, Teoria sistemelor disipative, a Automatelor celulare şi Calculatoarelor neuronale, teoria rețelelor etc.
Ştiinţa Complexităţii poate fi considerată o sumă de modele şi teorii capabile să permită înţelegerea raportului: local – global, parte- întreg într-o manieră suficient de generală ca să poată fi aplicată de la studiul viului, pornind de la gene către organisme şi ecosisteme, şi până la studiul tranziţiilor de la atomi la materiale şi produse, de la calculator la reţele locale şi internet, de la cetăţean la grup şi societate [6].
Ştiinţa complexităţii poate fi vazută ca o ştiinţă integratoare, capabilă să asigure un mod de abordare transdisciplinar, să genereze străpungeri între domenii diferite de cunoaştere, să creeze punţi de legatură între specialiştii diferitelor domenii de studiu şi nu în ultimul rând să accelereze fluxul de cunoştiinţe şi informaţii către societate. Prin capacitatea de a angrena echipe interdisciplinare formate din specialişti proveniţi din şcoli şi culturi diferite în studii de importanţă strategică precum cele impuse de implementarea dezvoltării durabile, această ştiinţă a Complexităţii este consierată azi pilonul central ce permite restructurarea cunoştiinţelor dobândite până în prezent de omenire, într-o paradigmă coerentă, comprehensibilă la toate nivelele sociale şi generatoare a principalelor activităţi impuse de co-evoluţia Om-Mediu, fapt asigurat prin fundamentarea designului, controlului şi utilizarea unor produse şi sisteme cu un nivel de complexitate fără precedent.
Sunt de notorietate azi aplicaţii ale studiilor privind Complexitatea precum:
- Miniaturizarea antenelor pentru telefoanele mobile prin aplicarea geometriei Fractale (antene fractale) – aplicaţie Motorola,
- Diagnosticul precoce al cancerului prin analiza fractală a tumorii, efectuată de un calculator neuronal – primul brevet în domeniu obţinut de Health Discovery Corporation,
- Resuscitarea netraumatică a infarctului de miocard prin tehnologia oferită de „controlul Haosului”- aplicaţie Philips
- Transmisia supersecurizată a informaţiei prin sincronizarea oscilatoarelor haotice (comunicare prin „haos”)- tehnica militară,
- Evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei în organizaţii prin aplicarea tehnicilor şi metodelor de simulare şi măsurare specifice paradigmei Complexităţii – consiliere în Resurse Umane ale unor firme prestigioase precum PriceWatherhouseCooper.
Din perspectiva aplicaţiilor de mai sus putem spune ca omenirea se află în faţa unui salt ce presupune valorificarea unei noi resurse: Informaţia complex procesată. Aşa cum petrolul a revoluţionat economia pe Terra şi a definit practic structurile de putere economică şi politică, tot aşa este de aşteptat să se întâmple şi cu această nouă resursă, cu diferenţa că sursa este practic inepuizabilă. Altfel spus, bunastarea va fi de partea acelora care vor înţelege cu o clipă mai devreme importanţa şi potenţialul economic al acestei noi resurse, mult mai eficace dar şi mult mai dificil de definit, fiind asociată Minţii, Cunoaşterii şi mai puţin Materiei.
4. NEXUS- program educațional, complementar
Programul Nexus este un program educațional inițiat în 1996 de Centrul pentru Studii Complexe-centru UNESCO (CSC) și conceput pentru a integra într-o viziune coerentă, unitară, cunoștințele primite în cadrul sistemului de educație formală. Programul se constituie într-o inițiativă a societății civile venită în sprijinul procesul educațional formal și orientată către eradicarea analfabetismului functionalși formarea unor specialiști în domenii ce necesită o abordare integrativă, trasdisciplinară precum cercetarea exploratorie sau de foresight. Programul include trasferul de concepte, modele, teorii specifice științei complexității fiind asftel și un ”up-grade” al bazei de cunoștințe transmise astăzi în procesul de educație formală.
Programul NEXUS este fundamentat câteva adevăruri simple, care, în societatea românească de azi, sunt de multe ori ignorate:
- – Omul este sursă a creaţiei umane şi nu doar o simplă resursă.
- – Rezultatele creaţiei umane devin resurse pentru dezvoltarea umanităţii.
- – Cercetarea fundamentală este generatoarea puterii de a crea, dată atât de forţa de a transfera experienţa în abstract cât şi de priceperea de a găsi căi de concretizare a înţelegerii dobândite prin abstractizare.
- – Rezultatele cercetarii fundamentale înzestrează o naţiune cu rafinament, îi conferă prestigiu şi îi dau şansa de a privi cu încredere spre viitor.
- – A deveni cercetător înseamnă a împlini prin cultivare vocaţia personală de cercetător, dar înseamnă şi a avea şansa de a fi fost motivat de către mediu pentru a vedea în vocaţia cercetării o şansă de împlinire socială.
- – A activa ca cercetător înseamnă a fi înzestrat cu abilitatea de a conlucra în echipe şi în comunităţi de cercetare competitive – această înzestrare se realizează numai prin antrenarea, celui care este un cercetător în devenire, în grupuri care desfăşoară în mod efectiv activităţi de cercetare.
Programele şi proiectele elaborate sub acest generic au urmărit constant generarea unui cadru adecvat pentru cultivarea vocaţiei de a cerceta, pornind de la consideraţia că această preocupare a fost prea mult şi prea de demult neglijată, pe întreaga verticală a educaţiei şi pregătirii profesionale din România.
Cercetarea ştiinţifică nu este o simplă profesiune! Este rezultatul îmbinării între o “chemare” personală şi o sumă de deprinderi însuşite prin practică, obţinute odată cu transformarea în înţelegere a unui fundament solid de cunoştinţe. Aceste cunoştinţe sunt dobândite prin educaţie intelectuală sistematică dar şi prin spirit autodidact, în cursul unor procese de învăţământ non-formal, continuu și într-un mediu social pregătit să ofere o educație informală orientată către adaptarea continuă la nou.
Programul NEXUS stimulează şi agregă într-o manieră personalizată, multidisciplinară și multi-vârstă, activități menite să dezvolte colaborarea şi comunicarea continuă între cele trei niveluri de dezvoltare educaţională formală:
- la nivel universitar, programul stimulează activitatea de cercetare studenţească orientată către teme de înalt nivel tehnico-ştiinţific (cu prioritate in dezvoltarea și valorificarea paradigmei Complexității, activitate efectuată în special în cadrul proiectelor de licenţă, masterat şi doctorat);
- la nivel liceal, programul urmăreşte cu prioritate identificarea şi motivarea tinerilor cu deschidere către o carieră tehnico-ştiinţifică, respectiv formarea principalelor abilităţi şi deprinderi necesare desfăşurării activităţilor în cadrul unor echipe capabile să abordeze tematici complexe, utile la nivel socio-economic, valorizând astfel competenţele individuale;
- la nivelul gimnazial şi al cluburilor de tineret programul sprijină activităţi de tip edutainment
Această abordare integrată a activităţii educaţionale din cadrul programului NEXUS asigură continuitatea procesului formativ pentru tinerii cu deschidere către o carieră tehnico-ştiinţifică, cărora însă le formează și sensibilități menite să conducă la înțeleagrea și respectarea Naturii, a întregul Pământ văzut ca Planetă vie. Implicarea tinerilor în rezolvarea unor proiecte concrete şi de utilitate socială sau economică reală, alături de cercetători consacrați și profesori universitari, asigură cadrul de formare al principalelor abilităţi cerute de integrarea într-o Economie a Cunoaşterii: implicare, asumare, lucru în echipă, auto-evaloare, auto-dezvoltare.
La nivel liceal, s-a dezvoltat programul NEXUS-T, implementat ca experiment pilot în București (Liceul theoretic ”Tudor Vladimirescu”; 1999- 2011 [7]), Suceava (Colegiul Național ”Petru Rareș”; 2008) și Buzău (Colegiul Național ”B.P.Hașdeu”; 2009).
Ca și noutate programul a presupus:
- a) amenajareaunui spaţiu dedicat şi dotat specific pentru documentare, cursuri, dialog şi consultanţă multidisciplinară, desfăşurarea de experimente de laborator (sala Nexus); un spaţiu în care profesorul este mentor pentru elevi dar și discipol în raport cu grupul de coordonare academică asociat proiectului. Această dublă postură a profesorului asigură atât dezvoltarea profesională continua cât și formarea competențelor de a colabora multidisciplinar, într-in process de învățare prin descoperire, în cadrul unor proiecte reale;
- b) proiectarea și realizarea unei platforme de cercetare ştiinţifică–ansamblu hard/soft ce permite explorarea experimentală, multi-disciplinară a proceselor şi fenomenelor într-un domeniu de interes (proiectul de cercetare asumat), definit ca tematică generală în cadrul senatului CSC şi definitivat în baza dialogului creativ în cadrul colectivului participant la proiectul NEXUS-T (elevi și profesori din liceu, la care se adaugă consultanți din mediu universitar, centre de cercetare ştiinţifica naţională/ internaţională).
- c) proiectarea și livrarea unui pachet de cursuri suplimentare, atât privind noțiunile de bază din domeniul Complexității, a utilizării sistemelor informatice în cercetare, dar și a acelor abilități academice esențiale pentru desfășurarea coerentă a unui proiect de cercetare: documentare, proiectarea unui model teoretic, proiectarea unui context experimental destinat validarii unei ipoteze, culegerea și procesarea de date experimentale, elaborarea unui raport de cercetare, realizarea unui poster, tehnici de comunicare specifice susținerii publice a unei lucrări științifice). O parte din aceste activități au fost desfășurate în regim de tele-școală şi tele-consultanţă, fiind implicați tineri studenți și masteranzi, voluntari in programul NEXUS [8].
- Rezultatele obținute în programul Nexus-T au permis fundamentarea unei metodologi de identificare și pregatire a tinerilor cu deschidere către cercetare, către inovare. Continuarea colaborării la nivel universitar/academic cu acei tineri ce au parcurs la nivel liceal un asmenea program de formare a demonstrat atât utilitatea dar mai ales necesitatea generalizării la nivel național a unei asemenea tehnologii educaționale, nonformale, complementare. Pregatirea în mediul Nexus a condus la creșterea capacității de adaptare la cerințele acedemice, iar abilitățile și tehnicile dobândite au catalizat comportarea pro-activă, creativă, fiind astfel o garanție a inserării în viața profesională, la un nivel cerut de economia modernă și piața Cunoașterii [9].
5. Bibliografie
[1] General Assembly Resolution 42/187, 11 December 1987. Retrieved: 2007-04-12 (1987)
[2] Gleick, J., Chaos: Making a New Science, Penguin: New York, (1987)
[3] **** http://www.santafe.edu/
[4] Kump, Lee R., Kasting J. F., Crane R.G., The Earth System. Upper Saddle River, NJ: Prentice Hall, (2000)
[5] Lovelock J.E., Gaia: A New Look at Life on Earth, New York: Oxford University Press, (2000)
[6] Munteanu, F., Deschideri spre Lumea Complexităţii, Ed. Univerităţii Bucureşti, p 24-38, (2008)
[7] https://www.scribd.com/doc/71393324/RAPORT-2010-2011-program-NEXUS-TV
[8] https://www.scribd.com/doc/211852677/Education-for-21-th-century
[1] Nexialismul este știința asocierii într-o manierå ordonatå a cunoștințelor dintr-un domeniu al cunoașterii, cu cele ale celorlalte domenii. El furnizeazå tehnici pentru accelerarea procesului de absorbție a cunoștințelor și de utilizare efectivå a ceea ce a fost învåțat.