Clara Volintiru
Sectorul energetic la nivel global trece printr-o mare schimbare de roluri. Poziția de protagonişti a marilor companii energetice de astăzi este pusă sub semnul întrebării în perspectiva următoarelor decenii. Schimbările din piață (competitori, noi tehnologii, fragmentarea lanțurilor de producție internați- onale) fac ca logica de consolidare a marilor companii de la începutul anilor 2000 să nu mai e su cientă pentru a asigura dominația acestora.
Companii emergente din piețe emergente ocupă poziții competitive. Pentru prima oară în istorie o companie din afara lumii vestice poate deveni cea mai valoroasă companie de energie listată la bursă – compania de stat Aramco a Arabiei Saudite. Marile companii energetice din China, India, Bra- zilia şi Rusia au de asemenea performanțe remarcabile pe piața liberă. Ast- fel, diferența dintre companiile de stat petroliere şi companii internaționale petroliere este estompată.
Declinul probabil al marilor companii de petrol şi gaze este însă numai o parte din schimbarea de peisaj. Un ansamblu de elemente tehnologice şi de reglementare pun în circulație noi modalități de asigurare a energiei.
Declinul multilateralismului şi a ordinii globale implică o schimbare a relației geopolitice dintre marile puteri. Acestea abandonează cooperarea în favoarea concurenței (chiar confruntării) economice. O luptă acerbă se pre gurează în sectorul energetic; cursă în care inovația şi autonomia vor cuvinte cheie.
Pentru prima oară în istoria recentă, SUA va deveni exportator net de energie în 2020. Această situație marchează un deziderat prioritar al tu- turor preşedinților americani de la Nixon încoace: autonomie energetică. Performanța administrației Trump vine însă cu sacri carea angajamente- lor de mediu (vezi Ordinul Executiv din martie 2017 prin care se repudiază
de facto angajamentele Acordului de la Paris) şi abandonarea tehnologiilor emergente în sectorul energetic (energie curată). SUA îşi bazează în mare măsură creşterea economică actuală pe boom-ul energetic şi acest lucru va aduce bene cii nu doar companiilor energetice, ci şi actualei administrații în alegerile de anul viitor. Nici un preşedinte în funcție nu a pierdut alegerile pe un context de creştere economică. Avem astfel imaginea clară a obiecti- vului central al strategiei de naționalismului economic (dezvoltată de Steve Bannon): sectorul energetic.
Companii emergente în sectoarele „de nişă” energetice, precum cele de stocare a energiei în baterii vor revoluționa la rândul lor alte sectoare cheie, precum cel al transportului. China investeşte strategic în acest domeniu, ca prioritate națională, în condițiile în care în numai câțiva ani ne putem aştep- ta ca producătorii de vehicule electrice să depăşească cota de piață a liderilor actuali precum Volkswagen sau Toyota.
Dezvoltarea economică la nivel mondial este strict corelată cu cererea de energie. Cu cât o piață se dezvoltă mai mult, cu atât necesarul său de energie va mai mare. Tehnologiile de e cientizare a consumului energetic, precum şi tehnologiile ce permit exploatarea mai e cientă unor rezerve energetice (ex: şisturi, solar) sunt cheia de boltă a dominației economice în sens gene- ral. Bătălia se desfăşoară între marile puteri şi rămâne de văzut cum se vor reîmpărți cotele de piață în câțiva ani.
Marile companii de energie la nivel global
Mix-ul energetic la nivel global este încă dominat de carburanții fosili. Mai mult de jumătate din consumul energetic este asigurat de petrol şi gaz1. Ast- fel încât, marii actori de astăzi continuă să e coloşii petrolieri (supermajors). Rămâne însă de văzut în ce măsură vor rămâne relevanți şi în anii următori, dată ind ponderea în creştere a surselor regenerabile. Un lucru este sigur, asistăm la o confruntare din ce în ce mai intensă între giganții vestici şi companiile din statele emergente. Liberalizarea recentă a acestora din urmă le-a impus pe piața globală ca actori redutabili, dar acest lucru consolidează economic totodată țările de proveniență (ex: China, Arabia Saudită, India, Brazilia, Rusia).
Garnitura marilor companii petroliere din sectorul energetic a cuprins inițial aproape în exclusivitate companii din vest: cele americane (Exxon,
Mobil şi Chevron), cea britanică (British Petroleum BP), cea anglo-olandeză (Royal Dutch Shell) şi cea franceză (Total). Această garnitură, într-o formulă şi mai consolidată (Chevron, Exxon şi Mobil făceau încă parte din Standard Oil Company) au fost renumitul cartel petrolier al secolului trecută (până la criza petrolieră din ’73), sudat inițial de interesele de exploatare din Iran, controlau până la 85% din rezervele mondiale.
Existența şi supraviețuirea acestor coloşi petrolieri la nalul anilor ’90 a depins în mare măsură de capacitatea acestora de a se consolida prin fuziuni şi achiziții. Astfel, Exxon a fuzionat cu Mobil, BP a fuzionat cu o companie americană Amoco (ceea ce îi permite actuala exploatare a zăcămintelor Arc- tice din Alaska), Total a achiziționat o altă companie franceză Elf, Chevron a fuzionat cu Texaco. Această serie de mişcări în piața marilor companii petro- liere a generat o garnitură de companii mamut capabile să domine întregul lanț de producție.
Mai mult decât oricare alta, fuziunea Exxon cu Mobil este cea care a lă- sat o amprentă puternică asupra pieței globale. Ambele companii america- ne sunt descendentele colosului Standard Oil Trust în ințat de Rockefeller la sfârşitul secolului 19. Fuziunea lor punea problema concentrării pieței şi a declanşării clauzelor anti-monopol din legislația americană. Totuşi, în plan intern, cota lor de piață nu depăşea pragul de 15%. Logica acțiunii în comun ne ind dictată de o strategie în aval (distribuție), ci de o strategie față în amonte pe lanțul de producție (investiții în exploatare)2. Înainte de fuziunea celor două companii, investițiile în explorare ale acestora la nivel mondial acopereau planeta. Ambele companii aveau investiții de exploa- tare în SUA, Canada, Marea Britanie, Norvegia şi Emiratele Arabe Uni- te. Exxon mai avea site-uri în exploatare în Tailanda, Malaiezia, Yemen şi Australia. Mobile avea de asemenea investiții proprii exclusive în amonte în Argentina şi Guineea Ecuatorială, dar cel mai mare potențial de randa- ment investițional îl avea în exploatările din Kazahstan, Nigeria, Qatar şi Indonezia. Acestea din urmă aveau totodată un grad mare de risc geopoli- tic şi necesitau un grad de lichiditate pe care compania îl asigura cu greu pe cont propriu3. Dacă la începutul mileniului, investițiile în explorare putea însuma în jur de 500 mil. dolari pentru o companie mare, astăzi numai
rma ExxonMobile are investiții anuale de aproximativ 25 de miliarde de dolari pe an.
Pe valoarea de piață de astăzi, regăsim lista celor mai mari companii din sectorul energetic dominată în continuare de companii cu activitate tradi- țională în petrol şi gaze. ExxonMobil ocupă primul loc cu o capitalizare de 318.77 miliarde dolari în iulie 2019. Pe locul doi de a ă Royal Dutch Shell cu o capitalizare de piață de 257.72 miliarde de dolari. Pe locul trei se a ă Chevron cu o capitalizare de piață de 236.63 miliarde de dolari. Pe locul pa- tru regăsim PetroChina cu 162.24 miliarde de dolari. Mai departe urmează, Total cu 142.59 mld. dolari, BP cu 133.03 mld. dolari, Reliance Industries (India) cu 111.65 mld. dolari, Petrobras (Brazilia) cu 95.94 mld. dolari, Si- nopec (China) cu 89.54 mld. dolari şi Gazprom cu 88.39 mld. dolari.4
Pe scurt, putem observa cum astăzi topul celor mai puternice companii petroliere la nivel global nu mai este dominat de vest (deşi primele trei pozi- ții de capitalizare rămân concentrate de SUA şi Marea Britanie), ci împărțit egal ca număr de companii cu țările emergente (China, India, Brazilia şi Ru- sia).
Această nouă dinamică mondială implică considerente de liberalizare – companiile din BRICs ieşind relativ recent de sub tutela statului în mod for- mal, ele continuând să opereze mult mai vizibil în interes național decât în logica pieței libere. Acestora din urmă li se alătură în momentul de față un colos petrolier – compania Saudită Aramco estimată ca ind cea mai valo- roasă companie petrolieră din lume şi ce urmează să e listată la bursă (IPO) în viitorul apropiat. Achiziția a 20% din compania indiană Reliance de către Aramco sugerează o nouă eră de consolidări corporative, de această dată în- tre giganții țărilor emergente.
În esență, tranziția de la companii de stat la agenți economici pe pia- ța liberă implică o tranziție de la un mod de operare primordial național la unul internațional. Astfel, se discută mai puțin în literatura de specialitate de natura acționariatului companiilor petroliere, ci de companii naționale (National Oil Companies) (NOCs) şi companii internaționale (International Oil Companies) (IOCs).
În esență, companiile naționale (National Oil Companies) (NOCs) au fost mult timp văzute ca auxiliare ale statelor din care provin, a ate sub o formă de protecție sau altă, dar lipsite de competitivitate pe piața liberă în absența
acestor forme de protecție. Cu toate acestea, începând cu PetroChina şi cele- lalte companii chinezeşti şi continuând cu Aramco al Arabiei Saudite sau Re- liance din India, vedem o aplicare din ce în ce mai mare a principilor de piață în logica activității acestor companii. Pro tul îşi face loc ca obiectiv principal şi prin prisma lui îndeplinirea unor obiective strategice de concurență la ni- vel global. Un exemplu elocvent este activitatea de exploatare energetică a Chinei în Africa, Orientul Mijlociu, precum şi în Marea Chinei de Sud. Toate aceste locații internaționale fac subiectul unor dispute geopolitice ce com- pletează dezideratele economice ale companiilor energetice listate la bursă.
PetroChina este un exemplu atipic de companie de stat. Dacă Aram- co – estimată la o valoare de 2 trilioane de dolari, a ales să nu se coteze pe bursă până acum, companiile de stat chineze – PetroChina, Sinopec (com- pania chinezească de petrol şi gaze) şi CNOOC (companie chinezească de exploatări o -shore), au făcut acest pas ca urmare a înțelegerii necesității de a se lista la bursă pentru a juca cu adevărat pe piața internațională. Din momentul în care China a devenit unul dintre cei mai mari importatori de petrol la nivel mondial (este cel mai mare importator în prezent, ind depă- şită doar de Uniunea Europeană ca bloc comercial) a realizat necesitatea de a îşi diversi ca sursele de petrol. Cu o bază puternică internă, importurile de petrol ale Chinei au crescut datorită creşterii producției şi a dezvoltării economice.
Companiile chineze au estompat astfel diferența dintre companii inter- naționale de petrol (IOCs) şi companii naționale de petrol (NOCs) 5.După cum am precizat anterior, începând cu începutul anilor 1990, companiile internaționale de petrol (IOCs) au răspuns provocărilor pieței dezvoltând un model de afaceri mai so sticat, care viza maximizarea valorii acționarilor prin găsirea şi exploatarea tot mai multor rezerve, reducând în acelaşi timp costurile. În ultimii 15 ani, însă, acest model de afaceri a devenit din ce în ce mai ine cient6.
Prezența pe piața multor țări dezvoltate a marilor companii petroliere este un element notabil datorită dimensiunilor acestora. ExxonMobil a avut în 2019 o capitalizare de piață mai mare decât PIB-ul unor țări europene
precum Cehia, România, Portugalia, sau Grecia, până la de trei ori mai mare decât PIB-ul Ungariei sau al tuturor statelor baltice însumat.
Peisajul se schimbă însă la nivel mondial în privința exploatărilor de pe- trol. Multe dintre zăcămintele mature ind astăzi vândute de companiile mari către companii mai mici. Cheia este inovația tehnologică – pentru a extrage în continuare valoare din multe dintre locurile de exploatare tradiți- onale, trebuie utilizate noi tehnologii de forare şi explorare.
Sunt câteva strategii care pot permite actualelor companii internaționa- le de petrol (IOCs) să îşi consolideze poziția pe piața internațională în anii următori7:
- – Diminuarea costurilor în aşteptarea revirimentului prețului petrolu- lui;
- – O nouă rundă de mega-fuziuni;
- – Exploatarea la maximum a revoluției gazelor de şist în SUA;
- – Restructurarea portofoliilor;
- – Diversi care;
- – Restrângerea pe piața țărilor dezvoltate;
- – Dezvoltarea tehnologiilor proprii
La nivelul anului 2018, statele continuă să joace un rol cheie în piața globală de energie. Prima componentă pe care se bazează acest rol este cea de reglementator. A doua este cea de proprietar al multora dintre resursele naturale existente. A treia este cea de partener inerent al infrastructurii de transport. Totuşi, dincolo de toate aceste elemente speci ce statelor nați- onale, mai există o dimensiune mai greu de anticipat: principal promotor al inovației şi investițiilor în energie. Estimări recente, plasează nivelul in- vestițiilor guvernamentale în sectorul energetic undeva la 70% din totalul necesar pentru următorii ani8. Logica investițională în sectorul energetic este esențială supraviețuirii pe termen lung a companiilor de pro l. Ceea ce investeşti în anul t0 aduce pro t în anul t7 sau t8; dacă nu se fac investiții în exploatare, nu ai de unde colecta pro tul în anii următori9. Fondurile suverane de investiții (sovereign wealth funds) (SWFs) au fost unul dintre principalele mijloace de asigurare împotriva riscurilor (hedging)
a țărilor exportatoare de petrol. Pentru larga majoritate a acestora, natura mono-industrială a economiei lor le face vulnerabile în fața: (1) uctuațiilor de preț la nivel mondial şi (2) a naturii nite a resurselor lor. Pentru prima problema a fost în ințată Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) – un ologopol menit să controleze oferta de petrol la nivel global pentru a menține prețul în marja pro tabilă şi preferată de țările exportatoare. Pen- tru a doua problemă, au fost utilizate fondurile suverane de investiții (SWF) pentru a diversi ca portofoliul investițional.
Ideea de asigurare împotriva riscului a existat şi în manieră mai simpli- cată şi fără utilizarea Fondurilor Suverane de Investiții (SWF). Bugetul de stat al Mexicului avea în urmă cu un deceniu o dependență semni cativă față de prețul petrolului la nivel global, întrucât 35% din veniturile totale la bugetul public veneau din compania petrolieră de stat (national oil company (NOC)) Pemex. Anual Guvernul Mexican îşi asigura aceste venituri pe un preț x cu costuri semni cative de aproximativ 1.5 mld. dolari anual. Cu toate acestea, strategia a dat roade în 2008, când prețul petrolului a căzut vertiginos, iar asigurarea guvernamentală a adus la bugetul de stat aproxi- mativ 8 mld. de dolari.10
Boom-ul energetic al SUA din ultimii ani şi dezvoltarea surselor de ener- gie alternativă au făcut ca prețul petrolului să scadă. Cu toate acestea, țări- le exportatoare de petrol nu au mai limitat producția în maniera în care o făceau în deceniile trecute, sugerând ceea ce mulți specialişti a rmă deja: OPEC este o organizație perimată a semni cație în piața energiei globale de astăzi11. De aceea, similar logicii Mexicului de acum o decadă, de a paria îm- potriva propriei piețe, investițiile Fondurilor Suverane de Investiții (SWF) merg în pondere semni cativă către noile tehnologii şi chiar energie verde.
Astăzi Fondurile Suverane de Investiții (SWF) sunt un foarte puternic vehicul de capital la nivel mondial. Dar, lucrurile nu păreau întotdeauna aşa: la nivelul anului 2004, veniturile din petrol ale țărilor OPEC erau de numai 243 miliarde de dolari. Cumulul de factori – creşterea economică la nivel global (în special în zona țărilor în curs de dezvoltare BRICs) şi creşterea pre- țului petrolului, a făcut ca veniturile din petrol ale țărilor OPEC să crească
în 2012 până la 1.2 trilioane de dolari. De atunci, veniturile din exportul de petrol al țărilor OPEC a fost în cădere, ajungând în prezent (după un uşor re- viriment al prețului la nivel global) la 711 miliarde de dolari12. Pentru 2020, se estimează că veniturile OPEC vor de 580 de miliarde de dolari, în mare parte ca urmare a scăderii producției OPEC13.
Arabia Saudită a reprezentat cea mai mare pondere din câştigurile totale OPEC, 167 miliarde dolari în 2017, reprezentând aproape o treime din veni- turile totale petroliere OPEC14. Compania de stat a Arabiei Saudite Aramco se pro lează astăzi ca cea mai pro tabilă companie din lume, cu o cifră de afaceri de 111 miliarde de dolari anul trecut, depăşind pro turile combinate ale giganților precum Apple, ExxonMobil şi Royal Dutch Shell. Compania plănuieşte un IPO, care urmăreşte să adune 100 de miliarde de dolari pentru o participație de numai 5%, plasând valoarea companiei astfel la 2 trilioane de dolari. Aramco a cumpărat recent 20 la sută din compania petrolieră şi pe- trochimică a Indiei Reliance Industries (a ată în topul primelor 10 companii petroliere la nivel mondial) sugerând debutul unei noi epoci de achiziții şi fuziuni pe piața petrolului şi gazelor.
Autonomie energetică: visul aparent imposibil
Cererea de energie urmează să crească cu peste 25% până în 2040, necesi- tând investiții de peste 2 trilioane de dolari pe an pentru asigurarea ofertei de energie15.
În oglindă însă, marile puteri economice ale lumii se luptă pentru auto- nomie energetică, în contextul în care de decenii se tot prevesteşte epuizarea stocurilor de petrol şi gaze existente.
Răspunsul la această aparentă contradicție vine din inovarea tehnolo- gică (şi procesul de reglementare. Inovația tehnologică permite exploatarea mai e cientă a zăcămintelor existente, precum şi dezvoltarea comercială a surselor de energie alternativă. Cadrul de reglementare național poate asi- gura protecție sectoarelor energetice prin prioritizarea anumitor investiții – modelul SUA, Germania, Franța, sau prin asigurarea unor subvenții de dezvoltare şi consum – modelul China. Mai mult decât atât, prin reglemen- tare se pot impune anumite standarde de mediu care să susțină sectorul
energiei alternative – modelul UE, sau se pot dezavua angajamentele națio- nale şi internaționale de protecție a mediului pentru a permite exploatarea resurselor naturale din patrimoniul de stat – modelul SUA.
Din perspectiva politicilor publice, autonomia energetică poate de – nită în două feluri. Pe de-o parte putem discuta de autonomie energetică ca autosu ciență: acoperirea integrală sau aproape integrală a nevoilor pie- ței interne din surse proprii. Pe de altă parte, putem discuta de reziliență strategică a pieței interne: nevoile de consum sunt asigurate printr-un mix energetic su cient de diversi cat încât eventualele perturbările din piața in- ternațională să nu afecteze în mod semni cativ piața internă.
Discuția despre autonomie energetică ca autosu ciență nu poate apli- cată decât la nivelul marilor puteri economice, cu su ciente resurse proprii şi actori economici cu acoperire globală. În cazul țărilor de dimensiuni mai mici, lipsite de resurse energetice proprii extinse, integrarea regională şi di- versi carea mix-ului energetic sunt cele mai clare opțiuni de a asigura rezi- liență strategică.
În deja celebrul ordin executiv semnat de preşedintele Trump în 2017, prin care se repudia angajamentul SUA față de Acordul Climatic de la Paris, se menționa premiza strategică a SUA în domeniul energetic:
„Este în interesul național să promoveze dezvoltarea curată şi sigură a vastelor resurse energetice ale Națiunii noastre, evitând în acelaşi timp sar- cini de reglementare care îngreunează inutil producția de energie, constrâng creşterea economică şi împiedică crearea de locuri de muncă. Mai mult, dez- voltarea prudentă a acestor resurse naturale este esențială pentru asigura- rea securității geopolitice a națiunii.”16
Sub administrația Trump, activitățile de producție de energie şi minera- le pe terenurile federale au generat 9,1 miliarde de dolari17. Mare parte din această creştere este datorată exploatării rezervelor de petrol şi gaze de pe teritoriul SUA, anterior a ate sub incidența legislației de protecția mediului.
Dacă democrații au susținut în mod vizibil alternativele de energie cu- rată, republicanii au fost tradițional aliniați cu interesele economice din sec- torul petrolier. Stephan Moore, unul din consilierii preşedintelui Trump pe politică energetică acuză că administrațiile trecute au avut un angajament
subiectiv față de anumite tipuri de producție energetică, neglijând poten- țialul de creştere şi dezvoltare pe care SUA în are în sectorul energetic şi periclitând securitatea sa în raport cu țările emergente. Potrivit lui Moore, o valoare de nu mai puțin de 50 de trilioane de dolari există în zăcămintele neexplorate din terenurile federale ale SUA, exploatarea cărora ar genera o creştere de 4% din PIB şi ar face din SUA cea mai mare putere energetică din lume18.
Într-adevăr, predicțiile lui Moore din urmă cu câțiva ani par să se împli- nească, făcând totodată să apună epoca de contra-pondere a OPEC19. Înce- pând din 2020 SUA va deveni pentru prima oară în decenii exportator net de energie20.
Strategia de exploatare a zăcămintelor proprii în ciuda costurilor pentru mediul înconjurător are la baza lozo a de naționalism economic susținu- tă de strategul (acum repudiat) al preşedintelui Trump, Steve Banon. Acest personaj cu in uențe ruseşti este de altfel arhitectul Ordinului Executiv pe baza căruia SUA s-a retras din Acordul de la Paris. Alături de mai bine cunos- cutul Război Comercial (Trade Wars) cu China, retragerea din angajamentele climatice a reprezentat una dintre cele mai puternice lovituri efectuate de SUA recent la adresa multilateralismului şi a ordinii globale.
O altă parte importantă a creşterii resurselor energetice în SUA este ex- ploatarea gazelor de şist. Inovația tehnologică a făcut ca această înzestrare naturală să poată constitui baza unei noi politici energetice americane. Deşi independența energetică a fost dezideratul tuturor preşedinților americani din anii ’70 încoace, politica energetică a SUA continua să e dependentă de circumstanțe externe, până recent.
În contextul în care lumea occidentală se zbătea să găsească alternative e ciente din punct de vedere economic pentru a diminua emisiile de carbon, gazele de şist (shale gas) au adus în perioada administrației Obama o imagine salvatoare ce părea să atingă obiectivele asumate de mediu, fără să modi ce în manieră fundamentală ciclul de consum energetic. În esență, gazele de şist permit jumătățirea emisiilor de carbon pentru obținerea aceleaşi canti- tăți de electricitate.
Creşterea exponențială pe care exploatarea gazelor de şist a avut-o în anii 2000 s-a bazat pe dezvoltarea tehnologiei de fracturare hidraulică ce a permis extragerea resursei din zăcăminte, dar şi pe descoperirea unor volu- me uriaşe la nivel mondial al acestei resurse. În SUA, numărul de puncte de extracție a gazelor de şist s-a dublat în numai câțiva ani, ajungând să repre- zintă în 2013 40% din totalul extracției de gaz americane, iar în 2016 esti- mările ajung la 15.8 trilioane de metri cubi, reprezentând deja mai mult de jumătate din extracția totală de gaz a SUA. După toate criteriile cantitative, gazele de şist au avut un boom la nivelul acestei țări.
Principalul responsabil pentru boom-ul gazelor de şist în Statele Unite ale Americii a fost omul de afaceri George Mitchell care a reuşit să dezvolte în 1998 o tehnologie de exploatare a acestei resurse care să mențină costuri- le de extracție su cient de scăzute pentru a atractivă din punct de vedere economic – nu doar ecologic. Prin această tehnologie, prețul de extracție a coborât până la nivelul de 4$/ MMBtu (milion de unități termale britanice). Atâta timp cât acesta rămâne nivelul costurilor, şansele de a realiza pro t al companiilor sunt atractive. Perspectiva pro tului coroborată cu amplitudi- nea rezervelor au făcut ca multe companii americane să se lanseze pe această piață.
Ultimii ani însă au fost ceva mai descurajanți din punct de vedere al pro tabilității. Majoritatea companiilor de extracție şi exploatare a gazelor de şist în statele unite nu au atins pragul de rentabilitate la începutul acestui an, cheltuind aproximativ de două ori mai mult decât câştigă. Mai mult de- cât atât, acest tip de activități solicită un ciclu mai scurt de reinvestiții decât exploatările tradiționale. În ciuda problemelor nanciare recente, companii- le americane prezente pe piața locală de extracție estimează că îşi vor creşte expunerea pe parcursul următorului an, mizând pe creşterea prețului petro- lului. În 2000, profesorul Paul Pierson de la Universitatea Berkeley explica acest proces decizional în termeni de gestiune a marginilor de câştig: cu cât eşti angajat pe un drum/decizie de mai mult timp, cu atât este mai costisitor să îl abandonezi datorită resurselor deja angajate.
Principalul contraargument a fost formulat în jurul siguranței tehno- logiei fracturării hidraulice. Deşi privită inițial ca o tehnologie inovatoare ecologic pentru că reduce efectele de seră, ea repudiată tocmai de diverse grupări ecologiste. Acestea o combat menționând: utilizarea excesivă a apei ce devine o resursă prețioasă la rândul său, posibilele pierderi în sol sau apa
din proximitate a unor substanțe cancerigene sau mici cutremure21. Repre- zentanții companiilor susțin că toate acestea sunt incidente de eroare uma- nă, ne ind în nici un caz defecte inerente ale tehnologiei de extracție. Mai mult decât atât, structura de consum la nivel mondial creează aceleaşi am- prente negative asupra mediului (ex: irosirea apei potabile). Din punct de vedere ştiinți c se pot susține la fel de bine ambele puncte de vedere.
Ceea ce rămâne în picioare dincolo de siguranța procesului de extracție este că pentru foarte multe grupări de ecologişti, gazele de şist rămân o para- digmă conservatoare, ce distrage atenția şi deturnează efortul investițional şi de reglementare de la tendințele inovatoare din zona resurselor regenerabile.
La nivel mondial, Centrul Comun Cercetare (Joint Research Centre) al Co- misiei Europene a realizat recent o analiză preliminară a sectorului gazelor de şist, plasând zăcămintele actuale exploatabile – recuperabile tehnologic (technically recoverable) la aproximativ 16 trilioane de metri cubi. Europa se plasează astfel la o cotă de 12% din totalul global al zăcămintelor exploatabi- le, după America de Nord cu 24%, America de Sud cu 20%, Asia sau Africa şi Orientul Mijloci – ambele categorii cu 19% din rezervele mondiale22.
Cu toate acestea, revoluție verbala despre gazele de şist, nu aduce o re- voluționare reala în ceea ce priveşte tranziția de la explorare la exploatate!
Un element determinant în tranziția de la explorare la exploatare este analiza oportunității de cost. Chiar şi explorarea ind un proces costisitor nu se (va) produce în absența unui prag de rentabilitate existent sau antici- pat în raport cu alte surse de energie. Explorarea şi exploatarea se fac în or- din descrescător al costului de oportunitate oferit de proiecte investiționale concurente.
Tehnologia de exploatare a gazelor de şist este în mare măsură perfor- mantă şi nu există elemente categorice de punere sub semnul întrebării a siguranței sale în condiții optimale de utilizare.
Ceea ce atestă situația zăcămintelor de gaze de şist din Europa este di- ferența uriaşă dintre rezerve si resurse. Dacă la nivelul Statelor Unite ale Americii, tehnologia fracturării hidraulice a lansat cu ritm accelerat trans- formarea unor rezerve naturale în resurse energetice cu emisii scăzute de carbon, la nivelul Europei acest proces de conversie economică nu se produ- ce cu acelaşi ritm.
La nivel internațional, regăsim o serie de forumuri de dialog ce au un rol determinant în exploatarea gazelor de şist, atât din punct de vedere al reglementărilor directe (ex: tehnic), cât şi din punct de vedere al costului de oportunitate (ex: subvenții şi ajutor de stat pentru alte surse energetice). Forumuri importante în ceea ce priveşte gazele de şist sunt OECD sau OMC- ul şi poziționarea acestora în raport cu comercializarea în plan internațional a GNL. De asemenea, investițiile companiilor americane în exploatarea ză- cămintelor europene poate semni cativ in uențată de prevederile acor- durilor comerciale de nouă generație ce reglementează şi zona ISD-urilor. În nal, în privința reglementării acestui tip de exploatare dezvoltarea şi adop- tarea unor standarde ISO în domeniu poate asigura buna funcționalitate şi siguranța populației şi a mediului înconjurător din zonele de exploatare23.
Detractorii din stânga ecologistă sunt mai degrabă în favoarea energiilor regenerabile decât a investirii într-un alt tip de combustibil fosil. Detracto- rii din dreapta conservatoare persi ează de asemenea „revoluția” gazelor de şist susținând că nu a făcut decât să amâne şi nu să rezolve o precaritate în piața de gaz din Statele Unite ale Americii24. Ceea ce rămâne evident este că atât boom-ul de la sfârşitul anilor 2000, cât şi orice alt reviriment viitor al gazelor de şist se bazează pe raționamente nanciare a marginilor de pro – tabilitate a acestui tip de investiții.
Dezideratul de securității națională a autonomiei (relative) energetice este urmărit sub o formă sau alta de toate marile puteri economice.
Franța îşi asigură aproximativ 75% din energia electrică din energia nu- cleară, pe baza unei politici de lungă durată vizând securitatea energetică. Franța este astfel cel mai mare exportator net de energie electrică din lume datorită costului său foarte mic de generare şi câştigă peste 3 miliarde de euro pe an din acest sector25. Japonia şi India au pariat în mod similar pe capacități nucleare de producție energetică. Dezastrul de la Fukushima a inițiat în schimb în Germania un larg proces de restructurare a mix-ului energetic, închizându-şi facilitățile nucleare şi pariind totul pe energie cu- rată. Până la atingerea pragului de pro tabilitate pentru numeroasele com- panii de energie alternativă germane, dependența de gazul rusesc rămâne mare.
Canada îşi atinge obiectivele strategice de autonomie energetică prin ex- ploatarea câmpurilor de şisturi. Astfel, Canada este prima țară din afara Sta- telor Unite care se dezvoltă pe scară largă în industria resurselor de şisturi, care reprezintă deja 8% din producția totală de petrol canadian. Zăcămintele de la Duvernay şi Montney deţin resurse de piaţă estimate la 500 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, 20 de miliarde de barili de lichide pentru ga- zele naturale şi 4,5 miliarde de barili de petrol. Principalii producători de pe- trol care se ocupă de dezvoltarea celor două regiuni sunt Seven Generations şi Encana Corp, împreună cu cele două întreprinderi globale Royal Dutch Shell şi ConocoPhillips.26
China este în paradoxala situație de a avea şi unele din cele mai mari rezerve de petrol din lume, dar şi un import semni cativ datorită cererii uriaşe pe care o produce ritmul de creştere economică bazată pe producție. Strategia de asigurare a necesarului energetic este de a exploata în primă fază rezerve considerabile din Africa şi Orientul Mijlociu prin companiile proprii, iar în faza a doua de a îşi diversi ca mix-ul energetic cu un segment competitiv al energiilor curate. Potrivit clasamentului global al companiilor de energie curată (clean energy) companiile chineze reprezintă acum 30% din capacitatea totală a clasamentului, în creştere față de 19% inițial şi dețin 48% din totalul clasamentului pentru energie eoliană şi solară.27 De aseme- nea, cei mai mari generatori din China se a ă în primul trimestru al clasa- mentului, datorită investițiilor uriaşe în producția eoliană şi solară care au însumat peste 60 GW în ultimii şapte ani28 – găzduind unele dintre cele mai mari parcuri de fotovoltaice din lume. Chile, Australia sau Japonia pariază de asemenea pe energia solară.
Angajamente de sustenabilitate şi noua piață a energiei curate
În 2006, viitorul laureat al premiului Nobel pentru pace, Al Gore realiza prin documentarul „Un adevăr incomod”, în afara oricărei funcții o ciale, o doctrină marcantă pentru deceniul următor. Ecologia şi asumarea respon- sabilității pentru schimbările climatice au devenit prioritare pentru agen- da globală a multor cancelarii din spațiul vestic. Cu toate acestea, soluțiile
concrete erau mai puțin evidente decât simpla conştientizare că exploatarea resurselor naturale va trece obligatoriu printr-o tranziție radicală.
Astăzi a devenit imposibil să discutăm despre sectorul energetic global fără a face însă referire la schimbările climatice şi angajamentele aferente. Parte a ceea ce se numeşte corporate social responsibility (CSR), marile compa- nii energetice trebuie să aplice standarde de protecție a mediului.
Din 2008, Agenția Internaționale a Energiei (International Energy Agen- cy) şi-a extins mandatul pentru a se concentra pe elemente speci ce de sustenabilitate şi protecția mediului. Astfel, mandatul acestei organizații internaționale este acum bazat pe cei 3E: securitate energetică, dezvoltare economică şi protecția mediului.
Subsectorul regenerabilelor este cel cu cea mai mare investiție în cerce- tare şi dezvoltare, precum şi creşterea angajaților şi schimbarea veniturilor de la an la an.29
Ponderea energiilor regenerabile pentru satisfacerea cererii globale de energie este de aşteptat să crească cu o cincime în următorii cinci ani, ur- mând să ajungă la 12,4% în 2023.30
La nivel global, dintre cele mai mari companii energetice din domeniul energiei regenerabile, putem număra un total de 8 companii în America de Nord (1 canadiană31 şi 7 americane32), 6 companii europene (4 din Germa- nia33, 1 din Spania34 şi 1 din Danemarca35) şi 11 în Asia (9 din China36 şi 2 din India37).
Brazilia are cel mai verde mix energetic, iar China conduce la o creşte- re absolută. Dintre cei mai mari consumatori de energie din lume, Brazilia ocupă de departe cea mai mare pondere de energie regenerabilă – aproape
45% din consumul nal total de energie în 2023. Consumul de bioenergie în transporturi şi industrie este semni cativ, iar energia hidroenergetică domi- nă sectorul energiei electrice. Între timp, din cauza politicilor de decarboni- zare a tuturor sectoarelor şi de reducere a poluării aerului local dăunătoare, China conduce la o creştere globală în termeni absoluți în perioada de pro- gnoză, depăşind Uniunea Europeană pentru a deveni cel mai mare consuma- tor de energie regenerabilă. În Uniunea Europeană, o utilizare mai mare a energiilor regenerabile este stimulată de obiectivele de energie regenerabile obligatorii pentru 2020 şi 2030, precum şi de punerea în aplicare a politicilor la nivel de țară şi de îmbunătățirea e cienței energetice.38
Total Group reprezintă o teză de bază conform căreia chiar şi companiile cu cel mai mare consum de carbon au posibilitatea să îşi schimbe modelul de afaceri. Total S.A. este a patra cea mai mare companie de petrol şi gaze deținută publică din lume. Firma este responsabilă pentru emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) care o plasează pe lista emitenților majori. Totuşi, Total este, de asemenea, recunoscut pe scară largă ca lider în rândul mari- lor companii de combustibili fosili pentru viziunea sa asupra unui viitor de energie curată şi progresul său în adaptarea unei afaceri mari şi complexe pentru acel viitor.
Scenariile de prognoză ale IEA sugerează o creştere semni cativă a pon- derii regenerabilelor (solară şi eoliene) în acoperirea consumului de electri- citate din Uniunea Europeană. Conform angajamentelor în vigoare, surse poluante precum cărbunele sunt anticipate să scadă considerabil. În con- trast, previziunile IEA pentru America, China sau India nu re ectă acelaşi tip de angajamente în ceea ce priveşte mix-ul energetic.
Ritmul de dezvoltare al pieței mondiale de vehicule electrice depăşeşte cu mult previziunile. În urmă cu numai câțiva ani, estimările plasau valoarea totală a pieței globale de vehicule electrice la nivelul anului 2020 la 78 mili- arde de dolari39.
Flota globală de autovehicule electrice a depăşit 5,1 milioane în 2018, în creştere cu 2 milioane față de 2017, aproape dublarea cantității fără pre- cedent de noi înmatriculări în 2017. China a rămas cea mai mare piață din lume cu aproape 1,1 milioane de maşini electrice vândute în 2018 şi, cu 2,3 milioane de unități, au reprezentat aproape jumătate din stocul global de
maşini electrice. Europa a urmat cu 1,2 milioane de maşini electrice şi State- le Unite cu 1,1 milioane de maşini electrice. Norvegia a rămas lider mondial în ceea ce priveşte cota de piață a maşinilor electrice la 46% din noile sale vânzări de maşini electrice în 2018, mai mult decât dublul celei de-a doua cote de piață din Islanda cu 17% şi de şase ori mai mare decât a treia cea mai înaltă Suedia la 8%.40.
Astfel încât, deja în momentul de față, cifrele ne arată o piață globală de vehicule electrice de o valoare dublă față de estimări41. Mai mult decât atât, estimările pentru 2030 sugerează apariția unor companii mamut în piața de baterii şi maşini electrice cu venituri de aproximativ 100 de miliarde de do- lari anual ecare42. Acest nivel de venituri este comparabil cu cele de astăzi a marilor giganți auto precum Toyota sau furnizori de carburanți precum ExxonMobil.
Cheia acestei noi piețe stă în capacitatea de stocare a bateriilor şi in- frastructura adecvată de încărcare. Din nou rolul statului, atât ca dezvolta- tor, cât şi ca reglementator este foarte mare.
Dacă ne uităm la nivel global, competiția în dezvoltarea bateriilor avan- sate (super battery) este acerbă, iar cele mai mari investiții, inovații şi impli- cit pro turi aparțin rmelor din SUA şi China în momentul de față.
Până la un punct însă, SUA pare a fost depăşită de eforturile concertate pe tot lanțul de producție al dezvoltatorilor chinezi (subvenționați puternic de stat) pentru a integra soluțiile de stocare energetică – baterii, cu vehiculele electrice la scară largă43. La nivelul anului 2019 însă, cel mai mare producă- tor de baterii litiu-ion este Tesla GigaFactory cu 23 GWh, compania chineză Contemporary Amperex Technology (CATL) ind plasată pe locul doi cu o capacitate de 12 GWh. Creşeterea şi dezvoltarea acesteia din urmă a fost însă spectaculoasă în ultimii ani, crescând cu aproximativ 70% în 2017 față de anul precedent. Alte companii relevante în domeniu sunt compania japoneză Panasonic, alte două companii chinezeşti BYD şi OptimumNano Energy şi compania sud-coreeană LG Chem. Pe lângă acestea, companii din Germania, Marea Britanie, India sau Brazilia mai sunt promițătoare în domeniu.
Compania chineză BYD este compania cu cea mai mare aplicare în regim propriu a bateriilor cu stocare mare dezvoltate. Ea comercializează o gamă largă de autovehicule electrice – de la maşini personale la autovehicule uti- litare (inclusiv camioane de gunoi sau maşini de curățat strada). Compania BYD în care acționar minoritar este Warren Bu et vinde aproximativ 30,000 de vehicule electrice în ecare lună – performanță asigurată şi de sistemul complex de subvenții guvernamentale care aduc prețul unui autoturism per- sonal electric la mai puțin de 15,000 de dolari..44
De la mici produse electronice cu autonomie şi portabilitate (ex: CD- player sau jucării), bateriile au ajuns să e un element esențial astăzi pen- tru sectorul auto, produse de uz casnic, sectorul industrial şi sistemele de stocare a energiei. Bateriile cu capacitate de stocare mare asigură astăzi funcționarea telefoanelor mobile şi maşinilor electrice, dar şi a sateliților, trenurilor, avioanelor sau bicicletelor.
Australia a implementat recent un program național în parteneriat cu Tesla de a echipa 50.000 de locuințe cu panouri solare şi baterii, transfor- mându-le într-o singură „centrală virtuală” capabilă să stocheze 250MW45.
Adoptarea crescută a sistemelor de energie solară şi a bicicletelor elec- trice în Marea Britanie, Germania şi Olanda va stimula creşterea industriei. Cererea crescândă de baterii litiu-ion în Germania, Spania, Italia, Franța şi Marea Britanie este de aşteptat de asemenea să aibă un impact pozitiv în perioada următoare.46
Până în 2025, se estimează că bateriile litiu-ion vor deveni o piață glo- bală de 94 de miliarde de dolari47. Pro turile din sectorul energetic vor concentrate în acest lanț de producție.
Schimbările de paradigmă în lanțul energetic
Pe tot lanțul de producție în sectorul energetic, putem desprinde o serie de schimbări de paradigmă ce vor informa structura pieței globale.
Schimbările la nivelul exploatării sunt în primul rând in uențate de declinul relativ (anticipabil) al principalilor actori din vest. Marile compa
nii de petrol şi gaze se confruntă cu falimentului modelului lor de afaceri; companiile naționale ce au bene ciat de protecție în plan intern şi cuceresc astăzi cote de piață semni cative. Puterile vestice reacționează delimitân- du-se de multilateralismul de până acum, dar culoarul de oportunitate a fost deja creat pentru companiile din piețele emergente ale BRICs. Aceas- tă noua logică de confruntare va (re)pune sub semnul întrebării ideea de „zone de in uență” şi în cazul exploatărilor de petrol şi gaz. Rusia şi China fac în mod special uz de această tactică în Asia Centrală şi respectiv Marea Chinei de Sud.
Dacă prețul carburanților fosili este mare, atunci atractivitatea dezvol- tării unor surse alternative de energie este de asemenea mare. În schimb, pe logica costului de oportunitate, scăderea prețului petrolului poate duce la o întârziere a unor progrese tehnologice sau a scalării unor soluții alternative. Ultimii ani au ilustrat această situație în SUA. Cu toate acestea, pragul de rentabilitate a fost depăşit pentru multe tehnologii regenerabile (ex: solar), precum şi pentru e cientizarea producției (ex: şist) şi a consumului. Astfel încât, după toate scenariile posibile, ponderea regenerabilelor va creşte în următorii ani.
Se pot identi ca şi o serie de schimbări la nivelul producției. Liniile de producție cu consum crescut lasă locul unui ansamblu de elemente de pro- ducție cu e ciență mai mare. Creşterea economică este cea care informează în mod direct creşterea cererii pentru carburanți fosili şi alte surse energeti- ce. La nivel mondial urmează o perioadă de încetinire a ritmului de creştere economică, ceea ce va afecta şi cererea de energie.
Vehicule electrice, baterii cu capacitate de stocare mare – companiile din zona aceasta vor deveni probabil noii mamuți economici, in uențând în mare măsura geopolitica dintre statele dezvoltatoare (tehnologie dezvoltată cu ajutorul statului, la fel ca industria auto din Japonia în decadele trecute). Vor depăşi cel mai probabil gradul de capitalizare a actualelor companii pro- ducătoare de maşini sau chiar a companiilor petroliere.
Schimbările la nivelul consumului sunt de asemenea vizibile. Creşterea standardelor de viață conduce şi la o creştere a cererii de energie.
E ciența energetică devine o chestiune de securitate națională. Încă din 2007, administrația Bush a decretat standardele de e ciență a consumului energetic în parametri de securitate națională. Uniunea Europeană urmează aceeaşi direcție prin reglementările recente în această privință cu privire la emisiile de carbon şi e ciența energetică. La nivelul marilor puteri, putem
observa eforturi semni cative de câteva decade pentru asigurarea autono- miei energetice naționale.
Văzând expunerea economică şi geopolitică cu care se confruntă prin perspectiva importurilor de petrol şi gaze, SUA, Germania, Franța, Japonia şi chiar China au apelat la strategii speci ce de scădere a dependenței exter- ne şi diminuare a posibilităților de criză sau perturbare a ofertei de petrol şi gaze. SUA a recurs la capacitarea exploatării rezervelor naționale. Germania a investit masiv în dezvoltarea surselor de energie alternativă. Franța men- ține cu convingere programul nuclear încă de pe vremea lui Pompidou. Japo- nia dezvoltă actori economici competitivi în zona energiei solare în speranța de a îşi diversi ca mixul energetic. În nal, China a dezvoltat în primă fază la maximum exploatarea resurselor proprii şi atunci când această strategie nu a mai fost su cientă pentru acoperirea nevoilor de consum interne, a devenit un jucător proactiv pe piețele internaționale cu exploatări proprii de proporție în Africa şi Orientul Mijlociu. Toate aceste decizii strategice re ectă un deziderat cheie la nivelul marilor puteri: autonomie energetică.
Autonomie energetică este însă un mijloc de atingere a unui scop mai mare: reziliență strategică. Dependența față de un singur furnizor sau oligo- pol poate o vulnerabilitate geopolitică şi poate folosită ca levier pentru obținerea anumitor concesii. Astfel, ea rămâne un deziderat al marilor piețe. În schimb, statele mai mici îşi pot asigura reziliența strategică prin integra- rea regională şi diversi carea mix-ului energetic.
Inovația tehnologică stă la baza multor tendințe disruptive din sectorul energetic global. Într-un volum recent asupra celor mai important inovații din sectorul energetic regăsim nominalizate: tehnologia de exploatare a ga- zelor de şist, producția de panouri fotovoltaice, sistemele de stocare a ener- giei electrice, vehiculele electrice şi iluminația pe bază de LED48. După cum sugera colectivul de autori, compus din cercetători de la MIT, Stanford şi alte universități de tot americane, toate acestea erau cele mai promițătoare ino- vații emergente la nivelul anului 2014. În prezent toate sunt aplicate la scară largă, industrială. Ciclul de implementare al inovațiilor în sectorul energe- tic este mult mai scurt în ziua de astăzi, ind susținut de resurse materiale uriaşe şi imperativul schimbării de paradigmă pentru a face față cerințelor actuale – creştere a cererii, competiție crescută la nivel mondial etc.
1 BP Energy Outlook (2019).
2 Yergin, D. (2011). e quest: Energy, security, and the remaking of the modern world. Penguin.
3 Pentru informații detaliate asupra investițiilor în amonte pe lanțul de producție vezi Steve Coll (2013). Private empire: ExxonMobil and American power. Penguin.
4 Statista 2019.
5 Jiang, J., & Sinton, J. (2011). Overseas investments by Chinese national oil com- panies. IEA Energy Papers. Vivoda, V. (2009). Resource nationalism, bargaining and in- ternational oil companies: challenges and change in the new millennium. New Political Economy, 14(4), 517-534.
6 Stevens, P. (2016). International Oil Companies. Chatham House.
7 Stevens, P. (2016). International Oil Companies. Chatham House.
8 IEA (2019) World Energy Outlook 2018.
9 William Wicker, CFO Texaco în Yergin, D. (2011). e quest: Energy, security, and the remaking of the modern world. Penguin.
10 Yergin, D. (2011). e quest: Energy, security, and the remaking of the modern world. Penguin.
11 Un o cial Saudit a rma încă din 2014 că „OPEC is dead” (OPEC e mort) conform
O’Sullivan, M. L. (2017). Windfall: How the New Energy Abundance Upends Global Politics and Strengthens America’s Power. Simon and Schuster.
12 U.S. Energy Information Administration (EIA) (2018) OPEC Revenues Fact Sheet. 13 Idem.
14 Idem.
15 IEA (2019) World Energy Outlook 2018.
16 Presidential Executive Order on Promoting Energy Independence and Economic Growth, March 28, 2017.
17 Trump Administration Harvests Record Royalties From America’s Oil Boom, Jul 18, 2019, Forbes.
18 Moore, S., & White, K. H. (2016). Fueling freedom: Exposing the mad war on energy. Simon and Schuster.
19 O’Sullivan, M. L. (2017). Windfall: How the New Energy Abundance Upends Global Pol- itics and Strengthens America’s Power. Simon and Schuster.
20 EIA (2019) Annual Energy Outlook 2019 with projections to 2050.
21 What is fracking and why is it controversial?, 15 October 2018, BBC News.
22 Brewer, T. (2014) e Shale Gas Revolution: Implications for Sustainable Develop- ment and International Trade. ICTSD Issue Paper No. 8.
23 Brewer, T. (2014) e Shale Gas Revolution: Implications for Sustainable Develop- ment and International Trade. ICTSD Issue Paper No. 8.
24 Shale Gas Is Not A Revolution, Forbes, Jul 5, 2017.
25 World Nuclear Association (2019) Nuclear Power in France.
26 Canada, prima ţară care concurează cu Statele Unite la producţia de petrol, Ziarul Financiar, 17 Februarie 2018.
27 Energy Intelligence (2018) ANNUAL GLOBAL TOP 100 GREEN UTILITIES RAN- KING.
28 Idem.
29 THOMSON REUTERS (2019) TOP 100 GLOBAL ENERGY LEADERS.
30 IEA (2019) Renewables 2018: Market analysis and forecast from 2018 to 2023.
31 Canadian Solar Inc. – Canada.
32 SUA: First Solar, Green Plains Inc., Paci c Ethanol, Renewable Energy Group Inc.,
SunEdison United States of America, SunPower Corp şi TPI Composites.
33 Germania: CropEnergies, Global Pvq SE, SolarWorld Industries şi VERBIO Vereini-
gte BioEnergie.
34 Siemens Gamesa Renewable Energy – Spania.
35 Vestas – Danemarca.
36 China: GCL-Poly Energy Holdings Ltd., Guodian Technology & Environment Group
Corp Ltd., Hanergy in, Film Power Group Ltd., Jiangsu Akcome Science & Technology Co., Ltd., Motech Industries Inc. (Taiwan), Risen Energy Co., Ltd., Shanghai Aerospace Au- tomobile Electromechanical Co., Ltd. şi Sungrow, Xiangtan Electric Manufacturing Co., Ltd.
37 India: Inox Wind şi Suzlon Energy.
38 IEA (2019) Renewables 2018: Market analysis and forecast from 2018 to 2023.
39 LeVine, S. (2016). e Powerhouse: America, China, and the Great Battery War. Pengu- in Books.
40 IEA (2019) Global EV Outlook 2019 Scaling up the transition to electric mobility.
41 Pe baza numărului de vehicule electrice vândute în 2018, am calculat o valoare glo- bală a pieței de maşini electrice de aproximativ 158 miliarde dolari dacă considerăm prețul mediu de 30.000 de dolari.
42 LeVine, S. (2016). e Powerhouse: America, China, and the Great Battery War. Pengu- in Books.
43 Idem.
44 e World’s Biggest Electric Vehicle Company Looks Nothing Like Tesla, 16 April 2019, Bloomberg Businessweek
45 e Verge, Tesla is helping South Australia build what will be the world’s largest vir- tual power plant, Feb 5, 2018.
46 Grand View Research (2017) Lithium-Ion Battery Market Worth $93.1 Billion By 2025.
47 Idem.
48 Shultz, G. P. (2014). Game Changers: Energy on the Move. Hoover Institution Press.
