Daniela Lulache
Ţările se confruntă cu provocări fără precedent în efortul de a dezvolta politici care să răspundă nevoilor energetice, provocărilor generate de schimbările climatice precum şi celor de natură economică. Din perspecti- va unei organizații internaționale este evident că nivelul incertitudinii în ceea ce priveşte viitorul şi evoluția sectorului energetic este foarte ridicat. Adaptarea la schimbări radicale în tehnologie, politici şi politică, precum şi îndeplinirea obiectivelor presante ce necesită nu doar rezultate pe ter- men scurt ci şi eforturi pe termen lung, angajamente, investiţii şi viziune sunt sarcini cel puţin intimidante. Există, însă, o certitudine: nevoia de schimbare.
În acest context, „tranziția energetică” este un concept care devine o temă din ce în ce mai prezentă în conversațiile tuturor celor implicați– de la decidenți politici şi guvernamentali la executivi ai diverselor companii – în toate forumurile de dezbatere, e ele naţionale sau internaționale. Inclu- derea sa în atât de multe analize, discuţii şi dezbateri arată complexitatea provocărilor cărora atât profesioniştii din domeniu cât şi politicienii trebuie să le răspundă: dinamica schimbării (inclusiv în noile tehnologii), impactul greu de estimat al unor tehnologii noi, diversitatea de obiective precum şi de posibile abordări, sau provocările în a găsi soluții capabile să răspundă unor obiective uneori contradictorii. Deşi de nițiile „tranziției energetice” pot varia în funcţie de modul in care este utilizat conceptul, există totuşi câteva elemente comune:
• recunoaşterea slăbiciunilor din sistemele şi reglementările actuale îm- preună cu limitele lor în adresarea noilor obiective (ca de exemplu emisiile de CO2 sau structura pieței de electricitate), împreună cu nevoia de a schim- ba paradigma curentă;
• acceptarea faptului că va mai puțină predictibilitate atât pe termen scurt cât şi pe termen lung;
• înţelegerea că o lume interconectată are nevoie de soluții globale. Gu- vernele sunt suverane în determinarea obiectivelor şi politicilor energetice şi alegerea instrumentelor utilizate pentru a atinge aceste obiective. Însă, într-o lume tot mai conectată, imaginea de ansamblu nu poate ignorată; mai mult, un efort colectiv poate genera rezultate mai rapide, mai bune şi mai sigure.
Multe ţări deja s-au angajat într-un proces de tranziţie energetică, în timp ce altele sunt încă în faza de plani care. Însă, ce presupune un astfel de proces?
Contextul actual şi politica energetică
World Energy Council (WEC) susţine ca o „tranziţie energetică robustă (adi- că la momentul oportun, bine coordonata, şi desfăşurată la nivel global)” care trebuie să „răspundă provocării de a realiza un echilibru între securi- tatea energetică, echitatea energiei şi sustenabilitatea mediului” (World Energy Council, 2018: 11). Capacitatea de a formula şi a stabili un echilibru între toate cele trei obiective va determinantă pentru orice țară care urmă- reşte să îşi mențină atât competitivitatea cât şi dezvoltarea durabilă. Acest echilibru ideal nu este uşor de atins şi în niciun caz simplu de menținut. WEC descrie această problemă drept „trilema energetică” şi propune ca ea să servească drept cadru pentru ghidarea decidenților politici dar şi a indus- triei, astfel încât prin efortul comun să poată transforma sustenabilitatea energetică din concept în realitate.
În mod similar, în studiul World Energy Outlook din 2018, International Energy Agency (IEA) poziționează parte din analiza sa în jurul Agendei pentru Dezvoltare Durabilă a Organizaţiei Naţiunilor Unite (Agenda 2030), ce include Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 7 (ODD 7) pentru „asigurarea accesului tuturor la energie la prețuri accesibile, într-un mod sigur, durabil şi modern” până în 2030.
În timp ce descentralizarea si diversi carea resurselor de energie vor contribui la o mai mare exibilitate a sistemului, vor aduce totodată şi mai multe provocări din perspectiva securității energetice în condițiile adminis- trării unui sistem din ce in ce mai complex şi cu din ce în ce mai multe con- diționalități. De asemenea, nu poate ignorat un risc de sistem în creştere. Provocări similare se aplică structurii pieţelor de electricitate, nu doar pen
tru a repara eşecul curent al pieţelor (market failure) ce se poate observa în multe ţări, ci şi pentru a răspunde provocărilor ridicate de folosirea masivă de noi tehnologii ce sprijină cresterea cotei regenerabilelor în mixul energe- tic (aşa cum este stipulat de ODD 7.2), şi impactului acestora asupra elemen- telor de natura economica a sistemului energetic.
Inițiativele în ceea ce priveşte echitatea energetică şi asigurarea accesu- lui universal şi durabil la servicii energetice moderne şi la prețuri accesibile (prevăzute de ODD 7.1), abordează atât avantajele cât şi posibilele provo- cări în ceea ce priveşte calea către un sistem energetic mai complex şi mai diversi cat. Pe de o parte, acestea pot sprijini progresul în direcția accesului universal la energie, dar, în acelaşi timp, vor aduce probabil creşteri de cos- turi, în special în ceea ce priveşte costurile de sistem, ceea ce ar putea, nal- mente, compromite echitatea.
În nal, sustenabilitatea mediului aduce întrebarea cum putem prote- ja sau chiar îmbunătăţi mediul într-un mod sustenabil în timp ce atingem ţelurile de echitate şi securitate energetică. Deşi nevoia pentru energie cu- rată este evidentă, Indicatorul Intensității Carbonului în Sectorul Energetic (ESCII) al IEA în fapt în 2017 a crescut, combustibilii fosili ind folosiţi pen- tru 70% din creşterea în cererea de energie, iar mixul de consum de energie la nivelul lumii în 2018 a fost exact la fel de intensiv în privinţa carbonului ca în anul 2000.1 Găsirea mixului potrivit de tehnologii cu carbon scăzut, precum energia nucleară sau hidro, şi energie regenerabilă variabilă (VRE), precum eoliană şi fotovoltaică, a devenit una din provocările-cheie ale poli- ticilor în domeniul energiei.
Înţelegerea stadiului de dezvoltare al ecărei resurse energetice şi impac- tul ecăreia asupra sistemului energetic în vederea luării de decizii informa- te, a devenit, astfel, o prioritate. Inteligența arti cială, Big Data, Blockchain şi Internet of ings, stocarea de energie sau transportul inovativ se vor adăuga complexității şi incertitudinii acestei sarcini; estimarea privind mo- dul şi dimensiunea în care inovarea va transforma şi va contribui la echita- tea, securitatea şi sustenabilitatea energiei va di cilă.
Drumul către o tranziţie în energie nu este în niciun caz o sarcină uşoa- ră, şi nici o cale pe care țările pot merge singure. Punerea la un loc a resur- selor şi celor mai bune practici, consultarea cu experții mondiali şi schimbul de date relevante vor contribui la succesul acestui efort. Un număr mare de
organizaţii internaționale dedică multă atenţie şi eforturi căutării celor mai bune soluţii. Spre exemplu, AEN lucrează cu membrii săi pentru a răspunde la diverse subiecte în legătură cu această sarcină – inclusiv completarea lacu- nelor din arhitectura de politici globale pe subiecte, precum costul decarbo- nizării (discutat mai jos în acest studiu) sau costul complet al electricităţii. Harta Problemelor Mondiale a WEC (Figura 1) oferă o viziune la nivel global precum şi regional cu scopul de a distinge acele semnale de schimbare ce sunt semni cative. Spre exemplu, este clar că inovarea la toate nivelurile este unul din domeniile principale de preocupare. Alte subiecte, precum di- gitalizarea, stocarea energiei electrice, designul pieţelor, sistemele descen- tralizate şi energiile regenerabile, primesc din ce in ce mai multă atenţie, pe măsură ce creşte impactul lor asupra sectorului energetic. Instrumentul pentru Urmărirea Progresului în Energie Curată (TCEP) al Agenţiei Inter- naţionale pentru Energie măsoară nivelul de dezvoltare a tehnologiilor din diferite segmente ale sectorului energetic, iniţiativele guvernamentale ce ghidează sistemele energetice şi oferă măsurători ale progresului de până acum (IEA, 2019b).
Figura 1: Perspectiva globală a tranziţiei în energie Sursa: World Energy Council
Decarbonizarea sectorului de energie electrică trebuie să se întâmple mai devreme decât mai târziu
Degradarea severă a mediului a forţat ţările să recunoască că modelele de creştere economică de astăzi ne subminează capacitatea de a genera standarde de viaţă mai bune în viitor sau chiar să le menţină pe cele existente. Un sistem economic bazat pe combustibili fosili, agricultură intensivă şi exploa- tarea resurselor naturale globale pur şi simplu nu este sustenabil. Schim- barea climatică, poluarea aerului şi a oceanelor, precum şi declinul ecologic deja aduc daune vieţilor şi mijloacelor de trai a milioane de oameni la nivel global; există un risc real de pagube catastro ce în economiile şi societăţile noastre în următoarele câteva decenii dacă formele ce domină în mod curent producţia şi consumul nu sunt schimbate radical.
Conform Acordului de la Paris, multe ţări au fost de acord să seteze un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră su cient pentru menţinerea creşterii temperaturii medii globale la sub 2°C fata de nivelurile preindustriale. Menţinerea creşterii temperaturilor globale sub 2°C necesită limitarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosfera pământului la aproximativ 450 ppm de emisii echivalente CO2. După cum vedem din Fi- gura 2, timpul rămas pentru îndeplinirea acestei schimbări este foarte scurt. Un efort masiv pentru decarbonizarea generării de electricitate este absolut necesar, deoarece se preconizeaza că productia de energia va prelua mare parte din efortul de a reduce emisiile pe parcursul următoarelor trei decenii. Previziunile arată că pentru a reuşi reduceri conform obiectivului propus de 2°C, emisiile de CO2 din sectoarele de energie electrică ale ţărilor OECD, spre exemplu, ar trebui să se reducă cu 90% până la jumătatea secolului. Intensi- tatea de carbon medie a electricităţii produse în ţările OECD, care se a ă în mod curent la 430 g CO2 per kWh, ar trebui redusă la aproximativ 50 g CO2 per kWh până în 2050.2
Această decarbonizare va necesita o restructurare radicală a sectoarelor de energie electrică din ecare ţară şi o implementare cu adevărat masivă a tehnologiilor cu emisii reduse de carbon – în special energie nucleară şi energie regenerabilă, precum cea eoliană şi fotovoltaică solară. Opţiunile de generare, inclusiv hidroenergia, sunt limitate într-o fereastră de doar 25-35 de ani, care este scurtă dată ind inerţia intrinsecă a sistemelor electrice, unde centralele electrice şi infrastructura de distribuţie au adesea durate de viaţă de 60 de ani sau mai mult.3
În prezent, politicile existente la nivel naţional şi internaţional (legile şi reglementările la jumătatea anului 2019) nu răspund ambiţiilor şi obiective- lor pe care guvernele le-au anunţat. Figura 3 arată clivajul dintre direcţia pe care o are lumea dacă ţările menţin statu-quo-l şi direcţia pe care ar trebui să o aibă lumea pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă.
Analizarea costurilor de sistem ale diverselor mixuri de energie
Studiul recent al Agenţiei pentru Energie Nucleară, Costurile decarboniză- rii: Costurile sistemelor cu cote mari de energie nucleară și regenerabilă, aduce o analiză detaliată a costurilor asociate realizarii obiectivelor ambiţioase de decarbonizare, de care lumea are nevoie pentru a ţine în frâu efectele nocive ale schimbării climatice. Studiul schiţează, de asemenea, un cadru de politici
publice recomandate pentru a atinge astfel de obiective într-o manieră ren- tabilă. Cei cinci piloni principali, sunt:
a. Implementarea tarifării robuste a carbonului – cea mai e cientă abordare a decarbonizării furnizării de electricitate;
b. Folosirea pieţelor competitive pe termen scurt pentru dispeceri- zarea e cienta a resurselor dar şi pentru înțelegerea valorii de sistem speci- ce a electricităţii;
c. Asigurarea nivelurilor adecvate de capacitate și exibilitate, precum şi ale infrastructurii de transport şi distribuţie;
d. Încurajarea noilor investiţii în toate tehnologiile cu emisii re- duse de carbon prin oferirea de stabilitate pentru investitori, inclusiv prin reforma mecanismelor existente; şi
e. Recunoașterea și alocarea corectă a costurilor de sistem către tehnologiile care le provoacă.
Atingerea reducerilor masive de emisii de carbon nu este gratuită. Stu- diul AEN arată că de nirea mixului potrivit si al cotelor de energie nucleară şi regenerabilă, precum şi setarea cadrului potrivit de politici si reglemen- tari, pot facilita atingerea obiectivelor de mediu, respectând, în acelaşi timp, standardele de securitate in furnizarea de energie electrică la un cost rezo- nabil pentru consumatorii.
Indiferent de cota de energie hidro pe care o au, toate țările din cadrul OECD, care au piețe de energie liberalizate, se confruntă în prezent cu pro- bleme majore atât în atingerea obiectivelor de mediu cât şi în asigurarea unui nivel corespunzător al investițiilor în technologiile cu emisii reduse de car- bon. Motivele sunt, în special, dezavantajul relativ resimţit de tehnologiile cu costuri xe ridicate într-o piaţă dereglementată cu preţuri volatile, lipsa de preţuri la carbon robuste şi sigure, precum şi nanţarea din afara pie- ţei a unor cantităţi mari de regenerabile variabile, fără a lua în considerare impactul lor asupra restului sistemului energetic. Aceste de ciențe au făcut întoarcerea progresivă la o piață reglementată, o opţiune distinctă pentru evoluţia viitoare a sectorului de energie electrică a ţărilor OCDE. Însă, în lipsa unei viziuni, a unei foi de parcurs clare, riscul este că o astfel de întoar- cere la sisteme reglementate va face mai mult rău decât bine prin pierderea câştigurilor de e cienţă aduse de liberalizare. Alternativa este tranziția către piețe de energie speci ce producției cu emisii reduse de carbon, fundamen- tate pe cei 5 piloni anterior enunțați. Chiar dacă reforma pieţei de electrici- tate va necesita eforturi şi discuţii substanţiale între experți, este important
ca factorii de decizie să înţeleagă importanţa acestor cinci piloni, care sunt absolut necesari pentru a menţine un echilibru potrivit între competitivita- te pe termen scurt şi stimularea investiţiilor pe termen lung în producția de energie cu emisii reduse de carbon.
Împreună, aceşti cinci piloni formează structura de bază a designului pentru o piaţă de electricitate cu emisii reduse carbon redus. O astfel de piaţă ar permite co-existenţa optimizată între regenerabile variabile (VRE), energie hidro şi nucleară ca părţi ale unui sistem electric e cient, integrat şi decarbonizat cu niveluri mari de securitate a aprovizionării, considerând costurile speci ce ecarei resurse şi independent de resursele speci ce la nivel de ţară. Și mai important, aceşti cinci piloni permit implementarea de structuri, reglementari de piaţă sustenabile ce facilitează investiţiile necesa- re în tehnologii de producție de energie cu emisii reduse de carbon, necesare pentru tranziţia din energie.
De asemenea, între momentul actual şi 2050 – orizontul de timp al studiului AEN –, progresele în cercetare şi dezvoltare vor reduce, probabil, costul total al generării de energie. Tehnologiile vor deveni probabil mai ief- tine şi mai exibile. La fel de plauzibile sunt şi reducerile de costuri pentru tehnologiile cu carbon redus, precum energia nucleară, probabil în forma reactoarelor modulare mici (SMR-uri), energie regeneravila variabila (VRE) şi baterii. În primul rand datorită motivelor zice intrinseci, captarea, utili- zarea şi stocarea de carbon au o probabilitate mai mică să e o opţiune com- petitivă, chiar şi până în 2050, dar o descoperire decisivă nu poate exclusă. Producția de energie va probabil din ce în ce mai puternic interconectata cu celelalte sectoare economice datorită cogenerării dar şi convergenţei cu tehnologiile digitale şi de comunicaţii.4
Aceste pieţe viitoare de energie, unde electricitatea, transportul şi căldu- ra sunt interconectate strâns, aduc noi provocări din punct de vedere tehno- logic, economic şi al politicilor şi reglementărilor. În primul rând, va exista o nevoie de a menţine şi a mări infrastructura într-o manieră care poate sus- ține conectivitatea sporită necesară pentru a compensa pătrunderea masiva a surselor de energie variabilă şi volatilitatea cererii şi ofertei. În plus, toate tehnologiile de generare vor trebui să devină mai exibile, cu capacitate de adaptare crescută către noile nevoi ale pieţei. Aceste provocări, mai mult ca niciodată, necesită un nivel înalt de coordonare în ceea ce priveşte dezvoltarea de politici şi reglementarea, dar trebuie, de asemenea, să e abordate nu doar la nivel naţional, ci şi – la fel de important-, la nivel regional. În plus, există nevoia de de nire a piețelor de energie ce favorizează investițiile în tehnologii exibile şi permit plani carea pe termen lung. Pentru a îndeplini aceasta va importantă şi o înţelegere clară a structurii de preţ a electricită- ții şi a alocării corecte a diferitelor componente între generatorii costurilor.
Aşa cum se arată în Figura 4, sunt trei mari componente ale costurilor asociate furnizării de energie electrică:
– costurile la nivel de producător, ce includ betonul, oţelul, echipa- mentele folosite pentru construcția centralei, precum şi combustibilul şi re- sursele umane necesare operării;
– costurile de reţea determinate de conectarea la rețea a diferitelor uni- tăţi de generare şi furnizarea de electricitate consumatorilor nali. Acestea includ costurile pentru menţinerea capacităților de rezervă sau capacității adiționale dispecerizabile, pentru compensarea indisponibilității temporare a surselor variabile;
– costurile sociale și de mediu pe care diferitele tehnologii le impun asupra bunăstării indivizilor şi comunităților. Acestea includ aspecte pre- cum poluarea aerului, schimbarea climatică, exploatarea pământului, secu- ritatea energetică, ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea economică, sau evoluții subsecvente inovării tehnologice.
Din păcate, piețele de energie de la momentul actual nu re ectă costul real al tuturor resurselor de energie în preţul de piaţă. Costurile sociale şi de
mediu, inclusiv costul schimbării climatice, în mod curent nu sunt incluse în costul electricităţii.
Per total, pieţele de energie electrică necesită reforme semni cative. Pe tot mapamondul, indiferent de obiectivele pe care ţările şi le-au propus pen- tru viitor, pieţele de astăzi nu le deservesc. Pieţele ar trebui să e balansate pentru a oferi abilitate şi stabilitate pe tot parcursul anului, permiţând fur- nizorilor de energie să facă investiţiile necesare pentru a asigura atât securi- tatea în aprovizionare cât şi obiectivele de mediu. Din perspectiva emisiilor de carbon, tendințele sunt mai alarmante. Chiar şi cu investiţii masive în surse de energie regenerabilă, emisiile cresc vertiginos şi au ajuns la un nivel record în 2018 (IEA, 2019c).
În practică, alegerea modelului de piață de energie şi, în special, mixul de generare sunt o alegere politică suverana. Însă decizia la nivel național trebuie să satisfacă nevoile, speci cităţile şi obiectivele unei ţări, precum şi nevoile şi angajamentele internaționale mai largi. Deşi există, spre exemplu, un amplu efort global în desfăşurare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sferă şi prevenirea schimbărilor climatice periculoase, rezultatele speci ce atinse vor produsul unui mix mai amplu de criterii si obiecti- ve sociale şi politice. Provocările pentru factorii de decizie dintr-o lume cu dinamici tehnologice şi geopolitice rapide, într-un spaţiu interconectat lo- cal-global, şi cu impact mai puţin predictibil sunt mari, dar momentul de in- tervenţie este acum. Riscurile abordării „aşteptăm şi vedem” sunt mai mari decât cele ale opţiunii „facem tot ce putem acum”.
Referinţe
IEA (2019a), Global Transitions Indicators: Tracking energy transitions, www.iea.org/ tracking/indicators/
IEA (2019b), Tracking Clean Energy Progress, www.iea.org/tcep/.
IEA (2019c), Global Energy and CO2 Status Report: e latest trends in energy and emissi- ons in 2018, www.iea.org/geco/.
IEA (2018), World Energy Outlook 2018, IEA, Paris.
IEA (2015) World Energy Outlook 2015 Special Report: Energy and Climate Change, IEA, Paris.
NEA (2019), e Costs of Decarbonisation: System Costs with High Shares of Nuclear and Renewables, OECD, Paris.
Intergovernmental Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services (IPBES) (2019), “Report of the Plenary of the Intergovernmental Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services on the work of its seventh session: Addendum, Summary for policymakers of the global assessment report on biodiversity and ecosystem
services of the Intergovernmental Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services”,www.ipbes.net/global-assessment-report-biodiversity-ecosystem-services.
IPCC (2018), Intergovernmental Panel on Climate Change Special Report, www.ipcc. ch/sr15/.
Lee, C. (2018), Where are we on the road to clean energy?, www.iea.org/newsroom/ news/2018/may/commentary-where-are-we-on-the-road-to-clean-energy.html
World Energy Council (2018), World Energy Issues Monitor 2018: Perspectives on the Grand Energy Transition, WEC, London, www.worldenergy.org/publications/2018/ world-energy-issues-monitor-2018-perspectives-on-the-grand-energy-transition/.
World Energy Council (2018), World Energy Trilemma Index 2018, WEC, London, www. worldenergy.org/publications/2018/trilemma-report-2018/
Opiniile exprimate și argumentele folosite în prezentul studiu aparţin auto- rului și nu re ectă în mod necesar opiniile o ciale ale OCDE, AEN sau ale guver- nelor statelor-membre ale acestora�
1 IEA (2019a); Lee (2018).
2 NEA (2019), e Costs of Decarbonisation: System Costs with High Shares of Nuclear and Renewables.
3 Ibid.
4 NEA (2019), e Costs of Decarbonisation: System Costs with High Shares of Nuclear and Renewables
