Antonia Colibășanu
Cheia în care înțelegem geopolitica este puterea, derivată din percepția asu- pra „bogăției” statelor națiune. Modul în care statul național alege să-şi apere interesele, folosindu-şi atributele (deci, folosindu-şi bogăția), devine impli- cit, un factor modelator asupra percepției vis-a-vis de locul şi rolul statului la nivel global. Resursele solului sunt considerate drept cele mai importante, în toate cele ce constituie bogăția. Omul este cel care le evaluează, însă – ca atare, resursa umană le este superioară.
Fără să călătorim prea departe în istorie, accesul la hidrocarburi a jucat un rol esențial în cel de-al doilea război mondial. Pentru a înțelege, însă, modul în care percepem astăzi sectorul energetic, precum şi urmările acestei percepții în plan geopolitic, trebuie să ne referim la felul în care lumea, la modul general, s-a aşezat, după acel con ict. Strategiile dezvoltate de cele două puteri mondiale adversare din timpul războiului rece, inspirate din lec- țiile celui de-al doilea război mondial, se fundamentează pe accesul şi utiliza- rea resurselor energetice. Acest lucru nu mai e întru totul valabil astăzi, deşi unele elemente rămân valabile. Lumea de astăzi este mai individuală, ceea ce face ca omul să e şi mai important, în contextul în care statul națiune revine din scurta călătorie în globalizare.
Energia din noduri de rețea: rede nirea lumii
Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a însemnat (şi) sfârşitul imperiilor tradiționale, europene. Dintre câştigători, Statele Unite erau mai puterni- ce, în sensul în care, din punct de vedere economic fuseseră cel mai puțin afectate de con agrația mondială, iar militar rămăseseră singura forță na- vală considerabilă, la nivel global. Dacă, înainte de război, poziția geogra – că impunea Americii investiția în dezvoltarea capacităților navale, necesare
pentru apărarea graniței, după război, SUA a făcut din această nevoie un avantaj strategic. America a înțeles că, pentru securizarea graniței, va trebui să securizeze oceanele lumii.
În fapt, America a preluat controlul asupra rețelelor comerciale mondia- le. Elementul securitar susținut prin prezența otei americane, a fost dublat de politicile comerciale derivate din acordurile şi sistemul economic imple- mentat la Bretton Woods. Practic, pentru a obține avantajele aferente din participarea la sistemul de comerț liber, trebuia să colaborezi cu SUA în plan securitar. Aceasta colaborare a însemnat fundamentarea NATO şi a rețelelor de parteneriate internaționale aferente Alianței. Astfel, Bretton Woods nu a fost doar despre economie, ci a fost mai ales despre securitate – SUA şi-a folosit poziția pentru a se asigura pe termen lung de alianțe durabile, într-un război cu U.R.S.S., care atunci părea foarte probabil.
Rețeaua economică stabilită la Bretton Woods nu doar că a făcut posi- bil ca Occidentul să câştige războiul rece, dar a susținut şi NATO. Pentru că, prin sistemul de comerț liber s-a creat prosperitate, acesta a câştigat, de fapt, simbolic, războiul. Simbolurile contează: ele trăiesc mai mult decât sunt programate, prin operaționalizarea strategiilor calculate de liderii poli- tici. Astfel, sistemul comerțului liber a stat la baza globalizării – prin rețele comerciale şi stabilirea legăturilor profunde între comunități s-ar diminu- at riscul de con ict. Aceasta a fost teoria pe baza căreia s-au creat modelele de dezvoltare de la începutul anilor `90.
Rețeaua comercială din timpul războiului rece a fost susținută prin ope- raționalizarea unei strategii energetice, cu obiectivul ca accesul aliaților la resursele energetice globale să e relativ facil. Aceştia trebuiau să poată achi- ziționa, relativ ieftin, energie (în special petrol): materie primă strategică pentru producția mondială de bunuri şi servicii. Europa Occidentală, care, înainte de cel de-al doilea război mondial se aproviziona pe rutele coloniale şi descoperise sursele din România şi Azerbaidjan pentru completarea ne- cesarului de consum, după război, şi mai ales după Criza Suezului (1956), când America a refuzat să-i ajute pe britanici şi francezi să-şi mențină pro- prietatea asupra uneia din cele mai importante rute comerciale (coloniale), a devenit complet dependentă de protectoratul american. Noile rute de apro- vizionare mondială s-au stabilit prin extinderea rețelei de parteneriate cu Alianța Nord Atlantică, iar prin practica rețelei s-a urmărit, pe de-o parte, blocarea in uenței sovietice şi pe de altă parte, lărgirea pieței de aprovizio- nare şi desfacere.
Odată cu această extindere, consumul de energie s-a mărit şi el. Producă- torii relevanți la nivel mondial au rămas, pe tot parcursul războiului rece Ru- sia – cu exploatări limitate, având în vedere accesul di cil, datorat geogra ei resurselor (a ate în bazinul siberian) şi Orientul Mijlociu – principala sursă de aprovizionare cu petrol. Statele Unite, un producător de talie mondială în timpul celui de-al doilea război mondial, fapt ce i-a conferit şi un avantaj competitiv, s-a transformat, din 1973, în importator net de hidrocarburi. Presiunea impusă de nevoile energetice şi dependența de exterior a condus la stabilirea unor relații strategice cu state precum Arabia Saudită sau Alge- ria, chiar dacă acestea nu corespundeau valorilor şi principiilor democratice susținute de Washington sau alte capitale ale Occidentului.
Relaxare şi optimism: securitatea energetică în tranziție
Lumea, după sfârşitul războiul rece, este una a speranței şi a optimismului. Simbolul comerțului liber este potențat de creşterea digitalizării, susținută, la rândul ei, de dorința consumatorilor de a-şi depăşi granițele, o tendin- ță înspre diminuarea diferențelor culturale. Pentru că noi toți, în anii `90, aveam sentimentul că nu se poate „mai rău”, ci doar „mai bine”. Chiar dacă pentru Rusia, fostele state ale U.R.S.S. şi fostele state-satelit din Estul Eu- ropei, procesul de tranziție spre „lumea nouă”, impusă drept câştigătoare, nu era unul facil, acesta era animat de speranța şi dorința transformatoare, alimentate, la rândul lor, de credința de „mai bine”.
După încheierea războiului rece, harta şi infrastructura de aproviziona- re cu hidrocarburi nu s-a simpli cat – dimpotrivă, atât pentru Europa, dar şi pentru America, aceasta a devenit şi mai complexă. La începutul anilor 2000, lista importatorilor de top pentru SUA se a ă Canada, Mexic, Arabia Saudită şi Venezuela. Dependența Europei de Rusia a crescut după războiul rece, chiar dacă, pentru statele din Europa Occidentală, sursele de aprovizi- onare sunt mai diverse şi includ state din Africa de Nord sau Orientul Mijlo- ciu. Sute de contracte, pe ecare tip de amestec, se încheie zilnic, la vedere şi pe piețele secundare, indicând proliferarea unor riscuri comerciale datorate unor realități tot mai diverse şi complexe.
În 2001, America se trezeşte prima din visul globalizării. E momentul când devine evident faptul că sfârşitului războiului rece, asumat, dar nead- ministrat de învingători, producea noi riscuri. Acestea se adăugau celor deja strânse în contractele comerciale, în tranzacțiile de pe piața energetică glo- bală. Simplist vorbind, marile corporații, unele din sectorul privat iar altele
aparținând statelor, au trebuit să-şi administreze mai mult sau mai puțin singure riscurile politice şi de securitate aferente lanțului de aprovizionare cu energie, devenind jucători alături de state, pe piața energetică globală. Acest lucru, alături de realitatea unei lumi din ce în ce mai complexă, carac- terizată prin impulsuri de dezvoltare economică accelerată şi resurse limita- te, a susținut creşterea diferențelor dintre statele naționale, dintre clasele sociale…. dar şi a creşterea cererii de energie, deci a prețului petrolului.
În acelaşi timp, marii consumatori de energie, membrii fondatori ai sis- temului de la Bretton Woods, au înțeles că, deşi sistemul stabilit atunci încă mai există, condițiile de funcționare ale acestuia s-au schimbat. În noua rea- litate a anilor 2000, aceste state pot controla din ce în ce mai puțin evoluția prețului petrolului. Statele Unite – şi în special mediul de afaceri american, după 11 septembrie 2001, au conştientizat că, în absența unei coordonări americane a uxurilor economice, imposibilă în noul context, îşi pot pierde avantajul competitiv pe piața energetică (şi nu numai).
Mai târziu, criza nanciară din 2007 a expus şi mai mult problemele unui sistem economic neadministrat, cu reguli ce păreau prea puține, com- parativ cu interdependențele existente. Uniunea Europeană, în plină expan- siune spre est, începea să înțeleagă problema dependenței energetice față de Rusia. În acelaşi timp, economia emergentă a Chinei, cu ambiții regionale, devenea un consumator important pe piața energetică globală. Rusia, după investiții importante în dezvoltarea sectorului energetic, creştea în impor- tanță, atât în ceea ce priveşte piața europeană, cât şi în ceea ce priveşte po- tențialul unei cooperări cu China.
Deşi, din punct de vedere economic, regulile după care se realizau tran- zacții erau aceleaşi cu cele stabilite la Bretton Woods, instituțiile şi alianțele stabilite atunci, precum şi cele ale anilor `90, începeau, încet, să e depăşite. Alianțele politice priveau dependențe care se formau atât în cadrul cât şi în exteriorul vechilor parteneriate. Între Rusia şi Germania se pro la o colabo- rare bazată pe interese economice. Statele membre ale Uniunii Europene din Estul Europei prioritizează discuțiile regionale, în fața unui Occident din ce în ce mai preocupat cu probleme socio-economice interne decât cu proble- matica integrării UE. În Orientul Mijlociu, Turcia încearcă să reintre în rolul puterii regionale, deşi, în plan intern, se confruntă şi ea cu probleme ce-i pun în discuție stabilitatea. Statele Unite devin din ce în ce mai preocupate de probleme domestice, chiar dacă rămân active în plan global, securizându-şi poziția de lider mondial.
Reaşezare, în dezordine
Lumea se schimbă din nou. Dacă în 2001 mediul de afaceri constata că Ame- rica nu (mai) controlează lumea, începând cu 2007, societatea americană începe să se schimbe. Acelaşi lucru se întâmplă şi in Europa. Mai lent, so- cietatea europeană, răspunde provocărilor datorate efectelor negative ale globalizării, într-un mod similar celei americane. Contextul geogra c şi so- cial face ca aceste răspunsuri să in uențeze sectorul energetic într-un mod diferit.
În America….
Prețul barilului de petrol a crescut de la 15$ în 1989, la 20$ în 2000, la 70$ în 2007 şi 100$ în 2011. Facturile la energia electrică, la gaze, la ben- zina, la…aproape orice înglobează aceste creşteri. Când costul vieții creşte, pentru că prețul energiei este în creştere, iar tu nu ai posibilitatea să-ți creşti veniturile (contextul crizei nanciare din 2007), te gândeşti să scazi chel- tuielile. Mai mult, când vezi trendul crescător al prețului barilului de petrol şi auzi că poluarea omoară încet planeta, te gândeşti că poate ar bine să consumi mai puțină energie. Și…s-ar putea să iei în considerare să cumperi produse mai e ciente energetic. În acelaşi timp, producătorii iau în calcul cererea şi-şi adaptează oferta.
Sigur, lucrurile nu se întâmplă de pe-o zi pe alta – dar, atunci când adapta- rea trebuie făcută brusc, în context de criză economică, restructurarea poate produce e ciență energetică. Sigur că şi politicile guvernamentale ajută – mai ales în statele unde „plasa de siguranță” şi politicile sociale sunt importante. Nu e cazul Americii (unde bruschețea este regula adaptării) – dar este ca- zul statelor Europene. Obiceiurile de consum nu se schimbă radical decât în condiții de mediu care favorizează schimbarea, de obicei generate de şocuri economice, care au nevoie de mai puțin timp pentru a percuta la nivel social. De asemenea, aceste schimbări, deşi importante, rămân marginale şi devin sursă de inspirație pentru inovațiile viitoare. Marginal într-o piață de două milioane de consumatori poate însemna că s-a format o nişă de câteva mii de oameni. Când e vorba de o piață de peste 300 milioane de consumatori… mar- ginalul in uențează producția de nişă la nivel mondial. Schimbarea obiceiului de consum la nivel individual in SUA a produs schimbare la nivel mondial – chiar doar atât cât să constituie un „nou punct de plecare”.
Mai important este modul în care societatea americană a reacționat, în plan politic, la provocările aduse de criza nanciară. Pentru prima oară după
sfârşitul războiului rece, implicarea SUA în plan global şi dependențele pe care aceasta le-a dezvoltat au început să e văzute drept problematice pen- tru stabilitatea a Statelor Unite. Sursa problemelor socio-economice ale SUA a început să e considerată lipsa preocupării clasei politice de nevoile „ce- tățenilor de rând”. Politica externă americană a început să e văzută drept favorizantă celor bogați şi puternici, în timp ce „ceilalți” sunt mai mult con- tribuabili decât bene ciari.
Înainte de apariția acestei „atmosfere” sociale, mediul de afaceri ame- rican din sectorul energetic a fost printre primele care a reacționat la noul context internațional, care începea să se creioneze încă din 2001. Din cau- za presiunii pe preț şi a creşterii riscului de securitate pentru dezvoltările de afaceri în mediul internațional (pentru companiile petroliere în special), companiile din energie au revenit la investițiile domestice, favorizând teh- nologiile noi. Progresului tehnologic în domeniul energetic a însemnat creş- terea producției de petrol de şist. De la 6,8 milioane de barili pe zi în 2006, la 13 milioane de barili pe zi în 2015, este de aşteptat ca producția de petrol de şist să transforme America, în 2019, din importator în exportator net. Această realitate, împreună cu elementele care rede nesc modelul de con- sum la nivelul celei mai importante piețe de energie din lume, creează un fundament nou pentru discuțiile despre securitate energetică.
În Europa…
Efectele crizei nanciare, s-au propagat relativ lent pe continentul euro- pean şi au fost mai puțin abrupte decât în Statele Unite. Au produs şi produc, însă, consecințe pe termen lung. Pentru proiectul european, problemele so- cio-economice au readus în prim plan naționalismul. Sentimentele populației vis-a-vis de politica tradițională, în mare parte percepută ca o clasă mai mult sau mai puțin viciată şi coruptă, sentimente similare cu cele existente în soci- etatea americană, au avut un efect dublu. Nu au in uențat doar viața politică internă a statelor membre, ci au in uențat modul de operare şi percepție, la nivel global, al Uniunii Europene. Brexitul este doar unul din efectele senti- mentului generalizat de nemulțumire la nivelul societății, în timp ce integra- rea frânată, obosită şi pe alocuri oprită, îi serveşte drept oglindă acestuia.
Uniunea energetică, unul dintre proiectele pornite ca soluție pentru di- minuarea dependenței față de Rusia şi, în general a efectelor problemelor so- cio-economice pe termen lung, este suspendat între practica numerelor şi a discuțiilor politice. Proiectele de infrastructură energetică nu sunt neapărat
rezultatul voinței politice la nivelul Uniunii Europene, ci servesc intereselor naționale – exemplul clasic, în acest sens, este proiectul Nord Stream II. Pro- blemele socio-politice ale statelor membre, susținute de realități economice diferite au rezultat în formarea, la nivelul UE, a grupurilor de interese regi- onale, pe anumite probleme: statele din estul Europei vs. statele din vest, statele fondatoare vs. statele nou venite, statele „nucleu” vs. statele din pe- riferie, şi altele.
Pe lângă aceste aspecte, nivelul prețul petrolului de la începutul anilor 2000, discuțiile politice despre responsabilitatea socială şi protecția mediu- lui, dar şi nevoia de economisire apărută după efectele crizei economice, au condus la formarea unei atitudini similare vis-a-vis de consumul individual de energie. Populația europeană îşi doreşte, la fel ca cea americană, să con- sume şi să plătească mai puțin.
Modelarea dezordinii mondiale, de la piață la interesul suveran
Pentru a stabili modele de acțiune şi strategii e ciente în noul context glo- bal, trebuie să înțelegem noile atribute ale populației. Acestea ne de nesc, în fond, piața. Deci: cine este, mai precis, populația? Și cum este? Pentru înțele- gerea modelelor de consum, trebuie luate în considerare aspectele demogra- ce. Într-un fel te comporți la 20 de ani, altfel la 40 şi altfel la 70. Sociologii ştiu mai multe despre comportamente, cu siguranță. Totuşi, dacă majorita- tea populației unui stat este îmbătrânită, putem comenta, geopolitic, despre modalitatea în care acesta poate să se dezvolte, nevoile de securitate speci – ce, care derivă din obiectivele aferente interesului național şi contextul tem- poral dat. Și, sigur, în funcție de aceste variabile (şi altele), putem anticipa modul în care se va poziționa pe piața bunurilor de consum, a serviciilor şi piața energetică.
În cazul celor doi consumatori tradiționali de energie – SUA şi Europa, demogra a, alături de celelalte aspecte sociale, indică o scădere naturală a consumului de energie pentru următorii 15 ani. Cei mai vârstnici din gene- rația boomului demogra c (baby boomers) au început să iasă la pensie înce- pând cu 2007. Dispariția acestora de pe piața forței de muncă (şi nu numai) se va traduce, în mod natural, într-o diminuare a consumului de energie. Sigur, SUA are în continuare o demogra e „sănătoasă”, cu o bază solidă – dar obiceiurile de consum diferă între generații. Și datorită obiceiurilor de consum ale generațiilor X şi Y (copiii şi nepoții baby boomers-ilor), formate în ideea e cientizării.
În Europa, occidentul a început deja să se confrunte cu o problema de- mogra că. Efectele acesteia se pot deja observa în sfera social-politică, mai ales în ceea ce priveşte modul în care se dezvoltă politica de imigrare la nive- lul statelor europene. În Occident, criza refugiaților din 2015 a adăugat pre- siune mediului demogra c deja problematic la acel moment. Estul Europei, deşi cu o demogra e mai bună, nu este cu mult în urma occidentului. Dacă în Germania, Italia, Grecia sau Franța, populația pensionară a început să creas- că accelerat din 2013-2014, în Europa de Est există deja presiune pe fondul de pensii, în timp ce o mare proporție a populației tinere munceşte în afara țării. Ca atare, deşi cauzele sunt diferite, este aşteptată contracția pieței. Pe termen lung, preferințele generaționale alimentate de progresul tehnologic, vor produce schimbări în sensul diminuării cererii din partea consumatori- lor tradiționali şi creşterea nevoii de inovație.
Toate acestea conduc spre o reinterpretare a hărții mondiale în ceea ce priveşte resursele energetice în general şi securitatea energetică în particu- lar. Producătorii de energie vor continua să caute noi piețe. Nu pentru a-şi diversi ca piața de desfacere, ci pentru a-şi susține modelul de dezvoltare. Asia, China în particular, va ținta ofertelor lor – dar consumul acesteia este limitat. Nea ându-ne într-o perioadă de creştere economică globale, state precum Rusia şi alți producători din Orientul Mijlociu vor traversa perioade de instabilitate economică. Acestea se pot sfârşi prin reformarea modelelor de dezvoltare națională dar, pot conduce şi la con ict intern sau internațio- nal, pe fondul crizelor politice şi de securitate.
Statele Unite şi-a început retragerea din rolul de administrator global, inclusiv la nivel politic, vizibil, încă din 2016. Protagoniştii campaniei prezi- dențiale din 2016 au fost Donald Trump – care a propus (şi ulterior a pus în practică) renegocierea tuturor alianțelor şi acordurilor comerciale ale SUA şi Hillary Clinton – care s-a opus încheierii tuturor acordurilor de liber schimb negociate în ultimii 25 de ani, inclusiv celor pe care le-a negociat personal, din postura de o cial american. Mai mult, numărul forțelor armate din teatre de operațiune a fost redus, în 2015, la valori care nu au fost văzute dinainte de 1941. Odată cu creşterea producției interne, SUA nu mai are aceeaşi miză pentru securizarea rutelor de aprovizionare cu energie.
Deşi întreaga lume este dependentă de sistemul imaginat, administrat şi protejat de SUA după încheierea celui de-al doilea război mondial, la Bret- ton Woods, SUA nu mai este interesată să e atât de prezentă în plan mon- dial ca până acum. America îşi permite să se retragă, nemaiexistând acelaşi
interes care să justi ce costurile unei implicări globale – dimpotrivă. Această retragere înseamnă pentru exportatorii de energie că vor trebui să-şi găseas- că piețe şi să-şi asigure livrările, iar pentru importatori că vor trebui să-şi găsească modalități prin care să-şi securizeze şi să-şi e cientizeze sursele de energie.
Noul context reformulează unele dintre problemele cheie ale geopoli- ticii mondiale. Odată cu retragerea Statelor Unite din Golful Persic (puțin probabilă, totuşi, în viitorul foarte apropiat) se poate pro la un nou con ict: între Arabia Saudită şi Iran. Ambele state au probleme economice, ambele se confruntă cu procese complicate de reformare a societății. Ambele au rezer- ve de hidrocarburi din ce în ce mai ieftine şi costisitoare, precum şi o relație complicată cu Statele Unite. La nivel regional, un astfel de con ict ar atrage participarea Turciei, stat care încearcă să-şi restabilească rolul de putere re- gională, nod între Europa şi Asia.
Într-un astfel de scenariu, situația poate escalada – fapt ce va afecta, di- rect sau indirect, nu doar piața energetică, ci şi stabilitatea mondială. Statele Unite vor rămâne implicate acolo unde au un interes să o facă, încercând să-şi temporizeze e cient prezența. Având în vedere scenariul posibil din Orientul Mijlociu, America va acționa cât de lent posibil – iar celelalte puteri (mai ales Rusia, dar şi Turcia) vor încerca să împiedice un exit complet al SUA.
În Europa, datorită dependențelor pe care SUA le are față statele mem- bre şi piața Uniunii Europene, unul dintre imperativele geopolitice ale Ame- ricii este să evite un nou con ict pe continent. Este posibil ca agresivitatea Rusiei, a cărei economie este dependentă de prețul petrolului, slăbită de pro- blemele sociale interne, să continue. De aceea, pentru a descuraja astfel de acțiuni, Statele Unite susține stabilirea unei alianțe regionale în Estul Euro- pei. Este, de asemenea, posibil ca în Rusia să se pro leze o criză social poli- tică – caz în care instabilitatea va creşte nu doar în vecinătatea europeană a acesteia, dar şi în Asia Centrală. Acest scenariu ar atrage implicarea Americii, Europei şi Asiei deopotrivă.
Într-o întorsătură a sorții, retragerea calculată a Americii, datorată şi faptului că îşi poate asigura consumul din producția proprie de energie, poate , pe termen lung, în detrimentul acesteia. Lumea multipolară care s-a pro lat după 2007 nu potențează statele „jucători regionali” în admi- nistratori de rețele şi nici nu le adaugă, prin de niție, atribute noi, care să adauge la bogățiile acestora şi să le facă mai puternice, mai responsabile.
Energia. Concepte şi instrumente operaţionale / 59
Aşa cum retragerea Americii, deşi pe de-o parte naturală şi pe de altă parte administrată, nu înseamnă o diluare a bogăției sau puterii acesteia. Doar că reaşezarea actuală va produce consecințe ce presupun calcule mai complexe pentru administratorii de risc din mediul privat şi pentru operaționalizarea strategiilor naționale.
2019: un nou început
Anul 2019 anunță o lume fără „polițist global” asumat. Geogra a a devenit mai uidă – harta energetică nu mai cuprinde, simplist, doar producătorii şi consumatorii de hidrocarburi. Inovația şi-a făcut loc prin noile tehnologii de extracție a resurselor energetice, dar şi la nivelul tehnologiilor care privesc infrastructura, lanțul de aprovizionare şi chiar modul în care se consumă energia. De aceea, resursa umană depăşeşte resursa naturală – inteligența, creativitatea sunt cele care determină modelele de dezvoltare ale sectorului ener- getic.
Cu toate acestea – sau tocmai de aceea, diviziunile, diferențele geogra – ce persistă şi se vor adânci. Suveranitatea, susținută de naționalism este în creştere, nu în scădere. Pe termen lung, statul național va evolua probabil într-o formulă nouă, în funcție de modul în care va evolua percepția socială a politicului şi individualismul. Vom avea, poate, state-oraş sau state-regiune, în interiorul sau grupând state națiune de azi.
Granițele zice vor continua să e diluate prin digitalizare, iar in- frastructura, prin conectarea rețelelor sociale emergente, va deveni parte din geogra a zică. Totuşi, conectivitatea creează şi claustrofobie şi noi te- meri, determinate de noile provocări ale societății. Ca atare, discuțiile pri- vitoare la modul în care comunitățile umane îşi pot diminua dependențele, vor continua. Iar acest lucru va in uența modul în care se va dezvolta sec- torul energetic din lumea de mâine – pro lându-se noi (tipuri de) jucători.
