Radu Crăciun
Pădurea amazoniană arde în vâlvătăi şi dispare. În mulțimea de date statis- tice ale ultimelor săptămâni, care vorbesc de milioane de hectare de pădure dispărute, iată doar o valoare cât se poate de reprezentativă. Conform New York Times, suprafața despăduririlor în pădurea amazoniană a crescut cu 39% anul acesta în comparație cu perioada similară a anului trecut. Este o valoare care ne semnalează două lucruri extrem de grave: în primul rând că pădurea amazoniană scade constant, an de an, şi, în al doilea rând, faptul că în 2019 ritmul despăduririlor s-a accelerat dincolo de orice imaginație.
Surprinzător? Dimpotrivă, este logic să se întâmple asta şi ritmul des- păduririlor la nivel global nu are cum să e oprit, oricât de multă ipocrizie ar folosi țările dezvoltate ale lumii.
Preşedinții Boliviei şi Braziliei au sfârşit prin a arătați cu degetul de liderii țărilor dezvoltate ca autori morali ai dezastrului amazonian, conside- rându-se că politicile şi mesajele lor au încurajat fermierii din zonele rurale să elibereze prin despădurire noi suprafețe agricole. Acuzele au mers chiar mai departe, sugerând că Brazilia poartă responsabilitatea pentru sănătatea planetei prin conservarea pădurii amazoniene şi că ar trebui să e la înălți- mea acestei responsabilități. Serios? Adică toți marii poluatori ai lumii nu au nicio responsabilitate şi nicio vina în ce priveşte sănătatea planetei? Res- ponsabilitatea este doar a celor „condamnați” să producă su cient de mult oxigen cât să poată înghiți automobilele celor bogați? O astfel de a rmație mi se pare de o aroganță teribilă în condițiile în care pădurea amazoniană nu face decât să curețe o parte din noxele generate de țările altminteri atât de „preocupate” de aerul planetei.
Fără doar şi poate este imoral să încurajezi incendierea pădurilor şi, în caz că este adevărată, atitudinea celor doi preşedinți este de condamnat. Dar
să nu uităm că există încă câteva miliarde de cetățeni ai planetei cu un com- portament în egală măsură imoral, din neglijență sau intenție, când vine vorba de impactul lor asupra protejării planetei. În frunte cu liderul lumii libere.
Ipocrizia poate aduce eventual voturi din partea celor ignoranți şi mulți, dar cu siguranță nu rezolvă problema planetei şi viitorul copiilor şi nepoților acestora. Pentru că marile păduri ale planetei vor continua să scadă atâta vreme cât țările în curs de dezvoltare care le dețin în America Latină, Africa sau Asia nu vor avea niciun bene ciu economic de pe urma păstrării lor. Pen- tru că, până la urmă, totul se reduce la economie şi la oportunități pierdute. Iar țările dezvoltate ştiu mult prea bine aceste lucruri, doar că le aplică cu s nțenie doar în cazul lor. Inclusiv atunci când emit din nimic certi cate de CO2.
Ar trebui condamnată o țară care încearcă să maximizeze valoarea eco- nomică a pământului în căutarea dezvoltării şi prosperității propriului po- por dacă acest lucru este dăunător planetei? Dacă da, atunci poate ar trebui să mai facem câteva lucruri în partea dezvoltată a lumii: să interzicem ter- mocentralele – cu riscul creşterii prețului energiei, să interzicem fabricarea automobilelor de mare litraj – cu prețul unei deplasări mai lente, să obligăm țările exportatoare de petrol să plătească şi pentru uzinele captatoare de bi- oxid de carbon – cu riscul dezechilibrării lor economice, să facem prohibitivă orice investiție în echipamente consumatoare de oxigen şi producătoare de CO2 – cu riscul dispariției unor întregi ramuri economice, iar lista ar putea continua.
Cum? Asta ar duce la şomaj? La stagnare economică şi chiar recesiune? La scăderea nivelului de trai din țările dezvoltate? La oportunități economi- ce nefructi cate? Păi nu este exact ceea ce li se cere țărilor subdezvoltate, de- ținătoare de păduri tropicale şi amazoniene, adică să renunțe la oportunități economice de dragul planetei? Priviți în jur.
Care sunt oportunitățile de o amploare similară la care renunță țările dezvoltate de dragul planetei? Dimpotrivă. Grija cea mai mare este că nu cumva un efort prea mare în direcția reducerii emisiilor de bioxid de carbon să aibă un impact negativ asupra economiilor dezvoltate.
Privind la contribuția țărilor dezvoltate la poluarea planetei, chiar au acestea autoritatea morală să acuze Brazilia de iresponsabilitate? De fapt penalizarea Braziliei cu sancțiuni economice pentru lipsa de grijă pentru pă- durea amazoniană arată o abordare total pe dos, contraproductivă, ce deno
tă aroganță şi aplicarea de standarde duble pentru țările dezvoltate şi cele subdezvoltate.
Abordarea ar trebui să e total opusă. Practic, țările deținătoare de pă- duri ar trebui încurajate să îşi păstreze pădurile prin nanțare, în funcție de pădurile pe care le dețin. Oxigenul generat de acestea ar trebui să devină o marfă, care să e plătită în consecință de cei care îl consumă cel mai mult, aşa cum toate celelalte materii prime au un cost. În felul acesta, ar dispărea oportunitatea economică de a distruge pădurile şi ar apărea o altă, mai atrac- tivă, de a le păstra şi de a le extinde.
Aceasta este marea schimbare de paradigmă care ar întoarce cu 180 de grade regulile economice mondiale. OXIGENUL ESTE O MARFĂ ȘI ȚĂRILE CARE ÎL „EXPORTA” AR TREBUI REMUNERATE ȘI ÎNCURAJATE, ASTFEL ÎNCÂT SĂ PRODUCĂ ȘI MAI MULT.
Există o serie de studii care arată efectul pozitiv pe care o împădurire masivă a Pământului l-ar avea asupra cantității de bioxid de carbon în at- mosferă. Cel mai recent studiu publicat în revistă Science arată că, de fapt, restaurarea pădurilor este cea mai e cientă metodă de luptă împotrivă schimbărilor climatice. Studiul arată că, lăsând deoparte suprafețele agricole şi cele locuite, ar există spațiu pentru încă 0,9 miliarde de hectare de păduri noi pe Pământ, ceea ce ar reprezenta o creştere de 25% a pădurilor existente. Cei 500 de miliarde de copaci plantați astfel ar duce la o micşorare cu 25% a bioxidului de carbon în atmosferă.
În acest timp, comportamentul liderilor mondiali frizează absurdul. DUPĂ ce pădurea a ars, grupul țărilor dezvoltate G7 a oferit 20 de milioane de USD pentru a refăcută. De ce nu s-au dat 20 de milioane pentru a păstrată?
Hazardul moral este evident. Atât vreme cât țările dezvoltate vor nanța păduri doar după ce acestea dispar, mesajul este clar: dacă vreți bani, faceți pădurile să dispară. Când, de fapt, remunerarea ar trebui să e exact inversă: dacă vreți bani, păstrați pădurile! Căci regenerarea lor durează zeci, dacă nu chiar sute de ani, şi va imperfectă. Multe specii vor dispărea de nitiv.
Lipsa înțelegerii necesității unui nou model economic, care să eticheteze oxigenul produs de păduri ca o marfă ce ar trebui plătită, are un impact deja devastator. Iar pădurile Pământului vor continua să dispară într-un ritm înfricoşător atâta vreme cât țările dezvoltate nu vor dispuse că, în locul declarațiilor sforăitoare şi ipocrite, să facă un transfer de avuție către țările care dețin „plămânii planetei”.
Printre numeroasele comentarii generate de versiunea engleză a pos- tării precedente „Cheia supraviețuirii planetei? O categorie de țări nemaîn- tâlnită”, un cititor brazilian îmi spunea că transferul de avuție din țările dezvoltate către țările care acceptă conservarea pădurilor ar o formă de colonialism, condamnându-le pe acestea din urmă la subdezvoltare. Dimpo- trivă! De fapt aplicarea de sancțiuni economice țărilor care îşi tăie pădurile ar cu adevărat o formă de colonialism.
