-studiu de caz-
Psiholog Dorin turcan
Comunicarea de fata abordeaza oportunitatea si avantajele aplicarii terapiei realitatii (TR) în consilierea psihologica a personalului militar. Partea introductiva prezinta teoria alegerii ca fundament teoretic al explicarii comportamentulul, cognitiilor, afectivitatii si fizioogiei individuale, principiile de baza, precum si principalele caracteristici ale relatiei de consiliere specifice acestei orientari terapeutice. Cea de a doua parte este alocata prezentarii unui caz abordat prin intermediul TR. Studiul de caz pune în evidenta unele tehnici si modalitati de ap!icare în practica de consiliere a terapiei realitatii, miza acestuia fiind una des întâlnita în activitatea psihologului militar din structurile de cunoastere si asistenta psihologica: transformarea unui comportament dezadaptativ într-unul de succes.
Fiind un domeniu relativ nou în armata României, asistenta psihologica se afla înca în etapa experimentarilor si încercarilor de statuare a propriei identitati structurale. În pofida unor opinii contrare, exprimate de regula de catre nespecialisti, aceasta situatie prezinta mai multe avantaje decât inconveniente. Unul dintre cele mai importante atu-uri este tocmai absenta inertiei, rezistentei la schimbare si conservatorismului atât de bine cunoscute actorilor institutionali reformatori. Nefiind legati de un status quo metodologic, psihologii militari din structurile de cunoastere si asistenta psihologica manifesta o permeabilitate sporita fata de abordarile psihoterapeutice si de consiliere moderne, eficiente, validate de practica marilor armate ale lumii. O astfel de abordare, pe cale sa intermedieze o adevarata scoala, îndeosebi în tarile anglo-saxone, este terapia realitatii.
Terapia realitatii este o metoda de consiliere care face nota distincta în ansamblul orientarilor comportamental-cognitive, contrazicând teoria behaviorista clasica a conditionarii externe a comportamentului. Fiind una dintre cele mai eficiente “terapii scurte”, este o abordare simpla, interactiva, centrata pe probleme, cu rezultate rapide si spectaculoase îndeosebi în tulburarile comportamentale, dar si în cazul fobiilor, anxietatii, depresiei sau altor tulburari ale dispozitiei. Parintele fondator al terapiei realitatii este psihologul si psihiatrul american William Glasser, cel care a dezvoltat teoria alegerii.
Teoria alegerii implica o importanta componenta biologica si reprezinta nucleul theoretic al terapiei realitatii. Aceasta explica deopotriva comportamentul fiziologic si psihologic al fiintelor vii, fiind centrata pe dinamismul nevoilor. În acceptiunea psihologului american, exista cinci nevoi fundamentale, encodate genetic, care se constituie în tot atâtea structuri motivationale interne, menite a directiona comportamentul si existenta individului. Prima dintre acestea – nevoia de supravietuire – este una fiziologica. Celelalte patru sunt nevoi psihologice: nevoia de dragoste si apartenenta, nevoia de putere, nevoia de libertate si nevoia de distractie. Dintre acestea, conform autorului teoriei, nevoia de dragoste si apartenenta este cea mai importanta, deoarece, fiind o fiinta sociala, omul are nevoie înainte de toate de ceilalti pentru a-si acoperi celelalte nevoi.
Acest sistem motivational dinamic da coerenta si consistenta structurii, dezvoltarii si actualizarii personalitatii. Personalitatea individului este de aceea expresia comportamentului acestuia: tot ceea ce este un individ rezida în ceea ce face, adica în alegerile care dau continutul comportamentului sau, diferentele interindividuale fiind explicate prin modalitatile diferite de coping, deoarece natura a înzestrat pe toti indivizii cu aceleasi cinci nevoi, dar nu a prevazut si mijloacele comportamentale cu care sa fie acoperite acestea. Spre deosebire însa de teoria clasic behaviorista (S-R) a controlului extern, care considera comportamentul o consecinta a unor motivatii externe, teoria alegerii afirma ca toate comportamentele sunt motivate intern, fiind consecinte ale libertatii persoanei si alegerilor acesteia, consonante sau nu cu cele cinci nevoi fundamentale. Mai mult chiar, teoria alegerii, care devine astfel o psihologie a controlului intern, afirma ca majoritatea celorlalte psihologii, care îi învata pe oameni sa încerce a-i controla pe altii pentru a obtine o viata fericita si de succes, au o influenta distructiva asupra relationarii interumane de care toti indivizii au nevoie. Glasser afirma fara echivoc ca, distrugând relatiile interumane, psihologiile controlului extern sunt “o plaga pentru umanitate, distrugând casnicii, despartind familii, împiedicând scoala sa faca o educatie eficienta copiilor si dovedindu-se falimentare pentru calitatea si productivitatea la locurile de munca “.
În calitate de psihologie a controlului intern, terapia realitatii trebuie sa îl învete pe client sa faca alegerile cele mai bune, care sa corespunda nevoilor sale, si astfel sa îl determine sa devina mai puternic si mai adaptat, pe masura ce începe sa se implice din ce în ce mai responsabil în propriul destin. Astfel, viata omului devine un sir continuu de alegeri, unele inspirate, altele nefericite, între diverse optiuni, cu scopul de a cupla fiecarei structuri motivationale solutiile si pattern-urile comportamentale adecvate, care sa conduca fiecare nevoie catre un grad optim de saturatie. Singura bariera care marcheaza acest câmp de posibilitati deschis de teoria alegerii este respectarea dreptului celorlalti de a-si împlini propriile nevoi.
Desi se manifesta în personalitatea si comportamentul fiecarui individ, nevoile difera de la om la om sub aspectul intensitatii sau puterii emergente cu care se manifesta.
De exemplu, observam adesea ca doi tineri care îsi satisfac stagiul militar în aceeasi unitate, fiind expusi acelorasi conditii si influente, manifesta diferente evidente cu privire la nivelul de adaptare la rigorile vietii militare. O analiza a nevoilor acestora din perspectiva terapiei realitatii ne va releva faptul ca unul este tot timpul deprimat deoarece resimte un deficit acut al nevoii sale de libertate, în timp ce celalalt, cu o nevoie omoloaga acoperita obiectiv la fel de precar, dar resimtita subiectiv nu la fel de presant, poate fi chiar vesel si bine dispus, deoarece si-a acoperit în mijlocul grupului militar nevoia de dragoste si apartenenta aflata în deficit la momentul încorporarii.
Instantele de control ale sistemului psihic verifica în permanenta nivelul asigurarii nevoilor, semnalând prompt, prin medierea emotiilor si dispozitiilor, aparitia oricarui dezechilibru, de fiecare data când satisfacerea uneia dintre nevoi scade la un nivel suboptimal. De regula, individul experimenteaza afecte, dispozitii sau sentimente negative fara sa constientizeze adevarata cauza a acestora -deficitul uneia sau mai multor nevoi al caror nivel de satisfacere a scazut sub un prag critic. De aceea, unul dintre primele roluri pe care trebuie sa si le asume psihologul care utilizeaza terapia realitatii este acela de a-l asista pe client în identificarea propriilor nevoi si a gradului de satisfacere al fiecareia, pentru a lucra apoi la nivelul nevoii sau nevoilor frustrate.
Teoria alegerii considera ca singurul comportament pe care îl poate controla individul este propriul sau comportament. Încercarea de a-i controla pe altii conduce aproape invariabil la frustrare. De asemenea, singura persoana care poate determina o schimbare autentica de comportament este cel în cauza. Credinta ca altii pot si chiar ar trebui sa se implice în controlul propriului comportament conduce la pasivitate, neasumarea responsabilitatii si atribuirea externa a insucceselor, generând în final tot frustrare. De aceea, un plan de schimbare comportamentala prin intermediul terapiei realitatii va fi în mod necesar unul elaborat de client. Clientul este doar asistat de psiholog, care are obligatia de a pleda pentru caracterul realist si realizabil al obiectivelor si sarcinilor asumate, astfel încât acestea sa asigure întotdeauna un succes sigur, fie acesta oricât de mic. Fiindu-i asigurate întarirea prin succes si starea pozitiva pe care o implica aceasta, clientul învata astfel sa se concentreze pe elementele pe care le poate controla dintr-o anumita situatie (care constau de regula din cognitiile si comportamentele sale), si nu pe încercarea, de cele mai multe ori infructuoasa, si de aceea, generatoare de frustrare si suferinta, de a controla comportamentele celorlalti. De exemplu, un gradat profesionist nemultumit ca a fost omis din nou de la acordarea salariului de merit poate învata sa gândeasca si sa se comporte astfel:
Probabil ca cerându-mi din nou drepturile vechement, ca anul trecut sau acum doi ani, tot nu-l voi putea determina pe comandandul meu sa ma propuna pentru salariu de merit, dar începând de astazi pot sa ma comport astfel încât sa fie evident pentru toata lumea ca merit aceasta recompensa, muncind mai mult, manifestând initiativa si fiind mai disciplinat; n-ar strica si ca, din când în când, sa aduc vorba despre asta; regulamentele sunt regulamente: ar fi incorect ca un astfel de militar model sa fie nedreptatit.
În mod similar, un cadru militar care trece printr-o criza conjugala îsi poate spune:
Poate ca nici deseara nu o voi putea face pe sotia mea sa-mi vorbeasca, dar ceea ce as putea cu siguranta face este sa-i vorbesc eu ei.
Conform teoriei alegerii, problema principala a persoanelor care solicita consilierea este fie absenta implicarii în relatii interpersonale (alienarea), fie implicarea într-o relatie nesatisfacatoare. Relatiile care genereaza cel mai frecvent astfel de probleme sunt cele cu persoanele, obiectele sau uneori chiar ideile apropiate, adica acelea care au fost cumva încorporate în Eul personal. Aceste relatii privilegiate, cu iubita sau logodnica, cu sotia si copiii, cu parintii, fratii si surorile, prietenii apropiati sau unii dintre colegii de munca, chiar cu persoane pe care individul nu le-a cunoscut, dar cu care se identifica sau cu care îsi imagineaza ca s-ar simti bine, ar împartasi aceleasi idealuri si valori, împreuna cu obiectele, animalele, convingerile intime filosofice, religioase, politice etc., operele de arta sau chiar unele privelisti sau peisaje familiare formeaza ceea ce Glasser numeste lumea calitatii.
Teoria alegerii afirma ca nevoile fundamentale nu sunt satisfacute direct, ci prin intermediul relatiilor din lumea calitatii. Aceste relatii sunt selectate înca din primele zile de viata, apoi dezvoltate si consolidate permanent prin sedimentarea într-un fel de lume interioara a tuturor imaginilor, sentimentelor si cognitiilor legate de stimulii care asigura satisfacerea nevoilor, provocând placere. Glasser considera ca orice persoana normala si matura trebuie sa aiba cel putin o astfel de relatie satisfacatoare, care sa permita satisfacerea imperativelor legate de dinamica intima a nevoilor sale, care sunt înscrise în codul sau genetic. Comportamentul aberant sau dezadaptativ, cel care face cel mai adesea obiectul solicitarii de asistenta psihologica din partea terapeutului TR, este de cele mai multe ori o încercare neadecvata de a face fata frustrarii generate de distrugerea sau distorsionarea prezenta a unei relatii din lumea calitatii, care nu mai reuseste sa acopere o nevoie fundamentala.
Alegerea este un concept de cele mai multe ori respins initial cu vehementa de persoanele care solicita consilierea. Acestea obiecteaza, pe buna dreptate, ca nimeni nu alege sa fie trist, sa fie deprimat, sa sufere, în general. De aceea, o relevanta deosebita capata notiunea de comportament total, înteles ca o rezultanta a alegerilor facute, acestea putând avea o coloratura afectiva fie pozitiva, fie negativa.
Comportamentul total este însumarea a patru componente inseparabile, dar distincte: actiunea, gândirea, fiziologia si emotiile. Când explica notiunea de comportament total, atribuind clientilor lor responsabilitatea alegerii, chiar daca indirecte, inclusiv pentru acele componente ale comportamentului care implica suferinta, psihoterapeutii TR recurg adesea la metafora automobilului. Astfel, daca omul s- ar comporta ca un automobil, motorul lui l-ar constitui cele cinci nevoi bazale, volanul ar permite alegerea si miscarea în directia lumii calitatii, actiunea si gândirea ar fi rotile din fata, care pot fi directionate prin alegerile facute, iar fiziologia si emotiile ar fi rotile din spate, care se vor misca în directia imprimata de actiune si gândire. Clientul întelege astfel ca nu-si poate alege direct starea fiziologica sau afectiva, dar poate opta aproape întotdeauna pentru un anumit rationament si pentru o anumita alternativa comportamentala; în acord cu metafora automobilului, efectele alegerilor sale se vor repercuta indirect asupra dispozitiilor si fiziologiei, rezultând un anumit continut al comportamentului total.
Terapia realitatii poarta cu ea un puternic mesaj umanist. Situându-se pe pozitiile antipsihiatriei, teoria alegerii respinge atât conceptul de boala psihica, cât si modelul medical pe care se bazeaza acesta. Acceptarea modelului medical se limiteaza doar la acele afectiuni care sunt legate indubitabil de patologia creierului, cum ar fi epilepsia sau boala lui Alzheimer. În acceptiunea lui William Glasser, majoritatea categoriilor nosologice din DSM-IV nu sunt boli, ci tipuri de comportament total. Astfel, multi dintre indivizii etichetati psihiatric sunt persoane care au ales sa fie astfel pentru ca evita sa-si asume responsabilitatea de a avea grija de ei însisi. Cu alte cuvinte, au ales nebunia pentru ca este o situatie relativ comoda si un mod de a cere celorlalti sa le poarte de grija. Atât timp cât cineva le poarta de grija cu atentie si devotament, se pot simti foarte bine, atât din punct de vedere afectiv, cât si fiziologic, manifestând o sanatate robusta care de cele mai multe ori le permite sa atinga vârste înaintate. Solutia întrevazuta de terapia realitatii pentru ameliorarea comportamentului si insertia sociala a acestor persoane este aceea de a extinde grija celor care se ocupa de ei la o ajutorare activa, prin încurajarea implicarii în relatii satisfacatoare. Consolidându-si lumea calitatii prin aceste relatii, asa-numitii bolnavi psihici pot alege sa renunte la tipul de comportament total etichetat drept boala, optând pentru o existenta normala.
Consilierea din perspectiva terapiei realitatii urmareste trei obiective majore:
1.) crearea unui mediu terapeutic securizant, care sa permita eventual încorporarea relatiei cu psihologul în lumea calitatii clientului;
2.) punerea în valoare a unor tehnici care sa determine clientul sa constientizeze masura în care nevoile sale reale se reflecta în comportamentul present; si
3.) dezvoltarea unui plan de schimbare comportamentala care sa-l ajute sa-si acopere mai eficient nevoile si dorintele adevarate. Pentru a atinge aceste obiective, psihologul trebuie sa respecte urmatoarele principii care ghideaza relatia terapeutica:
1. Implicarea personala. Pe tot parcursul demersului terapeutic, psihologul manifesta empatie, comunicând, direct sau indirect, ca îi pasa de soarta celui din fata sa. Fara a face uz de autoritate, el se straduieste sa se manifeste ca egal al clientului, prezentându-se ca un om obisnuit, care este departe de a fi perfect, dar care detine abilitatea si mijloacele prin care pot fi atinse scopurile consilierii. În acest context, dezvaluirea propriilor experiente de viata îl poate ajuta pe psiholog sa stabileasca o punte de comunicare cu clientul, definind relatia terapeutica în termenii parteneriatului, co-evolutiei si scopurilor mutual împartasite. Implicarea calda în relatie nu trebuie sa depaseasca însa limitele lui aici si acum; sunt evitate complicatiile si în mod special transferul terapeutic. Clientul trebuie sa înteleaga tot timpul în ce consta parteneriatul cu psihologul, pastrând o dimensiune exacta a situatiei si relatiei de consiliere.
În activitatea psihologului militar se poate întâmpla ca un tânar care îsi satisface stagiul militar, îmbatat de primele succese în atingerea obiectivelor din planul de schimbare convenit cu doamna psiholog sa afirme: “Ma simt atât de bine când sunt cu dumneavoastra! Sunteti ca o mama pentru mine …”. Într-o astfel de situatie, obligatia psihologului-femeie este sa dimensioneze corect parametrii relatiei cu clientul sau, raspunzând: “Este bine ca mama ta îti evoca amintiri placute, ceea ce inseamna ca relatia cu ea este una autentica si durabila. Dar mama ta este acasa, iar noi suntem în cabinetul psihologic. Eu nu sunt mama ta, ci psihologul unitatii. Ceea ce ma bucura însa este ca te descurci destul de bine si fara sprijinul ei; asta ne arata cât de mult te-ai maturizat, nu-i asa?”.
2. Centrarea pe comportament. Afectivitatea si comportamentul interactioneaza prin întarire reciproca, fiind componentele unui fenomen sistemic. Deoarece sunt intim legate una de cealalta, schimbarile care intervin la nivelul oricareia dintre aceste doua componente antreneaza la rândul lor schimbari importante în cealalta, determinând variatii de substanta ale comportamentului total. stiindu-se cât de greu pot fi modificate fiziologia, cognitiile sau sentimentele, veriga atacabila ramâne comportamentul. Daca un individ cunoaste succesul în actiunea sa, acest lucru conduce la instalarea bunei dispozitii, care la rândul ei va constitui un nou imbold pentru actiune. Majoritatea celor care solicita asistenta psihologica recunosc ca pe un truism faptul ca atunci când sunt bine dispusi muncesc mai cu spor si îsi afirma dorinta legitima de a-si mentine cât mai mult timp buna dispozitie. Conducându-i pâna în acest punct, psihologii TR au rezolvat deja o parte din sarcina care le revine. Transferând apoi clientilor lor cunostintele legate de teoria alegerii, pot continua învatându-i cum sa- si modifice dispozitiile negative. Conform metaforei automobilului, chiar daca nu îsi pot induce direct buna dispozitie, clientii pot alege comportamente de succes, acestea declansând reactia în lant care va determina în cele din urma instalarea tonului pozitiv al proceselor lor afective.
3. Mentinerea în prezent. Spre deosebire de multe dintre abordarile psihoterapeutice traditionale, terapia realitatii nu este interesata prea mult de trecut si de traumele asociate de regula acestuia. Premisa de la care se pleaca este aceea ca trecutul este deja fixat, imuabil, inaccesibil schimbarii. Ceea ce poate fi însa schimbat este prezentul si viitorul apropiat. De aceea este necesara mentinerea în prezent. Practicienii TR apreciaza ca la fel de irelevante ca explorarea trecutului sunt insight-urile sau investigarea pulsiunilor si a motivatiilor inconstiente, afirmând ca, pentru a-si dovedi eficienta, un demers de consiliere trebuie sa aloce cel putin 50% din timpul sedintelor pentru evidentierea succeselor si punctelor forte ale clientului. Sub influenta reprezentarilor sociale despre psihoterapie, se poate întâmpla însa adesea ca subiectul sa insiste sa-si povesteasca istoria personala. În acest caz, psihologul va utiliza acest episod din procesul de consiliere pentru:
a) a evidentia alegerile bune pe care le-a facut clientul în trecut si modul cum acestea au condus la comportamente de succes;
b) a sublinia experientele care au contribuit la întarirea caracterului clientului si a determina posibila contributie a acestora la elaborarea unui comportament actual de succes;
c) a interpreta eventualele experiente negative, care au condus la esecuri, ca fiind alternative oricum mai bune decât alte comportamente pe care le-ar fi putut alege clientul; se va arata ca inclusiv aceste situatii reprezinta mici succese, prin aceea ca astfel au fost evitate încurcaturi si mai mari.
4. Judecata de valoare. Orice relatie de consiliere trebuie sa aiba ca punct de plecare o judecata de valoare onesta si responsabila a clientului, care sa includa autoexaminarea stilului de viata, a comportamentului prezent si a modului în care acesta contribuie la esec, a masurii în care acesta este eficient si adaptat nevoilor proprii sau ale persoanelor din lumea calitatii. Esentiale în acest moment sunt trei întrebari pe care, într-o forma sau alta, trebuie sa le adreseze psihologului:
1) Ce îti doresti?
2) Ce faci pentru a obtine ceea ce îti doresti? si
3) Merge?
Raspunsurile la aceste întrebari determina de cele mai multe ori constientizarea necesitatii si iminentei schimbarii.
5. Planificarea realista. Acceptând ideea schimbarii, clientul este orientat catre conceperea unui plan de schimbare. Este partea cea mai sensibila, dar si cea mai semnificativa din munca psihologului. Planul trebuie sa prevada modalitatile concrete prin care comportamentul defectuos va fi abandonat în favoarea unuia de succes. O cerinta-cheie a practicii terapiei realitatii este aceea ca, odata asumat un plan de schimbare, acesta sa fie obligatoriu dus la bun sfârsit. De aceea, sunt de preferat obiective cuantificabile si în mod necesar realizabile, chiar daca nu foarte ambitioase. Metoda pasilor marunti, dar încununati de succes s-a dovedit a fi mult mai eficienta decât cea a atacarii rapide si hazardate a problemelor, care conduce adesea la esec.
6. Asumarea angajamentului în terapia realitatii difera de alte abordari prin aceea ca impune asumarea integrala de catre client a responsabilitatii aplicarii planului, acesta fiind condus catre asumarea angajamentului fata de sine însusi, chiar daca initial ezita sau refuza sa se angajeze. Desi angajamentul intrinsec este o cerinta importanta, la primele sedinte psihologul poate accepta o propunere de genul : “Ma angajez fata de dumneavoastra, pentru ca singur nu stiu daca am sa ma tin de cuvânt”, pentru a se obtine totusi un angajament care sa permita demararea procesului terapeutic. Ulterior, odata cu castigul în autoconfidenta care însoteste primele succese, se va insista pe asumarea personala a angajamentului.
7. Fara scuze. Psihologul trebuie sa statueze de la bun început ca scuzele nu ajuta la nimic si de aceea sunt inacceptabile. Pe parcursul derularii planului se poate întâmpla însa, cel putin în stadiile initiale, ca unele obiective sa nu fie atinse. Fara a accepta scuze si fara a insista prea mutt asupra cauzelor generatoare ale insuccesului, în aceasta situatie psihologul se va concentra pe revizuirea acelor prevederi din plan care s-au dovedit nerealiste sau va folosi tehnici de remotivare a clientului pentru a-l ajuta sa depaseasca obstacolele. Disciplina practicii de consiliere prin TR impune, de asemenea, determinarea clientului sa-si asume un nou angajament, care sa permita obtinerea progreselor scontate.
8. Fara pedepse. Desi în terapia realitatii umorul este acceptat ca o tehnica terapeutica prezentând certe valente creative si educative, trebuie evitata ironia la adresa clientului. De asemenea, este contraproductiva judecarea sau culpabilizarea acestuia pentru rateurile care pot aparea pe parcursul derularii relatiei de consiliere. Din perspectiva terapiei realitatii orice remarca ironica sau apreciere negativa la adresa clientului este o pedeapsa.
Utilitatea terapiei realitatii în asistenta psihologica din armata poate fi pusa în evidenta prin aceea ca, fiind pe de o parte simple, dar eficiente, pe de cealalta riguroase, dar flexibile, strategiile si tehnicile acestei abordari se centreaza pe rezolvarea prompta si rapida a problemelor în loc sa se piarda în teoretizari stufoase sau explorari sterile ale conflictelor si traumelor din trecut. De asemenea, în acest domeniu de activitate clientii au nevoie de psiholog ca de o forta puternica si activa care îi poate ajuta sa-si directioneze viata, si nu doar de o oglinda sau de o caseta audio care sa le returneze cu fidelitate ceea ce spun. Accentul pus pe comportament face ca aceasta abordare sa se plieze foarte bine pe problematica specifica mediului militar, care include întarirea autocontrolului si a disciplinei, gestionarea stresului, rezolvarea conflictelor interpersonale si familiale sau motivarea personalului pentru succes si performanta. Toate acestea, asociate avantajului duratei relativ scurte a interventiei (doua pâna la douasprezece sedinte) recomanda impunerea ei în inventarul metodologic al structurilor militare de cunoastere si asistenta psihologica, fapt care ar putea contribui la cresterea eficientei demersurilor profilactice si terapeutice vizând adaptarea mai buna a personalului la rigorile vietii militare.
Studiu de caz
Pentru exemplificare va fi prezentat un caz abordat prin intermediul terapiei realitatii.
Fruntasul T.C., militar angajat pe baza de contract, în varsta de 23 de ani, necasatorit, este invitat la cabinetul de psihologie dupa ce, la ultima aplicatie din poligon, a suferit o puternica criza manifestata prin dureri abdominale, fiind internat de urgenta cu diagnosticul de gastrita. În timpul crizei, printre tipete si gemete, subiectul a manifestat tendinte de supramotivare si autoculpabilizare excesiva: refuzând initial sa mearga la spital, autoacuzându-se ca ar crea astfel probleme subunitatii pe timpul aplicatiei considerându-se responsabil pentru eventualele rezultate slabe care ar putea afecta restul colectivului etc. În timpul acestui cvasi-delir provocat de durerile insuportabile, provocate, se pare, de consumul de apa dintr-o sursa nepotabila, a mai pomenit de destinul sau ghinionist si de neputinta de a pastra un stil de viata sanatos.
Probele de cunoastere a personalitatii pun în evidenta profilul unui individ introvertit si perfectionist (C.S.E.), cu o inteligenta sociala buna, dar lenta (P.A.C.), marcat de accentuarea unor tendinte ipohondrice si astenice si o afectivitate dominata de temeri, frica, insuficienta (Cornell Index). Testele proiective (Szondi, E.L.M.) sugereaza coexistenta unor trasaturi fluctuante de caracter si un nucleu al personalitatii slab, insuficient structurat, foarte tensionat în stefa relatiilor obiectuale, unde pare sa domine figura paterna, impunatoare si autoritara. Subiectul îsi constientizeaza problemele, dupa cum reiese din autocaracterizarea furnizata de aplicarea probei C.S.E.: “De multe ori sunt complexat fata de anumiti colegi sau prieteni. Un alt defect ar fi ca sunt o fiinta emotiva fata de anumite persoane mai importante. Am momente când sunt confuz si nu stiu ceea ce vreau. Dintre calitati ar fi ambitia de a dovedi celorlalti ca sunt capabil sa fac un anumit lucru.”
Din perspectiva terapiei realitatii pare a fi vorba de un exemplu de comportament total care fie nu a întâlnit, fie s-a îndepartat de adevaratele nevoi/dorinte.
Sedinta 1
Revenit dupa internare si concediu medical, subiectul îsi manifesta încrederea si speranta cu privire la utilitatea ajutorului psihologic, dar se dovedeste la început ezitant în a dezvalui natura reala a problemelor sale:
TC: Am vrut mai demult sa vin la dumneavoastra, dar am tot amânat, stiti… din lipsa de timp.
Psiholog: Înteleg ca era ceva important, din moment ce ai vrut sa vii la cabinet. Despre ce era vorba?
TC: Nu stiu daca era important. Am vrut sa vin pentru ca stiam cât te poate ajuta sa stai de vorba cu un psiholog.
Psiholog: De unde stiai? Ai mai fost la vreun psiholog?
TC: Nu, n-am mai fost. Dar am vazut prin filmele americane. Acolo toata lumea merge la psiholog, nu e nici o rusine.
Psiholog: Nici la noi nu e o rusine. Cred ca oamenii aleg sa nu mearga la psiholog din comoditate. Amâna, dar în cele din urma se hotarasc, asa cum ai facut tu.
TC: Dumneavoastra m-ati chemat.
Psiholog: Da, dar tu ai ales totusi sa vii, nu ai venit la ordin. stii foarte bine ca eu, fiind civil, nu dau ordine.
TC: Asa este. Oricum, doream si eu sa vin, v-am mai spus.
Psiholog: lata ca o prima dorinta ti s-a îndeplinit. Sunt sigur ca mai ai si altele. Nu mi-ai spus însa care este motivul pentru care doreai sa vii la cabinet. (Este important ca primele formulari sa nu faca referiri la probleme, ci la motive, scopuri, dorinte etc., deoarece multi subiecti manifesta rezistenta, respingând pe buna dreptate eticheta de “om cu probleme”).
TC: N-as putea spune exact pentru ce am vrut sa vin… Simteam ca ceva nu este în regula cu mine …Hm… (tacere, se hotaraste cu greu sa vorbeasca) în fine …Am niste probleme cu ai mei pe acasa, ma bat la cap, ca si cum as mai fi copil… sa nu fac aia, sa nu fac ailalta …sunt batrâni, nu prea înteleg. Ma chinui de nu stiu când sa-i conving sa vânda casa, sa ne mutam la bloc. Ei nu, o tin una si buna, ca aia, ca ailalta, ca nu se muta ei la bloc, sa stea într-o cutie de chibrituri… (se observa cum discursul subiectului evidentiaza probleme de relationare caracteristice psihologiei controlului extern). Le-am spus, uite ma, tata, ca acolo ai conditii, ai apa calda, ai curatenie, nu mai trebuie sa muncesti toata ziua, sa cari apa, sa tai lemne, sa maturi curtea, lumea a evoluat, traieste în alte conditii… as vrea sa-i schimb, dar nu pot, orice as face; au mentalitati învechite, taica-meu cel putin… încapatânat ca un catâr. Ma macina problema asta, plus ca ma toaca toata ziua la cap, sa vin devreme din oras, sa am grija cu cine umblu, sa nu ma înhaitez cu cine nu trebuie, ca dau de belele si-mi pierd serviciul. De-astea … si mai e si problema cu prietena mea, care e geloasa din cale afara. Toata ziua, buna ziua unde am fost, cu ce tipa m-am întâlnit si tot asa. Eu la tragere, vorbesc cu ea de pe mobil si ea nu, ca sunt cu alta fata, ca-mi fac de cap, ca m-am dus la baut cu toti golanii, parca eu zic ceva de prietenele ei, care-s … mai bine nu mai zic. Cam astea-s problemele … si mai e si bacu’, pe care nu l-am luat din prima. As vrea sa dau la vara, poate-l iau, dar nu m-am apucat de învatat. Cam asta e… simteam asa, o tensiune… ma simteam cam aiurea, de-asta am vrut sa vin la dumneavoastra.
Psiholog: si acum ce simti?
TC: Hm…(ezita sa raspunda, se înroseste)…parca sunt ceva mai bine…
Psiholog: Nu pari prea sigur de ceea ce spui. As vrea sa te gândesti putin si sa-mi spui care sunt celelalte dorinte ale tale, în afara de cea de a veni la psiholog. Ce îti doresti tu cu adevarat în momentul de fata?
Sedinta continua cu investigarea dorintelor subiectului si analiza relatiilor din lumea calitatii. lerarhia dorintelor, în ordinea fixata de client, este urmatoarea:
I. Starea de bine si sanatatea personala;
II. Independenta fata de parinti, despre care afirma ca încearca înca sa-i controleze viata;
III. Armonizarea relatiei cu prietena sa, care de asemenea încearca sa-i controleze viata, manifestând o gelozie patologica;
IV. Obtinerea diplomei de bacalaureat, pentru a putea urma scoala de subofiteri, filiera indirecta.
I se cere subiectului sa reflecteze pâna saptamâna viitoare la structura propriilor dorinte si la masura în care comportamentele sale contribuie la realizarea acestora. În final, T.C. este informat despre regulile unei relatii psihoterapeutice, fiind asigurat de caracterul libel consimtit al consilierii si de confidentialitatea celor discutate. Se fixeaza apoi data celei de a doua sedinte.
Sedinta 2
T.C. se prezinta la cabinetul psihologic cu o saptamâna întârziere fata de termenul fixat, datorita participarii la unele activitati ale subunitatii din care face parte. Este solicitat sa refaca ierarhia dorintelor sale, pe care o reproduce cu fidelitate.
Se fixeaza ca obiect al sedintei problema sanatatii si a stilului sau de viata. Întrebat daca comportamentul sau contribuie cu ceva la mentinerea problemei, subiectul recunoaste ca are un stil de viata dezordonat, manifestat printr-o alimentatie abundenta în condimente, mese neregulate, exces de cafea si tutun, odihna insuficienta, afirmând ca, desi medicul i-a prescris sa manânce regulat, sa renunte la condimente si sa se lase de fumat, îi este foarte greu sa o faca.
Psiholog: Înteleg ca ai ales sa pastrezi un anumit stil de viata, desi acum stii de la doctor care sunt consecintele. Ma rog, e alegerea ta si eu o respect.
TC: Dar ma tin de tratament. Cum adica eu am ales? Nu am ales deloc, asa m-am obisnuit, mi-e greu sa ma abtin.
Psiholog: Asta înseamna ca ai ales sa nu schimbi nimic.
TC: Nu întelegeti? E greu sa trec peste obisnuinta. Îmi vine asa … din interior … nu stiu cum sa spun…
Psiholog: Sa înteleg ca undeva, în interiorul tau, este o alta persoana care alege? Care trage sforile, ca la marionete?
TC: Nu, tot eu aleg, într-un fel. Cred ca e o chestie de vointa. Ce, credeti ca n-as vrea sa manânc dimineata? Nu intra, pur si simplu … beau o cafea, fumez o tigara, doua si fug la unitate; oricum nu prea am timp sa manânc.
Psiholog: Da, asa este. Toti ne grabim dimineata. Totusi, unii alegem sa ne trezim mai devreme, ca sa avem timp sa mâncam. E dreptul tau sa alegi altfel decât noi, desi aceasta alegere … crezi ca se potriveste dorintei tale de a fi sanatos? Stomacul gol, tigara, cafeaua … stiu si eu?
TC: Vreti sa ma convingeti sa manânc dimineata. Vreti sa ma las de fumat. Parca sunteti tata! si eu as vrea, dar nu pot. Credeti ca n-am încercat?
Psiholog: Nu vreau sa te conving de nimic. Sa ne întelegem – eu nu sunt tatal tau si nu mi-am propus sa schimb ceva în comportamentul tau.
TC: Nu? si eu tocmai asta asteptam de la dumneavoastra! Nu asta fac psihologii?
Psiholog: Nu. Psihologii îi ajuta pe cei care aleg sa se schimbe. Eu cred ca singurul care poate schimba ceva esti tu. Daca vrei, schimbi, daca nu, nu. Tu alegi. Nu fac decât sa-ti pun câteva întrebari la care ma bucur ca raspunzi cu sinceritate. As vrea sa continuam tot asa. Deci, sincer, ce crezi: comportamentul din prezent te ajuta sa fii mai sanatos, cum îti doresti? Ai vreo raspundere fata de corpul tau, sau e raspunderea altuia?
TC: Sigur, e vina mea. Aveti dreptate, îmi fac singur rau.
Psiholog: Nu e vina, ci raspunderea ta. Pentru ca n-ai facut rau altuia, ci tie. si dreptate ai tu, pentru ca tu ai spus-o. Ceea ce nu prea înteleg este de ce unii oameni aleg sa-si faca singuri rau. si daca îti faci rau, cum spui tu, cât ai de gând sa continui?
TC: N-am spus ca as vrea sa continui. As vrea sa ma schimb, cu ideea asta am venit la dumneavoastra. Întrebarea este: se poate?
Psiholog: Numai daca vrei tu. ti-am spus, nimeni nu poate schimba comportamentul sau felul tau de a gândi, nici tatal tau, nici eu, nici politia, nici armata. Orice om se poate schimba, dar numai daca alege el asta. Daca unii oameni i-ar putea schimba pe altii, n-ar mai exista pe lume criminali, banditi, hoti. Din pacate însa nu este asa. Un hot este un om care alege sa fure. Nimeni nu-l forteaza sa fure, daca el nu vrea. E alegerea lui. Daca alege sa nu mai fure, si nimeni nu-l împiedica sa faca nici asta, devine un om cinstit. Tot alegerea lui. si, bineînteles, meritul lui.
TC: Daca are vointa. Dar nu toti au vointa sa se schimbe asa, peste noapte. Unii pur si simplu nu au vointa, orice ar face. Chiar daca se dau peste cap, tot nu reusesc. Ghinionul lor… Soarta.,.
Psiholog: Voita este ceva abstract. Drept sa-ti spun, nici nu stiu daca exista asa ceva. De fapt, e mult mai simplu. Putem alege sa ne comportam cum vrem, cu conditia sa nufacem rau altuia. Tu ai ales la un moment dat sa-ti faci rau, acum ai ales sa te schimbi. Daca vrei, poti sa-i spui vointa.
TC: Poate o vointa slaba. De aceea as vrea sa ma ajutati sa ma schimb. De fapt, cred ca pentru asta am si venit la dumneavoastra.
Psiholog: Aici te pot ajuta. Uite, îti propun sa facem împreuna un plan de schimbare. Poate ca plan e prea pretentios spus. Sa zicem, o lista. Stabilim numai lucruri realizabile, propuse de tine, care îti stau la îndemâna, dar odata ce ne înhamam la asta, as vrea sa respecti întocmai cele convenite, fara scuze sau justificari. Altfel pierdem timpul. Esti hotarât?
sedinta continua explicându-i-se lui T.C. elementele de baza ale teoriei alegerii. Este alcatuit un plan de schimbare, fiecare obiectiv fiind propus, apoi reexaminat si acceptat de client ca fiind realist si realizabil. Acesta îsi asuma urmatoarele obiective:
1. Cafeaua si tigarile de dimineata vor fi substituite la început de fructe, apoi treptat, de un mic dejun consistent;
2. Prânzul va consta dintr-o masa calda la popota unitatii;
3. Nu se vor adauga în mâncare alte condimente decât cele care au fost utilizate la preparare;
4. Numarul de tigari fumate se va reduce de la 20 la 10 pe zi;
5. Cafeaua, una pe zi, se va bea doar în oras, împreuna cu prietena sau cu grupul de prieteni, fara a se depasi însa ora 17.00.
În finalul sedintei este reafirmat angajamentul de a respecta obiectivele stabilite.
sedinta 3
Dupa o saptamâna de la ultima sedinta, clientul revine la cabinet si relateaza: “Îmi pare rau, dar nu m-am tinut de toate promisiunile. Nu m-am înscris la gustarea de la popota, pentru ca nu prea am bani, astept sa iau solda. Îmi aduc pachet, pentru ca ma costa mai putin. E adevarat, nu am mai fumat pe stomacul gol si am mai redus numarul de tigari. Am mâncat dimineata, dar am baut si cafea. Asta e; v-am spus ca n-am vointa “. Fara a se insista pe justificari si scuze, se analizeaza obiectivele stabilite, constatându-se ca în majoritate au fost atinse. Clientul este solicitat sa reia postulatele teoriei alegerii, apoi sa observe progresele si succesele înregistrate. Aceasta are ca efect recâstigarea încrederii în sine si reducerea sentimentelor de autoculpabilizare. La o reevaluare a planului, T.C. insista sa-si pastreze obiectivele asumate initial, constatând înca o data ca acestea sunt realizabile. Planul este mentinut, cu exceptia mesei de la popota. I se sugereaza clientului sa evite rationamentele negative de tipul “Sunt ghinionist”, “Niciodata n-am fost în stare sa duc ceva bun pâna /a capat” sau “Totdeauna a trebuit sa intervina ceva ca s-o dau în bara”, extrase din trecutul sau “ghinionist”, spunându-i-se: “Mai poti schimba ceva din trecut? Nu. Atunci, ramâi în prezent. Pune toate aceste gânduri si sentimente împreuna cu trecutul într-o sticluta si lasa-le deoparte. Într-o buna zi le vei regasi si vei râde de ele. Daca mai apare ceva din trecut care te trage înapoi, procedeaza la fel: zdup în sticluta, pui dopul si rsmâi în prezent. Pentru ca tu, cel din prezent, esti altfel decât cel din trecut, nu observi nici o schimbare ?”. Clientul recunoaste schimbarile din comportamentul sau. Îsi descrie totusi starea actuala ca fiind “un amestec de neîincredere si speranta”.
sedinta 4
Revenit dupa o saptamâna, T .C. se prezinta la cabinet dezinhibat, bine dispus, afisând o mina buna si manifestand o încredere sporita în sine. Se constata stabilizarea noilor dominante ale comportamentului total: a renuntat la cafeaua si tigarile fumate pe stomacul gol, manânca bine, atât dimineata, cât si în restul zilei, adoptând un regim dietetic, fara condimente, prajeli, tocaturi, respectarea tratamentului medical, bea o singura cafea pe zi, dupa iesirea de la serviciu, ba chiar au fost zile în care a renuntat total la cafea. Mai mult decât atât numarul de tigari a scazut la 5, 6 pe zi, “fara nici un efort”, dupa cum afirma clientul, care mai opineaza apoi ca “i-a venit mult mai usor decât credea” sa respecte angajamentele asumate. Convenindu-se împreuna ca noul stil de viata este mult mai sanatos, fapt reflectat de starea generala foarte buna si de sentimentul de satisfactie generat de succes, clientul îsi reafirma angajamentul de a mentine acest comportament, supralicitând: “În momentul de fata nici nu mai concep sa fie altfel. Mergem înainte, doar nu o sa ma întorc înapoi, nu? A fost greu pâna am înteles ca se poate. Acum stiu ce am de facut.”
sedinta continua cu analiza relatiilor din lumea calitatii. Aceasta contine doua relatii (cu prietena si cu tatal sau) care genereaza un disconfort psihic evident. Intuieste foarte bine ca problema prietenei sale trebuie tratata separat.
TC: Aici cred ca nu pot face mare lucru. Nu o cunoasteti! I-am spus de mai multe ori, chiar înainte sa vin la dumneavoastra: “Mai, tu ai nevoie de un psiholog”. si are nevoie. Cred ca mai mult decât mine.
Psiholog: Da, pare sa fie o problema de cuplu. În astfel de cazuri e bine sa va prezentati împreuna la psiholog.
TC: Cred ca aveti dreptate. Dar trebuie sa mai duc munca de lamurire cu ea. Convenindu-se la revenirea asupra acestei relatii în viitor, atentia este focalizata pe cealalta relatie frustranta. Se începe cu un dialog prin care clientul este solicitat sa sesizeze diferentele dintre atitudinile bazate pe psihologia controlului extern si cele specifice teoriei alegerii. Aplicând cele rezultate la problemele de relationare cu tatal sau, clientul furnizeaza urmatoarele concluzii, schitând astfel sui- generis un plan de schimbare comportamentala:
1. Orice încercare de a controla viata altuia este de fapt o agresiune;
2. Conflictul cu tata se datoreaza tentativelor lui, dar si tentativelor mele de a controla viata celulalt;
3. A-l schimba pe tata este o dorinta irealizabila; tatal meu, ca si mine, nu poate fi schimbat decât în masura în care el însusi doreste acest lucru;
4. Explicându-i cele învatate aici (teoria alegerii) va întelege ca nici el nu poate sa-mi controleze viata la infinit; cred ca îl preocupa si pe el problema alegerii, numai ca, nedându-si seama ca am crescut, încearca sa ma controleze; în felul lui, vrea sa fie sigur ca sunt în stare sa aleg ce e bine de ceea ce e rau în viata;
5. Daca tata vrea sa-si petreaca batrânetea în casa în care a trait toata viata, trebuie sa-i respect dreptul de a allege; oricum, fiind unicul copil, într-o buna zi casa îmi va reveni tot mie;
6. Pâna atunci, daca vreau sa stau la bloc, trebuie sa procedez altfel: sa strâng bani pentru un avans la ANL si sa-mi iau apartamentul meu; asta va fi însa greu, fiindca bancile nu dau credite M.A.C.-ilor datorita contractului de munca pe un an; trebuie sa iau bacalaureatul si sa intru la scoala de subofiteri, atunci vafi mult mai usor.
Pe baza acestor concluzii, clientul este asistat în alcatuirea unui plan de ameliorare a relatiei cu parintii si în special cu tatal sau. Angajamentul de a-l respecta survine spontan, iar sedinta se încheie într-o nota optimista, clientul spunând: “Acum, dupa ce mi-am clarificat lucrurile astea care mi se pareau înainte atât de complicate, totul mi se pare simplu, nimic nu mi se mai pare imposibil” .
Dupa aceasta sedinta, T.C. a plecat în concediu de odihna, în cursul caruia se pare ca a reusit sa-si clarifice singur relatia cu prietena sa. Dupa revenirea din concediu s-a prezentat la cabinetul de psihologie, unde a avut loc o scurta evaluare a schimbarii sale. Constatându-se împreuna ca au fost atinse obiectivele propuse, s-a încheiat aici relatia de consiliere. T.C., devenit între timp agentul propriei schimbari, s-a angajat înca o data, din proprie initiativa, sa pastreze noul comportament si mai ales noul mod de gândire, pe care l-a apreciat ca “cel mai mare câstig al întâlnirilor noastre”.
Atât aceasta ocazie, cât si convorbirile informale din afara cabinetului, consummate în perioada care a urmat, au confirmat întarirea stilului sanatos de viata adoptat prin mijlocirea consilierii, optimizarea relatiilor cu parintii, cu prietena, dar si cu prietenii si colegii de munca. Din informatiile furnizate de acestia din urma, T.C. s-a schimbat mult, transformându-se dintr-un coleg timid si ursuz într-un tip comunicativ, vesel si bine dispus. Se poate afirma ca terapia realitatii l-a ajutat pe T.C. sa-si schimbe nu doar comportamentul, care a devenit unul mai bine adaptat propriilor nevoi, ci si dispozitiile. Aceasta schimbare poate fi atribuita în cea mai mare parte redobândirii gustului pentru succes, pe masura ce a renuntat la ambitiile perfectioniste generate de unele dorinte irealizabile, fixându-si asteptari mai realiste fata de sine si fata de relatiile cu cei apropiati.
***
Bibliografie consultata:
1 Reality Therapy and Choice Theory, The William Glasser Institute, http:/www.wglasserinst.com, 2004 DAFINOIU, I., Elemente de psihoterapie integrativa, Iasi, Ed. Polirom, 2001
2 GLASSER, W., Counseling With Choice Theory: The New Reality Therapy, The William Glasser Institute, http:/www.wglasserinst.com, 2004
3 GLASSER, W., Reality Therapy în the Year 2000, The Evolution of Psychotherapy Conference, May 25-29,2000, Anaheim, CA., The William Glasser Institute, ht1p:/www. wglasserinst.com, 2004
4 HOLDEVICI, I., Elemente de psihoterapie, Bucuresti, Ed. All, 1996
5 LENNON, B., From “Reality Therapy” to “Reality Therapy în Action”, The William Glasser Institute, http:/www.wgiasserinst.com, 2004
6 MITROFAN, 1., Psihoterapie experientiala, Bucuresti, Ed.Infomedica, 1997
7 RUSSU CORDUBAN, C., Directii si procedee de consiliere a persoanelor stressate (II), “Revista de psihologie”, 1994, tomul 40, nr.2.
* U.M. 01478 Braila