Aprofundarea constructiei europene pune cu acuitate problema finalitatii sale si deci problema denumirii sale viitoare. Politicienii si juristii sunt determinati sa discute despre natura U.E.si despre logica pe care o poarta, cu atat mai mult cu cat din perspectiva largirilor anuntate nu se cunoaste forma pe care o va avea Europa de maine. Aceasta presupune a indica opiniei publice ce structuri juridico – politice va lua asentimentul sau .

Timp indelungat o asemenea problema parea inutila sau indrazneata:in ce scop sa dezbati asupra termenilor de “federaţie” sau confederaţie intr-un fel de dezbatere teologica si sterila? Oare pragmatismul nu impune mai intai avansarea pas cu pas pe calea integrarii si consolidarea realizarilor decat pierderea capacitatii de a vizualiza ansamblul unei constructii nefinalizata în configurarea sa globala? ¹

Insusi Robert Schuman a emis avertismentul în cadrul discursului de la “Sallon de l’horologe”: “Europa nu se va face dintr-o data si nici intr-o constructie de ansamblu” deschizand satfel calea spre ceea ce se va numi integrarea functionala, luand totusi în considerare posibilitatea unei federaţii.

Actuala discutie asupra formelor Europei demonstreaza foarte bine în acelasi timp aportul dar si limitele integrarii funcionale.

Aportul intrucat dezvoltarea solidaritatilor concrete intre statele membre avea ca obiect tocmai sa faca ineluctabila o alegere de ansamblu în privinta identitatii europei.

Limitele de asemenea pentru ca reusita unei integrari conceputa ca un proces tehnic a contribuit la deferirea problemei de fond :cea a formei constructiei europene.

Crearea U.E.M. prin tratatul de la Maastricht, insotita de crearea “stalpilor ” P.E.S.C. si J.A.I. a inceput sa impuna intrebarea “spre ce fel de Europa ?”.Aceasta rezulta mai ales din lucrurile nestipulate expres: crearea unei U.E.(diversa în ceea ce priveste dispozitiile sale), dar refuz de a-i acorda o personalitate juridica si refuz de a inscrie vocatia sa federala.

Incepand cu Tratatul de la Maastricht aceasta dezbatere s-a focalizat pe opozitia dintre “suveranisti ” si “federalisti”.Perspectiva Largirilor U.E. la statele Europei centrale si orientale, la republicile balte, la Turcia, la Cipru si la Malta explica interesul renascut pentru problema definirii viitoarei Europe.

Fondata pe indiscutabile motive politice (nu trebuie perpetuata divizarea continentului european care a apasat timp de aproape o jumatate de secol asupra libertatii a milioane de europeni) aceasta largire depaseste de departe pe toate cele care s-au produs în trecut si care au dublat, aproape numarul statelor europene membre de la crearea comunitatilor europene.

Astazi se doreste a se sti ce se construieste exact:
– Europa federala dorita de parintii fondatori?
– Europa naţiunilor dorita de De Gaulle? (Europa de la Atlantic la Urali)
– Europa de tip confederal pe care pesedintele Mitterrand a evocat-o uneori?

Sau exista o alta cale posibila care asigura sinteza tuturor acestor Europe?
Problema este destul de teoretica; ea s-a pus la fiecare etapa a constructiei Europei de la originea ei. În cursul negocierilor care au precedat adoptarea tratatului de la Maastricht mai multe tari (printre care si Franta) cerusera ca vocatia federala a Europei sa fie inscrisa în noul tratat .Au trebuit sa renunte în fata opozitiei anumitor state printre care Marea Britanie.²

Cu toate acestea, de la origine, vocatia federala a Europei figureaza implicit în tratate datorita faptului ca parintii fondatori aveau în mod clar acest obiectiv în calcul.

Trebuie sa fie vorba despre o federaţie de tip clasic, ca cele pe care le vedem functionand astazi,in special în Germania si Statele Unite ale Americii?Este vorba despre reproducerea unui model existent?

Aceasta din urma nu pare nici posibila nici de dorit. Este vorba mai degraba despre inventarea unui nou sistem de integrare care sa permita în acelasi timp depasirea notiunii de stat natiune si respectarea identitatilor naţionale. orice tentativa de integrare europeana care ar nega realitatile naţionale ar fi sortita esecului .

---

¹ Vlad Constantinesco – “Vers quelle Europe”, Cahiers francais, numero 298, 2000, pagina 80
² Vlad Constantinesco – op. cit., pagina 93
 

Material elaborat de Oana