Psiholog Dorin PREOTEASA
REZUMAT
Una din cele mai mari aventuri ale vietii noastre este cunoasterea de sine. Este o adevarata tragedie faptul ca unii oameni îsi petrec întreaga viata fara a avea o tinta precisa, împotmolindu-se în frustrari, pentru ca nu stiu nimic despre ei însisi sau despre felul în care ar trebui sa abordeze problemele, multe dintre acestea fiind create chiar de mediul în care traiesc.
Fara îndoiala, imaginea personala are o putere atât de mare încât impactul ei este coplesitor asupra destinului ca fiinta umana, ea putând influenta atât reusita, cât si esecul.
Exista unii oameni care îsi accentueaza aspectele negative si nu reusesc niciodata sa se împlineasca, sa-si puna în valoare calitatile de care dispun si sa-si foloseasca întregul potential uman.
Imaginea personala este reala, chiar daca nu o putem atinge, simti sau vedea. Esecul si succesul sunt la fel de reale.
Imaginea personala este propria noastra parere despre ce fel de persoana suntem. Este rezultatul experientelor trecute, reusitelor sau esecurilor, umilintelor sau triumfurilor si poarta amprenta modului în care am fost tratati de ceilalti, mai ales în primii ani ai copilariei. Aceasta imagine odata formata noi o socotim corecta. Dar ea poate fi falsa – si în multe cazuri ea chiar este falsa – dar important este faptul ca noi ne comportam ca si cum ar fi adevarat. Teoretic ea este adevarata.
Asta înseamna ca imaginea de sine, cea a unei fiinte pline de slabiciune, a unei victime, careia i se întâmpla tot felul de lucruri este cea adevarata.
Viata noastra se desfasoara ca si cum imaginea ar fi adevarata. Dar, oare, este ? Imaginea personala se poate schimba, este nevoia de o alta perspectiva.
Imaginea personala, putem spune, sta la temelia întregii noastre personalitati. în raport cu ea, experientele noastre tind sa se adevereasca si sa întareasca propria imagine, ducând astfel la un cer vicios. Toate actiunile si sentimentele noastre sunt în concordanta cu imaginea noastra personala. Ne vom comporta asa cum credem ca suntem. Pur si simplu nu putem actiona astfel, indiferent de câta vointa am da dovada. Cel care se socoteste un “ratat” va face în asa fel încât sa rateze, oricât de mult s-ar stradui sa cunoasca succesul si oricâte sanse iar iesi în cale. Cel care se socoteste “ghinionist” va face în asa fel încât sa demonstreze ca este într-adevar victima “ghinionului”.
Un agent de vânzari care se socoteste un incapabil îsi va începe prezentarea cu atitudine descurajata. Aproape ca-si va cere scuze, invitând pur si simplu sa fie refuzat. El va trezi neîncrederea potentialului cumparator si astfel va avea “dovada” ca imaginea sa personala este cea corecta, este un tip antipatic, net inferior si un ratat.
Liceana care se socoteste urâta si neatragatoare va gasi o cale sa demonstreze ca imaginea sa personala este corecta. Daca un baiat îi spune ca este draguta, ea se va gândi la alunita de pe fata. Daca i se va spune ca are ochi frumosi, automat îsi va zice în gând ca are nasul prea lung. Atitudinea sa defensiva îi va alunga, în cele din urma, pe toti potentialii admiratori, si astfel ea va avea confirmarea faptului ca felul în care se percepe, ca fiind urâta, reprezinta adevarul. Din cauza asa zisului ” adevar obiectiv”, o persoana îsi da seama rareori ca problema consta în evaluarea de sine.
Ne dam seama ca imaginea de sine poate fi dusmanul sau prietenul nostru, depinde; depinde daca se hraneste din esecurile din trecut pentru a ne submina în prezent, sau daca se hraneste din succesele trecute pentru a ne da curaj sa traim în prezent si sa progresam.
Trebuie sa descoperim secretul convietuirii cu propria persoana si sa nu ne temem de nimic. o imagine personala sanatoasa este cheia convietuirii cu sine. Daca ne percepem realist si ne acordam respectul meritat, acumulând succesele si sentimentele, pastrându-ne încrederea în sine în ciuda esecurilor si iertându-ne propriile greseli, ajungem într-adevar sa traim în armonie cu propria persoana. Trebuie sa practicam deprinderea de a ne accepta asa cum suntem, în loc sa ne fortam sa devenim ceea ce nu suntem. Acceptarea de sine ne da încredere, în timp ce încercarea de a tine pasul cu ceilalti duce la o stare de tensiune permanenta.
Pentru ca omul sa fie adaptabil si eficient, el trebuie sa fie format ca atare de timpuriu si ajutat sa-si mentina disponibilitatile pe care le are la cote înalte de functionare. Într-o lume a cautarilor si eforturilor spre mai bine, referirea la o personalitate cu adevarat eficienta, înceteaza sa mai fie o problema de conjunctura efemera si perisabila, devenind, dimpotriva, una de interes maximal.
IMAGINEA DE SINE ÎNTRE OPINIE si ADEVAR
În viata de toate zilele, în relatiile interpersonale, fiecare dintre noi aspira la cunoasterea de sine si de altul. Esalonat, fiecare individ ajunge sa-si formeze o imagine de sine conturându-si în acelasi timp si impresii si aprecieri despre ceilalti. Se elaboreaza, încet si sigur o adevarata busola a vietii care ne permite sa ne orientam mai mult sau mai putin eficient în paienjenisul vietii cu urcusuri si coborâsuri ca într-un adevarat spatiu mioritic.
Acest proces cuprinde sinteza a doua laturi: orice persoana abordeaza pe un altul pornind de la sine, dupa cum reprezentarea despre altul face parte din procesul perceptiei de sine. Se pare ca informatiile noastre privind formarea imaginii de sine si a modului de perceptie a celorlalti, a semenilor – ceea ce s-a numit perceptie sociala – sunt destul de lacunare, încât simtul comun prin adevaratele sale clisee a dominat adevarul obiectiv. În psihologia sociala prin cliseu se întelege o judecata simplificata care corespunde unei opinii modale (cu frecventa mare) într-un grup, care deformeaza modul de gândire personal. În felul acesta, acest cliseu-prejudecata provine dintr-o constiinta colectiva si este preluata de individ de la grupul caruia îi apartine si se exprima sub forma de reprezentari si aprecieri personale(Ioan Radu).
Aceste opinii pot contine o parte de adevar, dar pot fi si în întregime o eroare sau o iluzie. Concluzia ar fi ca în cadrul simtului comun adevarul si eroarea sunt indistincte.
Se poate da ca exemplu faptul ca în realitate întâlnim destui oameni care admit ideea ca inteligenta sau noninteligenta se poate înscrie în fizionomia unei persoane. Este adevarat ca din observarea expresiei mimice se pot obtine o serie de informatii privind dispozitia emotionala a persoanei respective: vigoare sau oboseala, asprime sau blândete sufleteasca, dar nu putem obtine date despre inteligenta însasi.
Deci simtul comun este gata sa stabileasca usor corelatii între aspectele fizice si cele psihice pe baza unor coincidente mai mult sau mai putin întâmplatoare întâlnite în experienta (Ioan Radu).
Dar aici mai apare si o alta problema, omul e dotat cu un adevarat mecanism prin care simte nevoia de a introduce “ordine “ în mediul natural si în ambianta sociala. În felul acesta el lipeste adevarate “etichete” peste fapte, evenimente si comportamente riscând simplificari grosolane pentru a se orienta în ambianta. În felul acesta, fiecare om plaseaza pe ceilalti oameni în categorii mai mult sau mai putin sumare pentru a-si face cât de cât o idee despre ceilalti. Astfel, mintea noastra “controleaza” realitatea printr-o reductie a complexitatii si a diferentelor care o compun. Avantajul este acela ca în acest chip se obtin posibile previziuni pentru anumite reactii si chiar un posibil control asupra lor.
Doi autori americani, (Cooley si Maed), au aratat ca imaginea de sine rezulta din interiorizarea schemei unui semen al nostru, adica psihogenetic copilul percepe propriile atribute mai întâi la altul si dupa aceea le recunoaste la el însusi. Întelegerea propriei identitati este reflexul, (ecoul) reactiilor celorlalte persoane fata de el, constiinta de sine este imaginea eului în oglinda sociala; deci, genetic are loc o constructie simultana a imaginii de sine cu imaginea de altul. În principiu, individul se cunoaste pe sine din încercarile vietii, prin intermediul actelor sale de conduita, a prestatiilor personale, a relatiilor sale cu altii atât în împrejurari obisnuite, cât si în situatii limita. Este firesc ca în cadrul acestor prestatii personale sa distingem o prima grupa de succese si esecuri care constituie prin dinamica lor prima sursa de autocunoastere. Este firesc ca succesele ridica nivelul de autoapreciere, în timp ce esecurile îl coboara. Pe termen lung acest joc al celor doua tendinte va duce la o stabilizare a imaginii de sine.
Apare apoi concomitent un al doilea factor: compararea cu altul si înscrierea individului în contextul social. La acestea se adauga opinia grupului, adica imaginea sociala de sine. Toate aceste elemente oferite de contextual social constituie matricea în care se cristalizeaza imaginea de sine.
Aici am atins o problema extrem de importanta: socializarea, aceasta reprezinta cel mai amplu si mai complex proces prin care indivizii devin nu doar fiinte sociale, ci si umane ca atare. Socializarea se delimiteaza în doua etape: primara si secundara (Petru Ilut).
Socializarea primara are loc în copilarie si presupun achizitionarea unor cunostinte, deprinderi, valori, atitudini si comportamente umane. În acest fel, se interiorizeaza lumea sociala, se cristalizeaza versiunea subiectiva a realitatii obiective (socioumane).
În viata copilului, care se naste într-o structura sociala, apar primele persoane semnificante: parintii. Daca acesta se naste într-o lume saraca, el absoarbe perspective respectivelor paturi asupra lumii sociale, dar la care adauga particularitatile atasate de parintii lui. În procesul necontenitei interactiuni dintre individul în crestere si ceilalti (în speta cei semnificativi) are loc formarea eului, identitatii si imaginii de sine. De retinut ca un copil nu poate alege persoanele semnificative, iar identificarea cu ele este automata, dupa cum interiorizarea unei relatii anume este si ea inevitabila. Copilul nu realizeaza diversitatea din jurul lui, de aceea îsi închipuie ca mediul din jurul sau este “singura lume existenta si imaginabila” (Petru Ilut)
Apare la un moment dat socializarea secundara, în cadrul caeia are loc o interiorizare a normelor, cerintelor, a informatiilor, a valorilor promovate. si aici functioneaza persoane semnificative, dar deosebirea e ca în acest caz individul are un anumit control asupra lor, în sensul ca poate renunta la unele în favoarea altora, ca poate selecta din potentialul relatiilor interpersonale pe acelea care îi confirma stima de sine. În aceasta etapa are loc trecerea de la gândirea concreta la gândirea abstracta, de la copilarie la adolescenta. În concluzie, relatiile fata în fata, comunicarea verbala si nonverbala în grupurile, comunitatile restrânse ramân în continuare de importanta vitala.
În perioada copilariei mici are loc un fenomen numit centrarea pe sine. Daca punem întrebarea:”cine fuge mai tare dintre baietii de aici ?” vom primi raspuns din partea tuturor “Eu”. Interpretarea este urmatoarea: în absenta unor reper sau norme de comparatie copilul se proiecteaza pe sine drept etalon implicit, ceea ce are ca efect o supraestimare, o “dilatare” a imaginii de sine. Ulterior, pe masura ce înainteaza în vârsta colectivul din scoala ofera un termen de comparatie în activitatile comune. Ca urmare, autoaprecierea copilului devine din ce în ce mai modesta, având loc o crestere a obiectivitatii. (Ioan Radu)
Un rol important în formarea imaginii de sine îl joaca constiinta eficientei proprii. Aceasta va determina la subiect o valoare motivationala deosebita, care la rândul ei va determina o crestere apreciabila a nivelului de aspiratie, care la rândul lui va spori considerabil perseverenta si investitia de efort pe termen mai lung. Problema care se pune în acest moment este sa întelegem cum la acelasi nivel aptitudinal performantele obtinute de subiect sunt total diferite în functie de autoaprecierea eficientei proprii. Acest lucru poate sa presupuna o evolutie în dublu sens: atât ascendenta (din succes în succes) cât si descendenta (din esec în esec). Un exemplu concret îl constituie modul în care o persoana sau alta rezista la actiunea factorilor de stres. Rezultatele sunt diferite; astfel, la o persoana cu o constiinta a eficientei scazute (cum ar fi la anxiosi si depresivi) apare o decompensare rapida la confruntarea cu un factor stresant, mergând chiar pâna la diminuarea sistemului imunitar. La polul opus, o persoana care abordeaza cu încredere încercarile vietii nu se expune la modificari fiziologice defavorabile. Astfel, imaginea de sine nu este un simplu epifenomen, ci ea este însotita de modificari pe toata scala sistemului bio-psiho-social. Omul participa cu întreaga lui fiinta la evenimentele vietii cotidiene (A. Bandura).
Apare limpede ca vietile noastre nu reprezinta doar desfasurarea unui program natural genetic dat de la nastere, ci conjunctia acestuia cu deciziile altora în legatura cu noi (în copilarie) si mai apoi cu propriile alegeri între diverse alternative de moduri de viata. Aceasta împletire între factorii natural-ereditari si socializanti educative este însa atât de fina si complexa, inextricabila, încât greu ne putem pronunta asupra ponderii unora sau altora în edificarea aspectelor legate de auto-stima si auto-eficienta. Sigur însa ca optiunile de viata, încrederea în posibilitatile proprii si în eficienta de sine sunt drastic limitate social, atât la nivel micro (mediul familial, profesie etc.) cât si la nivel macrosocial. Se pare ca corelatia pozitiva între eficacitatea de sine si performanta se datoreaza chiar si producerii unor anumite substante biochimice endogene care anihileaza oboseala si durerea provocata de eforturi fizice prelungite în cazul activitatii unor sportive de performanta (A. Bandura).
Psihosociologii se pare ca nu au studiat înca în profunzime conditiile concrete în care noi cautam sa ne îmbunatatim pe noi însine, ce atributii sunt prioritare în acest efort si ce surse de informatie folosim. Chiar iluziile pozitive despre noi însine care însa nu merg prea departe de datele reale, pot crea functii adaptative si pot contribui la cresterea de sine. Se ajunge la ideea mai veche a lui Adler a compensarii, potrivit careia persoanele care nu au aptitudini sau nu reusesc într-un domeniu îsi focalizeaza potentialitatile în altul, unde cred ca vor avea succes, unde se vor afirma. De exemplu o fata mai putin atragatoare se va concentra asupra performantelor sale academice.
DETERMINANTELE SOCIALE ALE AUTOAPRECIERII
În mod concret, tânarul ca si adultul ia act de opiniile si aprecierile colectivului, în situatii de grup, în activitati colective (munca scoala etc.), sau în relatiile zilnice cu ceilalti. Sesizarea imaginii de sine în viziunea celorlalti este numita metaperceptie. Înainte de a fi însusite, interiorizate, aprecierile colectivului devin vizibile în contactele interpersonale. Dar fiecare adolescent sau tânar face parte simultan din mai multe grupuri care se intersecteaza: familia, clasa de elevi, grupa de munca, formatia culturala, echipa sportiva, anturajul prietenilor etc. În acest fel, unitatii imaginii de sine i se opune multiplicitatea imaginilor sociale(parinti, profesori, colegi de scoala si de munca, sefi ierarhici, etc.).
Se poate face distinctie între imaginea sociala de sine, adica opinia, aprecierea grupului cunoscuta de subiect si imaginea de sine, adica cum se vede subiectul pe el însusi. Cele doua reprezentari sunt genetic strâns legate (I. Radu).
Imaginea pe care o promoveaza grupul si ponderea ei, depinde de stadiul de dezvoltare a tânarului. Astfel, la adolescenti, reprezentarea de sine este mai labila si mai fragmentara, fiind în permanenta confruntare cu opinia grupului. scolarul mai mare întelege faptul ca ceilalti îl privesc în chipuri diferite. În consecinta, are loc un proces continuu de decantare si formare, încât preluarea versiunii sociale este rezultatul unor aproximari succesive, fiind întotdeauna filtrata prin prisma autoperceptiei (I. Radu). Deci imaginea de sine nu este un simplu ecou al aprecierii celorlalti.
S-au facut numeroase cercetari pe aceasta tema. Mentionam pe aceea prin care s-a cerut subiectilor adolescenti sa raspunda prin “da” sau “nu”, descriindu-se pe sine mai întâi, asa cum stie el ca îl apreciaza tatal sau, mama sa, apoi o alta persoana matura semnificativa si, în sfârsit, colegii: baieti si fete. Dupa aceea, urma sa completeze chestionarul descriindu-se cât mai sincer potrivit versiunii intime a imaginii de sine. S-au pus apoi în paralel datele si s-au determinat coeficientii de corelatie. Apar sensibil apropiate parerile parintilor, precum si opiniile colegilor, baieti si fete, asa cum sunt sesizate de subiect (“r” este de ordinul 0, 80 si 0, 90).
Între ele, cele doua categorii de imagini-ale parintilor si ale colegilor – asa cum sunt percepute de subiect-se deosebesc destul de mult, valorile lui “r. ” variind între 0, 53 si 0, 60. imaginea proprie de sine se situeaza între cele doua aprecieri, apropriindu-se, dupa aceste date, mai mult de opinia parintilor de cât a colegilor, cei dintâi aratându-se înclinati sa faca mai mult aprecieri pozitive.
Dincolo de cifre trebuie sa retinem urmatoarele aspecte: în primul rând, distinctia dintre faptul autentic si simplul conformism. În al doilea rând trebuie acordata atentie actiunii mecanismelor de proiectie si de aparare a eului. Astfel, un elev slab la învatatura declara reusita scolara o nonvaloare, un copil plapând pune în prim-plan vigoarea fizica, un altul mai putin cinstit atribuie onestitatii un loc minor; o fata frumoasa subapreciaza aceasta calitate pentru ca o poseda, un copil inteligent aseaza aceasta însusire pe la mijlocul scarii întrucât o are, etc. (I. Radu).
Apare deci acest joc de compensari si de proiectii care actioneaza pe fondul modelului propus de societate. Ancheta psihosociala surprinde anumite tendinte cu caracter statistic, în spatele carora regasim un ghem complicat de interactiuni.
Imaginea de sine mai are calitatea de a se proiecta în viitor. Numai ca tinerii proveniti din paturile sarace care traiesc experienta frustrarii vor fi împiedicati sa-si proiecteze cu îndrazneala sperantele. Preocupati de obtinerea mijloacelor de existenta traiesc într-o perspectiva limitata a zilei de mâine. Încrederea în sine se prezinta la cote foarte modeste. Reducerea la scara vietii a imaginii de sine si a nivelului de aspiratie este o cucerire a maturitatii.
În plus de toate acestea trebuie sa tinem cont ca fiecare persoana face în mod spontan anticipatii, predictii, se angajeaza în abstractii si generalizari pe cont propriu, elaboreaza “constructe” mentale bipolare: alb-negru, usor-greu, amical-ostil. Aceste constructe mentale permit nu numai sa “etichetam” lucrurile, persoanele, elementele universului nostru dar sa încercam si predictii. Astfel subiectul evalueaza, clasifica persoanele cu care este confruntat. Evantaiul de “etichete” se poate largi sau restrânge în functie si de experienta de viata.
Oamenii tind sa faca o buna impresie celorlalti. Sunt cunoscute câteva gesturi caracteristice (dupa R. Baron si D. Byrne).
– conformismul, tendinta de a împartasii opiniile si valorile celuilalt;
– etalarea aptitudinilor si succeselor proprii, daca o asemenea cerere a fost adresata;
– mimarea modestiei, mai ales când aceasta se asociaza cu performante, succese;
– asocierea în fapt sau în relatari cu persoane de prestigiu;
Aceste gesturi reprezinta tehnici sociale verificate de a face impresie buna altora, iar cunoasterea lor poate dezvalui mai usor disimularea acolo unde ea exista.
IMAGINEA PERSONALA – CHEIA PENTRU O VIAtA MAI BUNA
Studiile efectuate de diversi psihologi arata ca întelegerea psihologiei sinelui poate însemna diferenta dintre reusita si esec, dintre dragoste si ura, dintre amaraciune si fericire. Descoperirea adevaratului eu poate salva casniciile destramate, poate remodela o cariera gresita si transforma victimele” esecului de personalitate”. Indiferent ca ne dam seama sau nu, absolut toti avem o imagine mentala a noastra. Poate fi una vaga sau prost definita, dar constientul nostru o sesizeaza. S-ar putea uneori, chiar sa nu fie recunoscuta de catre constient, dar ea exista pâna în cele mai mici amanunte. Imaginea personala este parerea noastra despre ce fel de persoana suntem. Ea a fost creata din propriile noastre convingeri despre noi însine. Dar majoritatea acestor convingeri despre noi însine s-au format în subconstient din experientele trecutului, din succese si esecuri, din umilinte, din triumfuri si din felul cum au reactionat altii fata de noi, mai ales în prima copilarie.
Din toate acestea noi am construit mental un ” sine “(sau o imagine de sine). De îndata ce o idee sau o convingere despre noi intra în imagine, ea devine automat ” adevarata” în ceea ce ne priveste. Noi nu-i putem pune la îndoiala validitatea, ci actionam conform ei ca si cum ar fi fost reala. Odata construita, toate actiunile noastre sentimentele si comportamentul – chiar si capacitatile noastre – sunt întotdeauna în concordanta cu imaginea personala. Vom actiona “conform ” persoanei pe care o concepem. Pur si simplu nu putem actiona altfel, în ciuda tuturor eforturilor constiente si a vointei.
Imaginea personala este o ” premisa”, o baza pe care se construieste întreaga personalitate, comportamentul si chiar o parte din întâmplari. Din aceasta cauza, experientele noastre par sa verifice si deci sa întareasca imaginea noastra personala, ajungându-se la un cerc vicios din care cu greu se mai poate iesi. Astfel o tânara care are o imagine de sine conform careia nimeni n-o place, se va trezi evitata la reuniuni. Ea pur si simplu invita aceasta reactie de respingere. Expresia ei jalnica, maniera sa vesnic abatuta, nerabdarea de a placea sau ostilitatea subconstienta fata de cei pe care anticipeaza ca o vor jigni – toate acestea fac sa fie îndepartati cei pe care i-ar fi putut atrage. (Bobbe Sommer)
În concluzie, pentru “a trai” cu adevarat, adica pentru a gasi viata satisfacator de rezonabila, este nevoie de o imagine personala adecvata si realista pe care s-o acceptam. Trebuie sa ne acceptam singuri. Trebuie sa ne stimam. Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele în toate activitatile, o joasa stima de sine sporeste riscul insucceselor, determinând astfel o viziune si mai sumbra asupra propriei persoane.
Stima de sine este profund legata de raportul dintre sinele autoperceput si sinele ideal (dorit), adica modul în care am vrea sa arate, sub multiple aspecte, persoana noastra. Dupa unii autori distanta dintre sinele actual si cel dorit ne da masura pretuirii (stimei) de sine. S-a constatat ca o diferenta mare între sinele actual (perceput) si sinele dorit conduce la stari deprimante. Trebuie sa ne stimam, trebuie sa avem un eu în care sa avem încredere. Trebuie sa avem un eu de care sa nu ne fie rusine si pe care sa-l putem exprima liber, creator, neîncercând sa-l ascundem. Trebuie sa avem un eu care sa corespunda realitatii, pentru a functiona eficient în lumea reala. Trebuie sa ne cunoastem atât punctele tari cât si punctele slabe si sa fim onesti în ambele directii. Imaginea noastra personala trebuie sa fie o aproximare rezonabila a noastra, nefiind nici mai mult decât ceea ce suntem, nici mai putin.
Atunci când aceasta imagine este intacta si sigura, ne simtim bine. Când este amenintata, ne simtim nelinistiti si nesiguri. Când este potrivita si ne simtim întru totul mândri de ea, capatam încredere în sine. Ne simtim liberi sa fim noi însine si sa ne exprimam ca atare. Atunci functionam optim. Atunci când imaginea personala devine obiect de rusine, avem tendinta s-o ascundem si sa n-o etalam. Exprimarea creatoare este blocata, devenim ostili si greu de abordat.
Imaginea de sine si obiceiurile noastre au tendinta de a functiona împreuna. Obiceiurile trebuie socotite un fel de haine ale personalitatii noastre. Ele nu sunt accidentale sau întâmplatoare. Le avem pentru ca n-i se potrivesc. Ele sunt în concordanta cu imaginea de sine si cu tiparul întregii noastre personalitati. Atunci când dezvoltam în mod constient si deliberat obiceiuri noi, mai bune, imaginea personala are tendinta sa depaseasca vechile obiceiuri construind noi tipare. (Bobbe Sommer)
Imaginea de sine stabileste limitele a cea ce poti si a ceea ce nu poti reusi. Cât de usor este sa ne identificam cu dezamagirile si esecurile noastre. În loc sa ne spunem ” N-am reusit sa obtinem slujba pe care o voiam”, noi tragem concluzia “Sunt un ratat”. În loc sa gândim “Relatia asta n-a mers”, ne spunem “Nimeni nu ma vrea”. Ca urmare a acestei autoetichetari negative, suntem prinsi în spatele unui zid de frica, anxietate, sentiment de vinovatie, al autocondamnarii si al urii de sine.
Se pare ca realizarea personala este un concept subiectiv. Pentru unii el înseamna bani si bunuri personale. Pentru altii, el înseamna o viata de familie si relatii personale. Pentru altii, el poate fi masurat în realizari sentimentale, intelectuale, trupesti sau spirituale. Oricare ar fi e bine ca realizarile sa le masuram dupa propriile noastre standarde, si nu ale altora, ale mamei, tatalui sau oricine altcineva. Suntem datori sa ne simtim bine asa cum suntem. Chiar suntem datori sa ne concentram asupra calitatilor noastre asa cum sunt ele.
Trebuie sa avem grija ce le spunem copiilor. S-ar putea sa fie de acord cu vorbele noastre. Înainte de a spune unui copil ca e “prost”, “neîndemânatic”, “rau”, sau “o mare dezamagire”, este important ca un parinte sa-si puna întrebarea “oare în acest fel doresc eu sa se perceapa pe sine fetita sau baiatul meu ?”.
Sistemul nostru de convingeri începe în copilarie, cu “reprosurile” pe care le primim din partea parintilor. Aceste reprosuri sunt primii indicatori ai valorii noastre personale. Pe masura ce crestem si ne dezvoltam, ne sunt aduse în fata alte oglinzi de catre membrii familie, de catre colegi si profesori. Aceste reflectari ale imaginii noastre formeaza baza imaginii de sine pe masura ce ne maturizam. Daca însa constientizam toate acestea si le privim cu un ochi critic, rareori rezistam unei analize atente.
Creând convingeri pozitive parintii îsi pot educa sanatos copii. Trebuie sa fim atenti cu lucrurile pe care le spunem despre si în prezenta copiilor. Exemplu: “ai facut o greseala” este o declaratie corectiva care ajuta copilul sa ramâna pe drumul cel bun. Dar o afirmatie d genul ” esti o eroare a naturii”, este un mesaj negativ pe care, din pacate, prea multi parinti îl transmit copiilor în mod deliberat sau nu. (Bobbe Sommer)
Suntem permanent bombardati din ziua în care ne – am nascut cu tot felul de sugestii limitative. Daca profesorul se simte deprimat, daca-i considera prosti pe elevii sai, sau daca metoda lui nu functioneaza, este posibil ca elevii sa-si dea seama de asta si sa le fie afectat randamentul.
O imagine de sine pozitiva ne da posibilitatea de a stabili o stacheta mai înalta pentru reusita în viata, ne poate transforma într-o persoana care rezolva problemele si nu care le acumuleaza, ne poate controla stresul pentru ca acesta sa nu se transforme în disperare, ne poate ajuta sa obtinem relaxarea necesara sanatatii fizice, ne sprijina în afirmarea spiritului si a entuziasmului pentru viata, ne stimuleaza perseverenta chiar si în împrejurari dificile, ne ajuta sa transformam un moment de criza într-o sansa si nu într-o înfrângere, ne indica drumul de urmat spre o directie pozitiva.
Dupa cum spunea Maxwell Maltz scopul fiecaruia dintre noi este sa traiasca mai mult si mai bine. indiferent care ar fi definitia fericirii ea nu poate fi traita decât în masura în care îti traiesti cu adevarat viata. Sa-ti traiesti cu adevarat viata înseamna, între multe alte lucruri, mai multe reusite, atingerea unor scopuri valoroase, mai multa dragoste primita si daruita, mai multa sanatate si bucurie, mai multa fericire pentru noi si ceilalti. Nu trebuie sa ne limitam viata, gândindu-ne ca nu merita sau ca n-o meritam.
Încheiem prin a spune ca ” cele mai fascinante schimbari ale secolului XXI nu vor avea loc datorita tehnologiei, ci datorita extinderii conceptului a ceea ce înseamna sa fi OM” (John Naisbitt).
BIBLIOGRAFIE
1 Andrei Cosmovici, Luminita Iacob – Psihologia sociala – Editura Polirom Iasi 1998;
2 Ana Tucicov Bogdan – Psihologie generala si psihologie sociala – Editura didactica si pedagogica Bucuresti 1973;
3 Adrian Neculau (coordonator) – Manual de psihologie sociala – Editura Polirom 2003;
4 Petru Ilut – Sinele si cunoasterea lui (Teme actuale de psihosociologie) -Editura Polirom 2001;
5 Mielu Zlate – Eul si personalitatea – Editura Trei 2004;
6 Ioan Radu, Petru Ilut, Liviu Matei – Curs de Psihologie Sociala – Editura Exe S. R. L. 1994;
7 Bobbe Sommer- Psihocibernetica 2000 -Editura Curtea Veche Bucuresti 2002;
8 Nicky Hayes – Sue Orrell – Introducere în Psihologie – Ed. BIC ALL – Timisoara – Ed. A. III. – a
* Centrul Militar Judetean Gorj