Psiholog Simona FASAREA
REZUMAT
Aceasta lucrare prezinta din perspectiva psihanalitica, deosebirile teoretice si clinice ale conceptelor de tulburare post traumatica si experienta traumatica individuala. Lucrarea se doreste a fi interesanta datorita atentiei pe care mi-o îndrept asupra notiunii de experienta traumatica, când amintesc de misiuni internationale la care participa militarii români combatanti, în diferite zone geografice ale lumii. Insist mult asupra impactului teribil pe care îl exercita o misiune internationala de acest tip asupra experientelor ulterioare de viata ale individului.
Ma intereseaza mult cât de implicatii sufleteste se simt membrii familiilor militarilor români combatanti, cu toate ca aceste procese sunt de o finete rara si scapa vigilentei acestora.
Trimiterile teoretice si autorii pe care i-am consemnat vin în sprijinul celor afirmate si contureaza o perspectiva dinamica a celor prezentate.
Doresc ca lucrarea sa se delimiteze de conceptiile general întâlnite si sa demonstreze ca intensitatea relatiilor afective este conditionata de experientele anterioare si nu numai. Rolul unei terapiei este acela de a se constitui într-o modalitate de fortificare a interioritatii omului ce înlesneste aflarea unor solutii adaptative si valoroase pentru fiecare individ. În demersul terapeutic se poate realiza o sustinere si o echilibrare a personalitatii aflate în deriva.
În partea de final prezint rolul parintilor si în special al tatalui, când fac referire la modul în care se dezvolta fizic si afectiv un copil al carui parinte a fost într-o misiune internationala, implicit într-o secventa traumatica.
Cuvinte cheie: traumatizare, potential, secventa, misiune.
Sute de conflicte regionale, razboaie civile si regimuri de teroare au adus si aduc un numar de victime în constanta crestere în populatia civila si nu numai. Daca supravietuiesc acestor conflicte, adultii implicatii cel mai adesea au îndurat suferinte emotionale extreme, ce persista chiar daca nu se mai afla în zona de interactiune armata si pot constitui o povara emotionala pentru ceilalti. Exista nenumarate lucrari impresionante prin realizarea lor, prin forta imaginii, insolitul asocierii intre elemente care prezinta aceste fapte, însa cu mult devotament si sensibilitate se poate realiza ceva deosebit.
Voi încerca sa surprind în linii mari importanta conceptului de cunoastere si asistenta psihologica. Se admite în general existenta traumei, cu caracter general, de aceea se impune ca necesara încercarea de rezolvare a acesteia, motiv pentru care s-ar simti nevoia unei asistente psihanalitice cu sprijin pentru militarii români.
Termenul generic de tulburari cauzate de stresul post traumatic cuprinde multe dintre problemele generale ulterioare ale supravietuitorilor unui conflict armat.
Literatura de specialitate pare sa priveasca doar statistic si nu personal faptul ca în conflictele armate recente se atesta pierderi si orori cu care se confrunta combatantii.
Traumatizarea psihica cauzata de razboi si persecutie (sau zonele conflictuale armate) difera în functie de individ si în functie de perspectiva istorica si nationala.
Experientele violentei si ale razboiului modern cauzeaza tulburari grave în evolutia personalitatii. De aceea, consider ca razboiul în general si conflictele armate unde militarii îsi desfasoara activitati specifice reconstructiei zonelor afectate determina o mare tensiune asupra lor si familiilor lor.
Nu se poate vorbi despre suferinta oamenilor ce au trecut prin experiente de acest gen în mod neutru sau fara pretentii stiintifice. Totusi aceste experiente fac parte dintr-un proces stiintific în care noi ca oameni de stiinta si terapeuti suntem invariabil implicati direct. Modul în care identificam, descriem, intervenim terapeutic ne defineste ca fiind prieten sau dusman în demersul nostru terapeutic, în relatia cu pacientii.
Sincer consider ca dispunem de mai multe modalitati de a reactiona în fata acestei cereri. Oferind doar un tip de interventie, actionând, fie vom agrava, fie vom facilita ajutorul nostru.
Cum de pilda diagnosticul face rau pacientului, pentru ca tot ceea ce face este sa reduca suferinta la o suma de simptome în acelasi timp fiind foarte vag si neinteresat de contextul social ce îl produce.
Ca amanunt picant, mai intim, mai nemediatizat pot spune ca tânara speranta a managementului serviciilor medicale militare, competenta medicala, pare a fi cea mai interesata sa formuleze diagnostice “evazive” conform Dictionarului de Sanatate Medicala, defilând si prezentând date foarte bizare în urma unui elevat “consult”, monitorizat si stiut doar de ea.
Cititorule daca îmi permiti am sa trec la lucruri mai serioase. Care va sa zica “daca limbajul nostru clinic reflecta voluntar sau accidental aceasta atitudine de autojustificare a opresorilor în mod evident marim riscul de a ne transforma noi însine în agenti traumatizanti” (Becker, D., 1992).
Singura problema ar fi ca se întâlnesc destul de multe forme de tulburari somatice si psihosomatice alaturi de diferite simptome psihologice. Totusi manifestarea simptomatologiei este nesigura în timp. Tot la fel de bine pot aparea la câteva zile dupa o experienta traumatica sau dupa câtiva ani.
Bruno Bettelheim (1943) este primul care a explicat foarte clar ca traumatizarea ca produsul al dezastrelor create de om este greu de surprins cu ajutorul limbajului stiintific. Cu toate ca autorul aminteste acestea vorbind despre experienta sa în lagarele de concentrare gasesc ca este la fel de actuala tema si drept urmare conceptul se regaseste si în zilele noastre. si anume fac referire la tipul de activitate desfasurata de militarii români combatanti în diferite zone conflictuale armate ale lumii, unde participa la misiuni de pace si de reconstructie.
Multi dintre acesti viteji camarazi de arme, cu toate ca îndraznesc sa iasa în liniste si siguranta din tara trec peste incidente, uneori comice, înainte de a pleca în misiune reusesc chiar sa semneze cu ei însisi un contract într-o atmosfera conspirativa, probabil pentru a nu se îngrijora prea tare. Spre a preîntâmpina un eventual exod al acestora catre terapeuti (psihologi, în general) s-a decis înasprirea “clauzelor contractuale”, altfel spus dupa ce s-a recurs cam la toate metodele penibile de intimidare de tipul “ce ai patit de mergi la psiholog ?”; “nu esti bine ?”; “râsete generale”. Uite asa sunt confirmate peste secole crâmpeie de întelepciune cunoscute de noi toti de pe bancile scolilor: “cine stie multe moare repede”; “fericiti cei saraci cu duhul”; “viata nu stie carte” si lumea înceteaza brusc sa-si exteriorizeze grija privind bunul mers al lucrurilor.
Consider si ma simt îndreptatita sa afirm ca un concept de tipul “traumatizare extrema” este consacrat în literatura de specialitate. Poate si pentru ca o trauma care în desfasurarea ei sau în consecintele ei pe termen scurt sau lung, sau în simptomatologie, implicatiile sociale sau politice, nu poate fi comparata cu alte tipuri de evenimente traumatice ca de pilda cutremur, accident sau accident cerebral.
Este cunoscut faptul ca trauma poate fi produsul mai multor experiente (Freud, S., 1930) sau a unui eveniment din viata subiectului, în fata caruia, individul nu are capacitatea de a raspunde în mod adecvat (Pontalis, J. B., Laplanche, J., 1981).
Mai pot spune ca o trauma poate fi rezultatul unei serii de experiente netraumatice individuale care se acumuleaza, se dezvolta apoi într-un context interactional si în final pot conduce la o cadere psihica (Khan, M., 1977). Aceasta maniera de întelegere a suferintei psihice este concordanta cu linia de gândire psihanalitica care delimiteaza într-un fel sau altul conceptele atât teoretic cât si clinic. Este valabil atât pentru militarii în termen ce îsi desfasoara serviciul militar cât si pentru militarii români combatanti în zone diferite ale lumii, în cadrul unor misiuni de pace si reconstructie sociala si economica.
În fapt este vorba de intensitatea atacurilor asupra integritatii psihice si sociale resimtite de fiecare individ în parte. Proaspat sositi în zonele conflictuale militarii români se confrunta cu diferite aspecte. Instalarea, acomodarea, faptul ca se afla într-un spatiu cultural nou cu valori sociale, economice si alta limba care se vorbeste, faptul ca se încadreaza într-o zona nesigura unde sunt mereu avertizati ca exista un pericol real ca se poate întâmpla ceva, descrise într-o culoare locala, tulbura foarte mult (prima secventa traumatica).
Pentru militarii români am stabilit ca prioritatile vizeaza “potentialul de viata” si faptul ca acesta nu este predictibil, astfel viata oricui poate fi în pericol oricând.
Nu mai putin importante sunt celelalte doua perioade, anume, perioada propriu-zisa traita în “câmp” (a doua secventa traumatica) si respectiv perioada de dupa momentul repatrierii si întoarcerea acasa (a treia secventa traumatica).
În acest sens pot avansa o ipoteza de lucru conform careia o secventa traumatica secundara severa si o a treia secventa traumatica mai buna implica pe termen lung un pronostic mai bun decât o secventa secundara mai buna si o a treia proasta.
Acest model de gândire îl pot aplica preluând sensurile si semnificatiile acestuia de la Keilson, H., 1992, adaptându-l. Altfel spus traumatizarea unui individ poate continua chiar si când persecutia actuala a deja oprita. Doar astfel putem întelege de ce pentru noi, unii pacienti pot prezenta simptome imediate dupa evenimentul traumatic initial, dar si dupa 20, 30 sau 40 de ani.
Foarte util ar fi daca as aminti ca traumatizarea reprezinta un proces individual sau colectiv care vizeaza un context social dat (în cazul nostru viata ca militar în termen, sau militar combatant în misiuni internationale). Vin în sprijin cu un mic exemplu aplicativ precizând ca un proces ce se caracterizeaza prin intensitate este suficient ca durata (si resimtit emotional) si ca o consecinta a interdependentei a doua dimensiuni cea psihologica si sociala.
În mod natural individul are o capacitate care în aceste cazuri este depasita. Chiar si cea a structurilor sociale de a raspunde adecvat la acest proces pare a fi coplesita de nereguli bolnavicioase.
Aceasta traumatizare a individului caracterizata de o structura de putere în cadrul societatii, care se bazeaza strategic pe eliminarea unor membrii ai sai de catre alti membrii ai aceleiasi societati, condamna efectul benefic al exersarii codului bunelor maniere si aprinde scânteia vrajbei si a conflictului de interese, împotrivindu-se celor ce ofera performanta.
Încercând foarte tenace si visând la strategii locale de relansare a conceptului de cunoastere si asistenta psihologica în mediul militar, psihologia militara a iesit pentru mai multa liniste si siguranta din clubul cu circuit închis, atât de tulburator denumit stiinte socioumaniste, de nenumarate ori acuzata ca ar fi favorizat cu mult entuziasm anumite directii de abordare spre marea neliniste a celor neglijate, socotite a fi efemere.
Peste aceste incidente se lasa de obicei o liniste apasatoare care atentioneaza faptul ca studiul facultativ al documentelor de specialitate nu trebuie încurajat.
Revenind, în mare graba mai adaug. Traumatizarea nu aduce în discutie doar individul izolat de realitatea sociala ci prezinta o destructurare individuala si social politica. Este asadar foarte important sa identificam si sa fim atenti când observam simptome specifice pe care un pacient le poate prezenta într-o sedinta de consultatie. Suferinta sa se exprima într-o simptomatologie mai mult sau mai putin vasta si este întotdeauna într-un univers bogat si însufletit metaforic.
Atentia noastra trebuie imediat directionata asupra experientelor refulate. În acest sens vom face diferente între o persoana ce a trait experiente ca militar în termen sau ca militar combatant într-o misiune internationala (Afganistan, Irak etc.) si o persoana cu simptomatologie depresiva, isterica sau obsesiva.
Chiar daca mai multi indivizi pot prezenta simptome similare sau pot avea chiar însemnate experiente comparabile pot afirma fara a ezita ca fiecare sufera altfel.
si ceea ce poate constitui asemanarea este în esenta faptul ca au trecut prin aceeasi secventa traumatica (au fost în aceeasi misiune, etc.)
Acesta este motivul pentru care “tratamentul” persoanei ce a suferit o traumatizare extrema, cum ar fi aceea de militar combatant în misiuni internationale, nu începe si nu se termina într-o singura consultatie terapeutica. “Moartea experimentata de oamenii pe care încercam sa-i ajutam poate fi integrata doar din perspectiva vietii daca suntem deschisi sa recunoastem moartea si sa-i vedem cauzele si sa o facem parte a unei relatii de viata, reconfirmând viata pacientilor” (Becker, D., 1993).
Dificultatea de a lucra cu persoanele traumatizate vizeaza modalitatea prin care se poate stabili o relatie cu sens si în special cum sa alcatuiesti un spatiu în care simbolizarea sa apara. Îndreptând atentia oamenilor asupra perspectivei de a deveni “victime” ale unei zone conflictuale armate si anumite tipuri de persecutie se poate trage un semnal împotriva tendintelor radicale.
Ajutorul dat familiilor de a-si exprima suferinta si prin aceasta a fi capabili sa ofere adaptare si dezvoltare psihica viitoare este esentiala în familiile cu un parinte afectat de o experienta traumatizanta. Într-un demers terapeutic se realizeaza sustinere si echilibrare a personalitatii aflate în deriva (tulburari afective si comportamentale) dar care au un fond de dezvoltare intelectuala normala. Structura psihica pe tot parcursul vietii este produsul unui proces de interactiune cu mediul (Kinston, W., Cohen, J., 1986).
Conflictul armat dintr-o zona geografica mai apropiata sau mai departata de tara sa natala îl face pe un militar combatant sa grabeasca tranzitia la adultete mai mult decât ar fi crezut, astfel ca aceste conditii pot dramatiza fantasmele lor agresive. Reactiile lor sunt foarte colorate de o fuziune inconstienta între pulsiunile normale si conditiile psihologice primare ale existentei vietii dincolo de imaginatia lor.
În diverse variante în cazul experimentarii unei zone conflictuale armate, aceasta schimba sau influenteaza imaginea pe care un copil o poate avea despre tatal sau.
Parintele care a supravietuit, a trecut prin experiente de genul razboiului, zona conflictuala armata, în general nu vorbeste despre acele experiente traumatice. Motivele pot fi foarte variate. Poate ca parintele simte ca a fost victima, persecutor, luptator sau simplu spectator.
Rusinea si vinovatia, felul în care îsi percep propria identitate si locul lor în cadrul familiei lor consider ca ridica noi probleme pentru generatiile urmatoare. Exista diferente individuale în ceea ce priveste trairile si efectele pe termen lung a trairilor ca raspuns la ceea ce un individ a trait.
Pentru familie si copil în special au avut loc schimbari radicale în mediul înconjurator (tatal copilului a plecat pentru o lunga perioada de timp, într-o misiune, într-o tara diferita decât cea de origine; exista un risc evident de pierderi de vietii omenesti; insecuritate emotionala accentuata; regresie fortata; infantilizare si dependenta). Cu toate acestea familia dezvolta un echilibru cu roluri adaptate ce permit o functionare flexibila într-un mediu nou (când un parinte, de obicei tatal, pleaca într-o misiune internationala).
Chiar daca din diferite motive se pot considera de catre adulti ca fiind experiente normale – evenimentele ce au loc în zonele de conflict armat – copii lor nu vor fi în stare sa-si reprezinte experientele care au fost tinute sub tacere si motivul pentru care s-a tacuta. De aceea vor deveni neintentionat purtatorii unor evenimente catre generatiile urmatoare. Este foarte greu pentru copii sa identifice adevarul “istoric”sau ce evenimente parintele a omis cu grija si a uitat sa povesteasca despre cele petrecute în misiune. Evenimentele dureroase sunt de nediscutat sau ascunse în mod intentionat. Sursa durerii poate fi diferita: fie este vorba de suferinta celui ce a supravietuit, fie este vorba de suferinta “persecutorului” care simte ca poate si-a pierdut sufletul sau propria imagine de sine pentru comiterea unor fapte (sau poate chiar “crime de razboi”).
Nu lipsita de importanta este întelegerea procesului prin care aceste tipuri de suferinta devin de nediscutat si mai ales ce procedeu utilizam pentru a le aduce în discurs, în mod evident într-o terapie. Cu siguranta sunt urmate unele reguli foarte ascunse care spun unde “sa nu ne uitam” fara a fi capabili sa întelegem ce reguli urmam. Par a nu se încadra în mintea noastra, nu au nici un înteles, cu toate ca ele produc trairile, gândurile si comportamentele noastre.
Pentru o mai buna întelegere as dori sa amintesc ca vârsta copiilor din timpul unui eveniment traumatic poate sa influenteze comportamentul sau. Am sa ma opresc pe scurt asupra unor consideratii cu privire la aceste fapte. În timpul unei situatii conflictuale armate, indiferent de vârsta, cu atât mai mult daca sunt implicati direct, copii sunt influentati inevitabil în unele experiente dureroase. Este vorba poate de absenta tatalui, uneori chiar a separarii de mama, aceasta fiind nevoita sa-si continue serviciul cât timp sotul ei este plecat în misiune, alternativa fiind plasarea copilului la rude, de obicei bunicii materni sau paterni.
Totusi prezenta mamei reuseste sa asigure copilului un camin sigur si securitate. Cu siguranta este prezenta si o puternica încarcatura emotionala în casa, afectând profund capacitatea de a raspunde optim si constructiv la reactiile emotionale extreme ale copilului aflat într-o dificultate de relationare cu ceilalti. Însa fiecare dintre militarii români care se întorc din misiune are nevoie de continuitate în cadrul familiei si a comunitatii care sa-i ajute sa-si mentina sentimentele de securitate. Sarcina grea cade de data aceasta pe umerii sotiilor si copiilor sai care vor fi nevoiti sa faca fata experientei valoroase si exersarii emotionale foarte diferita de cea de acasa.
Ceea ce este important de spus este ca acesti copii asista la descurajarea si neputinta parintilor lor atunci când nu pot afla prea multe despre zona conflictuala în care este implicat parintele. Ca urmare, parintii se pare ca nu sunt capabili sa-i protejeze si pe ei. Cu toate acestea parintele ramas acasa cu copilul sau (sau copii) este fortat sa dezvolte mecanisme care sa-i faca capabili sa se descurce cu ceea ce se întâmpla acolo unde se afla celalalt parinte (în zona de razboi).
Daca vorbim de importanta rolului tatilor în dezvoltarea copiilor, voi prezenta cele mai importante aspecte, altfel spus, cum influenteaza ei dinamica vietii afective în familia din care fac parte. Rolul lor central ar fi:
– sa creeze un spatiu emotional securizant social pentru dezvoltarea copilului în familie;
– sa creeze posibilitatea triangularii, astfel sa faciliteze procesul de individuare a copilului si serveasca acestuia ca al doilea obiect de identificare;
– sa contrabalanseze o mama absenta sau fizic indisponibila;
– sa permita dezvoltarea altor tipuri de relatie; sa asigure separarea si manifestarea conflictelor din adolescenta;
– ca obiect oedipian sa ajute la realizarea unei identificari sexuale.
În tot cazul copii au un potential foarte mare de dezvoltare si sunt capabili sa elaboreze variate strategii de supravietuire atâta timp cât au conditii suficient de bune. În cele din urma, ceea ce frapeaza este faptul ca asupra noastra acestia au fel de putere nelinistitoare si ne stârnesc arzatoarea dorinta de afla legaturile ascunse pe care oamenii le pot dezvalui prin simpla lor prezenta, prin pasiunea vointei de a cunoaste ce s-a întâmplat cu ei.
BIBLIOGRAFIE
1. LUCRARILE CONGRESULUI DE LA HAMBURG, Copiii – Razboi si persecutie, 26- 29 sep. 1993, Ed. Stiftung Fuer Kinder, prezentat în cooperare cu UNICEF Germania, Copyight versiunea în limba româna Ed. Fundatiei Generatia 2001;
2. PONTALIS, J. B., LAPLANCHE, J., Vocabularul psihanalizei, Ed. Humanitas, 1994;
3. SILLAMY, N., Larousse, Dict. de psihologie, Ed. Univ. Enciclopedic, Buc. 1996.
* U.M. 01766 Bucuresti