Miscarile de la nivelul intestinului subtire sunt: contractii de amestec si contractii propulsive. Totusi, miscarile intestinului subtire determina, în proportii diferite, atât amestec, cât si propulsie.
Contractiile de amestec (contractiile segmentare). Când o portiune a intestinului subtire este destinsa de chim, întinderea peretilor intestinali determina aparitia în lungul intestinului a unor contractii concentrice localizate, separate prin anumite intervale. Latimea unui asemenea inel de contractie este de aproximativ 1 cm, astfel încât fiecare set de contractii determina segmentarea intestinului subtire, împartindu-1 în segmente spatiate. Când un set de contractii segmentare se relaxeaza, începe un nou set, dar aceste contractii apar în punctele situate la jumatatea distantei dintre contractiile precedente. Aceste contractii fragmenteaza chimul de 8 – 12 ori pe minut, în felul acesta determinând amestecarea progresiva a particulelor alimentare solide cu secretiile din intestinul subtire. Frecventa maxima a contractiilor segmentare ale intestinului subtire este determinata de frecventa undelor lente din peretele intestinal (12 pe minut în duoden si jejun proximal, 8 – 9 în ileonul terminal).
Miscarile de propulsie. Chimul este propulsat la acest nivel de undele peristaltice, care apar în orice parte a intestinului subtire si se deplaseaza în directie anala cu o viteza de 0,5 – 2 cm/secunda, mult mai rapid în intestinul proximal si mai lent în intestinul terminal. Totusi, ele sunt în mod normal foarte slabe si de obicei se sting dupa ce traverseaza 3-5 cm, astfel încât deplasarea chimului se face cu aproximativ 1 cm/secunda, ceea ce înseamna ca timpul necesar chimului pentru a trece de la pilor pâna la valva ileocecala este de 3 – 5 ore.
Secretia biliara. Bila este necesara pentru digestia si absorbtia lipidelor si pentru “unor substante insolubile în apa cum sunt colesterolul si bilirubina (fig. 111). Este formata de catre hepatocite si celulele ductale ce marginesc duetele biliare, în cantitate de 250 – 1100 ml/zi. Este secretata continuu si depozitata în vezica biliara în timpul perioadelor nterdigestive. Se elibereaza în duoden în timpul perioadelor digestive numai dupa ce himul a declansat secretia de colecistokinina, care produce relaxarea sfincterului Oddi si contractia vezicii biliare.
Secretiile intestinului subtire contin: 1. Mucus, cu rol de protectie a mucoasei intestinale împotriva agresiunii HC1, secretat de glandele Briinner din duoden si de celule speciale, aflate în epiteliul intestinal si în criptele Lieberkiihn. 2. Enzime asociate cu microvilii celulelor epîteliale intestinale, care nu sunt secretate în lumenul intestinal: peptidaze, dizaharidaze (în numar de patru: maltaza, izomaltaza, zaharaza si lactaza) si lipaza; ele îsi exercita rolurile în timpul procesului de absorbtie intestinala. 3. Apa si electroliti secretati de celulele epiteliale intestinale.
Absorbtia intestinala se realizeaza prin mai multe mecanisme, în functie de substanta absorbita.
Glucidele. Cele trei glucide majore ale dietei sunt dizaharidele – sucroza si lactoza – si polizaharidul amidon, fie sub forma de amilopectina, fie sub forma de amiloza. Celuloza un alt polizaharid vegetal, prezent în dieta în cantitati mari, nu poate fi digerat, deoarece în tractul gastrointestinal uman nu exista enzime care sa o digere. Aportul de glucide este de 250 – 800 g/zi, care reprezinta 50 – 60% din dieta. Pentru a fi absorbite din tractul gastrointestinal, glucidele trebuie digerate pâna la stadiul de monozaharide. Digestia amidonului, începuta în cavitatea bucala, sub actiunea a amilazei salivare, are loc în cea mai mare parte în intestinul subtire, sub actiunea a amilazei pancreatice (care degradeaza glucidele pâna la stadiul de oligozaharide) si sub actiunea dizaharidazelor (maltaza, sucraza, lactaza) de la nivelul marginii în perie a celulelor epiteliale intestinale (care transforma oligozaharidele în monozaharide).
Produsii finali ai digestiei glucidelor sunt: fructoza, glucoza si galactoza. Glucoza si galactoza se absorb printr-un mecanism comun, un sistem de transport activ Na-de-pendent (cotransport). Fructoza se absoarbe prin difuziune facilitata. Dupa ce au fost absorbite în enterocite, monozaharidele sunt transportate prin membrana bazolaterala a acestora prin difuziune facilitata; apoi, difuzeaza din interstitiul intestinal în capilarele din vilozitatile intestinale. Absorbtia glucidelor nu este reglata. Intestinul poate absorbi peste 5 kg sucroza zilnic.
Proteinele. Dieta proteica zilnica necasara unui adult este de 0,5 – 0,7 g/kg corp. Proteinele ajunse în intestin provin din doua surse: endogena (30 – 40 g/zi, sunt proteine secretorii si componentele proteice ale celulelor descuamate) si exogena (proteinele din dieta). Pentru a fi absorbite, proteinele trebuie transformate în polipeptide mici si aminoacizi.
Practic, toata cantitatea de proteine din intestin este absorbita: orice proteina ce apare în scaun provine din detritusuri celulare sau din bacteriile din colon.
Lipidele. Aportul zilnic de lipide variaza între 25 si 160 g. Spre deosebire de glucide si de proteine, lipidele se absorb din tractul gastro-intestinal prin difuziune pasiva. Pentru a putea fi absorbite, ele trebuie sa devina solubile în apa. Pentru solubilizarea lipidelor sunt necesare sarurile biliare. înainte de a fi digerate, lipidele trebuie emulsionate (transformate în picaturi cu diametru sub un micron) de catre acizii biliari si lecitina.
Produsii digestiei lipidice (monogliceride, colesterol) trebuie sa formeze micelii cu sarurile biliare pentru a putea fi absorbiti. Miceliile sunt agregate sferice mici, cu diametrul de 5 nm, ce contin 20 – 30 molecule de saruri biliare si lipide. Sarurile biliare se gasesc la exteriorul miceliilor, iar partile hidrofobe ale monogliceridelor si lipofosfatidelor catre interior; în mijloc se gasesc colesterolul si vitaminele liposolubile.
Lipidele, colesterolul si vitaminele liposolubile sunt preluate rapid din micelii în momentul în care acestea vin în contact cu microvilii. Factorul ce limiteaza absorbtia lipidelor este migrarea miceliilor din continutul intestinal la suprafata microvililor. Lipidele prezente în scaun provin din flora intestinala.
Aproape toate lipidele digerate sunt absorbite pâna la nivelul portiunii mijlocii a jejunului, cea mai mare parte a absorbtiei facându-se în duoden.
Vitaminele si mineralele. Vitaminele liposolubile (A, D, K, E) intra în alcatuirea miceliilor si se absorb împreuna cu celelalte lipide în intestinul proximal. Vitaminele hidrosolubile se absorb prin transport facilitat sau prin sistem de transport activ Na-depen-dent, proximal, în intestinul subtire. Calciul se absoarbe cu ajutorul unui transportor leg: de membrana celulara si activat de vitamina D. Fierul se absoarbe în jejun si ileon. Fe2+ se absoarbe mai usor decât Fe3+. Vitamina C stimuleaza absorbtia fierului,
Rolurile principale ale colonului sunt absorbtia apei si a electrolitilor (jumatate-proximala) si depozitarea materiilor fecale pâna la eliminarea lor (jumatatea distala). Datoria acestor roluri, miscarile de la nivelul colonului sunt lente. Miscarile de la nivelul colonul. sunt de doua tipuri: de amestec (haustratiile) si propulsive (în masa).
Miscarile de amestec (haustratiile). într-o maniera similara cu a miscarilor de segmentare ale intestinului subtire, la nivelul colonului apar contractii circulare mar Concomitent, musculatura longitudinala a colonului, agregata în trei benzi longitudini e denumite tenii, se contracta si ea. Aceste contractii combinate ale musculaturii circulare si longitudinale determina proiectia în afara a zonelor nestimulate ale peretelui colic, sub forma unor saci, denumiti haustre.
De obicei, aceste contractii, odata initiate, ating maximum de intensitate în aproximativ 30 de secunde si dispar în urmatoarele 60 de secunde. De asemenea, cînd apar, ele se deplaseaza lent în directie anala, în timpul perioadei lor de contractie determinând o propulsie minora a continutului colic. Dupa alte câteva minute, apar noi contractii haustrale în arii învecinate. În felul acesta, continutul colic este progresiv împins spre colonul sigmoid. În cursul acestei progresii, tot materialul fecal este expus gradat la suprafata colonului, iar substantele dizolvate si apa sunt progresiv absorbite. Astfel din cei 1500 ml de chim, doar 80 – 200 ml se pierd prin fecale.
Miscarile propulsive (miscarile în masa). Unde peristaltice identice cu cele întâlnite în intestinul subtire pot fi cu greu observate în colon. în schimb, propulsia rezulta în principal prin contractii haustrale în directie anala, deja discutate, si miscari în masa.
In colonul transvers si sigmoid, miscarile în masa au îndeosebi rol propulsiv. Aceste miscari apar de obicei de câteva ori pe zi; cele mai numeroase dureaza aproximativ 15 minute în prima ora de la micul dejun. O miscare în masa este un tip de peristaltism modificat, caracterizat prin urmatoarea secventa de evenimente: în primul rând, apare un inel constrictiv într-un punct destins sau iritat al colonului, de cele mai multe ori în colonul transvers, apoi, rapid, 20 cm sau mai mult din colonul distal fata de acest punct se contracta în bloc, asemanator unei mase unice, fortând materiile fecale continute în acel segment sa se deplaseze în josul colonului.
Forta acestor contractii se dezvolta progresiv timp de aproximativ 30 secunde, iar relaxarea se produce în urmatoarele 2-3 minute, dupa care pot aparea alte contractii de acest gen tot mai distal fata de cele precedente, deplasându-se în continuare de-a lungul colonului.
Toate aceste serii de miscari în masa dureaza între 10 minute si o jumatate de ora. Daca defecatia nu apare în acest timp, un nou set de miscari în masa nu apare decât dupa o jumatate de zi sau chiar în ziua urmatoare.
Iritatia colonului poate, de asemenea, initia miscari intense în masa. De exemplu, când o persoana prezinta o stare ulceroasa a colonului (colita ulceroasa), aceasta are frecvent miscari în masa ce persista aproape tot timpul. De asemenea, miscarile în masa pot fi initiate si prin stimularea intensa a sistemului nervos parasimpatic.
Absorbtia si secretia la nivelul colonului. Colonul nu poate absorbi mai mult de 2 – 3 1 de apa pe zi. Colonul absoarbe cea mai mare parte a sodiului si clorului care nu au fost absorbite în intestinul subtire. Potasiul este secretat de catre colon. Aceste procese sunt controlate de catre aldosteron.
Exista trei surse de gaz intestinal: înghitit, format sub actiunea bacteriilor în ileon si colon si difuzat din torentul sangvin. La nivelul colonului se produc zilnic 7-10 1 de gaze, mai ales prin degradarea produsilor de digestie ce au ajuns la acest nivel. Componentele principale sunt: CO2, CH4, H2, N2 . Cu exceptia N2 , celelalte pot difuza prin mucoasa colonului, astfel încât volumul eliminat este de 600 ml/zi.
Defecatia reprezinta procesul de eliminare a materiilor fecale din intestin. Unele miscari în masa propulseaza fecalele în rect, initiind dorinta de defecatie. Ulterior se produce contractia musculaturii netede a colonului distal si a rectului, propulsând fecalele în canalul anal. Urmeaza relaxarea sfincterelor anale intern si extern (ultimul continând fibre musculare striate aflate sub control voluntar).
Evacuarea fecalelor este favorizata suplimentar de cresterea presiunii intraabdomi-nale prin contractia diafragmului si a muschilor abdominali. Defecatia implica deci activitate reflexa, dar si voluntara. în mod normal, defecatia este initata de reflexe de defecatie. unul dintre aceste reflexe este un reflex intrinsec, mediat prin sistemul nervos local, enteric. Când materiile fecale dilata rectul se declanseaza reflexul rectosfincterian (realizat de plexul mienteric) prin care se relaxeaza sfincterul anal intern, se contracta sfincterul anal extern si este declansata senzatia iminenta de defecatie. Totusi, reflexul intrinsec al defecatiei este foarte slab; pentru a fi eficient, el trebuie întarit printr-un reflex parasimpatic de defecatie ce implica segmentele sacrale ale maduvei spinarii.