De cele mai multe ori tratatele de drept public nu se opresc asupra sensului notiunii de raspundere politica, abordând-o ca pe un concept asupra caruia exista consensul teoreticienilor si referindu-se la ea întotdeauna în raport de o anumita institutie: Guvern, Presedinte, Parlament.

Fara a adânci un demers care tine mai ales de teoria generala a dreptului, este interesant a retine opinia unui autor în domeniu, potrivit careia identificam în cadrul formelor raspunderii juridice si raspunderea juridica cu caracter politic¹..

Nu mai putin, în literatura de specialitate terminologia este diversa, nuantata, clarificarea ei fiind primul pas în întelegerea institutiei raspunderii politice a Guvernului.

Constitutia României utilizeaza notiunea de raspundere politica a Guvernului în art 108, având ca titlu marginal “Raspunderea membrilor Guvernului”, si respectiv în art. 113, referitor la “Angajarea raspunderii Guvernului”.

Doctrina referitoare la institutiile politice foloseste adesea termenul de responsabilitate, cu explicatia ca utilizarea acestui termen este doar rezultatul modului în care s-a realizat traducerea din literatura franceza a notiunii corespunzatoare, sau facându-se o subtila distinctie, se arata ca “Raspunderea presupune o raportare activa a Cetatii : “prin autoritatile sale, la agentul actiunii sociale” (în speta a Parlamentului fata de Guvern), pe când responsabilitatea ne apare ca o raportare activa a “agentului
actiunii sociale” fata de Cetate, fata de regulile si autoritatile acesteia (în speta a Guvernului fata de Parlament)”²

Aceste doua situatii de raportare sunt ilustrate de cele doua articole din Constitutie mai sus evocate, primul vizând atitudinea activa a Parlamentului, mai pe larg detaliat apoi în art. 112 referitor la motiunea de cenzura, iar cel de-al doilea vizând actiunea Guvernului de angajare a raspunderii sale în fata Parlamentului, din proprie initiativa.

Constitutia introduce în art. 108 ⁽³⁾ sintagma “responsbailitate ministeriala”,
referindu-se la legea ce trebuie sa reglementeze cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului. Desigur, alaturarea termenului de pedeapsa cazurilor de raspundere a membrilor Guvernului nu trebuie sa duca la concluzia ca o lege a responsbailitatii ministeriale trebuie sa aiba exclusiv în vedere raspunderea penala a membrilor Guvernului3 si deci responsabilitatea minsiteriala s-ar referi doar la raspunderea penala. Argumentul consta în aceea ca legiuitorul constituant utilizând notiunea larga de cazuri de raspundere, nu introduce distinctii.

Singura lege romaneasca, referitoare la responsabilitatea ministeriala,
si anume Legea din 2 mai 1879, reglementa pe lânga raspunderea penala si raspunderea civila.

Un autor utilizeaza notiunea raspunderii politice facând distinctie între responsabilitatea ministeriala si responsabilitatea guvernamentala, vizând, dupa caz, fie membrii Guvernului considerati individual, fie Guvernul în ansamblul sau. Distinctia consta în aceea ca prima notiune este mai larga decât cea de-a doua, aceasta din urma considerata fiind în sens strict. Astfel, în timp ce responsabilitatea guvernamentala se refera la raspunderea colectiva a Guvernului, responsabilitatea minsiteriala evoca atât raspunderea solidara, cât si pe cea individuala a fiecarui membru al organului colegial, independent de angajarea raspunderii celorlalti.

Este de altfel si motivul pentru care lucrarea de fata se intituleaza “Raspunderea politica a Guvernului si membrilor sai în dreptul românesc si comparat”, având în vedere si existenta raspunderii individuale a fiecarui membru al Guvernului, asa cum se va arata.

Sfera responsabilitatii ministeriale excede continutului responsabilitatii guvernamentale, incluzând într-o opinie⁴ si responsabilitatea altor persoane care, fara a fi membre în Guvern, detin demnitati asimilate cu functia de ministru, autorul aratând ca legea asupra responsabilitatii ministeriale trebuie sa reglementeze inclusiv raspunderea acestora.

Raspunderea politica presupune întotdeauna o luare de pozitie, fie ca aceasta se realizeaza de catre cei guvernati, fie ca provine de la Parlament. “Responsabilitatea ministeriala nu se mai bazeaza pe ideea de fapta imputabila, nici pe cea de risc, desi nu le exclude, ci pe ideea ca guvernantii sunt în serviciul guvernatilor.”⁵ Guvernantii raspund în fata corpului electoral, în mod direct, cu ocazia alegerilor si indirect, prin formele prevazute de Constitutie, în fata Parlamentului. Desi în ambele cazuri este vorba despre o raspundere politica, distinctia consta în aceea ca prima este o raspundere de fapt, extrajuridica, iar ultima o raspundere de drept, administativ-disciplinara.

Toate aceste precizari asupra notiunilor folosite în aceasta materie urmaresc delimitari si clarificari conceptuale. Rigurozitatea terminologica lasa însa cel mai adesea locul analizei aspectelor practice ale problemei cercetate, fara a impieta asupra întelegerii corecte a modului cum functioneaza institutia raspunderii, termenii raspundere si responsabilitate fiind utilizati cu acelasi sens.

1. Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului, Editura Actami, Bucuresti, 1996, p. 323
2 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol II, Ed. Nemira,ed. a doua revazuta si adaugita, Bucuresti, 1996, p.501 501.
3 C.L. Popescu, Revista Romana de Drepturile Omului, Anteproiectul legii privind responsabilitatea ministeriala, anul 1997 , nr 14 ,pag. 62
4 Mircea Preda , Autoritatile administratiei publice. Sistemul constitutional romanesc. Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 138
5 Dan Claudiu Danişor – Drept consituţional şi instituţii politice, vol. 1, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1997, p. 384.

Material elaborat de Bodor Claudia