Potrivit dispozitiilor art. 108, alin 3 din Constitutia României , “Cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala”.

Existenta unei legi cu un asemenea obiect de reglementare nu este o noutate în ansamblul legislatiei române. O asemenea lege a fost prevazuta de art. 101, alin. 3 din Constitutia din 1866, de art. 98, alin 5 din Constitutia din 1923 si art. 70, alin 5 din Constitutia din 1938.

O astfel de lege a fost adoptata în 2 mai 1879, dezvoltând art. 101 din Constitutia de la 1866, si a fost modificata implicit prin Constitutiile din 1923 si 1938, reglementând exclusiv raspunderea penala si civila, printr-o serie de dispozitii derogatorii de la dreptul comun.Ea a fost abrogata prin Decretul nr. 417 din 16 noiembrie 1949.

În 28 iunie 1999 a fost adoptata dupa aproape 8 ani de la adoptarea Constitutiei Legea privind responsabilitatea ministeriala.

Legea reglementeaza într-o maniera expeditiva problemele raspunderii politice si penale, iar cât priveste raspunderea civila, contraventionala si disciplinara, legea se limiteaza la a le supune dispozitiilor dreptului comun.

Din economia de 22 articole ale legii, structurate în 4 capitole, practic doar în a rt. 2 si art. 3 face referire la raspunderea politica a Guvernului si membrilor sai, în parte fiind reluate dispozitiile constitutionale din art. 108, alin1., în parte reformulându-se principii deja consacrate în dreptul public.

În art. 3, alin 1 se arata ca “Raspunderea politica a Guvernului consta în demiterea sa ca urmare a retragerii încrederii acordate de catre Parlament, prin adoptarea unei motiuni de cenzura, în conditiile prevederilor art. 112 si 113 din Constitutie. Asa cum se arata însa în expunerea de motive la un anteproiect referitor la Legea privind responsabilitatea ministeriala, “raspunderea constitutional-politica având caracter colectiv a membrilor Guvernului poate duce însa nu numai la sanctiunea grava a demiterii Guvernului, ci si la o sanctiune mai usoara, constând în exprimarea unei pozitii parlamentare critice fata de activitatea Guvernului sau a unui membru al sau “, aratându-se ca si în acest caz raspunderea este solidara.

Asa cum se arata într-o alta lucrare “Sanctiunea cea mai severa care intervine în cazul raspunderii politice a Guvernului este demiterea prin retragerea încrederii de catre Parlament , ceea ce lasa deschisa posibilitatea utilizarii unor forme de sanctiune mai putin exigente fata de Guvern, cum ar fi adoptarea unei motiuni simple conform art. 111, alin 2 din Constitutie , relativ la o problema care a facut obiectul unei interpelari a Guvernului. Motiunea simpla ar putea reprezenta în aceasta situatie un avertisment dat Guvernului, lucru care este posibil tocmai pentru ca Guvernul raspunde politic în fata Parlamentului.

De aceea, redactarea art. 3, alin 1din lege nu este dintre cele mai inspirate, se confunda raspunderea cu sanctiunea ei cea mai severa si practic nu se defineste raspunderea politica.

Nimic esential nu aduce Legea responsabilitatii ministeriale în domeniul raspunderii politice, doctrina ramânând în continuare cea care consacra solutii la problemele ce se ivesc în practica si a caror rezolvare Constitutia nu o prevede expres. Ea lasa neatinse probleme care, de lege ferenda, necesita solutii legale:
– problema revocarii primului-ministru;
– consacrarea formei individuale a raspunderii politice;
– acordarea posibilitatii pentru ministrul în cauza de a demisiona, înainte de a fi revocat, într-un termen limita;
– detalierea procedurii angajarii raspunderii Guvernului din initiativa sa si a problematicii legate de consecintele adoptarii unei motiuni de cenzura în aceasta situatie ;
– supunerea numirilor noilor ministrii comisiilor parlamentare;
– posibilitatea ministrului revocat de a se adresa Justitiei atunci când revocarea s-a facut cu încalcarea drepturilor sale fundamentale, sau prin invocarea unor fapte de care nu se face vinovat, fara posibilitatea însa de a-si redobândi functia ca urmare a deciziei instantei.
Un autor concluzioneaza ca evolutia responsabilitatii ministeriale în statul modern “se concretizeaza în declinul procedurilor parlamentare, în esecul procedurilor rationale si în preponderenta responsabilitatii individuale.”

Nu trebuie neglijata improtanta raspunderii colective prin promovarea unor motiuni de cenzura, pentru ca acest fapt asigura un mijloc opozitiei de a se manifesta, atunci când alte posibilitati, mai putin drastice, nu au avut rezultate. Chiar daca, de cele mai multe ori, existenta unei majoritati absolute în favoarea Guvernului nu va duce la caderea acestuia, nu este normal ca într-un regim democratic semnalul din partea initiatorilor motiunii sa nu produca o schimbare, o temperare a Guvernului, o mai atenta analiza a problemelor. Desigur, este nevoie aici nu numai de legi, ci si de existenta unui bun simt politic, de întelegerea democratiei nu în sens absolutist, ci pozitiv.
De curând a intrat în vigoare Legea privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, nr.90/2001.Pe data intrarii în vigoare, în 2 aprilie 2001, ea a abrogat expres Legea 37/1990 privind organizarea si functionarea Guvernului, lege preconstitutionala.

Legea enunta principiul raspunderii colective a Guvernului, reluând practic, în art.31 textul art.108, alin.1 din Constitutie.

În art. 35(3) se arata ca:”Ministrii raspund de întreaga activitate a ministerului în fata Guvernului, precum si, în calitate de membrii ai Guvernului, în fata Parlamentului.”Se instituie astfel principiul raspunderii individuale a ministrilor pe care îl întâlneam si în reglementarea din 1990, în art. 20:”Ministrii asigura aplicarea, în conditiile legii, a politicii guvernului în ramura sau domeniul de activitate al ministerului ori organului central pe care-l conduc si raspund de activitatea acestora în fata guvernului.”

Desi ministrii , se arata, raspund în fata Guvernului, în art. 10 se precizeaza: “Numirea în functia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, se face de Presedintele României, la propunerea primului-ministru.”

Este o solutie simetrica cu cea prevazuta pentru cazul revocarii, în art.7, si, din nou, ne aflam în fata unei reluari a textului constitutional, ceea ce nu este o buna tehnica juridica.
Deci ministrii raspund tot în fata primului-ministru, pentru ca în lipsa precizarii nu se poate imagina o hotarâre a Guvernului de angajare a raspunderii unuia din membrii sai în fata sa.
În continuare nu se prevede expres imposibilitatea revocarii primului-ministru.

În ansamblu noua lege, cât priveste raspunderea Guvernului si ministrilor nu aduce nimic nou în raport cu dispozitiile deja existente.Posibilitatea inovarii ramîne deschisa.

---

Bibliografie :

-Mihai Constantinescu, Ioan Muraru – Drept parlamentar, Edit. Gramar, 1994
-Dan Claudiu Danisor – Drept constitutional si institutii politice, Edit.Stiintifica, Bucuresti, 1997
-Ion Deleanu – Drept constitutional si institutii politice, Edit. Fundatia Chemarea, Iasi, 1993, vol.II
-Tudor Draganu – Drept constitutional, Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972
-Tudor Draganu – Drept constitutional si institutii politice. Tratat elementar, vol.2, Edit. Lumina Lex, 1998
-Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu – Constitutia Romaniei, comentata si adnotata, Edit. Lumina Lex, 1997
-Cristian Ionescu – Institutii politice si drept constitutional, Edit. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1999
-Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrativ, Edit. Nemira, Bucuresti, 1996
-Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Ion Deleanu, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Mihai Constantinescu – Constitutia Romaniei comentata si adnotata, Edit. Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 1992
-Ioan Muraru – Drept constitutional si institutii politice, Edit. Actami, Bucuresti, 1997
-Nicolae Popa – Teoria Generala a Dreptului, Edit. Actami, Bucuresti, 1996
-Mircea Preda – Autoritatile administratiei publice. Sistemul constitutional romanesc, Edit. Lumina Lex, Bucuresti, 1999
-Valentin Prisacaru – Tratat de drept administrativ roman. Partea generala, Edit. All, Bucuresti, 1996
-G.G.Rarincescu – Curs de drept constitutional, litogr., Bucuresti, 1940
-Anibal Teodorescu – Organizarea executivului in regimul constitutional din 28 februarie 1938, Lito., Bucuresti, 1938
-Ioan Vida – Puterea executiva si administratia publica, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti, 1994

Studii :

-Dana Apostol Tofan – Consideratii in legatura cu posibilitatea revocarii primului-ministru, rev. Dreptul, nr.2/2000
–Interpretarea unor dispozitii constitutionale privind Guvernul si administratia ministeriala, Revista de drept public, nr.1-2/1997
-Corneliu Liviu Popescu – Anteproiectul legii privind responsabilitatea ministeriala, Revista Romana de Drepturile Omului, nr.14/1997.

Material elaborat de Bodor Claudia