Psiholog Manuela Bratosin
Odata cu initiativa de aderare a României la NATO a crescut ponderea misiunilor de mentinere-impunere a pacii la care participa si militarii români. În aceste misiuni au fost angajati militari de diferite nationalitati, acestia fiind dislocati uneori la distante foarte mari de pamântul pe care s-au nascut, în medii de viata cu totul noi pentru ei.
De nenumarate ori în misiunile de mentinere a pacii militarii sunt nevoiti sa faca fata unor situatii deosebite, solicitante din punct de vedere psihic. Comportamentul ca expresie complexa a întregii personalitati este dictat de conditiile de mediu, iar strategiile de coping si cerinta de a rezista impactului se bazeaza pe perceptia subiectiva/obiectiva a unor situatii personale si sociale. De aceea militarul nu trebuie sa beneficieze doar de un IQ peste medie, inteligenta emotionala fiind un complement al inteligentei rationale.
Goleman definea inteligenta emotionala în capacitatea de a fi în stare sa se motiveze si sa persevereze în fata frustarilor de a-si stapâni impulsurile si de a amâna satisfactiile de a-si regla starile de spirit si de a împiedica sa-i întunece gândurile, de a fi staruitor si de a spera.
În manifestarea inteligentei interpersonale cheia cunoasterii de sine include accesul la propriile sentimente, capacitatea de a discerne între ele si de a le stapâni în calauzirea comportamentului.
Experienta militarilor români, a generatiilor în viata si activitate, se aplica la misiunile de lupta în timp de pace, experienta din ’89 si actuala a unor batalioane profesioniste implicate în actiunile militare din teatrele de operatii si la experienta substitutiva în aplicatii. Reactia la stresul de lupta este corelata esentei faptului luptei, o confruntare între beligeranti uzând de mijloace experte violente pentru a-si anula mutual capacitatea de actiune si de reactie. Punând în centru factorul uman direct implicat în lupta, acesta facând obiectul optimizarii comportamentului, cercetarea psihologica de razboi este de acord ca înceteaza capacitatea de actiune si reactie eficienta a subunitatii în momentul în care vizeaza comanda si slabeste coeziunea grupului de luptatori. Corelat acestei dinamici, se constata cresterea manifestarilor de reactie la stresul de lupta. Esential, reactiile în cauza sunt expresie a anxietatii. Cheia întelegerii comportamentului luptatorului este aceea de a supravietui si de a lupta pentru sine si camarazii sai. Reactia la stresul de lupta are propria sa dinamica dupa [Kardiner si Spiegel], poate fi: imediata, acuta, cronicizata. Reactia imediata dureaza ore sau zile, anxietatea este flotanta, manifestata somatic, comportamental si emotional. Faza acuta dureaza saptamâni sau luni, anxietatea se cristalizeaza în sistem defensiv si marcheaza persoana. Ambele se pot recupera eficient, pe loc. În sase luni se poate constitui cronicizarea care presupune un consimtamânt tacit al subiectului la esec si conservarea traumei, cu aditionarea traumelor noi. Manifestarile au forma cosmarurilor, maniilor violente, alterarea relatiilor interpersonale. Conflictul posttraumatic ar fi între necesitatea de abreactie si depresie.
Abordarea psihologica actuala considera stresul de lupta inevitabil, conditie a situatiei de lupta si reactie la acesta, ca normala. Strategia rezolutiva recomandata nu priveste simptomele, ci organizarea resurselor personale de a face fata asaltului ostil al luptei si efectelor sale emotionale, demontarea sentimentului de neajutorare, furiei si a reconstructiei repetitive a încarcaturii emotionale negative. Se propun patru pasi:
1. Reluarea prompta a comportamentului adaptat functional, chiar daca simptomele persista;
2. Recurgerea la suportul social natural (grupul militar primar) sau la un suport alternativ asemanator;
3. Redobândirea perceptiei de sine ca fiind sanatos si respingerea etichetei de bolnav;
4. Promovarea neîngradita a abreactiei (descarcarea emotionala a afectului corelat evenimentului traumatizant).
Recuperarea eficienta se produce pe loc, fara dezafectare militara, sau în imediata proximitate a evenimentelor de lupta si a propriului grup în care subiectul se cere reintrodus cât mai curând posibil.
Scopul tehnicilor de relaxare este definit de Colto [1990] ca înlaturarea sau risipirea acelor simptome fizice negative pe care organismul uman le produce sub influenta stresului. Rany evalueaza scopurile relaxarii psihoterapeutice într-o perspectiva mult mai corespunzatoare în opinia lui; acestea cuprind restructurarea imaginii corporale, atingerea unei autocunoasteri mai profunde si mai adecvate a functiilor somatice în cazul fenomenelor de decompensare prin mobilizarea unei adaptari mai satisfacatoare, luarea în stapânire a imaginatiei reprimate sau a celei care functioneaza împotriva persoanei.
În timpul misiunii s-a observat ca militarii au un mod foarte diferit de a-si domina stresul. Se impune o diferentiere între o faza de asteptare, de dinaintea luptei, de aceea de desfasurare efectiva, nu numai datorita solicitarii psihice diferite, ci si modurilor diferite de a aborda posibilitatea surmontarii acesteia în cele doua faze. În faza de pregatire si asteptare, din punct de vedere emotional domina frica. Ea poate fi mai mult sau mai putin controlabila sau poate fi dominanta asupra deciziei si comportamentului. În situatii limita, conflictuale, disconfortul este puternic resimtit, fiind trait cu deosebita intensitate. Comportamentul militarului se va orienta spre îndeplinirea misiunii si supravietuire. Tensiunea lui psihica va fi maxima daca conditiile de mediu si perceptia sa despre acestea nu vor fi aceleasi. În functie de structura de personalitate, oamenii au în situatii limita reactii de stupoare, inhibitie, exprimate prin comportament încetinit, sunt marcati de lipsa apetitului si insomnii, ca încercari de izolare sociala. Daca starea se acutizeaza, ea se manifesta ca simptom depresiv. Alta categorie de militari poate reactiona agitat si hiperactiv, sunt irascibili, cu manifestari supradimensionate la limita, fiind considerati nestatornici. Atât schizotimicii cât si ciclotimicii [dupa Kretchmer] au în comun preocuparea de dominare a starii de tensiune. Demersul lor poate utiliza tehnici rationale, cât si moduri irationale si inconstiente. Toti sunt sensibili si sugestionabili, adopta comportamente de urgenta, apare “regresia psihica”, zvonurile se creeaza spontan si se raspândesc rapid. În momentul declansarii luptei, starea de tensiune a militarilor este extrema, multi au senzatia ca intra în haos, îsi pierd spiritul de orientare si simt nevoia acuta de control.
Sentimentul de frica accentueaza frustarea, se manifesta în plan somatic prin palpitatii, sudoare rece, tremuraturi ale corpului, stare de stupoare pâna la catatonie, stare de voma etc. Toate aceste reactii diminueaza, dar nu blocheaza total capacitatea de actiune. Datorita instinctului de autoconservare nu se percepe teama de a ucide, mecanismele înnascute de control a agresiunii se deblocheaza. În timpul luptei apar urmatorii factori de stres: focul, confruntarea cu emotii, ranitii si mutilatii, multitudinea solicitarilor fizice. Focul are o mare influenta asupra psihicului militarilor mai ales atunci când este intens si foarte apropiat sau când nu are o sursa determinata, ca venind “din cer”, de la un inamic invizibil.
Comportamentul militarului în timpul luptei este dominat de teama de moarte, mutilare si ranire si teama de izolare sociala. S-a constatat ca teama de mutilare este mai acuta decât teama de moarte, deoarece moartea este vazuta mai mult ca fenomen abstract. Teama de izolare sociala se explica prin faptul ca în situatii de criza omul are nevoie de protectia grupului. O importanta deosebita în autoreglarea comportamentului o au relatiile interpersonale, cele de încredere bazate pe afectivitate care se formeaza de obicei în timp, ele sunt rezultatul interactiunii, cunoasterii si autoacceptarii reciproce. În faza initiala, de pregatire a luptei trebuie sa predomine explicatiile rationale astfel încât soldatul sa se preocupe major de misiunile viitoare. În situatia de lupta efectiva, acestea trec pe plan secund, fiind practic imposibil de realizat; militarul se va orienta dupa “dispozitia sa interioara”.
Dimensiunea de “încredere în sine” este dependenta de întreaga sa structura de personalitate (având eul ca element central), de pregatirea sa anterioara si de conditia fizica de moment. “Încrederea în sine” se regaseste, din punct de vedere practic al optimizarii comportamentului, în cultivarea “atitudinii de învingator” prin:
Instruirea militarilor în conditii normale, cu o intensitate medie a solicitarilor fizice si psihice, într-un interval de timp determinat si într-un mediu relativ cunoscut. Scopul îl constituie însusirea cunostintelor, formarea si dezvoltarea deprinderilor, aptitudinilor, atitudinilor si calitatilor psihomorale necesare luptatorului, în functie de arma si de specialitatea militara. Ei trebuie sa fie capabili sa utilizeze armamentul si tehnica din dotare si sa faca fata solicitarilor normale ale mediului militar printr-un comportament adecvat acestuia.
Antrenarea în conditiile actiunii factorilor stresanti specifici câmpului de lupta modern, pâna la realizarea performantelor obtinute în conditii normale. Aceasta implica modificari esentiale în ceea ce priveste: ritmul de executie, intensitatea superioara a solicitarilor fizice si psihice, durata si dificultatea misiunilor, mediului în care se desfasoara instructia (timp, anotimp, starea vremii, teren necunoscut, marcarea inamicului) si crearea unor situatii problematice diverse care sa induca stari psihice negative prin perceperea riscului, amenintarii, incertitudinii pe un fond de solicitare biofiziologica evidenta (oboseala, privare de somn, disconfort termic) conform “instruirii realiste”.
Parcurgerea în paralel a unui ciclu de exercitii si antrenamente speciale pentru dezvoltarea unor calitati interpretative ale gândirii, memoriei, atentiei, spiritului de observatie si de autoreglare a starilor psihice pentru controlarea stresului (respiratia controlata, antrenamentul autogen Schultz, autosugestia, perceptia pozitiva permanenta), astfel încât fiecare militar sa fie abilitat sa poata utiliza cel putin un procedeu de autoreglare a starilor psihice.
Pregatirea psihica – factor important în misiunile armei geniu
Trebuie înteleasa ca un proces constient care are ca scop final motivarea militarilor pentru a-si îndeplini misiunile de lupta în conditii de solicitare fizica si psihica, în situatii limita, tensionate, actionând activ si cu initiativa si folosind performant tehnica de lupta din dotare.
Dupa decembrie 1989 arma geniu s-a reîntors la misiunile sale de arma de elita, prin eliminarea conceptiei potrivit careia santierul constituia locul de instructie, iar tinerii inadaptabili, cu putine aptitudini si un grad redus de cunostinte sa-si satisfaca stagiul militar la unitatile de geniu.
Alaturi de celelalte componente ale pregatirii pentru lupta, pregatirea psihica a militarilor genisti a devenit în prezent un factor de necesitate, având în vedere participarea la misiunile de mentinere a pacii si umanitare, unde stabilitatea psiho-morala a dus la întarirea rezistentei si capacitatii de adaptare la situatii limita (Bosnia, Angola si mai nou Irak).
Antrenamentul psihologic al militarilor genisti are trasaturi comune cu a celorlalte arme, dar si o serie de particularitati generate de numarul mare de specialitati (cercetasi, pionieri, pontonieri, drumari, mecanici auto), de diversitatea tehnicii din dotare, de mediul unde actioneaza (uscat si apa) si numarul mare de misiuni în cadrul asigurarii actiunilor de lupta a tuturor categoriilor de forte armate.
Datorita unei tehnicitati pronuntate si a unui mediu specific de actiune, pe uscat si pe apa, arma geniu solicita cunostinte si calitati psihice si fizice dezvoltate. Genistului i se cer calitati fizice robuste, dezvoltat din punct de vedere senzorial, cu deprinderi profesionale, de un caracter ferm, dinamic, cu gândire si memorie dezvoltate, de o disciplina severa, bazata mai ales pe simtul raspunderii în tot ceea ce face.
O mare importanta o are activitatea de repartitie a recrutilor si a militarilor angajati pe baza de contract în unitatile militare de geniu. Pentru aceasta activitate, deloc simpla, sunt utilizate informatiile obtinute din fisele psihologice la recrutare si încorporare si din programele întocmite din timp pentru fiecare specialitate. Cu cât aceasta repartitie a recrutilor este mai judicios realizata, cu atât militarul, dispunând de aptitudini corespunzatoare specialitatii si functiei, îsi însuseste mai usor si mai repede cunostintele, îsi formeaza deprinderile necesare, solicita la maximum inteligenta si vointa, reuseste sa învinga greutatile ce apar la îndeplinirea misiunilor.
Deoarece numarul specialistilor si functiilor este mare, iar cel al militarilor necesari fiecareia dintre acestea, este limitat, se impune o atentie deosebita în repartizarea tinerilor pe specialitatile de baza care necesita în mod obligatoriu anumite aptitudini si trasaturi specifice. Aceste specialitati sunt cele de: pionieri, pontonieri si drumuri-poduri. Nu se poate forma un pionier fara capacitatea dezvoltata a spiritului de observatie; el trebuie sa perceapa corect si cu rapiditate realitatea câmpului de lupta, fara cunostinte de matematica sau o gândire dezvoltata. Instruirea unui pontonier presupune ca subiectul sa posede o memorie buna, spirit de observatie si atentie concentrata. Mecanicii conductori trebuie sa posede o acuitate vizuala corespunzatoare si reflexe sigure, de aceea, pentru arma geniu, orice superficialitate manifestatã în procesul de repartitie pe specialitati a tinerilor militari are repercusiuni cu profunde implicatii în procesul formativ-educativ în timp de pace si mai ales în teatrul de operatii.
Când se afirma ideea: “pionierul poate gresi o singura data” în îndeplinirea misiunilor; ne gândim ca: foloseste mijloace si materiale explozive (TNT, mine, încarcaturi reactive), vine în contact cu cele din dotarea adversarului, executa actiuni în fata limitei dinainte a apararii inamicului (culoare prin câmpurile de mine) etc. Coeficientul de risc pe care îl presupune arma geniu este confirmat în prezent de misiunile IFOR (SFOR) din Bosnia-Hertegovina unde genistii români au venit în contact cu mine si materiale explozive de diferite tipuri, cu sisteme de baraje realizate dupa metode si procedee necunoscute.
Cunostintele în domeniu, încrederea în comandanti, organizarea si desfasurarea actiunilor pe baza unei discipline ferme, conform regulamentelor si instructiunilor de specialitate au dat stabilitate starii psihice si comportamentului militarilor, au permis aprecierea reala a pericolului, învingerea starilor negative (teama, frica), având ca urmare îndeplinirea cu succes a misiunilor.
Misiunile IFOR (SFOR) au pus în evidenta faptul ca diminuarea coeficientului de risc necesita o activitate continua de pregatire a comandantilor si subordonatilor lor, atât teoretica cât mai ales practica, prin antrenamente si exercitii de specialitate desfasurate în teren necunoscut, greu accesibil, pe timp de noapte, în conditii care sa le solicite gândirea, curajul, imaginatia, spiritul de echipa, dezvoltarea rezistentei psihice si fizice.
La toate specialitatile armei geniu: barje si distrugeri, treceri, aprovizionare cu apa, sunt organizate si desfasurate exercitii tehnice destul de complexe, prin care se urmaresc: realizarea conexiunii subunitatilor si perfectionarea deprinderilor de a actiona individual si în grup.
Complexitatea lor consta într-o serie de activitati specifice desfasurate ziua sau noaptea, care cer din partea comandantilor de subunitati o buna pregatire profesionala si calitati de manager, iar militarilor în termen, cunostinte în domeniu, spirit de echipa, întelegere reciproca, tenacitate si rezistenta fizica. Prin aceste exercitii tehnice de specialitate comandantii de subunitate pot forma si dezvolta la subordonatii lor nu numai priceperi si deprinderi duse pâna la automatism, dar si calitati psihomorale solide, prin care sa fie învinse starile psihice negative: teama, frica, panica etc. În orice conditii s-ar afla acestia.
Pregatirea psihica se face înca din timp de pace, în cadrul procesului instructiv-formativ, tinând cont de solicitarile câmpului de lupta, de efectul lor asupra psihicului militarilor si comportamentului acestora, atât la nivel individual, cât si de grup si se continua pe timpul ducerii razboiului.
Instruirea militarilor genisti, formarea la acestia a calitatilor psihice cerute de teatrele de operatii, a unor deprinderi si trasaturi de personalitate care sa aiba ca efect: prevenirea, combaterea sau diminuarea unor stari psihice ca: teama, frica, panica, stresul, oboseala, presupune utilizarea unor forme si metode eficiente. Obiectivul final al unor asemenea forme si metode consta în optimizarea procesului de formare a unor structuri psihice, a unor deprinderi cognitive, motrice, intelectuale, a unui comportament care sa permita functionarea normala a proceselor psihice, în conditiile unor intense solicitari fizice si psihice, instruirea în conditii normale pâna la obtinerea coeficientilor de performanta doriti. Eficienta acestei metode presupune ca activitatea de instructie sa se desfasoare dupa un program ritmic, cu o încarcatura psiho-fizica esalonata în timp si spatiu în functie de etapa de instruire, cu un anumit grad de repetabilitate a miscarilor, la terenul de instructie sau în poligoane si cu o dotare corespunzatoare. Astfel, activitatea de instruire asigura formarea si dezvoltarea la militarii genisti (pionieri, pontonieri) a aptitudinilor specifice: spiritul de observatie, puterea de concentrare si distribuire a atentiei, viteza de reactie, a deprinderilor implicate în mânuirea armamentului din dotare, montarea si demontarea tehnicii de geniu (parcul de pod) în algoritmizarea procedurilor plantarii si deplantarii minelor, precum si a unor calitati psihomorale caracteristice: initiativa, îndrazneala, calamitate, curaj, inteligenta si altele. Instruirea efectivelor în conditii favorabile calirii lor psihice presupune si însusirea temeinica a cunostintelor, stabilirea unui raport just între latura teoretica si cea practica, eliminarea oricaror usurari si simplificari în desfasurarea acesteia. Exigenta în respectarea baremelor la executarea lucrarilor de fortificatie din care se executa cercetarea de geniu, la plantarea minelor speciale antiblindate si antipersonal, la executarea culoarelor prin barajele de mine, în efectuarea antrenamentelor de tot felul are consecinte însemnate în perfectionarea deprinderilor intelectuale si motrice, în cresterea vitezei de reactie, a capacitatii operationale a militarilor. Deprinderile odata consolidate fac ca pontonierul sau pionierul sa aiba “instrumente” pentru a efectua o adaptare usoara, cu un consum de energie tot mai mic. Când lipsesc deprinderile, actiunea se desfasoara greoi, cu multa risipa de energie si rezultate slabe, oboseala se instaleaza repede, iar repetarea efortului nu da satisfactie. De exemplu, simplificarile în pregatirea pionierilor, insuficienta antrenamentelor în executarea deplantarii câmpurilor de mine antiblindate si antipersonal sau a culoarelor prin barajele de mine pot genera nesiguranta, teama, care la rândul lor reduc reflexele si puterea de concentrare de a lua decizii în momentele dificile ce apar.
Conditiile de actiune ale genistilor
Potrivit regulamentelor de lupta, unitatile de geniu trebuie sa creeze culoare în câmpurile de mine si în barajele inamicului într-un anumit timp si în conditiile executarii pregatirii de foc. În timpul celui de al doilea razboi mondial pregatirea de foc a durat doua ore sau chiar mai mult. Din conflictele militare ce au avut loc în perioada postbelica s-a desprins concluzia ca pregatirea de foc a durat mai putin si în conditiile luptei moderne aceasta are o durata si mai mica. Reiese în mod clar ca unitatile de geniu vor avea la dispozitie o perioada foarte scurta de timp pentru executarea misiunilor ce le revin.
În conditiile actuale creste importanta mobilitatii trupelor, fapt ce impune cerinte noi trupelor de geniu pe linia asigurarii genistice. Ritmul înalt de deplasare a trupelor limiteaza în timp posibilitatile de actiune ale trupelor de geniu, timpul insuficient avut la dispozitie reprezinta o solicitare psihica.
Confruntarea militarilor cu noile tipuri de tehnica de lupta si sisteme de antrenament este tot mai complexa si dificila. De exemplu, orice genist bine instruit este în masura sa dezamorseze minele cu focos mecanic. Minele cu focos electronic sau cu sesizare nu mai pot fi neutralizate prin mijloace conventionale. Varietatea mare a sistemelor de focoase folosite la minele din generatiile actuale si viitoare impune noi cerinte procesului de instruire. Este evident faptul ca ceea ce este nou, necunoscut si complex reprezinta un pericol deosebit. În afara de folosirea pe scara larga a mijloacelor mecanice de deminare, genistii sunt obligati sa utilizeze mijloace explozive pentru neutralizarea minelor. Aceasta operatie presupune o solicitare psihica deosebita, ea fiind si mai mare daca este vorba de mine cu încarcatura nucleara. Mijloacele explozive aflate în mâinile genistilor bine instruiti sunt mijloace eficiente pentru trecerea prin barajele inamicului. De regula, culoarele în câmpurile de mine si în barajele inamicului se fac acolo unde inamicul intentioneaza sa le asigure prin foc. Este recomandat ca structura actiunilor sa fie urmatoarea:
– genistii actioneaza în baraje, sprijiniti si protejati cu focul executat de subunitatile de infanterie si tancuri, fiind dotati cu mijloace explozive si de aprindere si cu aparatura de cercetare, un accent deosebit se pune pe descoperirea minelor;
– minele de infanterie si minele-cursa trebuie înlaturate;
– se amplaseaza încarcaturile explozive si se instaleaza dispozitivul de aprindere.
Dupa cum se stie, solicitarea psihicã în timpul acestor actiuni este maxima, ca urmare a situatiei de pericol deosebit, caracterizate în primul rând prin: actiune relativ izolata fara protectie, efectele focului inamic, necunoasterea situatiei, a tipurilor si sistemelor de aprindere ale minelor inamicului, precum si a dispozitivelor de siguranta din baraje, raspundere personala pentru crearea la timp a culoarelor, transportarea unor mijloace explozive si de aprindere, etc. Trebuie avut în vedere si faptul ca genistul se concentreaza mai mult asupra misiunii pe care a primit-o si mai putin asupra focului inamic. Aceasta este o particularitate a actiunii genistilor, în comparatie cu aceea a infanteristilor si tanchistilor care duc lupta în mod direct cu inamicul. Un genist cu experienta, stabil din punct de vedere psihic, se va concentra asupra misiunii pe care trebuie s-o îndeplineasca în timpul stabilit, iar atentia nu-i va fi distrasa de focul inamicului. Este de asteptat ca un genist fara experienta si labil din punct de vedere psihic sa aiba greutati în îndeplinirea misiunii si chiar sa nu fie în masura s-o îndeplineasca. Neîndeplinirea misiunii sau nedescoperirea unei mine pot aduce prejudicii grave trupelor proprii. Trebuie avut în vedere ca posibilitatile inamicului de a descoperi actiunile genistilor au crescut mult datorita aparaturii de cercetare. Ca urmare, teama de a fi descoperit în pozitiile inamicului influenteaza negativ psihicul genistului.
Solicitarile specifice de ordin psihic ale militarilor pot fi evidentiate mai concret daca se analizeaza activitatea unui mecanic-conductor de pe blindate si activitatea unui mecanic de portita.
Mecanicul-conductor va fi solicitat din punct de vedere psihic din urmatoarele motive:
– limitarea relativa a posibilitatilor de miscare ca urmare a spatiului restrâns al cabinei;
– lipsa contactului cu alti membri ai echipajului;
– observarea permanenta a aparaturii de bord;
– pregatirea permanenta pentru a reactiona în scurt timp la ordinele primite prin radio de la comandant;
– încordarea psihica în executarea comenzilor etc.
Solicitarile de ordin psihic ale mecanicului de portita rezulta în special din:
– misiunile sale privind functionarea motoarelor si a instalatiei hidraulice;
– pregatirea permanenta pentru ca, la nevoie, sa-l înlocuiasca pe mecanicul conductor;
– verificarea si controlul permanent al agregatelor;
– necesitatea înlaturarii rapide a defectiunilor etc.
Pornind de la cerintele generale privind pregatirea psihologica a militarilor, comandantii si instructorii din subunitatile de geniu trebuie sa aiba cunostinte vaste si reprezentari realiste privind cerintele de ordin psihologic care izvorasc din activitatile si actiunile genistilor pe câmpul de lupta. Ca urmare, este necesar sa se analizeze foarte serios misiunile ce revin fiecarui genist si, pe aceasta baza, sa se evidentieze cerintele de ordin psihologic. Numai astfel se poate face o pregatire psihologica concreta, la obiect, care sa asigure îndeplinirea de calitate a tuturor misiunilor.
În procesul pregatirii psihologice a pionierilor trebuie sa se puna accent pe urmatoarele aspecte:
– cunoasterea armamentului si tehnicii de lupta din dotarea inamicului potential (caracteristicile tehnico-tactice, modul de actiune, mecanisme de declansare, partile vulnerabile etc.) ;
– modul de comportare si actiune în timpul trecerii prin câmpurile de mine si baraje;
– procedee rapide de îndeplinire a misiunilor;
– exersarea celor mai eficace procedee de neutralizare si nimicire a tehnicii de geniu din dotarea inamicului (instruirea trebuie sa se efectueze pe baza unor machete si modele care redau fidel diferitele tipuri de armament ale inamicului;
– folosirea pe scara larga a mijloacelor de simulare si imitare a realitatii câmpului de lupta;
– executarea de exercitii tactice cu subunitatile de geniu, în timpul carora sa se creeze situatii noi, complexe, care sa solicite militarii din punct de vedere psihic etc.
În ceea ce priveste organizarea si desfasurarea exercitiilor tactice, specialistii militari apreciaza ca trebuie sa se urmareasca scopuri cum sunt:
– exersarea mai multor variante si crearea momentelor surpriza;
– combinarea solicitarilor fizice cu cele psihice;
– reprezentarea activa a actiunilor inamicului;
– desfasurarea lor în teren necunoscut, ziua si noaptea;
– respectarea normelor de timp si, pe cât posibil, reducerea acestora;
– amenajarea câmpurilor de mine si a barajelor dupa principiile folosite de inamic.
Pregatirea psihologica a subunitatilor de pontonieri trebuie sa asigure atât antrenamentul psihologic al fiecarui militar din cadrul subunitatii, cât si stabilitatea psihologica a întregii formatiuni. În acest scop, comandantii si instructorii trebuie sa fie preocupati de respectarea unor cerinte în procesul pregatirii de lupta, dintre care se pot mentiona:
– subunitatii de pontonieri trebuie sa i se creeze o situatie de lupta specifica (fiecare militar sa cunoasca misiunea de lupta, situatia de lupta concreta, modul de actiune al inamicului si posibilitatile acestuia, actiunile vecinilor) ;
– se impune cu necesitate schimbarea rapida a situatiei de lupta pentru a se crea noi posibilitati de solicitare psihica si fizica a militarilor;
– potrivit situatiei de lupta date, subunitatea de pontonieri va fi obligata sa actioneze într-un anumit sector (acesta poate fi îngust si deminat, iar militarii sa stie ca parasirea luptei si folosirea unui alt sector pot avea urmari grave, inclusiv nimicirea portitei utilizata pentru trecerea cursului de apa) ;
crearea de momente dificile în situatia de lupta cum ar fi:
– lansarea de mine din avioanele inamicului;
– întreruperea legaturilor radio sau lipsa legaturii cu comandantii;
– continuarea trecerii cursului de apa si executarea tratarii speciale în timpul trecerii cursului de apa dupa folosirea de catre inamic a mijloacelor N.B.C.;
– mutarea si amenajarea sectorului de trecere cursului de apa într-un alt sector al cursului de apa greu accesibil;
– imposibilitatea folosirii unei semiportite, evacuarea portitei si continuarea trecerii cursului de apa dupa pregatirea portitei de rezerva;
– imitarea incendiului pe portita cu ajutorul mijloacelor fumigene;
– schimbarea conditiilor de trecere a cursului de apa, punându-se accent pe:
– executarea trecerii cursului de apa în timpul noptii în conditii de vizibilitate redusa;
– mutarea rapida a vecinului fara ca subunitatea de pontonieri sa fie informata;
– executarea trecerii cursului de apa într-un sector mlastinos sau nisipos, cu obstacole.
În concluzie, priceperile si deprinderile formate, exersate continuu, perfectionate înlesnesc obtinerea performantei, da militarului genist sentimentul de siguranta, de echilibru psiho-moral, încrederea în fortele proprii.
Exercitii si antrenamente ce au drept scop formarea la militarii genisti a calitatilor necesare si stabilitatii psihologice prin repetarea unor actiuni si procedee din ce în ce mai complexe pot fi urmatoarele:
Exercitii si antrenamente care vizeaza înlaturarea fricii, dezvoltarea curajului, a unor deprinderi si îndemânari cum ar fi:
– trecerea peste un curs de apa cu mijloace improvizate;
– intrarea în apa adânca de câtiva metri, întinderea cablului din completul de troliu pentru podul umblator peste un curs de apa;
– saritura peste un sant de trei metri si adânc de 5 – 6 metri;
– navigatia cu portitele, ziua si noaptea.
1. Antrenamente psihologice având drept scop închegarea subunitatilor, a colectivelor de militari si dezvoltarea coeziunii acestora, a spiritului de echipa si a relatiilor de colaborare si ajutorare. În subunitatile de geniu se pot desfasura exercitii si antrenamente pe echipe de cercetasi, de pontonieri, de mijloace plutitoare, echipe de deservire a punctului de trecere. Antrenamentele constau în:
– cercetarea cailor de acces catre cursul de apa si caracteristicile acestuia, darea pontoanelor la apa si cuplarea lor, împingerea portitelor si conversia podului;
– executarea unor activitati ce necesita lucrul întrunit al grupei cum ar fi:
– plantarea câmpurilor de mine mecanizat si manual,
– mascarea lucrarilor genistice.
2. Exercitii si antrenamente desfasurate în poligonul sau sala de pregatire psihica, prin care se asigura formarea si dezvoltarea unor calitati psihice ale militarilor.
3. Exercitii si antrenamente psihologice ce au drept scop îmbunatatirea calitatilor personale si controlul factorilor externi prin aplicarea unor tehnici de relaxare care au ca scop recuperarea rapida dupa efort, ameliorarea odihnei, cresterea rezistentei la stres.
4. Antrenamente si exercitii pentru cresterea rezistentei militarilor la privarea de somn. Conducerea si desfasurarea acestor antrenamente trebuie sa fie rezultatul colaborarii dintre medic, psiholog si comandant pe baza unor criterii stiintifice bine stabilite.
Metoda presupune aplicarea unor procedee ce vizeaza modelarea colectivului de militari pentru a actiona în situatii cum ar fi:
– defectarea unor instalatii tehnice, a armamentului
– avarii.
Un procedeu simplu de modelare a situatiilor de avarie îl constituie crearea unor perturbatii în sistemul de functionare la armament si tehnica de lupta (avarierea unora dintre mijloacele plutitoare: barca de asalt, salupa, ponton, mijloace de plantat mine). Comandantul trebuie sa urmareasca modalitatile de actiune a militarilor, sa intervina atunci când situatia o impune, iar în finalul exercitiului sa prezinte concluziile rezultate.
Metoda solicitarii psiho-fizice
Cuprinde o serie de procedee si mijloace, cu ajutorul carora se creeaza solicitarea emotionala si fizica a militarilor, având drept consecinta formarea si dezvoltarea unor calitati de vointa. În timpul pregatirii psihice se creeaza situatii prin care militarii sa înteleaga pericolul real, dar care sa asigure securitatea lor. Asemenea situatii se pot crea:
a) pe timpul sedintelor de tragere cu armamentul de infanterie, acestea se pot desfasura într-o ambianta sonora care sa redea atmosfera câmpului de lupta:
– explozii,
– zgomote de motoare,
– zgomote de avioane.
– în timpul executarii marsului, traseul stabilit sa cuprinda:
– portiuni de teren greu accesibil, prevazut cu obstacole naturale si artificiale;
– diferite momente tactice;
– ambuscade, capcane;
– lansarea de zvonuri privind existenta în zona a unor epidemii de holera, hepatita, militarii fiind obligati astfel sa respecte regulile sanitare si de igiena;
b) pe timpul executarii exercitiilor tactice de specialitate se impune crearea de situatii cum ar fi:
– atacuri cu grupuri de cercetare-diversiune,
– darea unor ordine si dispozitii false,
– lucrul în prezenta perdelelor de fum si focarelor de incendiu.
Informarea corecta a militarilor, ori de câte ori este nevoie, cu date privind lupta si sursele care pot provoca frica, teama constituie o metoda benefica în scopul prevenirii manifestarilor psihice negative.
Practica a demonstrat ca informarea din surse demne de încredere poate reduce posibilitatile de aparitie a fenomenelor psihice negative. Zvonurile demobilizatoare se raspândesc mai greu atunci când militarii sunt convinsi ca întotdeauna comandantii lor le-au furnizat date corecte si complete. În situatiile complexe de pregatire ca: exercitii si aplicatii tactice se pot crea scenarii prin care informatiile (ordine, dispozitii) sa provina din alte surse decât de la comandanti, evidentiindu-se consecintele negative pentru unitate.
***
***
BIBLIOGRAFIE
1. Daniel Goleman, 2001, “Inteligenta emotionala”, Ed. Curtea Veche, Bucuresti
2. Col.Dr. Ion Radu-Tomsa, 1999, “Psihologie militara. Eul, imaginea de sine si comportamentul în lupta”, Ed. Academiei de înalte studii militare, Bucuresti
3. Col.Dr.Ion Radu-Tomsa, 2002, “Optimizarea stresului”, Ed. Academiei de înalte studii militare, Bucuresti
4. Coordonator Col. Ioan Juncu, 1994, “Agresiune si aparare psihologica”, Ed. Academiei de înalte studii militare, Bucuresti
5. *** Buletin de informare documentara, “Pregatirea psihologica a genistilor în vederea ducerii actiunilor de lupta”, nr.4, Bucuresti, 1998
6. Valeriu Ceausu, 1987, “Solicitari psihice la aviatori si parasutisti”, Ed. Militara, Bucuresti
* U.M. 01763 Braila