Psiholog Georgiana IONESCU
Motto,
“Cuvântul este sunet si culoare, e mesagerul gândului uman.”
T. Vianu
REZUMAT
În aceasta lucrare am avut ca tematica conceptul de comunicare atât în mod general cât si în particular, în mediul militar.
Oamenii traiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa detina în comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate, ei trebuie sa aiba în comun scopuri, convingeri aspiratii, cunostinte – o întelegere comuna – “acelasi spirit”, cum spun sociologii.
Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la asteptari si cerinte.
Institutia armatei este parte integranta a societatii care a creat- o si pe care o serveste. În acest context, succesul comunicarii în organizatia militara depind astfel, în mod decisiv, de comandant, care trebuie sa fie un adevarat manager al sistemului comunicational al organizatiei sale, iar acest lucru presupune atât un efort continuu din partea lui pentru acumularea de cunostinte si formarea de deprinderi în comunicarea organizationala si interpersonala, cât si de relatiile interpersonale.
I. NOTIUNI PRIVIND CONCEPTUL DE COMUNICARE
1. 1. Considerente teoretice
Comunicarea reprezinta înstiintare, stire, veste, raport, relatie, legatura. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explicativ pentru comunicare. Desi pare simplu întelesul comunicarii este mult mai complex si plin de substrat. Comunicarea are o multime de întelesuri, o multime de scopuri si cam tot atâtea metode de exprimare si manifestare. Nu exista o definitie concreta a comunicarii însa se poate spune cel putin ca, comunicarea înseamna transmiterea intentionata a datelor, a informatiei.
Ce se întelege prin comunicare:
– provocare constanta pentru psihologia sociala;
– activitate;
– satisfacerea nevoile personale;
– legatura între oameni, etc.
Etimologic, termenul provine din limba latina, unde “communis” înseamna “a fi în relatie cu, a pune de acord”.
Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia într-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar în vederea receptarii (Maria Voinea).
Dictionarul de psihologie defineste comunicarea ca relatie între indivizi ce implica transmitere intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu efect retroactiv.
Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sa spunem ca ea exista în transmitere si în comunicare. Este mai mult decât o legatura verbala între cuvinte precum comun, comunitate, comunicare.
Comunicarea este cea care asigura dispozitii emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la asteptari si cerinte.
1. 2. Forme ale comunicarii
Comunicarea are un caracter dinamic. Este un proces complex, ce se particularizeaza în contexte diferite. Exista informatii care se transmit genetic, informatii care circula în mediul social (cutume, obiceiuri etc.) si în organizatii. Exista mai multe criterii dupa care sunt identificate variatele forme de comunicare:
1. Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:
– comunicare intrapersonala (comunicare cu sinele)
– comunicare interpersonala (cu altii)
– comunicare de masa (prin institutii specializate, cu adresabilitate generala).
2. Dupa contextul spatial- temporal al mesajelor:
– directa (fata în fata)
– indirecta (mediata)
3. Dupa instrumentele folosite:
– verbala
– nonverbala
– paraverbala
4. Dupa obiectivele comunicarii:
– comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)
– comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)
– comunicare instrumentala (când este urmarit un scop precis)
5. Dupa interactiunea sistemelor care comunica:
– comunicare omogena (om- om, animal- animal)
– comunicare heterogena (om- animal, om- masina)
6. Dupa pozitia în cadrul unei organizatii:
– comunicare ascendenta (cu superiorii)
– comunicare descendenta (cu subalternii)
– comunicare orizontala (emitatorul si receptorul au pozitii egale)
II. ASPECTE ALE COMUNICARII ÎN ORGANIZATIA MILITARA
Pentru sistemul militar comunicarea este o forma esentiala de adaptare a organizatiei militare la schimbarile rapide din mediul extern. Procesul de modernizare a armatei a determinat nevoia îmbunatatirii procesului de comunicare, atât în interiorul structurilor militare, cât si între acestea si componentele societatii civile.
Comunicarea interna este domeniul cel mai complex si mai dificil decât orice strategie de comunicare. Oamenii simt nevoia sa stie, din surse sigure si nu din zvonuri, care sunt problemele cele mai importante ale organizatiei din care fac parte, care sunt proiectele de schimbare si perspectivele. Din studiile facute, personalul de conducere utilizeaza în organizatia militara circa 60- 80% din timpul de munca pentru diverse forme ale comunicarii. De aceea în institutiile de învatamânt militar din toata lumea comunicarea constituie o disciplina independenta, având o teorie proprie si anume ”teoria generala a comunicarii”. Organizatia militara trebuie sa aiba capacitatea de autoreglare.
Institutia armatei este parte integranta a societatii care a creat-o si pe care o serveste. În acest context se impun precizate doua aspecte deosebit de importante. În primul rând, teoria si practica manageriala evidentiaza doua tipuri ideale de structuri organizatorice, constituind extremele unei axe, de-a lungul carora pot fi plasate majoritatea organizatiilor: tipul mecanicist, adaptat la conditii relativ instabile (în care problemele si sarcinile conducerii sunt descompuse în componente specializate pentru compartimente, în cadrul carora fiecarui individ i se atribuie o sarcina bine definita, exista o ierarhie clara de control, iar responsabilitatea pentru competenta generala si coordonare revine managementului de nivel superior; comunicarea verbala si interactiunea între superiori si subordonati este accentuata, insistându-se pe loialitatea fata de organizatie si pe ascultarea superiorilor), si tipul organic sau organicist adaptat la conditii relativ stabile, atunci când nu apar continuu probleme noi.
În cazul tipului organic, problemele noi, neputând fi descompuse si nici distribuite spre rezolvare specialistilor, impun o continua ajustare si nedefinire a sarcinilor individuale, iar latura contributiva a cunostintelor specialistului este largita în detrimentul laturii restrictive. Informatiile si recomandarile înlocuiesc sarcinile si ordinele primite. În acest tip de organizatie nu se întâlnesc organigrame. În al doilea rând trebuie evidentiate modalitatile prin care organizatia militara, ca organizatie mecanicista, va reusi sa faca fata noilor probleme ale schimbarii, inovatiei si incertitudinii, în conditiile sprijinirii în continuare pe o structura birocratica formala.
Importanta comunicarii intrapersonale, interpersonale si de grup deriva din faptul ca organismul militar este un organism viu, dinamic, format din indivizi care cunosc transformari continue. Functionarea organizatiei militare este rezultanta actiunii simultane a cel putin trei tipuri de sisteme sociale: sistemul autoritatii functionale, sisteme cooperative de persoane si sistemul politic al organizatiei militare. Impactul deciziilor adoptate într-o organizatie militara va depinde de coordonarea celor trei sisteme, coordonare ce are ca fundament practic comunicarea. În acest context comunicarea apare ca o confruntare a opiniilor în scopul transmiterii informatiilor, instaurarii încrederii, evitarii inducerii în eroare sau omisiunii în comportament. Aceasta definitie evidentiaza ca o comunicare eficienta reprezinta atât un proces cât si o interactiune comportamentala.
Procesul de comunicare în organizatia militara are aceleasi componente ca procesul de comunicare din orice organizatie. Cu toate acestea, pentru fiecare tip de comunicare exista caracteristici specifice domeniului militar.
Comunicarea verticala se realizeaza între diferite niveluri de conducere si între comandanti si subordonatii lor. Acest tip de comunicare este deosebit de intensa. Ea trebuie sa se concentreze asupra motivatiei primitorului de mesaje (a subordonatului), având în vedere de la început valorile, convingerile si aspiratiile acestuia. În acest caz subalternul are acces la experienta, care îi da posibilitatea sa înteleaga ce are de facut cu privire la prioritati, optiuni, selectarea între ceea ce vrea sa întreprinda si cerintele situatiei. Este posibil ca el sa aiba alta viziune decât seful sau, însa va dobândi întelegerea faptului ca aceasta situatie nu este creatia superiorului sau, ci a realitatii mediului militar. Se întâlneste în special în reteaua de comunicare în stea.
Comunicarea orizontala are loc între comandanti si executantii aflati pe acelasi nivel ierarhic (comandanti de Cp., comandanti de Pl. etc.). Este specifica retelei de tip cerc, care asigura interdependenta de actiune a membrilor organizatiei militare, precum si stabilirea unor relatii de buna colaborare si a unui climat socio- afectiv placut.
Comunicarea oblica se realizeaza între cadre care se situeaza pe niveluri diferite si opereaza cu diferite activitati (biroul pregatirii pentru lupta cu biroul logistic etc.). Este specifica retelei de comunicare în “y”. Retelele si structurile de comunicare presupun functionarea unui sistem de statute si roluri comunicationale pe care militarii ajung sa si le însuseasca treptat. Fiecare militar detine conditia dubla de emitator si receptor. Când toate canalele dintr-o organizatie sunt reciproce, se poate vorbi de prezenta unei retele simetrice sau omogene.
Comunicarea interpersonala reprezinta un proces care se desfasoara între doua persoane, prezentând urmatoarele etape distincte: stimulul, atentia, filtrarea si completarea interactiunii. Pentru organizatia militara, eficientizarea comunicarii interpersonale presupune existenta feed-back-ului. Feed-back-ul reprezinta informatia care semnalizeaza daca ne-am facut întelesi. El ne informeaza ce a receptionat, interpretat si înteles cealalta persoana din mesajul nostru si cât de eficienti am fost în rolul de emitatori/codificatori.
Comunicarea de grup are rol determinant în elaborarea, transmiterea si operationalizarea deciziilor manageriale din organizatia militara. Pentru a avea o comunicare de grup eficienta trebuie sa tinem seama de natura grupului.
În cadrul organizatiei militare, grupurile actioneaza ca intermediari între individ si societate si influenteaza individul prin valorile acceptate si prin standardul comportamental al grupului caruia îi apartine.
În procesul comunicational, conducatorul militar va trebui sa tina cont de caracteristicile grupului, respectiv structura, coeziune, compunere, dimensiune si rol. În cazul comunicarii interpersonale, si în cel al comunicarii de grup, conducatorul militar poate influenta calitatea comunicarii, atât în calitatea sa de initiator si coordonator al comunicarii (emitator), cât si în cea de receptor. La emitator existenta unor dificultati în capacitatea sa de transmitere a informatiilor poate influenta negativ procesul comunicational datorita urmatoarelor cauze: insuficienta documentara; tendinta de a transforma dialogul în monolog; stereotipiile în modalitatile de transmitere si prezentare a informatiilor; utilizarea unui limbaj neadecvat persoanei care negociaza mesajul; utilizarea tonului ridicat; iritabilitate; lipsa de atentie sau de abilitate în dirijarea si controlul dialogului.
Ca receptor, conducatorul militar poate influenta negativ procesul comunicational datorita unor deficiente în capacitatea sa de ascultare, cum ar fi: lipsa de respect fata de personalitatea interlocutorilor; capacitatea redusa de concentrare asupra fondului problemei; persistenta ideii ca cei din subordine nu pot avea sugestii bune pentru rezolvarea unei probleme; tendinta de a interveni în timpul expunerii si de a prezenta exact varianta contrara; rezistenta la introducerea unor idei noi.
La rândul lor executantii pot influenta comunicarea atât în postura de emitatori, cât si în postura de receptori, fie din cauza unor deficiente care au ca sursa dorinta de securitate sau lipsa implicarii în viata organizatiei, fie din cauza lipsei capacitatii de ascultare. Calitatea comunicarii la nivelul organizatiei militare îi permite liderului acesteia sa reduca incertitudinea ce planeaza asupra deciziilor sale, sa ia hotarâri adecvate situatiei concrete si sa optimizeze cooperarea interumana si organizationala. Figura centrala în circulatia informatiilor în cadrul organizatiei militare este comandantul. De aceea, el trebuie sa înteleaga si sa foloseasca bine limbajul, atât cel verbal cât si cel nonverbal, pentru conducerea eficienta a organizatiei sale. Fara a întelege puterea si efectele limbajului, liderul militar nu poate opera în mod optim pentru a regla si sincroniza eforturile individuale ale militarilor din subordine. În acest sens el trebuie sa fie un vorbitor convingator, un ascultator eficient si un conducator capabil de a rezolva un conflict prin dialog. Pentru aceasta el trebuie sa fie pregatit si sa-si formeze deprinderile necesare comunicarii eficiente.
Procesual, activitatea de comunicare în organizatia militara consta în transmisia si schimbul de mesaje (informatii) între militari, în circulatia de ordine si comenzi, în împartasirea de stari afective si judecati de valoare, cu finalitate expresa de a obtine efecte în procesul de instructie, educatie si actiune militara, în reprezentarile si opiniile membrilor organizatiilor militare.
Pe circuitul informatiei în organizatie sau pe traseul comunicarii interpersonale, pot surveni o serie de perturbari. Comunicarea organizationala si interpersonala ascendenta, orizontala si descendenta din organizatia militara întâmpina dificultati datorita anumitor bariere ce produc filtraje, blocaje, distorsiuni si bruiaje atât în transmiterea, cât si în receptionarea informatiei.
Gradul militar. Pentru raportul comunicational specific organizatiei militare, gradul se afla în fruntea listei obstacolelor. Gradul militar si exercitarea unei functii de comanda (si nu trebuie sa fie neaparat ierarhic superioara) se afla mai mult sau mai putin sub influenta a ceea ce psihologii numesc “sindromul puterii”. Posibilitatea de a comanda un grup de oameni, indiferent de marimea lui, poate naste, uneori, tendinte autoritare, mentalitati “superioare” si comportamente cu accente de duritate.
Logica incerta. Un document scris clar si cu punctuatie corecta sau un discurs realizat într-un limbaj elevat, devin, atunci când rigoarea lor logica este incerta, un lucru neplacut de receptat. Datorita acestui fapt, este necesar sa structuram logic informatiile pe care dorim sa le transmitem si sa respectam regulile comunicarii scrise sau vorbite.
Greselile gramaticale. Orice îndoiala asupra corectitudinii gramaticale sau lexicale trebuie solutionata personal.
Stilul defensiv versus stilul suportiv. Sunt câteva atitudini din partea unor sefi care determina la subordonatii cu care intra în comunicare, un comportament defensiv. Principalele atitudini de acest gen sunt: evaluare, control, strategie, superioritate si certitudine.
În declansarea unui comportament suportiv, principalele atitudini ale stilului de conducere sunt: descriere, orientare, spontaneitate, simpatie, întelegere, egalitate, flexibilitate.
Circulatia informatiei între transmitator si receptor în organizatia militara, întelegerea corecta a mesajelor nu sunt stânjenite numai de barierele comunicationale prezentate ci si de asa numitele “distorsiuni perceptive”.
Efectul halo. Prima impresie asupra unei persoane duce la evaluari pozitive si negative care influenteaza perceptia si spusele acesteia si în situatiile urmatoare, afectând, astfel intercomunicarea prin prezenta unor judecati de valoare care, de fapt, nu mai corespund cu atitudinea si comportamentul actual al acelei persoane.
Perceptia defensiva este o alta fata a distorsiunii. Perceptia defensiva se manifesta ca un factor de rezistenta la schimbare, ea fiind prezenta în modul de a recepta ideile noi, modificarile de orice natura în desfasurarea activitatilor, fiind un semn ce pune în evidenta existenta la persoana în cauza a unor mecanisme conservatoare, inertiale. Avem de-a face cu tendinta de a auzi numai ce vrem sau ne-am obisnuit sa auzim, sa ignoram, pur si simplu, informatiile ce vin în dezacord cu ceea ce cunoastem.
Polarizarea perceptiei reprezinta tendinta obisnuita de a identifica calitatile persoanelor si mesajelor acestora în cuvinte ce denota extreme (bun- rau, interesant- plictisitor, instruit- neinstruit etc.).
Succesul comunicarii în organizatia militara depinde astfel, în mod decisiv, de comandantul acesteia, care trebuie sa fie un adevarat manager al sistemului comunicational al organizatiei sale, iar acest lucru presupune un efort continuu din partea lui pentru acumularea de cunostinte si formarea de deprinderi în comunicarea organizationala si interpersonala.
III. CERCETARE
La scoala de Aplicatie a Fortelor Aeriene „Aurel Vlaicu“ s-a efectuat un studiu privind evaluarea nivelului comunicarii si a relatiilor interpersonale pe un esantion (100 de persoane) reprezentativ, format din ofiteri, maistri militari si subofiteri.
În cercetarea noastra am urmarit urmatoarele obiective:
a) Evidentierea masurii în care absenta comunicarii cauzeaza efecte negative asupra relatiilor interpersonale.
b) Observarea reactiilor subiectilor vis-a-vis fata de testele aplicate, gradul de interes si de implicare în activitate
c) Realizarea unui antrenament pentru o buna comunicare.
Ca ipoteze de lucru am avut în vedere:
a) Comunicarea coreleaza cu dezvoltarea relatiilor existente în cadrul grupului militar.
b) Realizarea unui antrenament al comunicarii creeaza un teren favorabil dezvoltarii performantelor profesionale ale cadrelor militare.
Lotul a fost ales prin metoda esantionare simpla aleatorie. Subiectii au fost alesi în mod uniform si cu o probabilitate practic identica pentru fiecare din personalul militar (ofiteri, subofiteri, maistri militari, militari angajati pe baza de contract). Culegerea datelor s-a facut prin aplicarea a doua scale.
Prima este compusa dintr-un numar de 20 de enunturi reprezentative privind eficienta unei bune comunicari în conditiile în care exista un anumit grad de interes al interlocutorilor pentru problema pusa în discutie care depinde foarte multi factori: utilitatea informatiilor schimbate, modul de structurare ale mesajelor, concordanta dintre comportamentele non verbale si continutul semantic, capacitatea de decodificare a acelorasi componente nonverbale, ale partenerului si adecvarea la situatie.
Cea de-a doua scala a psihologului american Homans este compusa din 15 itemi cu ajutorul carora se pot evalua relatiile interpersonale (a se vedea anexa nr. 2). Prelucrarea datelor s-a realizat cu ajutorul tehnicii de calcul.
S-a pornit de la premisa ca pentru sistemul militar comunicarea este o forma esentiala de adaptare a organizatiei militare la schimbarile rapide din mediul extern si totodata o comunicare eficienta contribuie la dezvoltarea relatiilor interpersonale.
În urma aplicarii scalei de evaluare a comunicarii s-au obtinut urmatoarele rezultate:
+ Personalul militar a fost solicitat sa evalueze reactiile si comportamentele interlocutorilor în timpul comunicarii.
+ În urma prelucrarii rezultatelor s-au obtinut urmatoarele rezultate:
– 10 % din cei chestionati au unele deficiente de comunicare;
– 30% au capacitati bune de comunicare, dar au tendinta de a neglija uneori interlocutorul;
– 60% au un nivel al comunicarii foarte bun;
Rezultatele pot fi observate si în urma reprezentarii grafice:
Pe baza acestor rezultate se poate aprecia ca pe ansamblu nivelul de comunicare este foarte bun.
În urma aplicarii scalei de evaluare a relatiilor interpersonale s-au obtinut urmatoarele rezultate:
– 2% au relatii interpersonale ostile, deficiente;
– 70% au relatii interpersonale bune;
– 28% au relatii interpersonale foarte bune.
De asemenea, rezultatele sunt surprinse grafic astfel:
Se poate aprecia ca rezultatul obtinut privind nivelul relatiilor interpersonale este bun, dar personalul ar trebui sa fie mai sensibil la asteptarile colegilor, caci prelungirea bunelor relatii de la serviciu în spatiul timpului liber confera caracter uman relatiilor formale.
BIBLIOGRAFIE
1. J. J. van Cuilenburg & altii 1998, stiinta comunicarii, Ed. Humanitas, Bucuresti.
2. Mihai Dinu. 2000, Comunicarea, Bucuresti Algos.
3. Vasile Sebastian Dâncu. 1999, Comunicarea simbolica, Cluj.
4. Denis McQuail, 1999, Comunicarea, Ed. Institutul European.
5. A. Mattelart & M. Mattelart. 2001, Istoria teoriilor comunicarii, Iasi, Ed. Polirom.
6. Emilian Radu. 1999, Conducerea resurselor umane. Bucuresti:Expert
7. Nicolae Rotaru, 2000 Retele comunicarii sociale, Bucuresti.
8. Andrei Stoiciu, Comunicarea politica. Cum se vând idei si oameni.
9. Bucuresti, Ed. Humanitas & Libra, 2000.
10. ***Infocom, nr. 3, septembrie, 1996.
ANEXA 1 – Test de evaluare a relatiilor interpersonale
Încercuiti una dintre cele 3 variante asociate fiecarui enunt.
1. Îmi simpatizez colegul/a.
a) deloc b) putin c) foarte mult
2. Eu si colegul/a ne contrazicem.
a) niciodata b) uneori c) adesea
3. Ne întelegem reciproc.
a) niciodata b) uneori c) totdeauna
4. Ne petrecem timpul liber îmreuna.
a) niciodata b) uneori c) adesea
5. Avem aceleasi gusturi.
a) niciodata b) uneori c) totdeauna
6. Colaboram bine împreuna.
a) niciodata b) uneori c) rar
7. Vorbim mult între noi.
a) nu b) oarecum c) da
8. Colegul/a ma respecta.
a) da b) oarecum c) nu
9. Îmi respect colegul /a.
a) da b) oarecum c) nu
10. Eu si colegul/a evaluam diferit lucrurile.
a) niciodata b) uneori c) totdeauna
11. Când ne despartim îi simt lipsa.
a) niciodata b) uneori c) totdeauna
12. Ne gândim sa ne separam birourile.
a) rar b) uneori c) adesea
13. Avem interese comune.
a) multe b) putine c) niciunul
14. Când unul dintre noi vorbeste, celalalt îl întrerupe.
a) niciodata b) uneori c) totdeauna
15. Când apare vreo problema o discutam împreuna.
a) totdeauna b) uneori c) niciodata
ANEXA 2 – Scala de evaluare a comunicarii
Cititi întrebarile/enunturile si alegeti, încercuind, din variantele de raspuns pe cele care corespund situatiei dumneavoastra.
De obicei interlocutorul meu …
1. Nu-mi da sansa de a ma pronunta; eu am ce spune, dar nu am posibilitatea sa-mi expun informatiile si/sau opiniile.
a) da b) nu
2. Ma priveste în fata în timpul discutiei si astfel pot sa-mi dau seama ca ma asculta.
a) da b) nu
3. Ma întrerupe foarte des în cursul discutiei.
a) da b) nu
4. Îmi creeaza sentimentul unei discutii utile si/sau interesante.
a) da b) nu
5. Se agita în permanenta;creionul, hârtia, alte obiecte reprezinta pentru el mai mult decât cuvintele mele.
a) da b) nu
6. Surâde încurajator, facându-ma sa ma simt în largul meu.
a) da b) nu
7. Îmi distrage mereu atentia cu întrebari si comentarii.
a) da b) nu
8. Încearca sa ma combata întotdeauna.
a) da b) nu
9. Denatureaza sensul cuvintelor mele si le da sensul care îi convine:
a) da b) nu
10. Îmi spune de-a dreptul sa tac atunci când încerc sa ridic vreo obiectie.
a) da b) nu
11. Îmi spune parerea lui numai dupa ce îmi termin ideea.
a) da b) nu
12. Se ocupa de altceva în timpul discutiei fiind evident neatent la ceea ce îi spun.
a) da b) nu
13. Este foarte interesat de concluziile pe care le trag.
a) da b) nu
14. Reuseste întotdeauna sa plaseze unul sau mai multe cuvinte în naratiunea sau argumentarea mea.
a) da b) nu
15. Ma priveste ca si cum m- ar aprecia.
a) da b) nu
16. Spune ca s-a gândit si el la acelasi lucru, ori de câte ori vin cu o propunere noua.
a) da b) nu
17. Da aprobator din cap stimulându- ma astfel în cursul discutiei.
a) da b) nu
18. Plaseaza glume, anecdote când încerc sa vorbesc despre ceva serios.
a) da b) nu
19. Impune ca toti sa fie de acord cu el.
a) da b) nu
20. Se poarta ca si cum l- as împiedica sa faca ceva mai bun.
a) da b) nu
* U.M. 01838 Boboc