Manuela Violeta Nastase
Psih. Maria Neda
Psihologii sunt preocupatii de a identifica modul in care personalitatea afecteaza succesul profesional sau aptitudinea de a reusi intr-o meserie sau profesie. S-a spus ca este foarte greu si poate ar fi si gresit sa se absolutizeze specificul psihologic propriu personalitatii comandantului. Mai corect ar fi sa se vorbeasca despre un optim, despre o implinire a calitatilor de ordin intelectual, practic si moral de care este capabil omul. Dincolo de aspectele generale, toate calitatile sunt cuprinse in psihoprofesiogramele domeniului ocupational militar, astfel ca se face trecerea catre prezentarea a sapte principii, care aplicate duc la succes sigur. Aforism:”un conducator trebuie sa tina minte trei lucruri: ca el conduce oameni, al doilea, ca conduce dupa legi si al treilea, ca nu conduce totdeauna…”
Cuvinte cheie: cercetatori, model uman educational, atribute ale personalitatii, principii, aforism.
In literatura de specialitate s-a acreditat deja ideea potrivit careia „conducerea este un act unic”, depinzand, pe de-o parte, de calitatile oamenilor (deprinderi si calitati intelectuale, tehnice, sociale), iar pe de alta parte de specificul situatiilor organizationale carora trebuie sa le faca fata. Fiecare conducator este orientat spre indeplinirea unor obiective ale organizatiei. Pentru aceasta, el pune in functiune anumite responsabilitati, anumite functii – sustinute sau nu de prezenta sau absenta unor particularitati generale, corespunzatoare realizarii cu succes a acelor responsabilitati. Cum insa obiectivele organizationale sunt multiple si diverse, este greu sa se stabileasca riguros mai ales acele particularitati psihologice ale conducatorilor care vor permite realizarea cu succes a responsabilitatilor.
Psihologii sunt preocupati de a identifica modul in care personalitatea afecteaza succesul profesional sau aptitudinea de a reusi intr-o meserie sau profesie. Ani de-a randul psihologii industriali si organizationali au considerat abilitatea cognitiva ca unic predictor al performantei profesionale, al succesului pentru meserii. Ipoteza a fost urmatoarea: cu cat un individ este mai inteligent, cu atat are sanse mai mari de succes intr-o meserie sau profesie. Cercetarile din ultimii ani infirma substantial aceasta abordare unifactoriala, identificand si alti factori care joaca un rol major in adaptare, performanta si productivitate: creativitate, participare integritate, cooperare. Aceste calitati sunt predictori ai personalitatii mai degraba decat ai inteligentei (Joyce Hogan, Ph. D., Universitatea Tusla).
Opiniile cercetatorilor variaza in prezent intre pretentia de a fi descoperit pattern-ul trasaturilor universale ale personalitatii, care prezic succesul profesional, similar scalelor de masurare a inteligentei si considerarea faptului ca relatia dintre personalitate si succes profesional este mult mai complexa.
Astfel, problematica personalitatii umane- preocupare a numeroase discipline – se situeaza, in continuare, in sfera unor interesante controverse. Filosofii, psihologii, sociologii, dar mai ales pedagogii incearca sa fundamenteze demersuri interogative ce vizeaza descifrarea sensurilor si semnificatiilor instructiv-educative ale personalitatii umane.
Daca in limbajul comun termenul de personalitate are semnificatia de individualitate puternica ce se impune prin autoritatea de lider sau prin creatie, psihologia considera personalitatea ca fiind esenta omului, ca obiect si subiect al procesului social-istoric, esenta ce exprima „calitatea de ansamblu a organizarii individului uman ca membru al societatii, ca «element» al unui complex sistem de relatii si interactiuni sociale.”
Personalitatea nu se reduce la cateva trasaturi rapid intuite, ea este unitate structurala, originala, irepetabila si inconfundabila, un univers misterios, cu nenumarate infatisari, unele perceptibile in comportament, altele deghizate in haina anumitor simboluri.
Convinsi fiind de faptul ca omul isi desavarseste personalitatea prin educatie, cercetatorii contemporani incearca sa raspunda la intrebari fundamentale: Cum va trebui sa arate omul societatii de maine? Care va trebui sa fie echipamentul de informatie, de gandire si de comportament care sa-l integreze pe individ in viata cotidiana? Care vor trebui sa fie instrumentele cele mai adecvate cu ajutorul carora vom fauri astazi acest om si, in acelasi timp, il vom aduce – pe cel integrat in viata sociala – la nivelul stiintei contemporane? Sunt doar cateva dintre interogatiile stiintelor educatiei.
Sensul lor primeste valente noi daca ne raportam la un mediu existential (si, implicit, educational) specific – la mediul militar.
Armata constituie o organizatie cu anumite particularitati si sub aspectul conducerii, evidentiind ideea ca lideri nu pot fi alesi la intamplare, ci conform unor caracteristici cu care s-au nascut sau pe care le-au dobandit si care sunt menite sa le faciliteze succesul in activitate.
Razboiul modern solicita oameni avand calitati fizice si psihice deosebite, care sa se comporte adecvat in conditiile speciale ale confruntarilor armate si totodata, impune selectionarea si formarea unor comandanti capabili sa gestioneze complexele probleme ale organizatiei militare , atat pe timp de pace cat si intr-un eventual conflict. Activitatile de conducere in domeniul militar urmaresc indeplinirea acestor obiective prin respectarea unor reguli procedurale stricte, stipulate in regulamente si instructiuni de functionare interioara. Organizatia militara este formata din conducatori si executanti dispusi intr-o ierarhie strict determinata, intre verigile careia exista coeziune interne si stabilitate sporita (Aradavoaice, 1998).
Cercetarile efectuate s-au orientat spre descoperirea caracteristicilor de personalitate care pot fi considerate predictori ai succesului in activitate. Nenumarate studii au adus de fiecare data ceva nou, impresionant si interesant despre structura de personalitate a liderului.
In incercarea de a descrie componentele si structura personalitatii, s-au diferentiat doua abordari principale: abordarile centrate pe conceptul de tip/tipologie si cele pe conceptul de trasatura. Prima abordare grupeaza oamenii in anumite categorii predeterminate care au pattern-uri comune de comportament, iar cea de-a doua incearca sa identifice o caracteristica comuna, un pattern de comportament, o dispozitie de a ne comporta intr-un mod particular.
In legatura cu tipurile de personalitate, se consemneaza o mare diversitate si ele se grupeaza dupa criterii cum ar fi: constitutia corporala (picnic, displastic etc. – dupa E. Kretschmer); orientarea catre mediul extern sau catre viata interioara (extrovertit, introvertit, ambivertit – dupa C. G. Jung); gradul de accentuare a personalitatii (firea demonstrativa, hiperperseverenta, nestapanita, distimica, labila, exaltata, anxioasa, emotiva etc. – K. Leonard).
Analiza tipurilor de personalitate trebuie sa puna in evidenta urmatoarele componente: intelectuala (cognitiva), dinamoenergetica, proiectiva, afectorie, rationala, constitutionala.
Componenta intelectuala (cognitiva) grupeaza totalitatea proceselor psihice de cunoastere si reflecta gradul in care personalitatea dezvolta conduite rezolutive in raport cu problemele nou aparute. Deci logica in sine a comenzii si coerenta activitatilor aferente acesteia sunt in functie de componentele intelectuale ale personalitatii celui care exercita actul de comanda.
Componenta dinamo-energetica se refera la disponibilitatile energetice, la procesele motivationale si ale actului voluntar, ceea ce conditioneaza angajarea in sarcina a comandantului sub raportul capacitatii de efort, a duratei acestuia, rezistenta la factorii perturbatori, mobilitatea proceselor cognitive, precum si atitudinea fata de raportul scop-rezultat in exercitarea actului de comanda.
Componenta proiectiva asigura componenta anticipatorie (anticipativa), precedarea viitoarelor actiuni, exercitara functiei imaginative. Rezultatul final al acestui proces da continut functiei de planificare a comenzii.
Componenta afectorie asigura desfasurarea optima a procesului de adaptare/integrare la mediu, indicand ce, cum si cat poate sa foloseasca comandantul in exercitarea atributiilor sale. Aceasta componenta este implicata fundamental in functia de organizare si in cea de control.
Componenta relationala include suma disponibilitatilor personalitatii de a se raporta la valori si norme sociale regulamentare, la membrii grupului, la traditii, obiceiuri, la invataturi. Prin aceasta componenta se exprima personalitatea psihosociala a comandantului, capacitatea acestuia de a organiza activitatile in cadrul unitatii, de a-si motiva subordonatii/colaboratorii in vederea realizarii scopurilor propuse.
Componenta constitutionala reprezinta fundamentul somato-fiziologic, cu particularitatile si ritmurile sale, care isi pun amprenta asupra strategiilor adaptative ale fiintei umane. Este evident ca pentru comandant robustetea constitutiei fizice, rezistenta psihologica, marea capacitate de adaptare la conditiile mediului natural si social constituie garantii ale exercitarii cu succes a actului de comanda.
S-a spus ca este foarte greu si poate ar fi si gresit sa se absolutizeze specificul psihologic propriu personalitatii comandantului. Mai nimerit ar fi sa se vorbeasca despre un optim, despre o implinire a calitatilor de ordin intelectual, practic si moral de care este capabil omul.
Unii autori (Gh. Aradavoaice, N. Balan, E. Burbulea, M. Marea) mentioneaza insa un set specific de „calitati” sau „insusiri definitorii” necesare comandantului (spre exemplu: pregatire de specialitate solida, inalta calificare si competenta profesionala, trainicia psihoprofesiogramele domeniului ocupational militar. Atributele personalitatii comandantului ar consta in vizarea urmatoarelor: a fi cult, a avea si a dovedi prin atitudini, conduita, opinii, un larg orizont de cultura generala, militara si de specialitate; a stapani solide cunosinte in domeniul condus; prestanta, autoritate, prestigiu, om de onoare, concordanta in gandire si decizii; modest; apropiat, dar nu familiar, exigent dar nu dur; increzator in fortele proprii si ale celorlalti, receptiv la preocuparile si greutatile oamenilor, intelegator dar nu naiv; cu opinii si puncte de vedere proprii, exprimate deschis atat in fata subordonatilor cat si a sefilor; capacitatea de a recunoaste propriile greseli, strict in principii si suplu in aplicarea lor; puterea de a lupta cu propriile slabiciuni, de a le cunoaste si de a le invinge.
Ca urmare a unor constatari practice unii psihologi au evidentiat rolul esential si al altor trasaturi de personalitate si importantei ce trebuie acordate acestora precum: stima de sine, locul controlului, dogmatismului, stilul adaptativ sau inovativ, nevoia de putere, tendinta de a risca etc.
Stima de sine se refera la opinia pe care oamenii o au despre ei insisi. Stima de sine inalta are influenta asupra randamentului, cei care o poseda sunt putin sensibili la critici, isi fixeaza scopuri inalte si sunt gata sa depuna mult efort pentru atingerea obiectivelor. Locul controlului face referire la credinta pe care o persoana o are fata de influenta detinuta asupra evolutiei propriei vieti. Cei cu loc al controlului intern sunt mai activi, orientati spre realizarea de sine si al obiectivelor pe care si le-au propus, in timp ce cei cu control extern sunt mai usor influentati de factori situationali.
Dogmatismul se defineste prin rigiditatea opiniilor si a credintelor. Persoana dogmatica are tendinta de a percepe mediul ca pe o amenintare si considera autoritatea ca o putere absoluta. Stilul adaptativ sau inovativ este dat de stilul cognitiv prin care individul rezolva problemele, ia decizii sau creeaza. Adaptativii sunt mai putin originali, dar eficienti, in timp ce inovativii sunt mai putin eficienti, dar mai originali.
Persoanele cu nevoie de putere (putere personala si putere organizationala) au o dorinta interna de a-i influenta si de a-i dirija pe altii, ca si de a controla mediul.
Studii recente referitoare la structura de personalitate a liderului militar (psih. dr. A. Cana) au condus la concluzia ca lista de trasaturi necesare intr-o functie de conducere cuprinde urmatoarele: nivel intelectual superior mediei, echilibru emotional, capacitate de relationare interpersonala, sociabilitate, siguranta de sine, responsabilitate, incredere in fortele proprii, motivatie pentru activitati intelectuale, dominanta, capacitate de statut, independenta, empatie, prezenta sociala, orientare spre rezolvarea sarcinilor.
Din punct de vedere al formarii personalitatii comandantului – ca model uman educational – reforma invatamantului militar presupune acceptarea ofiterului ca „nucleu functional al intregului sistem militar”. Ca si conducator al complexului „oameni-instrumente-actiuni” el trebuie sa posede un set complex de competente: de comandant (conducator de oameni si organizatii militare), de specialist in arma (domenii si specializari ale actiunii militare), de luptator, de educator si manager al educatiei, de ofiter-cetatean. Astazi se impune tot mai mult punctul de vedere potrivit caruia, personalitatea, cu toate componentele sale, trebuie evaluata in raport cu misiunile pe care acesta urmeaza sa le indeplineasca si care constituie scopul principal al cunoasterii si formarii sale. Ansamblul competentelor, interdependente si interferente, cat si fiecare competenta in parte, se exprima si se finalizeaza in trei ipostaze esentiale ale existentei si actiunii cadrului militar „a fi – a sti – a face”.
Se sustine ca, in esenta, personalitatea elementara (de baza) – structura personalitara interna, mobila si flexibila, partial polivalenta ce cuprinde doua mari dimensiuni, personalitatea reala si aptitudinea psihopedagogica – intra in relatie/reactie cu elementele campului educational. Acest „camp” acopera un „spatiu de viata, subiectiv si obiectiv cu o multitudine de componente” – statutul socio-economic al educatorului, influente externe (sociale si politice), factori ergonomici, norme deontologice, forme micro/macro interactionare, situatii psihopedagogice.
La niveleul mediului educational militar se creeaza deci, un camp psihopedagogic specific in care se conjuga efectele, influentele generate de pozitia sociala a educatorului militar, perceptia opiniei publice in raport cu profesiunea militara (care include evident in anumite limite si dimensiunea educationala), expectantele societatii fata de misiunea ofiterului comandant, relatiile familiale si de microgrup, baza materiala a institutiei in care se desfasoara procesul instructiv-educativ, libertatile si interdictiile profesionale prevazute in codul deontologic, interactiunile/relatiile intrainstitutionale si, bineinteles, situatiile instructiv-educative specifice.
Personalitatea educatorului militar este marcata de pregatirea si experienta sa profesionala de specialitate, precum si de competenta sa pedagogica. Ea se manifesta prin intermediul stilului educational si se bazeaza pe aptitudinea pedagogica.
In general, vorbim de aptitudine atunci cand ne gandim la performanta, la efectul, rezultatul ce se realizeaza printr-un proces sau prin anumite configuratii, structuri de procese.
Pentru a o distinge insa de celelalte elemente structurale ale dimensiunii instrumental-operationale a personalitatii, vom sublinia ca aptitudinea include insusiri sau complexe de insusiri psihice si fizice care asigura succesul, reusita intr-o activitate sau alta, este un sistem operational stabilizat, superior stabilizat, superior dezvoltat si de mare eficienta, la nivelul caruia elementele dobandite grefeaza pe suportul nativ.
Aptitudinea pedagogica a comandantului este esentiala in raport cu competenta lui in acest sens.
Stilul se asociaza mai ales trebuintelor de lider. Iata cateva principii care, riguros aplicate duc la formarea unui stil democratic, a unui lider cu succese sigure in munca:
– Ia initiativa. Decide ce trebuie sa faci si respecta-ti deciziile.
– Incepe in minte cu sfarsitul. Gandeste-te cum ai vrea sa-si aminteasca oamenii de tine dupa ce nu vei mai fi. Foloseste aceasta ca baza a comportarii tale zilnice.
– Aseaza prioritatile pe primul loc. Dedica mai mult timp pentru ceea ce este important, dar nu neaparat urgent.
– Gandeste castigul pentru ambele parti. Adopta o mentalitate a castigului. Cauta solutii profitabile pentru toti.
– Incearca mai intai sa intelegi si apoi sa fii inteles. Nu aluneca in conversatie. Asculta pana ajungi sa-i intelegi cu adevarat pe ceilalti.
– Sinergizeaza. Gaseste cai de colaborare cu oricine. Apreciaza diferentele dintre oameni.
– Exerseaza continuu si reinoieste cele patru elemente ale tale: fizic, mental, emotional-social si spiritual.
Comandantul este dator sa tina seama de particularitatile psihice ale militarilor, deoarece structura psihica, temperamentul, capacitatea de intelegere constituie trasaturi ce intervin in modul concret de manifestare a relatiei de subordonare.
Trebuie luat in considerare faptul ca structurile militare, seful, din punct de vedere psihosocial, este impus din exterior, este numit fara a se tine seama de dorinta oamenilor. Important este daca pe parcurs seful inceteaza de a fi numai conducator formal, impus in virtutea unor functii, devenind si unul informal, adica inclus in contextul configuratiei psihosociale a unitatii.
Ignorarea de catre unii comandanti a necesitatii contactului permanent si a apropierii cat mai stranse de subordonati, pe motiv ca s-ar ajunge la scaderea prestigiului lor, ca firesc este sa-i mentina la distanta, are urmari deosebit de negative, cum sunt: izolarea sefului si indepartarea subordonatilor de el; deteriorarea fluxului normal al circulatiei informatiilor; teama subordonatilor de sef, ocolirea lui, ezitarea de a-l cauta si de discuta cu el; formalism si rigiditate in puratarea discutiilor; aparitia neincrederii si a neintelegerilor.
Tot la fel de daunatoare este si apropierea exagerata a sefului de subordonati, mai ales atunci cand se renunta la principiile si drepturile regulamentare.
Astfel, se poate crea in jurul sau o atmosfera necorespunzatoare, de neliniste si deruta, stare de disconfort psihic accentuat, intrucat nervozitatea este contagioasa si se transmite la subordonati.
Un astfel de sef se agita si cand este solicitat si cand este ocolit. In aceste imprejurari recurge chiar la amenintari, pedepse, foloseste un limbaj ireverentios.
Prin practica actului de comanda, prin procesul educativ, trebuie bine lamurite si intelese efectele autoritatii in diverse planuri; este necesar, de asemenea, sa se puna in evidenta faptul ca autoritatea autentica, cea care impune subordonatilor un comportament ordonat si disciplinat, promtitudine si eficienta, nu apare de la sine si in mod automat. Ea se obtine pe baza unor stradanii personale indelungate de perfectionare continua, se castiga greu, dar se pierde foarte usor.
Viata atesta ca, de regula, militarii asculta mai bine de un lider, nu de un sef, pe care-l considera temeinic pregatit, capabil si priceput sa-i conduca.
Un conducator poate lucra cu oamenii numai daca este pregatit sa gandeasca despre ei in termeni umani. Succesul in conducere este obtinut de acel comandant care se sprijina in mod iscusit pe colectiv, pe experienta si participarea oamenilor, pe capacitatea subordonatilor. Comandantul trebuie sa stie sa asculte, sa fie capabil sa-i faca pe subordonati sa-si simta importanta. Trebuie sa laude oamenii pentru o fapta buna si sa-i critice atunci cand gresesc. Mult mai important este sa descopere mobilul conduitei lor. Sarcasmele, ironia si insultele in relatia de conducere n-au convins niciodata pe nimeni. Este indispensabil sa-i arate omului cand greseste, dar in asa fel inact sa-i respecte demnitatea, sa-l incurajeze si sa-l convinga ca sta in puterea lui sa remedieze neajunsurile, sa-i ofere intacta sansa indreptarii. Acestor atitudini trebuie sa li se asocieze tactul si calmul.
Comandantul care prin intreaga sa activitate dovedeste principialitate si corectitudine, exigenta si intelegere, care se preocupa de realizarea sarcinilor dar si de subordonat, isi sporeste autoritatea fata de subordonati.
Un cunoscut aforism spune ca: „un conducator trebuie sa tina minte trei lucruri: ca el conduce oameni, al doilea, ca ii conduce dupa legi si al treilea, ca nu conduce totdeauna”.
Bibliografie
1. Revista de psihologie nr. 6/2005, Ce trasaturi prezic succesul profesional? Traducere si adaptare dr, Pavel Muresan (dupa Beth Azar,”Which traits predict job performance”, in APA MONITOR, vol. 26, nr. 9, septembrie 1995
2. Cpt. Ciobanu T. Ion, Personalitatea si cunoasterea ei, Curs de psihologie, Academia Militara Sibiu
3. Buletinul Invatamantului Militar, Anul II, nr. 2-3
4. Dictionar de psihologie sociala, 1981
5. Actul de comanda militara, Editura Militara, Bucuresti,1986
6. Revista de psihologie organizationala, Vol. II, nr.1, Editura Polirom, 2002
7. Elemente de psihologie militara, Academia de Inalte Studii Militare, 1991
8. Mielu, Zlate, Tratat de psihologie organizational-manageriala, Vol. I, Editura Polirom, 2004
* Locotenent psiholog, U.M. 01535 Focsani
** Psiholog, U.M. 01270 Focsani