Lenuta Olaru

Lupta armata moderna, cu situatiile ei pline de riscuri, de pericol si neprevazut, solicita toate resursele psihice, morale, cognitive ale fiintei umane. Schimbarile frecvente, pierderile umane si materiale, necesitatea imperioasa de a parcurge într-un timp scurt mari distante în diferite conditii de teren si stare a vremii, cer la trupe eforturi psihice sporite. Cunoasterea metodelor si mijloacelor de a preveni, limita si elimina stresul si urmarile acestuia trebuie sa reprezinte o prioritate în lupta armata.
Tendinta spre perfectionarea si profesionalizarea pregatirii armatei, punerea în valoare a individualitatii militarului devin o necesitate si o realitate pentru ceea ce înseamna luptator modern al unei armate moderne.


I. Stresul psihic. Consideratii de ordin general

Stresul psihic însoteste orice activitate în care omul este angajat, fiind o rezultanta a „conflictului” ce poate fi generat de actiunea în sine si cel care o presteaza; precum si datorita cresterii ritmului evolutiei societatii, volumului solicitarilor si dinamicii accelerate a ambiantei sociale. Din acest punct de vedere se vorbeste despre stresul vietii de zi cu zi, al mediului ambiant, familial, scolar, profesional, etc..

Stresul profesional (sau ocupational) este determinat de impactul omului cu procesul muncii fizice si intelectuale. Stresul profesional a atras atentia prin consecintele sale reflectate în etiologia sanatatii mintale, a bolilor somatice, cum sunt cele de natura cardiovasculara, ulcerul si altele.

S-a afirmat ca daca stiinta despre stres – stresologia – care tine concomitent de psihologie, de medicina, de sociologie si de alte discipline – este foarte noua, aparuta chiar de câtiva ani, obiectul ei – stresul – este vechi de când lumea. Oamenii au avut de-a face cu stresul dintotdeauna, dar l-au suportat fara sa-l înteleaga. [Aradavoaice, 1993, p. 5]

Conceptul de stres a fost formulat pentru prima data de canadianul Hans Selye (1907 – 1982). Prin stres el întelegea un raspuns nespecific al organismului la solicitarile la care este supus.

În Dictionarul de Psihologie Sociala stresul psihic este definit ca „stare de tensiune, încordare si disconfort determinata de agentii afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unei probleme” (Dictionar, 1981, p. 235).

Capacitatea individului de a gândi si actiona se modifica în conditii de stres. Stresul influenteaza aparitia astmelor bronsice, hipertensiunii, colitelor, anumitor dermatoze, reumatisme artritice, ulcere, etc. stresul este cauzator direct al tulburarilor de somn, a inapetentei.

Modificarile fiziologice si psihologice datorate stresului nu au scapat specialistilor din domeniul militar. Folosirea factorilor de stres pentru slabirea potentelor inamicului este noua. Luptele de uzura, terorizarea inamicului, macinarea nervoasa a acestuia, reprezinta modalitati foarte des folosite în razboaie sau în situatii de criza.

Exemplele abunda în istorie, motiv pentru care nu amintim decât unele mai neobisnuite si eficiente:
+ Lansarea de bombe si proiectile cu explozie întârziata care sa prelungeasca starea de stres mult timp dupa terminarea bombardamentului, tehnica folosita pe scara larga de americani si japonezi în timpul celui de-al doilea razboi mondial; Lansarea de atacuri diversioniste la mare distanta în spatele frontului pentru a crea nesiguranta; Atacarea combatantilor inamici în locuri neasteptate: dusuri, WC – uri, restaurante, tabere de odihna si refacere; Mentinerea unei activitati pe timpul noptii, precum transferarea de unitati dintr-o pozitie în alta, deplasari necontenite de coloane auto, simulare de atacuri aeriene si terestre etc.
Atunci când analizam stresul psihic se cer avute în vedere mai multe aspecte. Mai întâi: situatia stresanta care consta într-un soc emotional sau frustrare acuta, apoi reactia la stres, de regula apar raspunsurile emotionale „în exces”, modificari ale reactivitatii exprimate vizibil în comportamentul indivizilor. [Aradavoaice, 1993, p. 7 – 21]
Profesorul universitar dr. Karl Hecht afirma ca „sta în puterea noastra ca prin structurarea mediului de viata si de munca sa folosim stresul pentru sporirea capacitatii de munca si pentru mentinerea sanatatii”.
Dupa dr. Peter Hanson, în studiul „The Joy of Stress” (1987) exista factori ce faciliteaza „agresiunea stresului” si factori de crestere a rezistentei la stres.
În categoria factorilor ce faciliteaza „agresiunea stresului” se înscriu:
+ Ereditatea nefavorabila; Insomnia; Dieta gresita; Obezitatea; Scopuri nerealiste; Abuzul de stimulente sau sedative; Fumatul; Situatia materiala deficitara; Munca nesatisfacatoare; Instabilitatea familiei.
În rândul factorilor de crestere a rezistentei la stres se remarca:
+ Ereditatea favorabila; Simtul umorului; Dieta corespunzatoare; Stresul alternativ; Scopuri tangibile; Cunoasterea factorilor de stres; Somnul odihnitor si relaxarea eficienta; Situatia materiala buna; Munca plina de satisfactii; Armonia familiala. [Aradavoaice, 1993, p. 21 – 24]

II. Stresul în lupta armata. Factori generatori de stres

Conflictele militare în care se utilizeaza o gama extrem de larga de mijloace de lupta cu urmari deosebit de distructive, întrebuinteaza o varietate de forme si procedee de lupta, inclusiv modalitati de influentare ideologica si persuasiune psihologica subtile, care fructifica marile avantaje de difuzare masiva si rapida a mesajelor de care dispune mass – media contemporana si exploateaza abil toate slabiciunile omenesti, solicita intens capacitatile intelectuale si psihice ale luptatorilor.
R. Wiliams si B. Smith, în vol. II al cunoscutei lucrari „Soldatul american” enunta 12 caracteristici ale luptei care genereaza stresul:
1. pericolul asupra vietii, asupra unor parti ale organismului si sanatatii;
2. hrana, apa si îmbracaminte insuficienta;
3. munca pe timp îndelungat, somn insuficient;
4. lipsa relatiilor sexuale;
5. lipsa de încredere si simpatie (bunavointa);
6. pierderea camarazilor si privirea ranitilor si mortilor;
7. limitarea posibilitatilor de deplasare;
8. incapacitatea si limitarea posibilitatilor de orientare;
9. conflicte interioare între simtul datoriei si integritatea personala, acceptarea normelor de trai în colectivitate si imperativele luptei;
10. sentimentul ca omul nu înseamna nimic (el este mijloc si unealta);
11. lipsa unei vieti private si constrângerea permanenta la viata în colectiv; etc.[Aradavoaice, 1993, p. 30 – 33]

1. Solicitari si trairi psihice în lupta

Lupta armata moderna, cu situatiile ei pline de riscuri, de pericol si neprevazut, solicita toate resursele psihice, morale, cognitive ale fiintei umane. Schimbarile frecvente, pierderile umane si materiale, necesitatea imperioasa de a parcurge într-un timp scurt mari distante în diferite conditii de teren si stare a vremii, cer la trupe eforturi psihice sporite. Aceasta apare si mai mult în evidenta daca avem în vedere situatiile ce impun ducerea unor actiuni în spatii infectate chimic sau radioactiv, în desfasurarea carora luptatorii nu vor avea timp sa se odihneasca normal, precum si dificultatile ce pot sa apara în asigurarea legaturilor si a transmiterii si primirii ordinelor, în asigurarea aprovizionarii si în acordarea ajutorului medical.

Datorita mecanizarii trupelor, actiunile de lupta se desfasoara în ritm tot mai alert, iar mijloacele moderne ofera posibilitatea ducerii actiunilor de lupta si noaptea. Toate acestea duc la scurtarea pauzelor pentru odihna si la micsorarea numarului lor. Drept urmare apar tot mai frecvent stari de epuizare fizica si psihica.

În razboi, luptatorul este nevoit sa lupte concomitent pe mai multe fronturi: lupta cu sine – sa-si înfrânga teama, sa-si mentina luciditatea, calmul, autocontrolul; lupta cu armamentul si tehnica din dotare pentru a o utiliza la parametrii superiori; lupta cu terenul, conditiile de clima, starea atmosferica si confruntarea propriuzisa cu inamicul pentru a-i ghici intentiile, a-i dezvalui la timp tacticile, a gasi modalitatile cele mai adecvate pentru a le contracara oportun.

Pe câmpul de lupta modern se utilizeaza si arme ce actioneaza direct asupra sistemului nervos. Acestea se împart în doua clase:
+ substante toxice neuroparalitice – aceste substante provoaca o acumulare rapida de acetilcolina la nivelul sistemului nervos central, având drept consecinte: transpiratie abundenta, constrictie bronhiala, întunecarea vederii, voma, convulsii, stop respirator;
+ substante toxice incapacitante cu actiune psihica – sunt menite sa scoata militarii din lupta pe o perioada de la câteva ore pâna la câteva zile, dar au o mica probabilitate de a provoca moartea sau persistenta îndelungata a efectelor.
Solicitarile psihicului uman difera si în functie de fazele luptei. Se apreciaza ca perioadele cele mai dificile sunt cele mai dificile sunt cele dinaintea luptei si partea finala a ei.
Manifestarile individuale ce apar îndeosebi în urma unei emotii cu caracter violent si constituie raspunsuri nespecifice ale militarului la agresiunile psihofiziologice ale luptei. În aceasta categorie intra urmatoarele tulburari psihice individuale:
+ Siderarea – se caracterizeaza prin imobilitate psihica si rigiditate motorie ce creeaza o imagine de împietrire, de „statuie” a luptatorului;
+ Panica – luptatorul nu-si mai poate exercita functiile de autocontrol si nu mai poate stabili relatii normale cu mediul. Tremurând, urlând, îngrozit, militarul fuge dezordonat, neglijând cele mai elementare precautii de securitate pe care anterior le-a respectat. Aceste fugi haotice se termina adesea printr-o cadere în stare de epuizare, cu respiratie sacadata, tahicardie si mutism, sau printr-o descarcare excito-motorie foarte violenta;
+ Formele delirante acute – se definesc prin prezenta parazita în gândire luptatorului a unor idei sau nuclee delirante, obsesive, psihice sau maniacale (de la câteva ore la 2 – 3 zile). În aceste situatii apare bizareria preocuparilor subiectului;
+ Formele isterice – au o fenomenologie clinica, caleidoscopica si pot fi sugerate de catre propaganda inamica. Pe timpul luptei, manifestarile cele mai frecvente sunt surdo – mutitatea, tremuraturile si crizele isterice propriu-zise;
+ Formele depresive – au la origine o stare conflictuala interna acompaniata de un puternic sentiment de culpabilitate legata de anumite momente si situatii pe câmpul de lupta. Prin caracterul insidios al unor mesaje ale propagandei inamice se pot induce comportamente si stari depresive, veritabile consecinte ale santajului emotional si moral desfasurat de agresor prin actiunile sale psihologice;
+ Formele caracteriale – au manifestari polimorfe concretizate în indiferenta si dezinteres pentru soarta celorlalti membri ai subunitatii, iritabilitate si uneori placiditate.[Aradavoaice, 1993, p. 42]

2. Urmarile stresante ale dereglarii ciclului biologic zi – noapte

Actiunile de lupta de toate tipurile trebuie desfasurate ziua si noaptea. În anumite cazuri, misiunile de lupta vor trebui prelungite pentru perioade nedefinite de timp. Unul dintre multele aspecte ale dimensiunii umane care va fi afectat de permanentele actiuni de lupta este capacitatea personalului de comanda de a lua hotarâri rapide si corecte, care scade ca urmare a oboselii cauzata, în primul rând, de lipsa de somn.

Corpul omenesc functioneaza dupa un „orar intern”, care reglementeaza atât anumite procese fiziologice cât si somnul. Aceste procese au o aparitie ciclica si sunt obisnuit denumite ciclul diurn sau ciclul zi – noapte. Acest ciclu diurn tinde sa regleze functiile fiziologice.

Din punct de vedere psihic, organismul este influentat de ciclul diurn în mai multe feluri. Temperatura corpului atinge un maximum între orele 17.00 si 23.00 si un minimum între 03.00 si 06.00. activitatea intelectuala atinge un maximum între 09.00 si 12.00 dimineata si între 16.30 si 21.30 dupa – amiaza. Alte efecte constatate sunt: o încetinire în functionarea glandelor salivare, ceea ce elimina necesitatea de a înghiti; secretia lacrimala scade în timpul fazei preliminare a somnului ceea ce explica senzatia de usturime a ochilor; secretia gastrica si biliara scad; ritmul batailor inimii si presiunea sangvina scad; se micsoreaza pupilele; scade secretia urinara.

Aceste efecte apar în timpul perioadei nocturne a unui ciclu diurn, indiferent daca omul doarme sau este treaz. Obligând organismul la o stare de veghe se întinde dincolo de momentul în care, în mod normal, s-ar instala somnul, aceasta face ca organismul sa functioneze deficitar, în asincronie cu ciclul diurn.

Iata câteva efecte fizice si psihice ale privarii de somn:
+ Scaderea rapida a atentiei, care duce la omiterea unor semnale importante (privirea în gol);
+ Slabirea capacitatii de concentrare asupra unei activitati pe o perioada mai lunga; si în curând, imposibilitatea distribuirii atentiei asupra a doua sau mai multe activitati;
+ Diminuarea capacitatii de memorare, mai ales privind evenimentele recente, ceea ce face dificila asimilarea de noi informatii, date si cifre, urmarirea unor instructiuni sau amintirea unor decizii recente;
+ Încetinirea reactiei la instructiuni sau evenimente, cu impresia ca subiectul lucreaza ca în transa; lentoare în reactii;
+ Afectarea puternica a activitatii de codificare si decodificare pentru care subiectul are nevoie de tot mai mult timp, activitate care sufera mult si din punct de vedere al corectitudinii;
+ Degradarea capacitatii de argumentare logica; apar dificultati de comunicare, subiectul având probleme în întelegerea sau articularea celor mai simple mesaje;
+ Aparitia unor stari de depresie, furie, iritabilitate sau indiferenta.
Mai trebuie amintit ca privarea de somn se acumuleaza (3 ore de somn pierdute în aceasta noapte cu 3 ore de somn pierdute în noaptea urmatoare s.a.m.d.). Timpul de revenire difera de la individ la individ.
Problema este deci foarte complexa: este vorba de luptatori pe care pregatirea fizica îi tine în picioare, dar carora absenta somnului le provoaca halucinatii, apatie, incapacitatea de a interpreta ordinele, de a citi o harta, de a executa o activitate secventiala ce presupune un minimum de logica. [Aradavoaice, 1993, p. 59]

3. Teama si frica

Ambele fenomene reprezinta factori stresori. Amenintarea si pericolul produc o stare neplacuta pe care o numim teama. Formele specifice ale fenomenului de teama sunt frica si spaima. Despre frica se poate vorbi atunci când amenintarea este perceptibila, determinabila; iar despre spaima, când pericolul survine în mod neasteptat, brusc.

În stare de teama, persoana constientizeaza pericolul probabil ca fiind mare, chiar daca în realitate este mic, ceea ce amplifica nesiguranta, neîncrederea în fortele proprii si ale celorlalti luptatori, în posibilitatea îndeplinirii misiunii. În aceasta situatie, activitatea psihica a luptatorului îsi pierde integritatea, tinde sa se dezorganizeze; perceptia, memoria, gândirea si atentia functioneaza la nivel scazut.

Sentimentul de teama apare si la luptatorii maturi, care s-au acomodat cu ambianta proprie razboiului; dar acesti luptatori mentin în anumite limite teama, o împiedica sa evolueze pâna la coplesirea persoanei si la inhibarea, blocarea actiunilor. Simptomele sentimentului de teama sunt: uscaciunea gurii, transpiratie rece, palpitatii, zgomote în urechi, nervozitate, ameteli, incapacitatea trecatoare de a gândi, stari depresive, etc. Starea de teama diminueaza considerabil randamentul în munca, subrezeste sanatatea, slabeste capacitatea de decizie.

Frica este un fenomen biologic, ea pune în garda individul ca este în pericol. Frica este un sentiment puternic si de scurta durata, de o mare tensiune emotionala, determinata de o anumita situatie sau excitare. În cazul pericolului neasteptat, experienta razboiului a aratat ca 25% din militari fac fata foarte repede socului initial si actioneaza rational si oportun.

Frica amplificata împiedica autocontrolul asupra comportamentului, zonele de perceptie se îngusteaza, se pierd din vedere lucruri elementare, apar greutati în aprecierea unei situatii obisnuite, actiunile si miscarile individului ies adesea de sub controlul constiintei, devin impulsive si vizibil dezordonate.

Teama, curajul, frica, mânia, dar si râsul, tristetea, nepasarea si plictiseala – pentru a le mentiona doar pe acestea – sunt molipsitoare. Când ne exprimam sentimentele prin cuvinte, gesturi sau comportament, comunicam si semenilor nostri starile noastre afective. Trasaturile celui speriat, tremurul si spaima celui înfricosat sunt semnale catre ceilalti care pot sa-si dea seama dupa ele cum ne simtim. Cu cât cei din jur se gasesc într-o dispozitie psihica similara cu a noastra, cu atât mai repede vor prelua si comportamentul manifestat într-o atare situatie.

Un militar bine instruit, echipat, hranit si înzestrat cu un ridicat nivel de constiinta morala, care face parte dintr-o unitate militara coeziva si bine condusa va putea lupta cu succes si vreme îndelungata, împotriva pericolelor si a sentimentului de teama. Dimpotriva, un militar extrem de obosit, slabit si insuficient instruit, condus necorespunzator, activând într-o subunitate cu o coeziune interna scazuta, va fi expus mai repede pericolului si implicit dominat de sentimente de teama.

4. Stresul luptei pe timp de noapte

În ceea ce priveste eficienta si oportunitatea luptei pe timp de noapte parerile unor personalitati militare si a unor specialisti militari au fost si sunt înca contradictorii. Pentru a întelege mai bine fenomenele de ordin psihomoral ce le antreneaza dupa sine întunericul, trebuie relevate unele caracteristici ale luptei pe timp de noapte.
Avantajele luptei pe timp de noapte ar fi urmatoarele:
+ mai mare securitate pentru realizarea în secret a deplasarilor în scopul apropierii de inamic si al aprovizionarii; favorizarea infiltrarii; conditii mai bune pentru executarea de ambuscade si atacuri prin surprindere; facilitarea ruperii contraatacului; favorizarea efectului surprinderii.


Dezavantajele constau în:
+ îngreunarea exercitarii actului de comanda si legaturilor de transmisiuni; scaderea eficacitatii focului; necesitatea unei mai mari claritati si precizii în întocmirea planurilor de manevra; cresterea oboselii militarilor; importante efecte psihologice asupra luptatorilor.
Pentru a imprima eficienta instructiei în conditii de vizibilitate redusa, trebuie cunoscute particularitatile conduitei umane pe timp de noapte. Întunericul stimuleaza imaginatia, suprasolicita sistemul nervos, creând sentimentul de nesiguranta, de neputinta, de lupta de aparare care poate duce la panica. Câteva din starile psihice pe care le traieste omul pe timp de noapte sunt:
+ senzatia de însingurare si de neîmplinire – descurajarea morala a luptatorului va fi dubla: descurajare ca urmare a sentimentului difuz de neîmplinire a fiintei si descurajarea reala datorata neputintei de a stapâni mediul, ceea ce va avea ca efect scaderea foarte evidenta a starii de securitate proprie si a încrederii în sine;
+ senzatia de neputinta – faciliteaza aparitia starilor de teama, a nelinistii în privinta reusitei;
+ senzatia de nesiguranta – este consecinta directa a fricii si a nelinistii. Ca membru al unei colectivitati, fiecare individ capata si sentimentul ca aceasta la nevoie îl va sprijini si proteja. Dar, în conditiile noptii, el se simte singur, izolat, starea de siguranta dispare.[Aradavoaice, 1993, p. 90]

5. Stresul generat de izolare

Disponibilitatile intelectuale, fizice si psihomorale ale luptatorilor sunt solicitate la maxim si intens în conditii de izolare, împrejurare cu efecte stresante accentuate. Caci cea mai mare teama pentru fiinta umana o reprezinta izolarea fizica si psihica. Luptatorul, în starea de izolare poate prezenta neliniste, teama, frica, intensitatea si efectele lor variind de la individ la individ, de la grup la grup.
Lipsa de informatii, contactul strâns cu inamicul, insuficienta sau chiar absenta sprijinului din partea esalonului superior, posibilitatea ca agresorul sa dejoace intentiile fortelor izolate sau sa patrunda în zone în care acestea actioneaza, grija pentru subordonati, toate coroborate cu necesitatea împlinirii misiunii, îl pun pe comandant în situatia de a suporta tensiuni psihice deosebite.
Militarul izolat este întotdeauna expus unui pericol sporit. Constient de amplificarea pericolului, el este, sub aspect psihic solicitat suplimentar. [Aradavoaice, 1993, p. 95 ]

III. Modalitati de gestionare a stresuluide lupta

Factorii cauzali în combaterea stresului psihic într-o situatie de razboi în care exista pericolul neîncetat de ranire sau moarte precum si repetatele încercari de „evadare” obtinute cu mare dificultate impun cautarea, gasirea si aplicarea celei mai potrivite si posibil de realizat metode de gestionare a stresului psihic de lupta. Metodele si mijloacele de a preveni, limita si elimina stresul si urmarile acestuia trebuie adecvate agentilor stresori si personalitatii luptatorilor.

1. Cunoasterea simptomelor stresului de lupta. Fiecare militar, înca din conditii de pace trebuie învatat cu ceea ce înseamna stresul de lupta, simptomele aparitiei si manifestarii acestuia si cu strategiile de gestionare a stresului, ce pot fi aplicate la nivel individual sau grupal, fara interventia specialistului (medic, psiholog, medic psihiatru etc.). Luptatorul sau militarul care actioneaza pentru îndeplinirea unor misiuni specifice situatiilor de razboi va putea întelege astfel ca stresul este o reactie normala la o situatie anormala si serveste ca o functie de autoaparare pâna la o anumita limita.

2. Cunoasterea limitelor posibilitatilor proprii, a vulnerabilitatii proprii fiecarui luptator de catre el însusi sau de catre comandanti are în vedere aprecierea nivelului fortei fizice, a stabilitatii si rezistentei psihice, dar si a slabiciunilor psiho – fizice caracteristice la un moment dat.
Caracteristicile personale care pot contribui la reactia luptatorilor la stres sunt: experienta de lupta anterioara; educatia si conceptia despre viata; competenta si specializarea profesionala; vârsta; robustetea si starea fizica; spiritul de sacrificiu; calitatea relatiilor, pozitive sau negative, cu cei de „acasa”; starea de sanatate; antecedente psihologice etc.
Prin exercitii si antrenamente „obisnuite” si speciale, care pun în valoare cerintele impuse de câmpul de lupta în raport cu posibilitatile individuale ale militarilor, înca din perioada instructiei pentru lupta desfasurate pe timp de pace, se pot identifica si dezvolta calitatile si performantele psiho – fizice ale militarilor luptatori.

3. Amânarea deliberata a actiunii trebuie înteleasa ca o modalitate de rezolvare a unei situatii de impas, înteleasa de luptator în urma unei aprecieri cu privire la imposibilitatea „de moment” a executarii misiunii. Nu este vorba de a pune în discutie desele momente ale situatiilor de lupta, când acestea apar în mod subiectiv pentru unii luptatori care nu au suficiente informatii, ca fiind imposibile, ci de situatii care în mod obiectiv devin imposibile.

În cadrul actiunilor de amânare retinem doua variante ale neacceptarii imediate a confruntarii cu agentii stresori:
+ daca este posibil, oprirea, anularea actiunii, cu ramânerea identica sau modificarea ulterioara a misiunii primite initial;
+ fragmentarea misiunii în obiective mai reduse cu posibilitatea de a fi îndeplinite, pastrând neschimbat scopul initial al misiunii.

4. Represiunea este o modalitate de respingere constienta a unor presiuni sau tendinte de satisfacere a unor dorinte intime pe baza anticiparii unor consecinte în dezacord cu valorile acceptate de luptator. În cazul gestionarii unei situatii stresante, represiunea incita cautarea si stabilirea acelor actiuni care dau o rezolvare comoda situatiei de impas.

5. Reprimarea. Exista si o alta modalitate mai profunda care explica mecanismul definitiv prin intermediul caruia lucrurile amenintatoare sau dureroase si dorintele luptatorilor sunt excluse din constiinta. Desi se vorbeste destul de des de un atribut al uitarii selective, s-ar parea ca psihologic ramâne mai importanta realizarea amintirii selective. Cu toate ca se constientizeaza reprimarea materialului, a experientei avute la un moment dat, ramâne o anume parte care nu este uitata.
Reprimarea ramâne un mecanism de autoaparare important care realizeaza protectia la experientele traumatice pâna când timpul face netematoare reactia individuala la soc. Reprimarea poate de asemenea sa ajute la controlul individual al pericolului dorintelor inacceptabile si nerealizabile, asigurând în acelasi timp si alinarea anxietatii. Reprimarea, cunoscând astfel grade diferite de manifestare, prezinta mecanisme proprii de autoaparare.

6. Regresul este un mecanism de gestionare defensiv, care raspunde prin folosirea modelelor de reactie însusite si promovate vreme îndelungata, înca din faza dezvoltata a acestora. Ne putem astepta la regres în situatiile când dupa victorii succesive în lupta pot aparea si esecuri. În regres, comportamentul personal consta în retragerea din realitate spre un status mai putin revendicativ care implica aspiratii mai joase si satisfactii mai usor de realizat.

7. Înlocuirea actiunii initiale cu o alta, asemanatoare cu ultima metoda de gestionare analizata, cuprinde fie alegerea si desfasurarea unei activitati echivalente fie a uneia diferite. În primul caz substituirea se realizeaza prin dirijarea activitatii spre un scop echivalent, iar în a doua situatie aceasta are loc prin înlocuirea primei actiuni care nu a fost adecvata încercarilor de rezolvare a misiunii, cu o alta, diferita ca natura, capabila însa de a oferi luptatorului o multumire echivalenta.

8. Rationalizarea si intelectualizarea, exteriorizarea trairilor emotionale, cognitive si verbalizarea acestora sunt modalitati simple de gestionare a stresului aflate la indemna fiecarui luptator. Rationalizarea si intelectualizarea problemei personale reprezinta un mecanism folosit frecvent de luptatori, care poate determina o anumita satisfactie legata de faptul ca problema a fost adusa în centrul de interes.

Rationalizarea cuprinde ansamblul procedurilor de gestionare a stresului prin propria justificare a comportamentului dezadaptativ pe care un militar l-a avut si de reevaluare a situatiei stresante, astfel încât impactul sau emotional sa fie redus. Deficientele proprii sunt recunoscute, dar se ofera justificarea lor în ochii subiectului si a camarazilor. Justificarile sunt „contrafacute” de luptator si menite de a-l scuza în fata sa si a celorlalti militari. Intelectualizarea consta în analiza informatiei stresante prin disocierea acesteia de consecintele ei emotionale. De exemplu, un luptator devine tot mai interesat de propriile limite psihice, fizice.

Exteriorizarea trairilor emotional-cognitive si verbalizarea acestora pornesc de la recunoasterea faptului ca nu exista luptator care sa nu fie stresat de câmpul de lupta sau de îndeplinirea unei misiuni pentru rezolvarea situatiei de criza si de la întelegerea si autoîntelegerea rationala, adecvata, a realitatii acesteia.

Dialogul deschis despre pericole, frustrari, amenintari, neprevazut si imprevizibil ofera ocazia unei pregatiri mentale si emotionale a luptatorilor pentru situatiile stresante. Este foarte important pentru fiecare luptator sa aiba capacitatea de a discuta despre particularitatile câmpului de lupta, dar mai ales despre situatiile negative sau confuze, despre valorile emotionale proprii care pot fi determinate sau care au fost produse de actiunea agentilor stresori pe timpul îndeplinirii misiuni.

9. Recurgerea la folosirea alcoolului, tutunului si a cafelei constituie o modalitate de gestionare traditionala a stresului, cu conditia ramânerii la cantitati normale de consum. Astfel, recurgerea la alcool induce înainte de începerea luptei sau chiar pe perioada neangajarii în lupta o senzatie de destindere si de usurare, care poate însa, în caz de consum exagerat, sa provoace si sa intensifice tulburarile de somn, sa agraveze depresia lenta si pierderea controlului rational. Tutunul (nicotina), stimuleaza producerea unei cantitati mai mari de adrenalina, diminueaza angoasa, sporeste starea de veghe si procura o senzatie de energie.

10. Asistenta religioasa ramâne una din actiunile spirituale cele mai dense de gestionare a stresului de lupta. Militarii au nevoie si cauta sprijin sufletesc si la o forta divina, care este capabila în fiecare moment sa dea încredere, putere si liniste în depasirea tuturor obstacolelor. Credinta religioasa si prezenta preotului, discutiile cu acesta în momentele dificile din viata militarilor, determinate de factorii nemijlociti ai câmpului de lupta dar si de cei situati în afara acestuia, ramân modalitati de descarcare psihica emotionala si cognitiva, de stopare a agravarii stresului de lupta.

Rostul omului în armata este de a se forma ca luptator. Astazi, mai mult ca oricând, gasim indispensabil a se da o mai mare importanta componentei psihice, care, mai curând sau mai târziu, va avea o influenta hotarâtoare în obtinerea victoriei în lupta. Tendinta spre perfectionarea si profesionalizarea pregatirii armatei, punerea în valoare a individualitatii militarului devin o necesitate si o realitate pentru ceea ce înseamna luptator modern al unei armate moderne. [Cosma, Mircea, Gestionarea stresului psihic de lupta]




Bibliografie

1. ARADAVOAICE, GHEORGHE, Stresul psihic în lupta armata, ed. Academiei de Înalte Studii Militare, Bucuresti, 1993;
2. ARSENIE, VALENTIN; SÂRBU, CORNEL, Surprinderea în lupta armata, ed. Militara, Bucuresti, 1993;
3. COSMA, MIRCEA, Gestionarea stresului psihic de lupta, ed. Academiei Fortelor Terestre, Bucuresti;
4. COSMA, MIRCEA; SFARLOG BENONI; RIZESCU ALEXANDRU, Dictionar de termeni specifici crizelor, ed. Academiei Fortelor Terestre, Bucuresti;
5. DICTIONAR DE PSIHOLOGIE SOCIALA, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981;
6. OBSERVATORUL MILITAR, ed. MApN, nr. 11, 15, 21, 24, 27/2002.
 

---

* Subinspector psiholg, I.P.J. Olt, M.A.I.