Necesitatea existentei prejudiciului pentru angajarea raspunderii civile delictuale.
Identitatea de esenţa dintre răspunderea civilă a fiecărei persoane si obligaţia fiecaruia de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altuia este ilustrată cu o deosebita pregnanţa de împrejurarea ca regulile pe care practica juridica si literatura juridica le considera a fi principii de baza ale raspunderii civile, cele despre care se poate spune ca sunt cu adevarat specifice aceste forme de raspundere juridica, se refera la obligatia de reparare. Prin functia sa reparatorie, raspunderea civila are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate in situatia anterioara.
Pornind de la constatarea ca orice fapta a omului este lipsita de semnificatie juridica daca nu a cauzat un prejudiciu altei persoane(art.998), sau daca prejudiciul a fost reparat deja, numerosi autori incep tratarea elementelor raspunderii civile delictuale cu prejudiciul. Prejudiciul este “un element constitutiv sau o constanta a raspunderii civile delictuale”. Jurisprudenta este unanima in a declara ca nu poate exista raspundere fara paguba.
Notiune. Etimologic, termenul de “prejudiciu” vine din latinescul “praejudicium”.
Acesta este socotit a avea doua intelesuri. Astfel, pornind de la expresia folosita de Codul civil de “dezdaunare”-art 1073,1075,1673 are sensul de despagubire, iar pe linia traditionala, derivand din acel “damnum injuria datum” din dreptul roman desemneaza prejudiciul sau paguba.
Din punct de vedere etimologic si literal , prejudiciul înseamna paguba sau dauna, pe cand despagubirea semnifica valoarea de acoperire, de inlocuire a pagubei. Asadar, sensul corect care trebuie utilizat in domeniul raspunderii civile delictuale este cel de paguba, de dauna si nu de despagubire. 1
Oricât de condamnabila ar fi o fapta ilicita si oricit de grava ar fi culpa autorului, raspunderea civila delictuala nu poate interveni decât daca, prin fapta ilicita si culpabila, s-a cauzat un prejudiciu cuiva. Mai mult decit atit, raspunderea civila delictuala se reduce-conform art 998-1003cod civil-la repararea pagubelor cauzate. Deci prejudiciul este nu numai conditia raspunderii, dar şi masura ei,în sensul ca autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat.
Prejudiciul este definit uneori ca “orice vatamare adusa unui bun ocrotit de drept” sau ca orice “atingere adusa unei persoane” .Intrucit “vatamarea”, “atingerea” sunt fapte al caror rezultat este prejudiciul, consideram ca este mai potrivita definitia dupa care prejudiciul este rezultatul atingerii aduse drepturilor ocrotite de lege.
Atingerea unui drept sau a unui interes? In conceptia traditionala prejudiciul ar trebui sa constituie vatamarea unui drept subiectiv dobindit sau intr-o alta formulare a unui interes juridic ocrotit ceea ce, revine la a cere ca vatamarea sa atinga tot un drept subiectiv. 2
Un exemplu va lamuri aceasta distinctie. Art 87 codul familiei obliga pe sotul care a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot sa continue a-i da intretinere. Tot astfel, potrivit art 88 din acelasi cod, cel care a luat un copil pentru a-l creste, fara a intocmi formele cerute pentru infiere, are obligatia sa-l intretina cit timp copilul este minor.
In ambele cazuri, aceasta obligatie nu revine sotului ori celui care a luat spre crestere un copil, decât dacă parintii firesti au murit sau sint disparuti ori in nevoie. Intrucit aceste conditii ar fi indeplinite, copilul se bucura de un drept subiectiv ocrotit printr-un drept material la actiune. In cazul contrar, copilul nu are decit un simplu interes. Numai in primul caz, pierderea sustinatorului, ca o consecinta a unei fapte ilicite, ar justifica in aceasta conceptie restrictiva pretentia la despagubire.
O asemenea conceptie restrictiva se întemeiaza pe faptul ca cel care se pretinde pagubit nu avea un drept fata de victima, ci se bucura numai de o simpla favoare, oricind revocabila. De vreme ce prin urmare, victima-sustinator de fapt-nu putea fi constrinsa, pe cale de actiune sa continue prestatiile facute cu acest titlu, cu atit mai mult nici cel raspunzator de moartea sustinatorului de fapt nu ar putea fi constrins sa o faca sub forma de despagubire.
O alta opinie aduce în prim-plan ideea ca art. 998-999 cod civil conditioneaza, printre altele, dreptul la reparaţiune de existenta unui prejudiciu, fara a deosebi dupa cum aceasta ar rezulta din atingerea unui drept sau a unui simplu interes. Iar acolo unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Numai in aceasta conceptie largă care vede o paguba reparabila şi in lezarea unui simplu interes pot fi pe deplin satisfăcute nevoile de despagubire îndreptatite din punct de vedere etic si social.
Desigur, certitudinea daunei rezultate din pagubirea unui simplu interes va putea fi mai greu dovedita, dar o asmenea dovada este cu putinta de cele mai multe ori.
Dintre aceste doua opinii, ultima, cea extensiva, care se multumeste cu vatamarea unui simplu interes pentru a recunoaste dreptul la reparatiune, a fost consacrata de practica noastra judecatoreasca. Astfel,au fost acordate despagubiri pentru pierderea întretinerii copiilor unuia dintre soti care nu rezultasera din casatoria cu sotul victima, desi parintele acestor copii-sotul supravietuitor-era in viata si nu era disparut, iar din decizie nu reiese ca el era in nevoie.
Apare astfel ca instanta nu a considerat necesara indeplinirea cerintelor art 87 codul familiei pentru ca acei copii sa aiba, in asemenea situatie interes la intretinere. Asadar, despagubirea a fost acordata pentru pierderea sustinatorului de fapt, constatindu-se nu vatamarea unui drept, ci numai lezarea adusa unui simplu interes.
Dar practica ne infatiseaza hotariri si mai caracteristice. Se stie ca in trecut, cerinta ca obiectul prejudiciului sa fie “un interes legitim, juridic ocrotit”, adica un drept, a servit mai ales pentru a inlatura pretentiile concubinei careia victima îi presta intretinerea. De indata insa ce vatamarea unui simplu interes ar fi indestulatoare pentru a obtine despagubirea, si pretentiile concubinei lipsite de cel care ii presta intretinere devin admisibile. Este chiar ceea ce a decis colegiul penal al Tribunalului Suprem. 3
Asadar, în conceptia, practicii noastre judecatoresti, atingerea unui simplu interes-adica a unei situatii de fapt-indreptaţeste dezdăundarea. Dar numai cu doua importante rezerve.
1 Adriana Corhan – “Repararea prejudiciului prin echivalent banesc”, Lumina Lex, 1999, p.18
2 Mihail Eliescu, op. cit., p.100-101
3 T.S., col.pen., nr. 2722, din 16 mai 1970, in R.R.D. 1971, nr. 3, p130.
Material elaborat de Ilie Filofteia Claudia