1) Fundament

Tratatele constitutive nu contin spre deosebire de o constitutie federala o clauza generala de superioritate a dreptului comunitar asupra dreptului intern. Principiul aplicarii prioritate a fost deci afirmat de Curte care s-a fundamentat pe o interpretare globala a sistemului comunitar.
Articolul 86 C.E.C.A., articolul 5 C.E. si articolul 192 C.E.E.A. impun statelor membre sa procedeze în asa fel ca obligatiile care decurg din tratate sa fie asigurate.
Formulele utilizate nu fac sa apara specificitatea dreptului comunitar, dar Curtea de Justitie, de cativa ani, s-a referit frecvent la articolul 5 C.E.E. pe baza caruia ea a construit principiul obligatiei de cooperare a statelor membre si a institutiilor lor (inclusiv tribunalele) cu Comunitatea
Articolul 5 C.E.E. nu poate fi aplicat în mod autonom cand situatia considerata este reglementata de o dispozitie specifica a tratatului; în schimb, articolul 5 constituie prin el insusi o baza suficienta pentru a impune de exemplu unui stat membru de a comunica informatii institutiilor comunitare (3 martie 1994, Eurico Italia Srl.)
Principiul aplicarii prioritare a fost afirmat în decizia Van Gend în masura în care Curtea a indicat ca efectul direct trebuia sa permita judecatorului national sa nu compromita regula comunitara prin aplicarea unei dispozitii nationale posterioare.
Dar se regaseste mai ales în decizia Costa, în care a fost condamnata foarte clar aplicarea sistemului dualist italian dreptului comunitar (in doua decizii din 24 februarie si 7 martie 1964, Curtea constitutionala italiana afirmase: “Un tratat nu are decat efectul care rezulta din legea de ratificare”).¹
Curtea a legat strans principiul aplicarii prioritare de principiul integrarii, facand din primul un corolar al celui de-al doilea. Aceasta integrare în dreptul fiecarei tari membre a dispozitiilor care provin dintr-o sursa comunitara si mai general din termenii si spiritul tratatului, au drept corolar imposibilitatea pentru state de a face sa prevaleze impotriva unei ordini juridice acceptata de ele pe o baza de reciprocitate, o masura unilaterala ulterioara care nu i s-ar putea astfel opune.
Curtea s-a fundamentat pe “natura specifica originala” a dreptului nascut din tratate, precum si pe transferul de drepturi si obligatii din ordinea juridica interna în profitul ordinii juridice comunitare si pe “limitarea definitiva” a drepturilor suverane ale statelor.
Fundamentandu-se implicit pe un rationament asupra efectului util, C.J.C.E. a evidentiat consecintele inadmisibile care ar decurge dintr-o neaplicare a principiului aplicarii prioritare: “forta executorie a dreptului comunitar nu trebuie sa varieze de la un stat la altul în favoarea legislatiilor interne ulterioare, fara a pune în pericol realizarea scopurilor tratatului vizate la articolul 5-2 nici sa provoace o discriminare interzisa prin articolul 7; obligatiile contractate în tratatul instituind Comunitatea nu ar fi neconditionate, ci numai eventuale daca ar putea fi puse în discutie prin acte legislative ulterioare”.
Curtea a intarit aceasta argumentare generala prin referirea la anumite articole ale tratatului, relevand ca statele nu au dreptul de a actiona unilateral decat în virtutea unei dispozitii exprese (articolele 15, 93.3, 223-225) ca cererile de derogare de la dispozitiile tratatului sunt supuse unei proceduri de autorizare (articolele 8.4, 17.4, 25, 26, 73, 93.2) si ca articolul 189 prevede ca regulamentele sunt obligatorii si direct aplicabile.

2) Intindere.

Principiul aplicarii prioritare este valabil pentru ansmablul izvoarelor de drept comunitar. Dreptul derivat este pus în aceasta privinta pe acelasi plan cu tratatele constitutive.
Astfel, pentru regulamente: “efectul regulamentelor se opune aplicarii oricarei masuri legislative, chiar posterioara, incompatibila cu dispozitiile lor” (14 decebrie 1971, Politi).²
In acelasi mod, orice act de aplicare interna a unui act comunitar trebuie sa fie strict compatibil cu acesta din urma (7 februarie 1984, Jongeneel Kaas).³
Autoritatile nationale sunt obligate sa respecte principiile generale din momentul în care se gasesc în campul de aplicare al dreptului comunitar (30 septembrie 1987, Demirel).
El se aplica indiferent de categoria de izvoare de drept intern. De aici rezulta în special ca un stat nu poate sa invoce o dispozitie a Constitutiei sale pentru a impiedica aplicarea unei dispozitii a dreptului comunitar în vigoare (2 iunie 1965, San Michele; 17 decembrie 1970, Internationale Handelsgesellschaft).
Principiul aplicarii prioritare se aplica si dispozitiilor de origine privata precum contractele (8 aprilie 1976, Defrene; 7 februarie 1991, Nimz).
Afirmatia Curtii conform careia un stat nu poate sa invoce constitutia sa pentru a impiedica aplicarea dreptului comunitar nu priveste procedurile de verificare a compatibilitatii pe care statele le aplica tratatelor de revizuire si actelor care desi nu constituie tratate sunt supuse aprobarii lor dupa procedura lor constitutionala.
O asemenea procedura care a fost utilizata în special în legatura cu tratatul de la Maastricht nu este în contradictie cu sistemul comunitar. Nu este vorba de dreptul comunitar aflat în vigoare întrucât ea depinde de ratificarea sau de aprobarea statelor membre.
 

¹ http://europa.eu.int
² R.M. Chevalier, J.Boulouis – op. cit., pagina 53
³ ibid.

Material elaborat de Oana