Psiholog Irina Cristescu
În plan psihologic, stresul nu prezinta numai laturi nocive, el având un rol important în dezvoltarea personalitatii si în optimizarea performantei în activitate.
Termenul de stres a fost creat de catre HANS SELYE cu scopul circumscrierii variatelor raspunsuri ale organismului fata de multimea agresiunilor mediului în cadrul asa-numitului sindrom general de adaptare. Conceptul a patruns în limbajul curent, cunoscând o anumita diversificare a sensurilor, dar pastrând o nota comuna a definitiei si anume valoarea sa nociva pentru fiinta umana amenintata cu perturbarea sau chiar pierderea homeostaziei sale psihice si biologice. Între diferitele stresuri care au macinat, dar au si calit omul de-a lungul evolutiei sale biologice si sociale, un loc proeminent îl ocupa stresul psihic.
Înca din 1950, HANS SELYE a utilizat acest termen pentru a desemna un ansamblu de reactii ale organismului fata de actiunea externa exercitata de un evantai de agenti cauzali, fizici si psihici. În cazul unei actiuni de mai lunga durata a agentului stresor, aceste modificari îmbraca forma “sindromului general de adaptare” care cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptative ale organismului în fata agresiunii care îi ameninta integritatea.
Geneza conceptului de “sindrom general de adaptare” porneste de la observatiile lui SELYE asupra oamenilor bolnavi, care, indiferent de natura afectiunilor patologice, aveau în comun “aerul de bolnav” concretizat în “sindromul de a fi bolnav” (erau palizi, slabi, fara pofta de mâncare, fara chef de munca). Aceste observatii au fost confirmate de SELYE în laborator pe cobaii supusi unor conditii generatoare de stres, precum oboseala intensa, injectarea cu substante toxice. La necropsie, s-a evidentiat un ansamblu de modificari, vadind o certa nespecificitate în raport cu conditia etiologica: “glanda suprarenala crescuse în volum, stomacul era acoperit de ulcere si sistemul limfatic era atrofiat”. Din interpretarea acestor observatii clinice si anatomopatologice, SELYE a elaborat conceptul de “sindrom general de adaptare”, care evolueaza în trei etape:
a. reactia (stadiul) de alarma, care cuprinde doua faze:
* faza de “soc”
* faza de “contrasoc”;
b. stadiul de rezistenta specifica (de revenire) în care organismul pare ca s-a adaptat la situatie, comportându-se relativ normal, dar cu persistenta modificarilor din stadiul de alarma;
c. stadiul de epuizare, care se dezvolta în cazul în care adaptarea nu mai poate fi mentinuta.
Putem afirma ca SELYE a avut o contributie importanta la delimitarea notiunii de stres, insistând asupra faptului ca el reprezinta o reactie a organismului (în mare masura nespecifica) care nu trebuie confundata cu agentul cauzal denumit “agent stresor”.
Ceea ce se poate reprosa lui SELYE este faptul ca el a accentuat pâna la exclusivitate natura exogena a agentilor stresori, precum si participarea reactiei endocrine si nespecificitatea reactiilor fiziologice în cadrul stresului.
Caracterul putin riguros si ambiguitatea notiunii de stres a necesitat reformulari ulterioare. Astfel, completarea definitiei date de SELYE stresului are în vedere faptul ca acesta este o reactie generala a întregului organism cu participare neuro – endocrina – vegetativa si ca el este declansat atât de agentii endogeni, cât si de agentii exogeni.
Încercarile de a defini stresul vizeaza faptul ca el apare pe fondul unei adaptari perpetue a organismului la conditiile sale de viata atunci când se produce un dezechilibru marcat între solicitarile mediului si capacitatile de raspuns ale organismului.
În conceptia lui PAVLOV, adaptarea reprezinta atât un proces de mentinere a integritatii organismului, cât si realizarea unui echilibru dinamic cu mediul. Referitor la acest echilibru dinamic, stresul reprezinta element de perturbare, cel mai ades reversibil în cazul stresului psihic, dar, daca ne referim la mediu, trebuie avuta în vedere prezenta de maxima importanta a mediului social din care se recruteaza majoritatea agentilor stresori capabili sa aduca un stres psihic.
Astfel, definitia stresului data de SELYE se axeaza pe procesul de adaptare a organismului la mediul natural si social; el descrie stresul ca un sindrom, o constelatie de raspunsuri nespecifice, cu un caracter general adaptativ nespecific provocat de actiunea agentilor stresori asupra organismului. În cadrul reactiei de stres apar procese de uzura sau chiar lezionale la nivel histologic, histodinamic si chiar anatomic, dar ele sunt precedate, însotite si generate de reactii adaptative fiziologice mediate de verigi neuro – vegetativ – endocrine.
Tot în perspectiva adaptarii, putem cita definitia stresului data de LANDY: “dezechilibrul intens, perceput subiectiv, dintre cerintele organismului si capacitatea sa de raspuns”.
Stresul reprezinta un examen al capacitatilor adaptative ale organismului din care acesta poate iesi cu acumulari cantitative si calitative capabile sa-i confere învatarea unei aparari fata de viitoarele stresuri.
Stresul este vazut ca o multicauzalitate: agenti stresori combinati, sau care îsi interfera actiunile sau care actioneaza succesiv asupra organismului.
Nespecificitatea reactiei de stres are un caracter global de producere a reactiilor fundamentale din partea organismului, dar, totusi, exista si o serie de caracteristici specifice unor stresuri fizice, psihice sau biologice, începând cu cele legate de specificul agentilor stresori si terminând cu angajarea prioritara în stres a unor organe si aparate. Trebuie facuta distinctia între stresul psihic, care include raspunsuri mentale, emotionale si de comportament, si stresul fiziologic, care include raspunsuri predominant fizice.
Dar, între stresul psihic si cel fizic nu poate exista o linie neta de demarcatie, deoarece orice stres psihic, cu cât este mai intens, antreneaza si suficiente raspunsuri fizice.
Putem specifica ca un stres este, indiferent de natura sa, un proces adaptativ cu ample reactii fiziologice care antreneaza multiple verigi ale organismului (activitatea psihica, neuro vegetativa, endocrina etc.).
Desi multe dintre datele prezentate initial de HANS SELYE au fost în prezent considerate ca depasite sau incomplete, totusi, termenul de stres s-a pastrat ca un concept operational cu o valoare interdisciplinara, în sensul unui ansamblu de reactii ale organismului pentru o mai buna relationare a individului la mediul sau fizic si psihosocial.
Dintre numeroasele definitii ale stresului, putem aminti pe cea data de P. FRAISSE, care circumscrie în aceasta sfera emotionala “totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu îsi gasesc solutia”. Dar trebuie sa precizam ca aceste conflicte sunt agenti stresori insinuanti în procesele adaptative ale organismului pentru mentinerea “homeostaziei psihice”.
O definitie mai larga în care sunt desemnati si principalii agenti stresori este data de M. GOLU: stresul psihic reprezinta “o stare de tensiune, încordare si disconfort, determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor probleme”.
Totusi, este omis faptul ca si agentii fizici, chimici sau biologici pot sa produca un stres psihic prin agresiunea implicita a sistemului nervos. De aici rezulta ca stresul psihic are un caracter primar când el este rezultatul unei agresiuni în sfera psihicului (conflicte si suprasolicitari psihice mediate de stimuli verbali, dar si realizate prin concentrarea atentiei cu evocarea sau persistenta unor imagini, sentimente) si are si un caracter secundar care este, de fapt, o reactie de însotire ori chiar de constientizare a unui stres fizic, caruia i se acorda o semnificatie de amenintare.
Aparitia la un anumit subiect a starii de stres psihic presupune, pe lânga reactiile generale, si oarecum nespecifice (neliniste, iritabilitate) si existenta unei nuante strict individuale a simptomatologiei de stres. Aceste nuantari sunt conferite de semnificatia atribuita (imaginar, eronat sau realist) agentului stresor de catre subiectul agresionat, în virtutea unor particularitati cognitive ale sale, motivational afective si volitionale, dar si în legatura cu conditiile concrete coexistente (situatia anterioara a subiectului) caracteristicile de bruschete, intensitate si durata ale agentului stresor, interferenta cu alte solicitari potentional stresante etc.
Cele mai multe dintre stresurile psihice caracteristice civilizatiei contemporane sunt cele relativ minore, dar zilnice, în care perturbarile în plan afectiv se interfereaza cu suprasolicitarea mecanismelor de atentie (interferenta fortuita cu alti stimuli). Dar exista si situatii inductoare de stres psihic pe o perioada mai lunga si care, actionând în directii diferite, se constituie în veritabile constelatii de agenti stresori, care se adreseaza unor compartimente diferite ale personalitatii din sfera cognitiva, emotionala si volitionala si care au un ecou afectiv fluctuant, dar cvasicontinuu. Astfel de situatii pot fi: policalificarea, urbanizarea, divortul etc. Nu trebuie omisi din sfera agentilor stresanti agentii de natura fizica sau chimica (de exemplu: zgomotul sau noxele profesionale) si orice alti agenti stresori exogeni, care actioneaza si asupra psihicului, capatând semnificatie negativa, de amenintare sau actionând prin epuizarea sistemului nervos.
Putem afirma ca stresul psihologic este provocat de emotii prelungite datorate, în primul rând, frustratiei, conflictelor, anxietatii. Exista stres de suprasolicitare, dar si stres de subsolicitare.
Un stres moderat antreneaza si stimuleaza vitalitatea organismului.
Caracterul nociv al stresului apare atunci când degradarile produse sunt prea ample, depasind capacitatile adaptative ale organismului.
În concluzie, trebuie subliniat, referitor la relatia dintre stresul psihic si adaptarea organismului la mediul complex al epocii contemporane (poluat si suprasolicitant), faptul ca stresul psihic este o reactie a organismului cu intentie adaptativa, care se realizeaza cu eforturi mari, capabile sa lase în urma procese de uzura sau chiar leziuni la diferite nivele.
Modificarile psiho – comportamentale ce caracterizeaza stresul psihic sunt urmatoarele:
– tulburari afective – de tip activator (de exemplu: frica, mânie, furie) ;
– pasive (de exemplu: depresie psihica, paralizie emotionala) ;
– tulburari ale proceselor cognitive – ca de exemplu: dezordine ideativa, blocaj ideational, stari confuzionale, lapsusuri, scaderea atentiei) ;
– tulburari comportamentale – în plan somato – motor, mimico – gestual.
Însa gama tulburarilor psiho – comportamentale din stresul psihic este mult mai larga si nuantata, fapt care este strâns legat de natura agentului stresor, ca si de particularitatea personalitatii individului stresat, dar si de conditiile concrete conjuncturale în care se instaleaza stresul psihic.
Un rol deosebit în aparitia si amploarea stresului psihic îl au particularitatile genetice afective, cognitive, motivationale si volitionale ale subiectului respectiv, modelate de experienta sa de viata familiala si profesionala, incluzând evenimente psiho – traumatizante anterioare. Toate aceste particularitati ale personalitatii, modelate de biografia individului, plus o serie de afectiuni somatice debilitante pentru sistemul nervos sunt implicate în raspunsul individului la un stresor psihic potential, contribuind la conferirea unei semnificatii nocive, imaginare sau reale capabila sa conduca la intrarea în starea de stres psihic.
La aparitia unui agent stresor potential se declanseaza o stare de tensiune emotionala generatoare de anxietate; în cazul în care actiunea agentului stresor persista fara un raspuns adecvat sau este evaluata ca devenind si mai amenintatoare, atingând asa-numitul “prag de stres” prin perceperea pericolului si orientarea subiectului pe doua directii: “spre sarcina” (cautând rezolvarea situatiei create de agentul stresor) si “spre sine” (tinzând sa pastreze echilibrul psihic initial, amenintat de eventualul esec). Dincolo de acest prag al stresului psihic, daca agentul stresor persista, se înregistreaza, într-o prima etapa, o mobilizare cu efect adaptativ, caracterizata prin ameliorarea performantelor. Într-o a doua etapa, se înregistreaza raspunsuri deteriorate prin scaderea performantelor, rigiditatea actelor adaptative si incapacitatea de valorificare a experientei anterioare.
În aceasta optica, modificarile psiho – comportamentale dintr-un stres psihic cronic sau frecvent repetat cu pauze relativ reduse se pot croniciza sub forma unor tulburari nevrotice, izolate sau sistematizate (veritabile nevroze), instalându-se un cerc vicios între simptomatologia nevrotica si stresul psihic.
De fapt, între o solicitare considerata ca moderata a mecanismelor de adaptare la mediu si una care sa reprezinte un stres, exista o zona de tranzitie care nu este întotdeauna usor de demarcat, iar stresurile moderate care nu produc efecte lezionale asupra organismului au un efect benefic, antrenând si stimulând vitalitatea organismului si rezistenta la stresuri ulterioare.
În prezent, asistam la abordarea tot mai frecventa de catre psihologi a simtomatologiei privind modificarea comportamentului subiectilor confruntati cu situatii – limita: calamitati naturale, catastrofe, conflicte militare, atentate.
Studiile asupra reactiilor psiho – patologice de lupta semnalate în confruntarile militare din ultimii ani confirma valoarea afirmatiei anterioare, însa diversitatea acestor tulburari face dificila atât ierarhizarea, cât si încadrarea lor nosologica.
Ne putem confrunta cu urmatoarele tipuri:
– Stresul bazal survine în urma diferitelor modalitati de relationare interpersonala si are la baza atributele personale ale celor implicati: vârsta, educatia, deprinderi profesionale, nivel de conditie fizica, experiente anterioare, stima de sine.
Acest tip de stres poate beneficia de un management în sensul de a aborda toate posibilitatile de control ale acestuia, înainte ca el sa creasca spre un nivel de necontrolat.
– Stresul cumulativ este rezultatul unui disconfort, adesea resimtit, dureaza prea mult si este prea sever. În aceste conditii, disconfortul psihic conduce la epuizare si la alte manifestari carora persoana este incapabila sa le faca fata.
– Stresul traumatic este rezultatul unei singure situatii care apare brusc si violent, perceputa ca un incident critic stresant.
Iata cum stresul devine o reactie normala la solicitarile uneori dure ale mediului, implicând în primul rând, instinctul de conservare într-o situatie de amenintare, iar, în al doilea rând, o concentrare maxima a atentiei, mobilizarea tuturor energiilor fizice si pregatirea pentru adoptarea unor decizii.
Manifestarile somatice, cognitive si emotionale, însumate în tulburarile de stres acut, sunt:
– somatice: greata, transpiratii, astenie, ameteala, palpitatii, tremor, insomnie, cosmaruri, abuz de substante;
– cognitive: confuzie, tulburari de atentie, memorie, dificultati în luarea deciziilor, tahipsihie, tahilalie, bradipsihie;
– emotionale: anxietate, iritabilitate, depresie, repliere, abandon.
– tulburarile de comportament care se pot asocia acestor manifestari sunt: hiperactivitatea, pulsiuni periculoase, argumente si contraargumente lipsite de sens. Este important de stiut ca este normal ca aceste simptome sa fie prezente dupa un stres puternic.
Sunt psihologi care sustin ideea ca inadaptarea trebuie privita ca un fenomen global în relatie cu anumite caracteristici sociologice sau ca un simptom al unui proces social si sociopatologic. Tulburarile de conduita, ca expresie a inadaptarii, pot fi secundare unor probleme familiale, sociale, scolare, profesionale, precum si a unor evenimente de viata negative reactualizate de duritatea mediului militar. Asa se explica si faptul ca majoritatea comportamentelor dezadaptative se constata la începutul serviciului militar si, în special, în primele trei luni ale acestuia.
Privita la modul integrativ si analitic problema stresului trebuie analizata prin interconexiunile unor factori biologici (genetici, constitutionali, imunologici, leziuni perinatale) si psihosociali (nivelul de comunicare intrafamiliala, traume psihice în perioada infanto – juvenila) cu reflectare în cresterea gradului de vulnerabilitate psihica. Pe acest suport pot interveni factori stresori generali (evenimente de viata, conflicte sociale) sau specifici militari (specificul de viata militara cu implicarea unui nivel caracteristic de relationare, economic si de sanatate). Acest model de interconectare a factorilor de risc implica si modul de abordare a problematicii stresului sub toate dimensiunile lui psihologice.
***
BIBLIOGRAFIE:
1 D.S.M.IV
2 POPESCU – NEVEANU P. “Dictionar de psihologie” Ed. Albatros
3 SELYE HANS – “De la vis la descoperire” Ed. Medicala – BUCURESTI
* U.M. 02457 Bucuresti