Trec anii, trec lunile-n goanã
ªi-n zbor sãptãmânile trec.
Rãmâi sãnãtoasã, cucoanã,
Cã-mi iau geamantanul ºi plec!
Eu nu ºtiu limanul spre care
Pornesc cu bagajul acum,
Ce demon mã pune-n miºcare,
Ce tainã mã-ndeamnã la drum.
Dar simt cã m-apasã pereþii, —
Eu sunt chiriaº trecãtor:
În scurtul popas al vieþii
Vreau multe schimbãri de decor.
Am stat la mansardã o lunã.
De-acolo, de sus, de la geam,
ªi ziua ºi noaptea pe lunã
Priveam ca la teatru, madam!
Când luna-mi venea la fereastrã,
Oraºul pãrea cã mã cheamã
Sã-i vãd în luminã albastrã
Fantastica lui panoramã…
Mai sus, într-o camerã micã,
Fãceau împreunã menaj
Un moº, un actor ºi-o pisicã.
Iar dincolo, jos, la etaj —
O damã cu vizite multe
ªi-alãturi de ea un burlac,
Un demon serios de la Culte
Cu cioc ºi cu ghete de lac.
De-acolo, pe-o vreme ploioasã,
Mi-am pus geamantanu-n tramvai
ªi-abia am ajuns pân-acasã:
Pe Berzei, la conu Mihai.
Þin minte ºi-acuma grãdina,
Ferestrele unse cu var…
În faþã sta coana Irina
ªi-n curte, un fost arhivar.
Vedeai rãsãrind laolaltã,
Un colþ luminos de ietac,
Pridvorul cu iederã naltã
ªi flori zâmbitoare-n cerdac…
Pe-atunci înflorea liliacul
ªi noaptea cãdea parfumatã
Umplând de miresme cerdacul, —
ªi-avea arhivarul o fatã…
Stam ceasuri întregi sub umbrarul
De flori, aºteptând neclintit
(C-avea obicei arhivarul
Sã sforãie noaptea cumplit).
Târziu, când se da la o parte
Perdeaua, pãrea cã visez…
ªi iar am plecat mai departe,
De teamã sã nu mã fixez.
Strãine priveliºti fugare!
Voi nu ºtiþi cã-n inimã port
O dulce mireasmã de floare,
Parfumul trecutului mort…
ªi-am stat la un unchi, pe Romanã,
þiu minte… dar unde n-am stat?
La domnul Manuc, o persoanã
Cu nasul puþin coroiat;
La doamna Mary, pe Regalã
(O, cum mã ruga sã nu plec!
Mi-a scris chiar o carte poºtalã);
Pe strada Unirii la ªbeck;
Pe Grant, lângã birtul lui Sbierea;
Pe Witing, pe Tei la Confort, —
M-a dus pretutindeni puterea
Aceluiaºi tainic resort.
C-aºa mi-e viaþa — o goanã,
ªi astfel durerile trec…
Rãmâi sãnãtoasã, cucoanã,
Cã-mi iau geamantanul ºi plec!
***
