George Topârceanu | Migdale amare | Cãlimara

Publicat deMadalina Marcu

Mi-ai dãruit, frumoasã doamnã, o cãlimarã de argint
Cu douã guri întunecate, ca douã porþi de labirint,
Prin care gândurile mele s-or afunda neºtiutoare
ªi-adesea n-or gãsi ieºire din bezna umedã, la soare.
Cu douã guri ca de fântânã, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaimã spre fundul negrului abis,
Va încerca, zadarnic poate, s-adune înºiratã-n salbe
Recolta de mãrgãritare a viitoarelor nopþi albe.
În cãlimara asta nouã roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cãdea cândva, inerte, pe câmpul alb al unei pagini,
Închipuiri neplãsmuite ºi gânduri negândite încã
Pe care stropul de cernealã le-nchide-n noaptea lui adâncã,
Cuvinte ºterse peste-o clipã, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturalã de-accente, virgule ºi puncte —
ªi-acele negre arabescuri pe care-o vagã fantezie
Sau numai mâna mea distratã le zugrãveºte pe hârtie.
În ea, tãcute ºi smerite stau viitoarele regrete,
Alãturi de bilanþul zilei ºi de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanþe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu dupã vreo rudã care-i încã vie;
O epigramã ineditã; figura unui tip ridicol,
Pe care nu-l cunoaºtem încã; un titlu mare de articol,
Asupra unei chestii care va fi de actualitate,
Cu siguranþã, peste-o lunã sau peste-un an ºi jumãtate, —
ªi toate cifrele arabe stau, de la 1 pân’ la 9,
Amestecate ºi stupide, în cãlimara asta nouã…
În cupa ei de întuneric dorm viitorul ºi prezentul,
Cuvintele prin care, poate, îmi voi începe testamentul;
O poliþã abia schiþatã, un madrigal, o amintire
A unei clipe viitoare, — sau o poemã de iubire
Pe care voi citi-o, poate, atras de noaptea lor bizarã
În ochii tãi cei mari ºi negri ca douã guri de cãlimarã….

S-ar putea sa iti placa…

Federico García Lorca (1898-1936): Romancero Gitano (1924-1927)

Federico García Lorca (1898-1936): Romancero Gitano (1924-1927)

1Romance de la luna, lunaA Conchita García LorcaLa luna vino a la fraguacon su polisón de nardos.El niño la mira, mira.El niño la está mirando.En el aire conmovidomueve la luna sus brazosy enseña, lúbrica y pura,sus senos de duro estaño.-Huye luna, luna, luna.Si...

Ramón María del Valle-Inclán (1866-1936) |Luces de Bohemia (1920)

Ramón María del Valle-Inclán (1866-1936) |Luces de Bohemia (1920)

ESCENA PRIMERAHora crepuscular. Un guardillón con ventano angosto, lleno de sol. Retratos, grabados, autógrafos repartidos por las paredes, sujetos con chinches de dibujante. Conversación lánguida de un hombre ciego y una mujer pelirrubia, triste y fatigada. El hombre...