Mihai Eminescu | Scrisoarea II

Publicat deMadalina Marcu

De ce pana mea ramâne în cerneala, ma întrebi?
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?
De ce dorm, îngramadite între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, saltaretele dactile?
Daca tu stiai problema astei vieti cu care lupt,
Ai vedea ca am cuvinte pana chiar sa o fi rupt,
Caci întreb, la ce-am începe sa-ncercam în lupta dreapta
A turna în forma noua limba veche si-nteleapta?
Acea tainica simtire, care doarme-n a ta harfa
În cuplete de teatru s-o desfaci cape o marfa,
Când cu sete cauti forma ce sa poata sa te-ncapa,
Sa le scrii cum cere lumea, vro istorie pe apa?
Însa tu îmi vei raspunde ca e bine ca în lume
Prin frumoasa stihuire sa patrunza al meu nume,
Sa-mi atrag luare-aminte a barbatilor din tara,
Sa-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunaoara,
Si dezgustul meu din suflet sa-l împac prin a mea minte.
Dragul meu, cararea asta s-a batut de mai nainte;
Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
Care-ncearca prin poeme sa devie cumularzi,
Închinând ale lor versuri la puternici, la cucoane,
Sunt cântati în cafenele si fac zgomot în saloane;
Iar cararile viertii fiind grele si înguste,
Ei încearca sa le treaca prin protectie de fuste,
Dedicând brosuri la dame a caror barbati ei spera
C-ajungând cândva ministri le-a deschide cariera.
De ce nu voi pentru nume, pentru glorie sa scriu?
Oare glorie sa fie a vorbi într-un pustiu?
Azi, când patimilor proprii muritorii toti sunt robi,
Gloria-i închipuirea ce o mie de neghiobi
Idolului lor închina, numind mare pe-un pitic
Ce-o besica e de spuma, într-un secol de nimic.

Încorda-voi a mea lira sa cânt dragostea? Un lant
Ce se-mparte cu fratie între doi sau trei amanti.
Ce? sa-ngâni pe coarda dulce, ca de voie te-ai adaos
La cel cor ce-n opereta e condus de Menelaos?
Azi adeseori femeia, ca si lumea, e o scoala,
Unde-nveti numai durere înjosire si spoiala;
La aceste academii de stiinti a zânei Vineri
Tot mai des se perindeaza si din tineri în mai tineri,
Tu le vezi primind elevii cei imberbi în a lor clas,
Pâna când din scoala toata o ruina a ramas.

Vai! Tot mai gândesti la anii, când visam în academii,
Ascultând pe vechii dascali cârpocind la haina vremii,
Ale clipelor cadavre din volume stând s-adune
Si-n a lucrurilor peteci cautând întelepciune?
Cu murmurele lor blânde, un izvor de horum- harum
Câstigând cu clipoceala nervum rerum generandum;
Cu evlavie adânca ne-nvârteau al mintii scripet,
Leganând când o planeta, când pe-un rege din Egipet.

Parca-l vad pe astronomul cu al negurii repaos,
Cum usor, ca din cutie, scoate lumile din chaos
Si cum neagra vecinicie ne-o întinde si ne-nvata
Ca epocile se-nsira ca margelele pe ata.
Atunci lumea-n capatâna se-nvârtea ca o morisca
De simteau, ca Galilei, ca comedia se misca.
Ametiti de limbe moarte, de planeti, de colbul scolii,
Confundam pe bietul dascal cu un crai mâncat de molii
Si privind paienjenisul din tavan, de pe pilastri,
Ascultam pe craiul Ramses si visam la ochi albastri
Si pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pilda
Catre vreo trandafirie si salbateca Clotilda.
Îmi plutea pe dinainte cu al timpului amestic
Ba un soare, ba un rege, ba alt animal domestic.
Scârtâirea de condeie dadea farmec astei linisti,
Vedeam valuri verzi de grâne, undoirea unei inisti,
Capul greu cadea pe banca, pareau toate-n infinit;
Când suna, stiam ca Ramses trebuia sa fi murit.

Atunci lumea cea gândita pentru noi avea fiinta,
Si din contra, cea aievea ne parea cu neputiinta.
Azi abia vedem ce stearpa si ce aspra cale este
Cea ce poate sa convie unei inime oneste;
Iar în lumea cea comuna a visa e un pericul,
Caci de ai cumva iluzii, esti pierdut si esti ridicul.

Si de-aceea de-azi nainte poti sa nu ma întrebi
De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi,
De ce dorm, îngramadite între galbenele file,
Iambii suitori, troheii, saltaretele dactile…
De-oi urma sa scriu în versuri, teama mi-e ca nu cumva
Oamenii din ziua de-astazi sa ma-nceap-a lauda.
Daca port cu usurinta si cu zâmbet a lor ura,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste masura.

*
Selectie de: Oana Sacalus 10 ani
Scoala Nr. 10, Focsani, Romania

S-ar putea sa iti placa…

Federico García Lorca (1898-1936): Romancero Gitano (1924-1927)

Federico García Lorca (1898-1936): Romancero Gitano (1924-1927)

1Romance de la luna, lunaA Conchita García LorcaLa luna vino a la fraguacon su polisón de nardos.El niño la mira, mira.El niño la está mirando.En el aire conmovidomueve la luna sus brazosy enseña, lúbrica y pura,sus senos de duro estaño.-Huye luna, luna, luna.Si...

Ramón María del Valle-Inclán (1866-1936) |Luces de Bohemia (1920)

Ramón María del Valle-Inclán (1866-1936) |Luces de Bohemia (1920)

ESCENA PRIMERAHora crepuscular. Un guardillón con ventano angosto, lleno de sol. Retratos, grabados, autógrafos repartidos por las paredes, sujetos con chinches de dibujante. Conversación lánguida de un hombre ciego y una mujer pelirrubia, triste y fatigada. El hombre...