Tincuţa rămăsese la Comăneşti, ca de obicei, până după masă. Pe la zece ceasuri, fetele şi Mihai porniră s-o însoţească. Ele stau câteşitrele în fundul trăsurei, îndesându-se una întralta şi râzând. Mihai luase locul vizitiului, pe când acesta sta lângă el pe capră.Drumul era scurt, de vro jumătate de ceas, dar plin de hopuri şi de şanţuri, fiind croit de amândouă familiile prin marginea arăturei ca să fie mai de-a dreptul. De îndată ce ieşiră din sat, trăsura începu să umble ca o corabie. Fetele, aruncate când într-un colţ, când într-altul, se prăpădeau de râs, şi numai câteodată, când hopul era mai nemilostiv, se auzea câte un glas plângător:— Mihai! lasă mai încet. — Lăsaţi încet, conaşule, că se rup harcurile, zise vizitiul. Băiatul mai ţinea caii câte puţin, dar fiindcă atunci fetele nu mai ţipau, el iar le da limbă. Trăsura parc-ar fi fost beată, începea iar să se legene. Aşa merseră câteva minute, până ce deteră îmtr-un şanţ, săpat întradins de oamenii de la plug, ca să nu încalece lumea prea mult pe arătură. Arcurile se izbiră de osie şi plesniră. Vizitiul sări numaidecât, scoase un felinar de la capră şi se puse să lege foile ce mai rămăseseră întregi. El declară că nimeni nu se mai putea urca în trăsură. Fetele râdeau, dar numai cu gura pe jumătate. Victoria, cea mai blândă, dar şi cea mai fricoasă, se supără.— Doamne, Mihai, că zău, numai de prostii te ţii; ţi-am zis să te astâmperi. Vezi? acuma ce spunem noi, acasă la maman?—Eu nu sunt de vină. Drumul e rău, trăsura veche. Nu vezi ce hârtoape?— Acuma ce ne facem? Se sfătuiră cu toţii şi, după părerea vizitiului, hotărâră să meargă înainte pe jos, cu trăsura goală după dânşii, iar la Ciulniţei să lase pe cea stricată şi să ia alta, bună, până a doua zi. Aşa şi făcură. Mihai luă unul din felinarile trăsurei, spre a lumina drumul şi dându-şi braţul unul altuia, lanţ, porniră. După câţiva paşi, Victoria, care era la una din laturi, se desprinse şi veni lângă Mihai, zicând că-i e frică. Tincuţa se strânse şi ea mai mult de braţul băiatului. Mary de asemenea. El le împăcă, rugându-le să se schimbe, cu deplină încredere că lângă el toate primejdiile încetau.— Întindeţi pasul, fetelor. Mary, nu ţii regula; stângul, stângul.Mary sări de câteva ori în loc, până prinse pasul cumsecade. Merseră astfel, tăcuţi, o bucată bună. Fiecare căuta să străbată cu vederea întunericul dar lumina felinarului descria o roată galbenă, dincolo de care nu se putea vedea nimic. Trăsura toca în urma lor, împiedicându-i de a auzi ce se petrecea împrejur. Deodată se ivi în roata de lumină un cap de cal, care îi încremeni de frică. Nimeni nu zise nimic, deşi inima le bătea cu putere la toţi. Era brişca unui cârciumar de la un sat vecin.— Un biet creştin ce vine de la târg, zise Mihai, voind să pară nepăsător.— Tare mi-a fost frică, zise Tincuţa. El îşi întoarse capul spre ea, cu un zâmbet de milă, dar fata nu-l văzu.După câtva timp ajungeau pe deal, în faţa ţintirimului. Un fior prelung trecu prin aer şi-i făcu să vibreze pe toţi până la rădăcina părului.— Acuma ne iese-n cale strigoiul, zise Victoria. Mihai se făcu că n-aude.— Fetelor, hai să cântăm!… Să cântăm Oştile stau faţă-n faţă.Deschiseră gura câteşipatru şi începură a răcni. Ochii însă le erau ţintiţi fără voie pe zăplazul cimitirului, părcă primejdia de acolo trebuia să vie. Un câine trecu de-a curmezişul drumului, cu coada-ntre picioare. Mihai se puse să strige la el, ho! ho! dar propriul lui glas îl înfiora mai mult decât câinele.În sfârşit, intrară în sat la Ciulniţei. Câteva minute nu mai ziseră nimic. Parcă trecuseră peste un mare pericol şi aveau acum dreptul să se odihnească. La cârciuma grecului, taraba era încă întinsă, iar dinăuntru se strecura, printre ciucuri de hârtie creaţă, lumina unei lămpi. Se crezură astfel mai siguri, şi parcă fiecare reveni cu bine în propria sa fire. Mihai simţi din nou braţul Tincuţei sub al său; Tincuţa păru a-şi aduce aminte că se lipise prea mult de băiat şi se dete puţin în lături. El însă se întoarse spre ea, şi cu glas dulce îi zise:— Te-am supărat?… uite că ajungem acasă. Da?… Ea făcu un semn că nu e supărată şi se apropie din nou de el, lăsându-şi mâna în mâna lui.După o jumătate de ceas, Mihai şi fetele se întorceau la Camăneşti, cu o trăsură de-a lui conu Dinu, şi pe alt drum, ceva mai lung, dar mai bun. Băiatul se uita spre cer la un luceafăr strălucitor, şi se gândea la Tincuţa. Poate şi dânsa se uita tot la aceeaşi stea… Ce dulce i se părea! Când îi ţinea mâna în mâna lui, îi venea s-o mângâie şi s-o sărute ca pe un lucru sfânt. Ce fericit ar fi fost să se poată duce cu ea într-o lume rătăcită pe ocean, ori undeva în aer, într-o stea, unde nu se aude nimic de jos de pe pământ.Victoria şi Mary căscau de somn şi se rugau de vizitiu să mâne mai iute ca să ajungă mai repede acasă.— Ce proaste eram adineaorea, zise Victoria, de ne era frică.— Mihai, oare să fi existând strigoi? — Ce întrebare!… — De ce?… Ţie nu-ţi era frică pe la cimitir? — Mie?… frică!… — Da, da, ţie. Nu te mai lăuda. — Dacă aşa crezi tu, bine. Şi astfel, tăcuţi, ajunseră acasă. |
E-BOOKS | CARTI OFERITE DE UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI
MATEMATICA: Olivian Simionescu-Panait - Matematica FIZICA: Conf. dr. Sabina ªtefan - FIZICA MOLECULARÃ - Lucrãri practice -Prof. dr. Ion Munteanu - FIZICA SOLIDULUI (PDF)I. Munteanu, L. Ion, N. Tomozeiu - FIZICA...