În toamna violetă, compozitori celebri
Au aranjat un vast concert…
Pe galbene alei, poeţii trişti declamă lungi poeme –
E-o toamnă, ca întotdeauna, cînd totul geme,
Frumos, şi inert.
Pe străzi elegante, ca o părere,
Femeia modernă a trecut şi revine;
Tot haosul e-o veselie de eter.
Şi, dacă se zguduie oraşul,
Şi creierul rămîne pierdut;
Şi, dacă munca trosneşte din braţe, din piatră, din fier, –
Mulţimea anonimă se va avea în vedere.
Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer.
Parfum… incendii violet, şi becurile-aprinse
Amurgul licăreşte pe-oraşul de vitrine –
Pierdut, mă duc şi eu, cu braţele învinse,
Plîngînd,
Şi fredonînd,
Gîndindu-mă la mine.
