Am ascultat din umbrã cântarea lor înaltã.
Buchetele de trestii dormeau cu foºnet lin.
Era o lunã plinã în fiecare baltã,
ªi-n fiecare undã o piatrã de rubin.
Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapã
Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val,
Pãreau luceferi galbeni, cãzuþi adânc în apã
Sã-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.
Ostroave mari de umbrã închipuiau corãbii,
Iar papura, miºcatã în treacãt de zefiri,
Nãlþa mãnunchi în aer tremurãtoare sãbii,
Prin pânza de luminã a undelor subþiri.
ªi broaºtele semeþe cântau cu glasuri multe
Pe când, din înãlþime, privindu-ºi faþa-n lac,
Un nour singuratic stãtea uimit s-asculte
Cum bat ca toaca toate ºi-o clipã toate tac.
Se ridicau departe prelungi bãtãi din palme
ªi note-adânci de flaut ieºeau de jos, din stuh.
Pãrea cã lapideazã tãcerea nopþii calme
O grindinã de note zvârlite în vãzduh.
ªi cum deasupra apei s-amestecau întruna
Umplând singurãtatea de freamãt viu, pãrea
Cã toate laolaltã apostrofeazã luna.
Cã fiecare broascã se ceartã cu o stea.
Erau ocãri în larma lunaticei orchestre
ªi rugã arzãtoare în tainicul ei zvon.
Spuneau Nemãrginirii durerile terestre
Cu imnul lor zadarnic, solemn ºi monoton…
Cum le-ascultam din umbrã acvatica fanfarã,
Sub cerul vast al nopþii cu ele-am retrãit
O noapte luminoasã din era terþiarã.
Nefericit ºi singur ca primul troglodit.
