TIPĂTESCU, apoi ZOE
TIPĂTESCU(vine ameţit şi-mpleticindu-se din fund şi cade pe un scaun cu capul în mâni)
Ce să fac? Ce să fac? Şi nu mai vine Ghiţă!…
ZOE(ieşind din dreapta misterios şi coborând repede lângă el)
Fănică! Fănică!
TIPĂTESCU(ridicându-se iute)
Zoe!… Ştii?
ZOE(dezolată)
Ştiu! Sunt nenorocită, Fănică. Ştiu… am fost dincolo în odaie, am intrat pe scăricica din dos… Am venit numaidecât după Zaharia. N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede… Am auzit tot, tot, tot. Sunt nenorocită, Fănică… Când a plecat Ghiţă, l-am chemat dincolo (Tipătescu înţelege), i-am spus tot: numai el ne poate scăpa.
TIPĂTESCU
De unde aflaseşi?
ZOE
Eu am ştiut numaidecât după Zaharia… Uite!… (îi dă o scrisoare. Scena aceasta se face cu multă nervozitate.)
TIPĂTESCU(citind)
“Stimabilă doamnă, la redacţia noastră se află un document iscălit de amabilul nostru prefect şi adresat d-voastre. Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune. Binevoiţi dar a trece îndată pe la biuroul nostru, spre a regula această afacere într-un chip mulţumitor pentru amândouă părţile…” – (cu desperare.) Cum? Cum? Când ai pierdut biletul, Zoe?
ZOE(înecată)
Nu ştiu… alaltăieri sera, când am plecat de la tine, îl aveam; când am ajuns acasă, nu ştiu dacă-l mai aveam; poate să fi scos batista pe drum şi mi-a căzut scrisoarea: le aveam tot într-un buzunar!
TIPĂTESCU
A! Ce nenorocire!
ZOE
M-am dus la Caţavencu… de la el veneam acuma. Mi-a propus să-mi dea înapoi scrisoarea, cu condiţie să-i asigurăm alegerea. Aminteri, publică scrisoarea poimâine…
TIPĂTESCU(în prada agitaţiei)
Lupta este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l omorâm!… Şi nu mai vine Ghiţă…
ZOE
Pe Ghiţă l-am trimes eu la Caţavencu, să-i cumpere scrisoarea cu orice preţ.
TIPĂTESCU
Care va să zică Ghiţă e acolo?
ZOE
Desigur. (se aude zgomot.)
TIPĂTESCU
El trebuie să fie… (se răpede la uşa din fund, o deschide şi se trage iute înapoi.) A! Ascunde-te… degrabă. (o duce repede şi ies amândoi prin stânga.)
