TIPĂTESCU, TRAHANACHE
TIPĂTESCU
Ei! Neică Zahario, ce e? Ia spune, te văz cam schimbat!…
TRAHANACHE
Ai puţintică răbdare, să vezi… Azi-dimineaţă, pe la opt şi jumătate, intră feciorul în odaie, – nici nu-mi băusem cafeaua, – îmi dă un răvăşel şi-mi zice că aşteaptă răspuns… De la cine era răvăşelul?
TIPĂTESCU
De la cine?
TRAHANACHE
De la onorabilul d. Nae Caţavencu.
TIPĂTESCU
De la Caţavencu?
TRAHANACHE
Zic: ce are a face Caţavencu cu mine şi eu cu Caţavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prinţipuri, dinpotrivă.
TIPĂTESCU
Fireşte… Ei?
TRAHANACHE
Stăi, să vezi. (scoate un răvăşel din buzunar şi-l dă lui Tipătescu.)
TIPĂTESCU(luând răvăşelul şi citind)
“Venerabilul d. Zaharia Trahanache, prezident al Comitetului permanent, al Comitetului şcolar, al Comitetului electoral, al Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţie… Loco. (scoate hârtia din plic.) Venerabile domn, în interesul onoarii d-voastre de cetăţean şi de tată de familie, vă rugăm să treceţi astăzi între orele 9 jum. şi 10a.m. pe la biuroul ziarului “Răcnetul Carpaţilor” şi sediul Societăţii Enciclopedice-Cooperative “Aurora Economică Română” unde vi se va comunica un document de cea mai mare importanţă pentru d-voastră… Al d-voastre devotat, Caţavencu, director-proprietar al ziarului “Răcnetul Carpaţilor”, prezident fundator al Societăţii Enciclopedice-Cooperative “Aurora Economică Română”…” Ei? Ce document?
TRAHANACHE
Ai puţintică răbdare! Să vezi… M-am gândit: să nu mă duc… să mă duc… să nu mă duc… ia, numai de curiozitate, să mă duc, să văz ce moft mai e şi ăsta. Mă îmbrac degrabă, Fănică, şi mă duc.
TIPĂTESCU
La Caţavencu?
TRAHANACHE
Stăi, să vezi… la Caţavencu. – Cum intru se scoală cu respect şi mă pofteşte pe fotel. “Venerabile”-n sus, “venerabile”-n jos. “Îmi pare rău, că ne-am răcit împreună, zice el, că eu totdeauna am ţinut la d-ta ca la capul judeţului nostru…” şi în sfârşit o sumă de delicateţuri… Eu serios, zic: “Stimabile, m-ai chemat să-mi arăţi un docoment, arată docomentul!” Zice: “Mi-e teamă, zice, că o să fie o lovitură dureroasă pentru d-ta, şi ar fi trebuit să te pregătesc mai dinainte, d-ta un bărbat aşa de, şi aşa de…” şi iar delicateţuri. Zic iar: “Stimabile, ai puţintică răbdare, docomentul”… El iar: “…că de, damele…” Să vezi unde vrea să m-aducă mişelul!… Biata Joiţica! Să nu cumva să-i spui, să nu care cumva să afle! Cum e ea simţitoare!…
TIPĂTESCU
Ce! A cutezat? Mizerabilul (se ridică turburat.)
TRAHANACHE(oprindu-l)
Stăi, să vezi! “…că de, damele, zice, nu înţeleg totdeauna meritele şi calităţile morale ale bărbatului, şi respectul care va să zică, ce trebuie să-i poarte…” În sfârşit (Tipătescu fierbe) ce s-o mai lungesc degeaba! După ce-i pui piciorul în prag şi-i zic: “Ia ascultă, stimabile, ai puţintică răbdare: docomentul!” vede mişelul că n-are încotro, şi-mi scoate o scrisorică… Ghiţi a cui şi către cine?
TIPĂTESCU(de abia stăpânindu-şi emoţia)
A cui? A cui, nene Zahario?
TRAHANACHE
Stăi să vezi. (răspicat şi râzând.) A ta cătră nevastă-mea, cătră Joiţica! Scrisoare de amor în toată regula… ‘Ai? Ce zici d-ta de asta?
TIPĂTESCU(turburat rău)
Nu se poate, nu se poate!
TRAHANACHE
Am citit-o de zece ori poate: o ştiu pe dinafară! Ascultă: “Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). – Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta, prin urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te sărută de o mie de ori, Fănică…” (priveşte lung pe Tipătescu, care e în culmea agitaţiei.)
TIPĂTESCU(plimbându-se înfuriat)
Nu se poate! O să-i rup oasele mizerabilului!… Nu se poate!
TRAHANACHE(placid)
Fireşte că nu se poate; dar ţi-ai fi închipuit aşa mişelie… (cu candoare.) Bine frate, înţeleg plastografie, până unde se poate, dar până aci nu înţeleg… Ei, Fănică, să vezi imitaţie de scrisoare! Să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! (oprindu-se şi privind pe Tipătescu, care se plimbă cu pumnii încleştaţi; cu mirare şi ciudă.) Uite-te la el cum se turbură! Lasă, omule, zi-i mişel şi pace! Ce te aprinzi aşa? Aşa e lumea, n-ai ce-i face n-avem s-o schimbăm noi. Cine-şi poate închipui până unde poate merge mişelia omului!
TIPĂTESCU(acelaşi joc)
Mizerabilul!
TRAHANACHE
Măi omule, ai puţintică răbdare, zi-i ce i-am zis eu: “Eşti tare, stimabile, la machiaverlicuri, tare, n-am ce să zic; dar nu ţi-ai găsit omul…” Ei, dacă a văzut că nu i se trece cu mine, ştii la ce-a ajuns? Mi-a spus că, dacă nu dau eu importanţă lucrului, o să-i dea publicul, pentru că scrisoarea o să se publice duminică la gazată şi o să fie pusă în cercevea, ca s-o vază oricine-o pofti.
TIPĂTESCU(turbat)
Îl împuşc! Îi dau foc! trebuie să mi-l aducă aci numaidecât, viu ori mort, cu scrisoarea. (se răpede în fund.) Ghiţă! Ghiţă! Să vie poliţaiul!
TRAHANACHE(după el până în fund)
Ai puţintică. (întorcându-se singur în scenă.) E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip… trebuie să ai şi puţintică diplomaţie!
TIPĂTESCU(întorcându-se din fund)
Infamul! Canalia!
TRAHANACHE
Ei, astâmpără-te omule, şi lasă odată mofturile, avem lucruri mai serioase de vorbit. Deseară e întrunire. S-a hotărât? Punem candidatura lui Farfuridi? Ce facem? – Deseară, am aflat că dăscălimea cu Caţavencu şi cu toţi ai lor vor să facă scandal. Trebuie să-i spunem lui Ghiţă să îngrijească. Mişelul de Caţavencu o să ia deseară cuvântul ca să ne combată…
TIPĂTESCU(fierbând mereu)
Nu te teme, nene Zahario, deseară d. Caţavencu nu o să fie la întrunire, o să fie în altă parte – la păstrare.
TRAHANACHE
‘Aide, mergi la dejun?
TIPĂTESCU
Nu, neică Zahario, mulţumim, am treabă. Du-te dumneata singur; sărutări de mâini coanii Joiţichii.
TRAHANACHE
Bine, dar la prânz desigur. Deseară eu mă duc la întrunire, trebuie să stai cu Joiţica, i-e urât singură. După întrunire avem preferanţă…
TIPĂTESCU(ameţit)
Da, neică Zahario.
TRAHANACHE
La revedere, Fănică.
TIPĂTESCU
La revedere, neică Zahario…
TRAHANACHE(mergând spre uşe, condus de Tipătescu)
Şi nu te mai turbura, neică, pentru fitece mişelie. Nu vezi tu cum e lumea noastră? Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip, nu merge s-o iei cu iuţeală, trebuie să ai (cu fineţă) puţintică răbdare… (iese în fund.)