TRAHANACHE, care s-a urcat la tribună, apoi CAŢAVENCU, POPESCU, IONESCU, ALEGĂTORI, PUBLICUL venind din fund şi ocupând locurile lor din scena I-a. Intrare zgomotoasă, acompaniată de clopoţelul prezidentului.
TRAHANACHE
(în picioare)
Orele sunt înaintate! Poftiţi, poftiţi, stimabililor: avem cestiuni arzătoare la ordinea zilii… (şade.)
(Toată lumea s-a aşezat la locul său.)
CAŢAVENCU
(cu modestie)
D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul…
TRAHANACHE
Da, (binevoitor) da, stimabile. Aveţi cuvântul. Poftiţi la tribună!…
(Mişcare în grupul lui Caţavencu.)
CAŢAVENCU
(ia poză, trece cu importanţă printre mulţime şi suie la tribună; îşi pune pălăria la o parte, gustă din paharul cu apă, scoate un vraf de hârtii şi gazete şi le aşază pe tribună, apoi îşi trage batista şi-şi şterge cu eleganţă avocăţească fruntea. Este emoţionat, tuşeşte şi luptă ostentativ cu emoţia care pare a-l birui. – Tăcere completă. Cu glasul tremurat.)
Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă.) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amândouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare.)
IONESCU, POPESCU, TOŢI
(foarte mişcaţi)
Bravo!
CAŢAVENCU
(ştergându-se repede la ochi şi remiţându-se d-odată; cu tonul brusc, vioi şi lătrător)
Fraţilor, mi s-a făcut o imputare şi sunt mândru de aceasta!… O primesc! Mă onorez a zice că o merit!… (foarte volubil.) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultra-progresist… că sunt liber-schimbist… că voi progresul cu orice preţ. (scurt şi foarte retezat.) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.)
CAŢAVENCU
Da! (cu putere din ce în ce crescândă.) Voi progresul şi nimic alt decât progresul: pe calea politică… (îngraşă vorbele.)
POPESCU
Bravo!
CAŢAVENCU
Socială…
IONESCU
Bravo!
CAŢAVENCU
Economică…
POPESCU
Bravo!
CAŢAVENCU
Administrativă…
IONESCU
Bravo!
CAŢAVENCU
Şi… şi…
IONESCU, POPESCU, GRUPUL
Bravo! Bravo!
TRAHANACHE
(clopoţind)
Rog, nu întrerupeţi pe orator, stimabile…
CAŢAVENCU
(cu tărie)
Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule preşedinte… (cătră adunare şi mai ales cătră grup, cu tonul sigur.) Puteţi, d-lor, să întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele… (reintrând în tonul discursului şi îngrăşând mereu vorbele) şi… şi… finanţiară. (Aplauze prelungite.)… Da, suntem ultra-progresişti, da, suntem liber-schimbişti… Or… conduşi de aceste idei, am fundat aci înoraşul nostru “Aurora Economică Română”, soţietate enciclopedică-cooperativă, independentă de cea din Bucureşti… pentru că noi suntem pentru descentralizare. Noi… eu… nu recunosc, nu voi să recunosc epitropia bucureştenilor, capitaliştilor, asupra noastră; căci în districtul nostru putem face şi noi ce fac dânşii în al lor…
GRUPUL
(aplauze)
Bravo!
CAŢAVENCU
Soţietatea noastră are de scop să încurajeze industria română, pentru că, daţi-mi voie să vă spui, din punctul de vedere economic, stăm rău…
GRUPUL
(aplauze)
Bravo!
CAŢAVENCU
Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire. Soţietatea noastră dar, noi, ce aclamăm? Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face de loc în ţara noastră!
GRUPUL
Bravo! (aplauze entuziaste.)
TRAHANACHE
(clopoţind)
Stimabile… nu…
CAŢAVENCU
Lăsaţi, d-le preşedinte, să întrerupă… nu mă tem de întreruperi!… În Iaşi, de exemplu, – permiteţi-mi această digresiune, este tristă, dar adevărată! – în Iaşi n-avem nici un negustor român, nici unul!…
GRUPUL
(mişcat)
A!
CAŢAVENCU
Şi cu toate aceste toţi faliţii sunt jidani! Explicaţi-vă acest fenomen, acest mister, dacă mă pot exprima astfel!
GRUPUL
Bravo! (aplauze.)
CAŢAVENCU
Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?… Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?… Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)… Numai noi să n-avem faliţii noştri!… Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!… (aplauze frenetice. Pauză. Oratorul soarbe din pahar şi aruncă iar priviri scânteietoare în adunare. În momentul acesta mai mulţi inşi se mişcă în fund, pe unde apare Cetăţeanul turmentat şi Ghiţă în ţivil.)
