ACEIAŞI – CETĂŢEANUL TURMENTAT cu pălăria albă a lui Caţavencu
CETĂŢEANUL
(intrând şi coborând foarte bine dispus)
Nu e Ghiţă, eu sunt…
ZOE
Ce cauţi?
CAŢAVENCU
(aparte)
Pălăria mea!
CETĂŢEANUL
Pe d-voastră, coană Joiţico!
ZOE
Ce vrei cu mine?
CETĂŢEANUL
Ei! Uite şi d. Nae. Salutare onorabile!
ZOE
(nervoasă)
Ce vrei? Spune ce vrei?
CETĂŢEANUL
Ce vreu eu, bine vreu. Eu am o vorbă: o mie de ani pace! (gest de impacienţă din partea femeii.) Eu, coană Joiţico, am găsit o scrisoare.
ZOE
Pe care ai lăsat-o să ţi-o fure onorabilul d. Caţavencu…
CAŢAVENCU
(zdrobit)
Doamnă!
CETĂŢEANUL
Las-o aiai;… am mai găsit una!…
ZOE
Ei, ce-mi pasă!
CETĂŢEANUL
Nu vă supăraţi, coană Joiţico, să vedeţi… nu v-am spus tot. Eu până să nu intru în politică, cum am zice, care va să zică până să nu deviu negustor şi apropritar, am fost împărţitor… la poştie… mă cunoaşte conul Zaharia!
ZOE
Ei! Ieşi odată şi lasă-mă… Ghiţă!
CETĂŢEANUL
Şi d-atunci, care va să zică, eu dau scrisoarea după andresă. Dacă nu găsesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivaz: “adrisantul necunoscut”, ori “nu se află”, ori “mort”, care va să zică fiecare după cum devine… (Zoe se plimbă impacientată în fund) dar dacă găsesc andrisantul, i-o dau andrisantului… Bunioară acuma… Eu am găsit alaltăieri, în învălmăşeala de la primărie, o pălărie…
ZOE
(coborând)
O pălărie?
CAŢAVENCU
(aparte)
Mizerabilul…
CETĂŢEANUL
O pălărie, da, asta… şi astăzi tot îndesând-o pe capul meu s-o potrivesc – că mi-era strâmtă – am vrut să-i scot căptuşeala s-o mai lărgesc… când colo în căptuşeală peste ce dau?
ZOE
O scrisoare!
CAŢAVENCU
O scrisoare
CETĂŢEANUL
O scrisoare, da, domnule Nae… Nu mai mergem pe la o ţuică?…
ZOE
(foarte emoţionată)
S-o vedem!
CETĂŢEANUL
E de la conul Fănică: andrisantul sunteţi d-voastră.
ZOE
Dă-mi-o, dă-mi-o degrabă!
CAŢAVENCU
Sunt în adevăr pierdut!
ZOE
Degrabă, dacă o ai.
CETĂŢEANUL
O am, n-am pierdut-o… nu m-am mai întâlnit (sughite şi arată pe Caţavencu) cu onorabilul! (scoate scrisoarea din căptuşeala pălăriei şi i-o dă Zoii.)
CAŢAVENCU
(aparte)
A! Mizerabilul!
ZOE
(care a smucit scrisoarea)
A!
CAŢAVENCU
(încet către Cetăţeanul turmentat, care a trecut lângă el)
Nenorocitule! Ţi-ai aruncat norocul în gârlă: te făceam om!
CETĂŢEANUL
Nu puteam… andrisantul cu domiciliul cunoscut. (arată pe Zoe.)
ZOE
(care s-a remis de prima emoţie)
Domnule, domnule, eşti un om onest, eşti un om admirabil, fără pereche. Cum te cheamă, mă rog? Spune-mi… recunoştinţa mea…
CETĂŢEANUL
Ce trebuie să mai spui cum mă cheamă? Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 fevruarie! Iacă un cetăţean şi eu…
ZOE
Cum să-ţi mulţumesc! Ce ceri de la mine?
CETĂŢEANUL
Să-mi spui d-ta, pentru cine votez. Iaca mai e un sfert de ceas şi se închide alegerea… Eu… pentru cine votez?…
CAŢAVENCU
(cu amărăciune)
Pentru d. Agamiţă Dandanache..
ZOE
(întorcându-se spre el cu o privire de dispreţ şi ameninţare)
Domnule Caţavencu! Tot mai poţi vorbi? Şi încă ironic. A! Eşti tare, drept să-ţi spui…
CETĂŢEANUL
Coană Joiţico, adevărat?
ZOE
Da, adevărat, pentru d. Agamiţă Dandanache: da, adevărat; poate că e singurul adevăr pe care d. Caţavencu l-a spus în viaţa d-sale…
CETĂŢEANUL
Atunci mă duc să votez… (vrea să plece) dar cum îi zice?
ZOE
D-le Caţavencu, fii bun, scrie-i, mă rog, votul acestui onest cetăţean. (Caţavencu stă pe loc.) Te rog… (îi arată scrisoarea. Caţavencu trece la masă, scrie un buletin şi i-l dă Cetăţeanului turmentat.) Îmi dai voie? (ia buletinul.) “Agamiţă Dandanache”… Bravo, d-le Caţavencu, eşti un om de bună-credinţă…
CETĂŢEANUL
(luând buletinul)
Mă duc, nu mai e vreme.
ZOE
(conducându-l)
Te rog, să crezi, domnule, că oricând recunoştinţa mea…
CETĂŢEANUL
(foarte grăbit)
Nu mai e vreme… se-nchide alegerea. (iese ducând sus biletul.)
(Zoe l-a condus cu multă amabilitate până la ieşire; se-ntoarce, se opreşte în fund, îşi deschide corsajul, pune scrisoarea în sân, se încheie la loc şi coboară încet şi ţintă spre Caţavencu. La fiece pas al Zoii, Caţavencu se-ndoaie de încheieturi; când ea s-a apropiat bine, se opreşte ţapăn înaintea lui; el cade în genunchi.)
