| George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul său fiind conturat prin confesiunea sentimentelor şi concepţiilor proprii reieşite din scrisorile adresate Emiliei, prin impresiile puternice pe care le produc aceste destăinuiri asupra lui Fred Vasilescu, prin comentariile complementare ale Emiliei Răchitaru, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele reproduse în aceste note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul care anchetase sinuciderea ori mărturiile prietenilor lui de cafea.Ladima este poet talentat şi gazetar intransigent, care cumulează toate celelalte trăsături generale ale personajului camilpetrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social, hipersensibil, însetate de adevăr şi demnitate. El trăieşte în lumea ideilor pure, având iluzia unei iubiri ideale şi aspirînd către demnitate umană absolută în profesia de ziarist ,ca esenţe existenţiale.Portretul fizic se conturează din puncte de vedere diferite şi subiective, avînd—aşadar—la bază principiul estetic al relativismului. Fred Vasilescu vede la început ,,un tip de lăutar sau doctor, aşa ceva, cu mustaţa de plotonier,cu manşete scrobite ca 2 burlane”, apoi, după ce devin cunoştinţe apropiate, tînărul îşi aminteşte de Ladime ca de un bărbat în jur de 40 ani, ,,înalt, slab, cu ochi rotunzi şi orbitele mari, adîncite …cu o mustaţăde sergent major şi cărare de frizer, cu haina lui neagră, de alpaca, iar cămaşa albă şi cu gulerul totdeauna prea larg, scrobită, cu manşetele mari, rotunde, ca nişte burlane, prinse cu butoni roz de cămaşă, pe cînd ceilalţi butoni erau mici beţigaşe, desigur de aur—cine ştie ce amintire, (…) care era grav ca un profesor universitar ,de o politeţă de ambasador pensionar, surîzînd puţin îndepărtat, cu ochii calzi în orbitele prea mari…” Fred este conştient că el apărea în ochii celorlalţi ,,prea puţin prezentabil…se îmbracă prost(…) era ceva ridicol în silueta demodată ca o figură dint-un catalog vechi, prăfuit(…)… Prea avea aerul unui profesor, înăcrit de geografie, de provincie”. Fred consemnează în caiete o lungă discuţie pe care o avusese cu Ladima despre moda bărbătească, încercînd să-l convingă să-şi comande un costum la croitor, dar poetul i se pare o problemă minoră, ,, o vanitate puerilă”, deşi tînărul se părea infantilă ,,vanitatea asta a mustăţii lui imperiale, care atrăgea luarea-aminte”. Totuşi, cînd i-l prezintă pe Ladima lui Tănase Vasilescu, Fred este încîntat că acesta emana încredere, cu apariţia lui de ,,om în toată firea, cu reală prestanţă, ca să zic aşa, a făcut o foarte bună impresie… Mustaţa blondă, întoarsă în sus, bărbăţia lui bătăioasă, un fel de încredere în sine l-au impresionat pe tata.” Emilia şi-l aminteşte ca pe un tip ,,blond şi foarte înalt(…) puţin cam haloimăs, dar era simpatic.”Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unii ca genial (procurorul care anchetează sinuciderea îl scoate ,,unul dintre cei mai de seamă poeţi ai noştri, de la Eminescu încoace”), ignorat de alţii (Nae Gheorghidiu şi Tănase Vasilescu Lumînaru îl credeau ,,un om de paie”) sau negat cu fermitate de alţii (Cibănoiu considera că n-avea talent… Scria şi el aşa…”). Ca gazetar ,George Ladima este intransigent şi inflexibil, cinstit şi însetat de adevăr, nu se manifestă nici pe de parte ca ,,un om de paie”, neputînd fi manevrat de patronii săi în a servi intereselor lor meschine, devenind chiar periculos pentru aceştia. Numit director la ,,Veacul”, gazetă finanţată de Tănase Vasilescu şi controlată de Nae Georghidiu, Ladima reuşeşte ca, în scurt timp şi cu personal puţin, plătit mizerabil, să aibă un succes rapid şi să devină un organ de presă temut, prin campaniile aproape sălbatice, dezlănţuite împotriva politicienilor corupţi, a afacerilor necinstite, constituindu-se într-un scut de apărare a statului român împotriva jafurilor: ,,O tribună pentru promovat tot ce e dorinţă de reinnoire în moravurile noastre politice…”. Ladima pune în articolele sale pasiunea şi convingerea intelectualului care gîndeşte profund şi care are ceva de transmis cititorilor, mărturisindu-i lui Fred crezul său gazetăresc: ,, Eu sunt un om care scrie… Şi dacă nu scriu ceea ce gîndesc, de ce mai scriu? Nu pot altfel”.Ca toate personajele camilpetresciene, Ladima este un inadaptat social, incapabil să accepte compromisurile, un om cinstit, care nu putea să nu demaşte această ,,adunătură de jecmănitori ai statului”, preferînd să-şi dea demisia cu demnitate, chiar dacă devenea, ca urmare a acestei decizii, muritor de foame.Hipersensibil, ladima este însetat de a simţi în profunzime pasiunea iubirii şi se autoiluzionează în dragostea lui pentru Emilia, pa care o vedea ca pe femeia ideală, pură, candidă, copilăroasă, refuzînd structural evidenţele. Uimirea lui Fred, la citirea scrisorilor de dragoste ale lui Ladima adresate Emliei, este din ce în ce mai mare, deoarece el nu poate să înţeleagă cum ,,un om atît de serios, un profesor ca înfăţişare,(…) de reală distincţie,(…) pedant de binecrescut şi atît de lipsit de orice familiaritate” poate să iubească o femeie vulgară ca Emilia, pe care orice bărbat putea să o aibă contra unei sume mari de bani, cum un intelectual rast ca Ladima nu s-a gîndit ,,nici o clipă că faptul acesta, dacă s-ar afla, l-ar compromite…”. Fred Vasilescu încearcă să găsească explicaţii logice acestei pasiuni degradante şi presupune că ,,el se amăgea cu oarecare luciditate”, deoarece i se pare încredibilă–1– sinceritatea îndrăgostitului, care este cu totul în dezacord cu însuşirile deosebite ale intelectualului, ba mai mult ca Ladima să creadă în această dragoste. Frămîntările şi tristeţea profundă care-l chinuie pe Ladima, provocate de prea desele şi evidentele relaţii ale Emiliei cu diverşi bărbaţi, îl fac pe Fred să-i înţeleagă durerile iubirii şi să-l simtă pe poetul hipersensibil ca pe un frate întru suferinţă: ,,frate adevărat, din acelaşi altoi de suferinţă.Sinuciderea lui Ladima este privită cu acelaşi subiectivism al punctelor de vedere diferite. Fred consideră sinuciderea ca urmare a vieţii mizerabile, vulgare, din vîrtejul căreia Ladima nu are puterea să se smulgă, procurorul care anchetează cazul crede că din cauza doamnei T., deoarece scrisoare sinucigaşului îi era adresată acesteia, Cibănoiu susţine că prietenul său îşi pierduse credinţa în Dumnezeu, neputîndu-se ridica deasupra mizeriei cotidiene. Ladima încearcă să evadeze din această lume, pe care o detestă şi cu care nu are nici o legătură spirituală, creându-şi himere asupra realităţii pe care o converteşte într-o zonă existenţială superioară. Astfel, el împrumută Emiliei trăsături nobile, de puritate şi candoare, apoi iubeşte la această femeie calităţile pe care el i le-a atribuit: ,,Ladima împrumută tot ceea ce-i trebuie ca s-o poată iubi şi o iubeşte anume, pentru ceea ce i-a împrumutat”. Mai mult decît orice, el nu vrea să afle adevărul despre Emilia, deoarece are o permanentă nevoie de automistificare pentru a-şi construi universul imaginar de afecţiune, de calm şi de curăţenie sufletească, fără de caren-ar putea trăi. Ca şi Ştefan Gheorghidiu, Ladima percepe intens drama jalnică, strivitoare în propria conştiinţă, amăgindu-se cu luciditate pt. a supravieţui , dar este conştient de neputinţa lui de adaptare în lumea plină de constrîngeri materiale, de statutul său social inferior într-o existenţă a ipocriziilor lustruite, cu care nu se potriveşte, simţindu-se stînjenit ca într-un pat procustian. De aceea, Ladima este un învins, refuzînd din orgoliu- să-şi accepte toată mizeria vieţii, experienţa umilitoare a traiului zilnic şi de aceea împrumută bani, care să fie găsiţi în buzunarul său de sinucidere, ca nu cumva să creadă că şi-a pus capăt zilelor din cauza sărăciei, lăsînd o scrisoare adresată unei femei distinse, culte, delicate, pentru a înlătura bănuiala că ar fi fost în stare să se omoare pentru o prostituată vulgară. Faptul că Ladima se îndrăgostise de ,,o femeie ordinară, o semi-prostituată, pe care el o crede întruchiparea purităţii şi bunătăţii, e o consecinţei sale jalnic sociale şi materiale”. (Ov. S. Crohmălniceanu). Emilia Răchitaru este cocota de lux şi actriţa fără talent care stîrneşte o pasiune mistuitoare şi inexplicabilă în sufletul sensibil al lui Ladima, pt. care ea est frumoasă, pură şi candidă. Ladima o divinizează, îi pare talentată ca actriţă, o aureolează cu calităţi pe care le-ar dori la ea şi iubeşte aceste nobile trăsături. Pt. Fred, Emilia este proastă ca femeie, insensibilă, total lipsită de talent ca actriţă, pe scenă fiind ,,dezastruoasă ca o bucătăreasă patetică”.Portretul fizic creionează o femeie a cărei frumuseţe ,,caligrafică e uneori jignitoare. Are capul rotund de tot, cu părul pieptănat lipit, cu o frunte ca un fragment de sferă (…) aşa de limpide, de parcă nici unul din milioanele ei de strămoşi n-a încreţit-o vreodată din cauza vreunui gînd”. Fred vede o blondă spălăcită, grăsuţă şi vulgară atît în gesturi, cît şi în vocabular. Pentru Cibănoiu, Emilia este ,, o femeie fără suflet, o actriţă, fire netrebnică, în carnea căreia înflorea numai ochiul diavolului”, care l-a şi distrus pe intelectualul rasat şi hipersensibil, Ladima, acesta neavînd forţa de a i se încredinţa total lui Dumnezeu, singurul care l-ar fi putut salva.Emilia este de o gravitate prostească, mereu încruntată, gravă şi impozantă, dîndu-şi o importanţă specifică celor săraci cu duhul, neputincioşi să înţeleagă ceva în profunzime. De aceea, indiferent de rolul care i se dădea, ea interpreta la fel, cu un fel de dramatism ridicol, ,,un fel de suferinţă, fără frunte, aproape fizică, pe care Emilia o crede totul pe lume”.Dragostea ei este pt. Fred penibil de dramatică, de serioasă şi calculată, Emilia avînd ,,conştiinţa valorii animalităţii ei …exploatează totul la rece, cu rînduială şi socoteală; Gîndeşte vulgar şi grijuliu despre sexul ei, ca un ţăran despre marfă şi hambar”. Cocota de lux este înnobilată cu puritatea sufletului de copil, Ladima văzînd în ea idealul de femeie, care nu are însă nici o legătură cu femeia reală. Dominată de interes, relaţia ei cu Ladima se justifică prin eventualele servicii pe care acesta i le-ar fi putut face, fie favoarea unei notiţe laudative strecurate în vreun ziar, fie un bilet de favoare la spectacol ori chiar obţinerea unui rol, prin influenţa pe care o exercita asupra directorului teatrului, mai ales cînd era un director de temut la ,,Veacul”. Incapabilă de gînduri profunde, Emilia nu-şi dă seamă de răul pe care i-l face lui Ladima, considerîndu-se miloasă pt. că nu-l ,,aruncă” afară din casă, deşi o plictisea cu grija lui exagerată. O obosea cu atitudinile lui ridicol de sentimentale.Fred meditează la structura sufletească a femeii, concluzionînd că ,,răutatea Emiliei nu e agresivă, ci probabil, crîncen defensivă. Dacă nu-i sunt interesele în joc, e desigur miloasă”. Insensibilă la sentimente puternice, iubirea ei ,,jigneşte, cum jigneşte conversaţia ei atunci cînd vorbeşte cu importanţă şi cu **radicale** „ fapt ce-l face pe George Călinescu să o numească ,,bestie incultă”. –2— Doamna T. este numele enigmatic pe care Camil Petrescu îl dă eroinei Maria T. Mănescu, cititorul făcînd cunoştinţă cu acest detaliu din nota de subsol a autorului, care explică iniţiala cu care este semnată prima scrisoare, din cele patru, ce compun începutul romanului: ,,Acest T. nu este o iniţială cum s-ar părea, căci a devenit un adevărat nume, şi nu ştiu dacă nu-ar fi trebuit să fie scris Te”. O altă menţionare a numelui întreg al eroinei este amintită în trecere de Fred Vasilescu, atunci cînd îşi scrie testamentul şi, mai accentuat, în scrisoarea de adio pe care Ladima i-o adresează femeii înainte de sinucidere.Autorul o rugase pe doamna T. să primească un rol într-o piesă a lui, ,,să apară pe scenă”, deoarece ea ar fi putut să exprime convingător ,,cum se gîndeşte, cum se iubeşte, cum se suferă”, sentimente pe care nu le poţi învăţa ,, în orele de curs”, aşa cum procedează actorii profesionişti şi nici ,,atesta prin certificat de absolvire”. Refuzul doamnei T. este categoric, dar, după discuţii prelungite, în care autorul pledează pt. ideea că scriitorul este acela care are capacitatea de a exprima, cu sinceritate, ,,ceea ce a simţit, ceea ce a gîndit, ceea ce i s-a întîmplat în viaţa lui, şi celor pe care i-a cunoscut”, ea îi trimite 4 scrisori în care-şi dezvăluie sentimentele, concepţiile despre iubire, despre relaţiile cu oamenii, despre viaţă, în general.Tot în notele de subsol autorul îi face un portret fizic detailat: ,,Nu înaltă şi înşelătoare slabă, palidă şi cu un păr bogat de culoare castenei (…) era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuit al cuvîntului. Avea orbitele puţin neregulate, uşor apropiate, pronunţate, cu ochii albaştri ca platina, lucind, fremătînd de viaţă, care, cînd se fixau asupra unui obiect îl creau parcă. Bărbia feminină, delicată, dar prelungirea ei, întinsă frumos pînă sub ureche, cam aparentă, căci era lipsită de orice grăsime. Gura, foarte mobilă, vie ca o floare plină. Gîtul lung,robust, cu tendoane lămurite la orice întoarcere a capului(…) un soi de frumuseţe, incertă, am spune **pe muche de cuţit**”. Inteligentă, distinsă şi cu o profundă cultură, ea îşi pune pe picioare o afacere proprie, deschizînd un magazin cochet şi discret de mobilă stil, în care piesele rare, de valoare autentică îi satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pt. arta adevărată, faţă de care are o satisfacţie şi o pasiune de critic de artă.Camil Petrescu creează un model de feminitate ,de delicateţe şi sensibilitate, calitate, calităţi spirituale şi intelectuale ale doamnei T. constituind un adevărat şi înalt omagiu al ideii de femeie ideală: ,,extrem de emotivă, alternînd o sprinteneală nervoasă, cu lungi tăceri melancolice(…). De o tulburătoare feminitate uneori, avea des o voce scăzută, seacă, dar alteori cu mîngîiere de violoncel(…) o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui bărbat ameţeli calde şi reci”.Unul dintre prietenii lui Fred, mirat de fascinaţia pe care doamna T. o exercită asupra tînărului monden, cu succese legendare la femei stîrneşte în tînărul îndrăgostit contradicţiile personajului hipersensibil, înclinat spre analize amănunţite, care-i provoacă în conştiinţă percepţii profunde ale unei feminităţi tulburătoare, căreia ,,nu-i plăcea nici o perversiune, nici o ,,rafinerie” aşa zisă de femeie modernă(…) mă măgulea gîndul de a şti că e frumoasă numai cu mine şi mai ales numai pt. mine”. Pt. Fred este femeia unică, iubirea vieţii lui, sentimentele fiind la aceleaşi înalte cote şi din partea doamnei T. Dragostea lor este devorată, îi duce pe amîndoi la o uitare totală de sine, bărbatul întrebîndu-se uneori dacă mai sunt ,,în toate minţile”. Iubirea lor tainică, ascunsă de privirile lumii ,,atît de rea…neînţelegătoare”, păstrînd cu străşnicie trăirea intensă numai pt. e, conturează femeia enigmatică, care atrage prin eternul mister feminin.Pentru D., doamna T. este fascinantă, farmecul ei supunîndu-l total pe bietul ratat, care o iubea necontenit de 15 ani şi care este convins că este iubită ,,de toţi bărbaţii”, părînd imposibil ca cineva să rămînă insensibil la frumuseţea distinsă delicată şi elegantă a femeii. Doamna T. emană sensibilitate şi mister, este înzestrată cu o spiritualitate superioară, înclinată spre meditaţie, ca urmare a preocupărilor ei pentru artă şi literatură, avînd ,,acea permanentă tensiune intelectuală”, fiind adesea ,,absentă şi gînditoare, înregistrînd interior şi lin cele mai mici nuanţe ale clipei”. George Călinescu afirma că nu există în viaţa reală decît femei ca Emilia, ,,femeia de toate zilele” ce se poate caracteriza, pe cînd ,,Doamna T. este fantoma romanului, aspiraţiunea lui Fred, obscură şi enigmatică, tocmai prin aceasta, şi dacă autorul n-a ştiut să-i dea tonuri de ulei, este pt. că n-a putut s-o scoată mediul ei aerian”. –3— Fred Vasilescu este fiul lui Tănase Lumînăraru, industriaşul multimilionar asociat în diferite afaceri cu politicianul liberal Nae Gheorghidiu şi definit de Pompiliu Constantinescu cu ,,un fel de intersecţie a tuturor celorlalte personaje”. Fred recompune- prin memorie afectivă- viaţa celorlalte personaje, a Emiliei, a doamnei T., destinul lui Ladima, precum şi imaginea socială, politică şi economică a României interbelice, prin prezentarea manifestărilor politicianului Nae Gheorghidiu şi a omului de afaceri Tănase Vasilescu, zis Lumînaru. Autorul insistă că Fred să-şi exprime în scris impresiile care l-au marcat profund în urma citirii scrisorilor lui Ladima adresate Emiliei, Precum şi propriile percepţii în legătură cu iubirea pt. doamna T., acesta intuind în tînărul monden ,,un soi de loialitate şi delicateţe, de sinceritate a vieţii”. Ca personaj, Fred Vasilescu este o îmbinare perfectă între esenţe şi aparenţe, fiul milionarului părînd să nu aibă alte preocupări decît sportul, moda, chefurile şi femeile, dar fiind, în fondul său, un tînăr sensibil, inteligent şi serios. Portretul fizic este conturat abia în epilogul al II-lea, cu prilejul morţii impresionante a tînărului pilot, cînd nu mai rămăsese nimic din tînărul blond, cu obrazul limpede, cu trăsături regulate şi evidente ca un cap de statuie grecească, doar cu fruntea puţin cam boltită deasupra ochilor verzi adînci”, al cărui ,,corp vînjos” avusese ,,mişcări mlădioase de haiduc tînăr, afemeiat şi gînditor”.Portretul moral Sub aparenţa unui tînăr superficial, pe care ,,banda” îl considera valoros pt. că era plin de bani, boem, snob şi prost, Fred este un intelectual lucid, introvertit, inteligent, ale cărui sondări interioare dezvăluie ,,acea vibraţie melodioasă, calmă, pe care o au sondări interioare dezvăluie ,,acea vibraţie melodioasă, calmă, pe care o au toţi oamenii, fruntaşi adevăraţi în activitatea lor, orişicare ar fi ea: artă, politică, militărie, acrobaţie, dans modern, destin de Don Juan sau box”. Cu o bogată experienţă de viaţă, fost diplomat, pilot ambiţios, sportiv talentat, cu succese răsunătoare la femei, Fred consideră că trebuie să trăiască în mod direct tot ceea ce i-a comandat amorul propriu, experienţa trăită constituind un adevărat ,,memoriu de carieră”: ,,Toate le-am făcut în viaţă şi tot ce mi-a stîrnit amorul propriu e trecut în activitatea mea ca într-un memoriu de carieră”. El îşi ascunde adevărata natură spirituală, întrucît contrastează flagrant cu mediul înconjurător, cu lumea superficială al cărei stil l-a adoptat, prefăcîndu-se că aparţine societăţii moderne, meschine şi dominate de parvenitism.Încadrîndu-se perfect în tipul personajului camilpetrescian, Fred Vasilescu este intelectualul lucid, autoanalitic, hipersensibil, asemenea lui Ladima şi Gheorghidiu. Cu toate că este îndrăgostit total şi definitiv de doamna T., Fred o evită, fiind capabil să părăsească o femeie care-i este superioară, probabil din cauza aceluiaşi orgoliu ce individualizează personajele lui Camil Petrescu :,, Sacrifică definitiv pasiunea pe altarul vanităţii: în loc să se piardă pe sine, preferă s-o piardă pe ea.(…) Fred n-a vrut să devină sclavul erotic al doamnei T.” (Nicolae Manolescu, ,,Arca lui Noe”).Dragostea lui pentru doamna T. rămîne o enigmă, iar moartea lui în accidentul de avion poate fi şi o sinucidere, motivul fiind ascuns cu grijă, ca şi în cazul lui Ladima. Ambele destine sunt dramatice prin intensitatea iubirii, deşi una reprezintă imaginea răsturnată a celeilalte: Ladima trebuie să-şi diminueze capacitatea spirituală, să coboare la nivelul vulgarităţii Emiliei, Fred, dimpotrivă, simte că este sub iubirea superioară a doamnei T., temîndu-se că n-ar putea da atît de multă dragoste cît i se cere. Legătura celor 2 destine este îmtîmplătoare, prin scrisorile lui Ladima, pe care Fred le citeşte cutremurat, înţelegînd dincolo de cuvinte tragedia prietenului său, cu care, de altmiteri, comunică printr-un flux spiritual, dincolo de raţiune: ,, Era singurul pe lume căruia i-aş fi încredinţat taina, pe care n-o ştiu nici părinţii mei, faptul cumplit care e cancerul vieţii mele, care mă face să fug de-o femeie iubită. Posibilitatea de a povesti cuiva cît sufăr m-ar fi uşurat poate ca filtrarea sîngelui”. Reacţia lui dea fura scrisorile lui Ladima, care, chiar după moartea acestuia, l-ar fi putut compromite este determinată de simţul onoarei de a păstra secretul ruşinos al omului pe care-l cunoscuse demn şi incapabil de compromisuri, inflexibil.Personalitatea lui Fred Vasilescu rămîne enigmatică, sfîrşitul său pendulînd între accident de avion şi sinucidere. El moare brusc, a doua zi după predarea caietelor în care confesiunile lui sunt o permanentă autointrospecţie, ca şi cînd scrisul l-ar fi ajutat să se izbăvească de suferinţă prin analiza lucidă a ,,cancerului” vieţii lui, iubirea. Taina iubirii lui reintră, prin moartea eroului, în circuitul marilor taine ale Universului: ,, Taina lui Fred Vasilescu merge poate în cea universală, fără nici un moment de sprijin adevărat, aşa cum, singur a spus-o parcă, un afluent urmează legea fluviului”, Frază care încheie romanul, ca o concluzie ideatică sugestivă pentru concepţia literară a lui Camil Petrescu. |
NOTA IMPORTANTA: ARTICOLELE PUBLICATE IN PAGINA DE REFERATE AU SCOP DIDACTIC SI SUNT ELABORATE IN URMA UNEI DOCUMENTARI SUSTINUTE. ESTE STRICT INTERZISA PRELUAREA ARTICOLELOR DE PE SITE SI PREZENTAREA LOR LA ORELE DE CURS. Referatele din aceasta sectiune sunt trimise de diferiti colaboratori ai proiectului nostru. Referatele va sunt prezentate pentru COMPLETAREA STUDIULUI INDIVIDUAL, si va incurajam si sustinem sa faceti si voi altele noi bazate pe cercetari proprii. Referat trimis de: Cara Marina |
I. L. Caragiale | In vreme de razboi
Nuvela „În vreme de război” apărută în 1898 este o operă realistă cu adănci ecouri din sfera naturalismului.Tema acestei excelente nuvele desi autorul o subtitulase „Schită” este obsesia.Hangiul Stavrache, mostenitorul fratelui său, preotul Iancu din Podeni, plecat pe...