Sfântul Andrei s-a nascut, împreuna cu fratele sau Simon, supranumit si Chefa (Petru), în familia lui Iona, în localitatea Betsaida. Betsaida este o localitate asezata pe malul lacului Ghenizaret, denumirea ei insemnând Casa pestilor sau Casa pescuitului.
Numele Andrei deriva din grecescul Andreas, care înseamna viteaz, barbatesc. Acesta este un nume grecesc, desi Sfântul Apostol Andrei era iudeu.
Ocupatia Sfântului Apostol Andrei înainte de a deveni ucenic al lui Iisus era aceea de pescar.
Printre ucenicii Sfântului Ioan Botezatorul se va numara si Andrei, fratele lui Simon-Petru, ca si Sfântul Apostol Ioan. Prima întalnire a lui Andrei cu Mântuitorul s-a produs în Iudeea, mai precis, în Betania, în stânga Iordanului, unde boteza Ioan, într-o regiune secetoasa, saraca în vegetatie, având aspect de desert.
Dupa cum se stie, Sfântul Ioan Botezatorul a avut numerosi ucenici, dar nu toti, ba chiar cei mai multi nu au înteles propovaduirea acestuia. Din multimea ucenicilor Sfântului Ioan putini au fost aceia care au retinut integral sensul predicii sale asupra Lui Iisus Hristos.
Asa se face ca Sfântul Andrei devine nu numai primul ucenic al Înaintemergatorului care indentifica în Persoana lui Iisus pe Mesia, ci si primul propovaduitor al acestui adevar dintre ucenici Sfîntului Ioan Botezatorul.
Biserica cinsteste pe Sfântul Andrei cu urmatorul nume de sinaxar : “ Sfântul, maritul (slavitul) si întru tot laudatul Apostol Andrei, Cel dintâi chemat”. El devine astfel pesonajul central al istorisirii Sfântului Ioan Evanghelistul unde se istoriseste nu numai întâlnirea propriuzisa dintre Iisus si cei doi ucenici ai Botezatorului, ci si urmarea pe care acest eveniment o are asupra cugetului si comportarii Sântului Andrei care ajunge singur la convingerea ca Mesia este Hristos.
Mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezatorul , in care calitate a fost martor la Botezul Mântuitorului, Sfântul Andrei a devenit primul ucenic chemat sa primeasca multele si minunatele daruri pe care le-a transmis Mântuitorul Hristos ucenicilor Sai. El a fost singurul Apostol al Domnului Hristos care a predicat Evaghelia geto-daco-romanilor din cetatile Scytyei Minor (Dobrogea azi).
Dupa traditia veche pastrata înca de localnici precum si unele scrieri istorice si teologice din primele veacuri crestine, Sfântul Apostol Andrei a ajuns în Dobrogea prin ani 60 dupa Hristos si s-a oprit cu ucenici sai pe plaiurile unde stapîneau dregatorii Cutusan si Dura, numit în prezent Ioan Corvin, unde la marginea satului într-o padurea a aflat o pestera pe care a folosit-o ca loc de salasuire si rugaciune.
Aici a botezat si crestinat Sfântul Andrei pe stramosii nostri, le-a hirotonit preotii, aceasta fiind primul locas de cult de pe teritoriul tarii noastre si poarta de patrundere a crestinismului în România. Locul a ramas mult în memoria neamului si secole de-a rândul fiind denumit “ Pestera Sfântului Apostol Andrei”. Acesta este situata la 3,15 km S-E de soseaua Constanta-Ostrov în padurea de lânga localitatea Ioan Corvin judetul Constanta.
Urmatoarea balada a circulat din vechime si poate fi auzita si astazi în sudul Dobrogei :
Colo pe grindei
Crîng de alunei
Val de artarei
Sfânta Mânastire
Loc de tainuire
Se piteste-n tei
Casa lui Andrei
La Schit din tei
Crucea lui Andrei
Cine câ-mi venea
si descaleca ?
Venea Decebal
Calarea pe-un cal
La Schitul din tei
Crucea lui Andrei
Traian ca venea
La slujpa statea…..
NOTA IMPORTANTA: ARTICOLELE PUBLICATE IN PAGINA DE REFERATE AU SCOP DIDACTIC SI SUNT ELABORATE IN URMA UNEI DOCUMENTARI SUSTINUTE. ESTE STRICT INTERZISA PRELUAREA ARTICOLELOR DE PE SITE SI PREZENTAREA LOR LA ORELE DE CURS. Referatele din aceasta sectiune sunt trimise de diferiti colaboratori ai proiectului nostru. Referatele va sunt prezentate pentru COMPLETAREA STUDIULUI INDIVIDUAL, si va incurajam si sustinem sa faceti si voi altele noi bazate pe cercetari proprii.