Capitan-comandor psiholog dr. Constantin-Edmond Cracsner
reprezentare sociala – retard mental – institutii autorizate – manipulare ______________________________________________________________________________
Reprezentarea sociala a retardului mintal stigmatizeaza persoana aflata în situatie si îi restrânge acesteia arealul de manifestare în spatiul public. Totusi, protejata de lege, persoana cu retard mintal beneficiaza de unele facilitati, printre care si mediul de educatie si profesional, care îi asigura o insertie sociala adecvata, în functie de capacitatile si abilitatile proprii.
Uneori, problemele de ordin social prevaleaza celor de ordin medical-psihologic si, ca urmare, persoane fara un handicap vadit, ajung în situatia de a fi scolarizate în institutiile de profil. Asupra unei astfel de persoane planeaza, ulterior, spectrul a cel putin doua consecinte grave: pe de o parte, reprezentarea sociala si psihologica cu caracter anatemizant la adresa persoanei respective, iar pe de alta parte, faptul ca însasi sistemul institutionalizat poate fi autorul moral al întârzierii mintale sau chiar al blocarii posibilitatilor evolutive individuale.
_________________________________________________________________________________
I. Consideratii teoretice minimale asupra reprezentarilor sociale
Psihologia câmpului social a impus în epistemologia umanista conceptul de reprezentare sociala.
Privita ca produs al unui complex si dinamic proces de elaborare psihologica si sociala a unei imagini despre un eveniment din planul realitatii, reprezentarea sociala se impune ca o forma de constiinta sociala.
În literatura de specialitate, reprezentarea sociala are definitii multiple fiind înteleasa ca o forma de gândire sociala [Jodelet D., 1984], ca o forma particulara de gândire simbolica [Palmonari A., Doise W., 1986], ca un principiu generator de luari de pozitie într-un ansamblu de raporturi sociale [Doise W., 1986], ca un instrument de orientare a perceptiei situatiei si de elaborare a raspunsurilor de catre actorii sociali [Moscovici S., 1971] sau ca o refacere, o reconstructie a mediului social prin prisma filosofiei de viata a individului [Nicolau A., 1997].
Teoriile cu privire la reprezentare sociala evidentiaza faptul ca aceasta este simultan un conglomerat complex si articulat între dimensiunea individual-psihologica (perceptie, imaginatie, reprezentare, gîndire etc.) si cea colectiv-sociala (familie, grup socio-profesional, spatiu public, cîmp social), fiind concomitent o reprezentare mental-actionala (idee, schema mentala, conceptie, model de abordare, conduita, atitudine, comportament) si o reprezentare obiectuala (embleme, stigmate, etichete, simboluri, credinte, valori, ideologii).
Functiile reprezentarilor sociale [Abric J.-C., 1997] ne ofera o mai buna perspectiva asupra acestui fenomen, astfel :
– functia de cunoastere permite sa se înteleaga si sa se interpreteze realitatea, prin depasirea nivelurilor de comunicare sociala naiva;
– functia identitara, mai presus de faptul ca defineste identitatea si permite salvgardarea specificitatii grupului, asigura modalitatea prin care se pot realiza comparatia sociala si control social;
– functia de orientare ghideaza comportamentele si practicile, defineste finalitatea situatiei prin realizarea unui sistem de anticipari si de asteptari si, totodata, instituie norme cu valoare prescriptiva de comportamente sau practici obligatorii;
– functia justificativa permite, aposteriori, sa se justifice atitudinile, opiniile, luarile de pozitie si comportamentele.
Modalitatile principale prin care reprezentarile sociale influenteaza actorii câmpului psihosocial se subsumeaza conceptului mai larg de comunicare si se concretizeaza în conceperea mesajelor, propagarea (transmiterea, difuzarea, diseminarea) unui anume tip de imagine si promovarea (propaganda, publicitatea, reclama) informatilor cu caracter formativ-manipulator (stereotipuri, clisee, opinii, atitudini, comportamente).
Reprezentarile sociale, prin cele doua procese fundamentale – ancorarea si obiectivarea – genereaza nivelul si calitatea mediului comunicational. Ancorarea reduce ideile ciudate la categoriile si imaginile obisnuite si le plaseaza într-un context familiar (vezi exemplul clasic în care pacientii unui spital adusi într-un mediu social normal sunt judecati prin standarde conventionale drept idioti, spastici, vagabonzi, “pungasi”, desi, în realitatea sunt naivi, blânzi, demni de compasiune – Jodelet D., 1989).
Obiectivarea este transformarea a ceva abstract în ceva aproape concret (de exemplu, când clasificam o persoana ca nevrotic, sarac, nebun).
Marcajul social, ca metasistem al reprezentarilor sociale, este rezultatul unor multiple scheme organizatorice: scenarii, reguli sau norme pertinente în cadrul intreractiunilor sociale, de cele mai multe ori, preexistente functionarilor cognitive individuale care sunt actualizate în anumite situatii. [Doise, W. & Mughy G., 1981].
Problematica oferita de câmp social este abordata complementar de doua mari cai de cunoastere a lumii sociale. Pe de o parte, orizontul euristic al conceptelor de social si societate promovat de “cognitia sociala si psihologia dezvoltarii” de factura americana si, pe de alta parte, teoria reprezentarilor sociale si psihologia sociala, ca un produs al epistemologiei europene, cu predilectie [de Rosa, A.S., 1990].
Studiile de specialitate, încercând o clasificare a principalelor probleme abordate de cele doua stiluri rezolutive, au gasit domenii si obiecte sociale comune referitoare, spre exemplu, la: raporturile interindividuale si relatiile intergrupuri, perceptia si comprehensiuna interpersonala, relatiile interpersonale (concepte de prietenie, autoritate, sumbmisivitate, obedienta, conflict, putere etc.), inteligenta si definitiile ei sociale, sanatatea si boala, sexualitatea si rolurile socio-sexuale, mediul urban sau rural, organizarea sociala si institutiile economice, sistemul politic si legislativ, institutiile si rolurile institutionale si altele.
II. Despre retardul mental (debilitatea mentala)
O atentie speciala, focalizata pe problematica acestei comunicari, o constituie reprezentarea sociala a conceptului de retard mental sau debilitate mentala. Cu toate acestea suntem nevoiti sa facem câteva referiri si la conceptul psihiatric de retard mintal.
Pentru a aborda problematica retardului mintal, trebuie sa clarificam câteva chestiuni legate de conceptul de inteligenta [Cracsner C.E., Rosu I.S., Voicu I., Scarlatescu S, Daniliuc C., Neamtiu C., 2002].
Într-o maniera sintetic-integrativa, inteligenta este abordata de psihologia contemporana sub doua aspecte, dupa cum urmeaza: sistem complex de operatii (expresie calitativa a randamentului intelectual) si aptitudine generala (însusire psihica favorizând eficienta adaptarii sociale).
Ca o consecinta metodologica imediata, se structureaza trei criterii de determinare a gradului de functionare a inteligentei:
– criteriul A – functionarea intelectual-generala;
– criteriul B – functionarea social-adaptativa;
– criteriul C – debutul retardului mintal în perioada de dezvoltare (înaintea vârstei de 18 ani).
Criteriul A vizeaza functionarea intelectual-generala si se centreaza pe conceptul clasic referitor la inteligenta. Definirea conceptului de “inteligenta” a structurat în psihologie mai multe modele explicativ-interpretative. Dintre acestea, modelul psihometric, desi cel mai vechi si controversat, reprezinta, si în prezent, o posibilitate eficienta de clasificare (ierarhizare) a unor subiecti, în cadrul unei activitati laborioase de selectie a resursei umane.
Din ratiuni explicative, ne oprim, pentru început, asupra intelectului de limita (liminar – pentru 80 > QI > 71) înteles ca un concept operational care desemneaza o zona de tranzitie situata între normalitatea intelectuala si formele usoare de retardare (întârziere) mintala.
Dintre principalele caracteristici ale persoanelor cu intelect de limita amintim: ritmul lent al dezvoltarii intelectuale asociat cu dificultati scolare; conduitele intelectuale inferioare vârstei cronologice; unele dificultati în efectuarea operatiilor cu continuturi semantice si simbolice; o capacitate redusa de întelegere si abstractizare; inadecvarea relativa a limbajului; un deficit prosexic (de atentie) semnificativ; usoara imaturitate psihoafectiva; o relativa dependenta de o alta persoana etc.
Alaturi de subdotarea ereditara si imaturitatea afectiva, considerate ca fiind esentiale si caracteristice, factorii socioculturali, prezenti sub forma unor carente educativ-pedagogice, au o importanta deosebita în structurarea intelectului de limita.
În consecinta, intelectul de limita este considerat ca o forma de întârziere mintala care, beneficiind de un sprijin educativ-pedagogic sistematic, competent si intensiv, poate realiza, la vârsta maturitatii, o integrare socioprofesionala satisfacatoare.
Din perspectiva psihiatrica militara, intelectul liminar presupune o abordare mult mai restictiva, astfel ca doar pentru un QI > 81, persoana este considerata apta pentru serviciul militar combatant în timp de pace si razboi, grup 3 (paragraf 193a), iar pentru un QI = 71-80, persoana este apreciata ca inapta pentru serviciul militar necombatant în timp de pace si razboi, grup 5 (paragraf 193b). Un Q.I < 70 reflecta o functionare deficitara a inteligentei, care este denumita retardare mintala si care, din punct de vedere medico-militar, califica individul ca inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidenta (paragraf 192).
Retardarea mintala reprezinta oprirea dezvoltarii mintale sau o dezvoltare mintala incompleta caracterizata, în special, prin afectarea facultatilor care contribuie la nivelul global de inteligenta, adica a capacitatilor cognitive, verbo-motorii si sociale. Altfel spus, retardarea mintala este definita ca o functionalitate intelectuala generala subliminara (criteriul A), care se asociaza cu deficienta comportamentului adaptativ (criteriul B) si care a debutat în timpul perioadei de dezvoltare, înainte de vârsta de 18 ani (criteriul C).
Literatura de specialitate [DSM IV, ICD-10] apreciaza ca retardarea mintala poate fi apreciata în patru grade de severitate, care reflecta nivelul deficitului intelectual: retadare mintala usoara, moderata, severa si profunda.
Analiza conceptului de inteligenta prim prisma criteriului B înseamna abordarea acesteia ca o aptitudine generala care are în vedere implicarea ei cu succes în extrem de numeroase si variate activitati. Finalitatea eficienta reprezinta modul normal de functionare adaptativa a inteligentei în domenii cum sunt cele de comunicare, autoîngrijire, relatii interpersonale, viata de familie, sociale, scolare, ocupationale, timp liber, sanatate si securitate.
Informatiile specifice pentru evaluarea deficitului în functionarea adaptativa trebuie sa fie obtinute din mai multe surse independente si credibile (familie, scoala, institutii medicale etc.) prin anchete sociale realizate de catre asistentul social (similar).
Prin urmare, retardarea mintala se defineste atât prin coeficientul de inteligenta, cât si în functie de criteriile sociale, întrucât este necesar sa se opereze o distinctie între persoanele care pot sa-si conduca normal sau aproape normal viata si cele care nu pot.
Criteriul C, adica detectarea retardului mintal în perioada de dezvoltare a persoanei, înaintea vârstei de 18 ani, este foarte important în stabilirea nivelului intelectual si reprezinta o evaluare riguroasa a retardului mintal care trebuie sa parcurga mai multe stadii, cum sunt: anamneza, examenul somatic, evaluarea comportamentala, examinarea starii mintale.
Diagnosticarea retardului mintal trebuie sa reprezinte rezultatul unui examen complex efectuat de psiholog, psihiatru si asistentul social (similar). Pentru un diagnostic cert trebuie sa existe, concomitent si determinativ, un nivel redus al functionarii intelectuale generale, o functionare adaptativa scazuta la cerintele si exigentele cotidiene ale mediului psihosociocultural si, indubitabil, ambele cerinte cu un debut înaintea vârstei de 18 ani.
Evaluarea nivelului intelectual trebuie sa se bazeze pe informatii complete care cuprind rezultatele examinarilor clinice, modalitatile comportamentului adaptativ si performantele la testele psihometrice. Determinarea coeficientului de inteligenta (QI) se efectueaza cu ajutorul unor teste de inteligenta, standardizate, adaptate normelor culturale locale, administrate individual, selectate adecvat nivelului individual de functionare si conditiilor handicapante specifice aditionale (tulburari ale limbajului expresiv, afectarea auzului etc.). De asemenea, se aplica procedee standardizate local pentru determinarea nivelului de maturitate si adaptare sociala.
III. Legislatia medicala cu privire la retardul mintal
Legislatia medicala internationala difera de la tara la tara si prezinta sinuozitati cu privire la scopurile si metodele de îngrijire ale retardatului mintal.
Legislatia româneasca în domeniu se împarte în doua etape distincte, avînd limita de demarcatie temporala anul 2002.
Pâna la momentul respectiv, în România, a fost în vigoare Decretul nr. 313/1980 privind asistenta bolnavilor psihici periculosi, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 83 din 16 octombrie 1980. Din respectivul act normativ am retinut câteva aspecte mai importante care fac obiectul studiului de fata.
Actul normativ definea bolnavii psihici periculosi ca fiind acei indivizi care, prin manifestarile lor, puneau în pericol viata, sanatatea, integritatea corporala proprie si a altora, importante valori materiale sau care tulburau în mod repetat si grav conditiile normale de munca ori viata, în familie sau societate.
Pentru aceste persoane se faceau examinari de catre medicul psihiatru de dispensar, apoi de catre comisia medicala din sectia sau spitalul de psihiatrie. Examinarea psihologica era obligatorie si era parte a examenului medical. Comisia medicala hotara diagnosticul, solutia si motivarea acesteia. Hotarârea comisiei era semnata de catre toti membrii acesteia, iar opiniile divergente erau consemnate. Hotarârea comisiei era obligatorie si executorie.
În anul 2002 se abroga vechiul act normativ si intra în vigoare Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice, adoptata de Parlamentul României cu nr. 487/2002 si publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 589 din 8 august 2002. Pentru problematica acestei comunicari prezentam câteva aspecte mai importante de ordin organizatoric, procedural si deontologic.
În primul rând, evaluarea sanatatii mintale se efectueaza în institutii de sanatate mintala, acreditate conform legii, prin examinarea directa, a persoanei în cauza, de catre medicul psihiatru.
Obiectivul evaluarii este stabilirea diagnosticului. Evaluarea starii de sanatate mintala se efectueaza la cererea persoanei, la internarea voluntara a acesteia într-o unitate psihiatrica sau la solicitarea unor institutii autorizate, în conditiile unei internari. Persoana care este evaluata din punct de vedere al sanatatii mintale are dreptul la confidentialitatea informatiilor, cu exceptia situatiilor prevazute de lege si care, spre exemplu, se refera la stabilirea unei vinovatii în cazul unei infractiuni, exercitarea profesiunii sau solicitarea de catre instante de judecata.
În al doilea rând, serviciile specializate de sanatate mintala se realizeaza în structuri stabilite prin lege. Dintre acestea amintim: centrul de sanatate mintala; cabinetul psihiatric, cabinetul de evaluare, terapie si consiliere psihologica, de psihoterapie si logopedie; centrul de interventie în criza; spitalul de psihiatrie; sectia de psihiatrie sau compartimentul de psihiatrie de legatura din spitalul general; centrul de recuperare si reintegrare sociala.
În al treilea rând, în asigurarea sanatatii mintale, a asistentei medicale si în îngrijirea unei persoane cu tulburari psihice este implicata echipa terapeutica din care fac parte urmatorii profesionisti: medic, psihiatru, psiholog, asistent medical specializat, asistent social, ergoterapeut si personal paramedical. Totodata, persoana asistata poate beneficia de servicii complementare precum consilierea psihologica, orientarea profesionala, psihoterapie si alte proceduri medico-psihosociale.
IV. Studiu de caz
IV.1. Repere metodologice ale studiului de caz
Studiul de caz este considerat o tehnica speciala a culegerii, stocarii si prelucrarii informatiei referitoare la caracterul evolutiv si complex al fenomenelor vietii psihosociale. Acesta consta în analiza unei situatii real-contextuale cu scopul de a evalua modul de manifestare si evolutia fenomenelor supuse cercetarii. Studiul de caz este considerat un sistem integrat, chiar daca aparent componentele sale nu functioneaza perfect [Yin, 1984].
Desi poate fi supus aparatului statistico-matematic, studiul de caz îsi propune sa cerceteze mai mult legaturile operational-functionale dintre evenimente în locul frecventelor si incidentelor probabilist-stohastice. În practica studiului de caz se disting trei momente esentiale:
a) cadrul general, care corespunde pozitiei epistemice a cercetatorului;
b) culegerea si prelucrarea informatiilor pe doua niveluri de comprehensiune care presupun, la primul palier, descrierea cazului ca o retrasare a evenimentelor, iar la al doilea palier, demersul explicativ pentru descoperirea interactiunilor dintre evenimente; pentru aceasta, cercetatorul va respecta regula triangularii în utilizarea informatiilor multiple (documente, arhive, discutii, observatia directa, observatia participativa, produse ale activitatii), va crea o baza de date si informatii accesibile documentarii si va supune subiectilor/actorilor implicati spre autentificare, corectare sau îmbogatire problematica sintetizata;
c) analiza cazului nu prezinta formule prestabilite, dar, de regula, se adopta fie o strategie deductiva bazata pe o logica a comparatiei fenomenelor empirice cu cele anticipate, fie o strategie inductiva pornind de la un model teoretic catre fenomenele recurente observate; în ambele situatii se recomanda utilizarea unei grile de analiza, care trebuie sa fie bine structurata pentru cercetarea de tip inductiv si progresiv-structuranta pentru cercetarea de tip inductiv [Huberman & Miles, 1991].
IV.2. Prezentarea generala a cazului
În ultima saptamâna a lunii ianuarie 2004, un post de televiziune a prezentat într-un reportaj-serial, ca o informatie de senzatie, faptul ca, în armata sunt încorporati tineri absolventi ai scolilor speciale care profesionalizeaza persoane cu debilitate mintala. Reportajul, sub umbrela confidentialitatii, reda interviurile cu doi tineri (presupusi) cu retard mintal. De asemenea, din interviurile luate cadrelor didactice dintr-o scoala speciala rezulta ideia ca persoanele profesionalizate în acest mod sunt cu certitudine handicapate mintal.
Concluziile respectivelor emisiuni erau urmatoarele:
a) testele psihologice nu sunt discriminative;
b) psihologii din armata nu au pregatirea necesara efectuarii unei selectii calitative;
c) armata este o institutie care pune în pericol viata propriilor angajati, dar si a membrilor societatii civile.
IV.3. Culegerea datelor si informatiilor
Structurile militare implicate de cazul în speta au demarat imediat o ancheta pentru cercetarea evenimentelor respective. Demersurile au fost orientate pe doua directii de actiune, astfel: a) identificarea presupusilor tineri cu handicap mintal care au fost încorporati si b) detectarea eventualelor erori în sistemul de gestionare a resursei umane pentru armata.
A. Rescrierea evenimentelor de viata ale subiectului cercetarii empirice.
În mod operativ a fost localizat unul dintre tinerii carora li s-au solicitat interviurile televizate. Prezentam, ca un prim palier de comprehensiune a situatie de analizat, informatiile obtinute pentru retrasarea evenimentelor de viata ale subiectului supus cercetarii stiintifice. Pentru obtinerea datelor si informatiilor am utilizat tehnica interviul si a observatiei simptomatologiei stabile si labile a persoanei în cauza.
P.C. s-a nascut acum 22 de ani si face parte din contingentul 1982. Provine dintr-o familie dezorganizata. A fost crescut numai de catre mama, alaturi de alti doi frati mai mici. Divortul parintilor a survenit când subiectul avea 9 ani si se afla în clasa a III-a la o scoala generala normala. Copilul, lipsit de controlul si autoritatea paterna, abandoneaza scoala si începe vagabondajul ca o noua forma de viata. Ramâne repetent datorita golurilor în pregatirea scolara. Mama, la consilierea fostei diriginte a elevului, se decide sa-l înscrie pe copil la o scoala ajutatoare cu regim de semiinternat, unde repeta clasa a III-a si finalizeaza cele opt clase. Aici, subiectul devine un lider, formal si informal, al clasei prin prisma posibilitatilor si rezultatelor scolare. Pe parcursul scolarizarii este premiant în mod constant (sub rezerva nivelului specific de formare-educare). Cu toate acestea, el este instruit sub nivelul capacitatilor reale, fiind lipsit de un nivel optim al motivatie. Unul dintre profesorii sai remarca faptul ca are un potential intelectual-aptitudinal peste nivelul clasei si încerca sa-i creeze un prag adecvat de aspiratie în instruire. În acest sens, îi satisface acestuia nevoia de cunoastere, aducîndu-i spre studiu o parte din cartile fetei sale, care învata la o scoala normala. Dupa terminarea scolii ajutatoare este înscris la scoala profesionala speciala unde, dupa absolvirea claselor 9-12, obtine calificarea în meseria de tâmplar.
B. Al doilea palier al comprehensiunii situatiei de analizat îl constituie demersul explicativ pentru descoperirea interactiunilor dintre evenimentele prezentate.
Pentru a realiza acest obiectiv am folosit mai multe forme, metode, tehnici si procedee de culegere a datelor si informatiiilor, dintre care amintim: fisa de evidenta militara tip AB, fisa de cunoastere a recrutului, fisa centralizatoare cu datele examenului psihologic la recrutare si încorporare, foile de raspuns ale tânarului la examenele psihologice sustinute, dosarul personal al subiectului din perioada scolarizarii (diplome, foi matricole, bilanturi medicale anuale), foaia de observatie clinica psihiatrica, convorbirile cu psihologii si medicii psihiatri care l-au examinat, dialogurile cu unii dintre profesorii acestuia, cu medicul de medicina genrala si unul dintre psihologii scolii.
Sub aspect formal rezulta ca tânârul nu a fost supus, pâna la data recrutarii, unui control riguros psihologic si medical-psihiatric. Nu exista la dosarul acestuia nici un document legal care sa ateste hotarârea unei comisii medicale de specialitate prin care i s-a stabilit nivelul de handicap mental. Din bilanturile medicale anuale, cele existente la dosar (anterior anului 1998 nu exista nici un bilant medical anual), rezulta urmatoarele: în anul 1998 este înregistrat cu “întârziere psihica”; în 1999 nu se specifica nimic; în 2003 la examenul neuropsihiatric se consemneaza “cooperant, orientat temporo-spatial, constient, lucid, cu vocabular sarac, exprimat bine, operatiile de gândire releva un retard psihic”, iar concluzia finala este de “usor retard psihic”.
Examenele psihologice la recrutare-încorporare au fost efectuate de catre doi psihologi militari la interval de un an de zile. De fiecare data subiectul este diagnosticat cu un potential intelectual submediu si o structura de personalitate care îl plaseaza într-un grup valoric recomandat pentru îndeplinirea serviciului militar. Examenele psihiatrice efectuate de catre comisiile de recrutare-încorporare confirma evaluarile psihologice.
Ca urmare a reportajului televizat, tânarul, suspectat de catre presa si incriminat de catre profesori cu retard mintal, este internat în clinica de psihiatrie a unui spital, pentru precizarea diagnosticului.
Din foaia de observatie clinica psihiatrica rezulta ca la examenul psihologic “eficienta cognitiva a evidentiat un QI = 88, adica un nivel submediu; personalitatea s-a structurat si organizat într-un mediu familial disociat, tensionat, carentat educational si afectiv (patern negativ, agresiv, etilic); tonusul afectiv si disponibilitate sociala sunt adecvate; comunicarea si relationarea interpersonala prezinta legaturi multiple; are comportament cu note de sugestibilitate; Eu-l se proiecteaza cu trasaturi de aspect imatur, cu un accentuat complex de inferioritate, secundar încadrarii eronate în învatamântul special; labilitatea emotionala este însotita de manifestari vegetative”.
La examenul neuropsihiatric se constata ca “electroencefalograma este în limite normale”. La externarea din spital, asa cum rezulta din biletul de iesire, situatia medico-militara se prezinta astfel: “Examenul psihologic si psihiatric nu confirma diagnosticul de debilitate mintala. Diagnosticul principal la externare: personalitate imatura, F.60.9, ICD-10”.
IV.4. Inferente psihologice si sociale
Subiectul P.C. este mai degraba un caz social decât unul psihiatric. Daca tânarul poate fi suspectat de retard, atunci acesta nu este un retard mintal ci, mai degraba, un retard afectiv.
Imaturitatea emotional-afectiva are cauze multiple, cu reverberatii din mediul familial si social. Accentuarile de factura emotionala, precum si labilitatea afectiva au fost amplificate în ultima perioada de mediatizarea excesiva a cazului sau.
Subiectul este marcat de faptul ca nivelul sau de scolarizare este de tip profesional special, dar considera, totodata, ca acesta a fost o sansa, luând în considere situatia material-financiara a familiei de origine. El manifesta o accentuata stare de nemultumire pentru ca în societate nu functioneaza si alte forme institutionale de scolarizare-formare sau de protectie a tinerilor, altele decât cele de tip special, care sa impuna un nivel al performantei scolare similar celui din scolile normale.
Se poate aprecia ca diversele carente de ordin intelectual au fost generate si de nivelul scazut al achizitiei impus de programele scolare, precum si de lipsa unei motivatii adecvate capacitatilor si abilitatilor personale ale celui în cauza.
Plasarea într-o scoala pentru copii cu nevoi speciale, fara o analiza profund calificata, competenta si legala, dar mai presus de toate, cu semne dilematice referitoare la respectarea deontologiei profesionale, a contribuit la instalarea unui fals retard mintal. Viciile de procedura în stabilirea diagnosticul initial si, ulterior, cele legate de evaluarile periodice anuale, care parca mai de graba au vrut sa justifice mentinerea subiectului în scoala, au permanetizat standarde de performanta sub posibilitatile cognitive, motivationale si afective ale cazului analizat.
Mediatizarea excesiva a unui astfel de caz, chiar daca sub rezerva anonimatului si confidentialitatii (efemere) oferite de intrarea în spatiul public, a afectat si mai mult echilibrul emotional si asa destul de fragil al tânarului pornit hotarât pe drumul vietii pentru realizarea unui viitor profesional si familial.
Daca luam în calcul faptul ca tânarul era motivat pentru a efectua serviciul militar, ca nu a solicitat interviul, ca a devenit fara voia lui un caz senzational de televiziune, ca a fost mediatizat public ca debil mintal, ca institutiile speciale sunt subventionate si monitorizate prin programe europene, ca armata este bombardata negativ mediatic în perioadele de recrutare-încorporare etc. rezulta ca ne aflam în fata unui caz tipic de manipulare a opiniei publice.
Cazul în speta, dar si alte evenimente produse în armata au concentrat tirul întrebarilor si mai ales al criticilor, de cele mai multe ori emotionale si personale în defavoarea celor argumentate stiintific, împotriva psihologilor militari. Acuzele sunt dintre cele mai diverse, de la timpul scurt al examinarii si pâna la punerea sub semnul îndoielii a calitatii instrumentarului si aparatului sau stiintific.
Aceste scurte consideratii cu privire la studiul de caz prezentat se doresc a fi un un mesaj catre comunitatea psihologilor de a fi permanent amplasati în arealul stiintific si deontologic al profesiei.
V. Concluzii
1. Eticheta sociala a retardului mental este stigmatizanta pentru un individ si, ca urmare, este imperios necesara atât diagnosticarea precoce, dar si institutionalizarea corespunzatoare a persoanelor cu un astfel de handicap.
2. Institutionalizarea în scolile speciale a unor copii, pe alte motive decît cele reale, poate genera diferite forme si niveluri de retard mintal, educational si social.
3. Chiar daca s-a stabilit categoria de handicap mintal unei persoane trebuie sa actionam, prin programe specifice, pentru a-i asigura acesteia formarea si dezvoltarea unor mecanisme psihosociale compensatorii.
4. Se impune, cu mai multa exigenta si autoritate stiintifica si profesionala, sa se actioneze concertat pentru respectarea normelor metodologice si organizatorice prevazute de legislatia în vigoare cu privire la stabilirea gradului de handicap.
5. Este necesara reabilitarea unor persoane care au fost profesionalizate în institutii de învatamânt special, pe alte motive decât cele care le-ar fi recomandat pentru aceasta modalitate de scolarizare.
6. Psihologii din sistemul militar îsi desfasoara activitatea în mod competent, pe baza unor metodologii stiintific elaborate si în deplin respect fata de deontologia profesionala.
***
BIBLIOGRAFIE
1. Decretul nr. 313/1980 privind asistenta bolnavilor psihici periculosi, Buletinul Oficial, Partea I, nr. 83 din 16 octombrie 1980.
2. Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice, adoptata de Parlamentul României cu nr. 487/2002 si publicata în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 589 din 8 august 2002.
3. DSM-IV, Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders Fourth Edition, A.P.P. Inc. Washington Press D.C., 1994
4. The ICD-10 Classification of Mental and Behavioural Disorders, Clinical descriptions and diagnostic guidelines, O.M.S., 1992
5. Abric J.-C., Reprezentarile sociale: aspecte teoretice, în Nicolau A. (coord.), Reprezentarile sociale, Iasi Polirom, 1997
6. Doise, W. & Mugny, G., La construzione sociale dell’intelligenza, Bologna, Il Mulino, 1981
7. Cracsner C.E., Rosu I.S., Voicu I., Scarlatescu S, Daniliuc C., Neamtiu C., Metodologia de calculare a QI, Arhiva CMSAP,2002
8. Huberman A.M. & Miles M.B., Analyse des donnees qualitatives, Bruxelles, 1981
9. Jodelet D., Folie et representations sociales, PUF, Paris, 1989
10. Nicolau A. (coord.), Prefata la psihologia câmpului social, Reprezentarile sociale, Iasi, Polirom,1997
11. Moscovici S., La psychanalyse, son image et son public, Paris, PUF, 1971 (ed.a II-a)
12. Palmonari A., Doise W., L’etude des representations sociales, Paris, Delachaux & Niestle, 1986
13. de Rosa A.S., Social cognitions and social representations: two ways towards knowledge of social word?, First European Meeting on Social Cognition, Munchen, 1990
14. Yin, R.K., Case Study Research; Design and Methods, London, Sage, 1984
* SecTia de Psihologie a S.M.G.(U.M. 02515 PH)