Ca fiinţe umane acceptăm fără oprelişti că avem capacitatea de a comunica, că dacă vorbim sau scriem conform unui set predefinit de reguli lingvistice reuşim să transmitem unul altuia informaţii. Mijloacele comunicării umane odată învăţate devin reflexe. Singura limitare a acestor procese fizice este posibilitatea efectivă a fiecăruia de a traduce propriile gânduri, idei în propoziţii spuse ori scrise care să aibă înţeles. Atunci când vine vorba de comunicarea prin mijloace electronice lucrurile se schimbă, puţine pot fi luate ca atare. Comunicaţia între dispozitivele electronice se poate face doar în situaţia în care acestea respectă şi ele un set de reguli predeterminate şi standarde, un prim exemplu în acest sens fiind modelul OSI (Open Systems Interconect) pentru stivele de protocoale din alcătuirea sistemelor comunicante, acesta constituind de fapt baza, punctul de plecare pentru multe altele. Aceste standarde trebuie să acopere toate aspectele procesului de comunicaţie, de la modul de manipulare a datelor la cel mai înalt nivel, până la modul de utilizare a mediului fizic – la nivelul inferior.

Comunicaţiile electronice au evoluat semnificativ în ultimul deceniu, de la reţelele de date cu comutaţie de pachete (PSDN), Xerox, Ethernet, reţeaua de tip inel cu jeton de la IBM (Token Ring) – toate tehnologii LAN – la reţelele de telefonie mobilă şi comunicaţiile de date pe linii dedicate de mare viteză. De asemenea, apar noi tehnologii care permit comunicaţiile numite wireless, adică fără fir. De exemplu standardul IEEE 802.11b (WiFi) poate constitui o veritabilă reţea transparentă wireless, extinzând reţeaua statică pe cablu. Prin aceasta pot fi transportaţi 11 Mb/s de informaţie, ceea ce-i permite să intre serios în competiţie cu reţelele cablate. Acest standard evoluează prin IEEE 802.11a şi între timp mai apare şi un competitor: HyperLAN2, cu rate de transfer şi mai mari. Dar, căci inevitabil urmează şi un dar, această tehnologie este prea scumpă şi astfel incompatibilă ca preţ cu dorinţele şi aşteptările consumatorilor de astfel de produse. Dar iată că acum există posibilitatea de a crea legături wireless între dispozitive cu consum redus de energie şi cu costuri justificate, legături ad-hoc şi chiar fără ca utilizatorul să fie conştient de realizarea lor (de aceea se numesc unconscious), cu ajutorul unui software de configurare şi un setup iniţial adecvat al dispozitivului. Numele său: BLUETOOTH.

Se întâmplă atât de des ca o nouă tehnologie să apară, să cucerească şi să schimbe lumea prin inovaţie… . Să luăm ca exemplu automobilul sau televiziunea sau Internetul – impactul lor asupra lumii este incomensurabil. Bluetooth nu este însă una dintre aceste tehnologii. În ciuda publicităţii asidue ce i s-a făcut, efectul tehnologiei Bluetooth asupra omului de rând poate fi mai degrabă asemănat cu inventarea transmisiei automate decât cu inventarea maşinii, ceea ce ne spune că va face lucrurile mult mai simple pentru utilizator (va uşura munca utilizatorului) dar nu-i va schimba fundamental modul de viaţă şi de a gândi. Altfel spus, omul obişnuit ar putea spune referitor la Bluetooth “Grozav!” sau “Oare ce o idee năstruşnică o să le mai vină?” dar cu siguranţă nu va rămâne mut de uimire şi nici cu gura căscată. Asta nu înseamnă nicidecum că această tehnologie este cumva lipsită de importanţă (căci nu aş mai vorbi eu acum despre ea!) sau măcar nu foarte interesantă, ba dimpotrivă, doar că aceia cu adevărat fascinaţi de ea sunt cei care au creat-o, cei care dezvoltă software şi văd în ea un tărâm încă nou şi bun de exploatat care le hrăneşte imaginaţia creatoare, şi încă multe alte persoane printre care şi eu, autoarea acestei lucrări. În rândul celor ce dezvoltă software se obişnuieşte ca o comunicaţie între două dispozitive să fie privită în termeni ca mare sau mic, primar sau secundar (terminal şi structură cadru, client şi server, aparat şi accesoriile sale). În vreme ce aceşti termeni sunt cu siguranţă încă relevanţi în anumite situaţii, Bluetooth ne pune în faţa unor scenarii în care liniile de legătură pentru comunicaţia între dispozitive nu-şi mai locul. Atunci când două persoane fac schimb de cărţi de vizită prin PDA-urile (Personal Digital Assistant) personale, cine poate spune care dintre ei este clientul şi care serverul? În mod obişnuit, atât un telefon celular cât şi o imprimantă pot fi considerate accesorii, dar dar atunci când folosim tehnologia Bluetooth pentru a printa un mesaj SMS de pe telefon, care este accesoriul cui? Totuşi mai folosim termenii de client şi server pentru a face referire la anumite aspecte ale interacţiunii dintre două dispozitive, cum ar fi de exemplu cine iniţiază conexiunea, dar se va vedea că multe alte idei legate de aceşti termeni nu mai au relevanţă. Sintagma (formularea) “de la egal la egal”(peer-to-peer) folosită în domeniul Internet în legătură cu aplicaţiile descentralizate se referă de fapt la o relaţie de egaliate între dispozitivele comunicante. Aşa se întâmplă în comunicaţiile Bluetooth; totuşi dispozitivele Bluetooth sunt şi ele mai mult sau mai puţin egale, şi nu toate categoriile de aplicaţii se supun acestui model de comunicaţie.

Ce este Bluetooth ?
Termenul Bluetooth se referă la o aşa-numită “open specification” pentru o tehnologie de comunicaţie fără fir, pe distanţe scurte, utilizabilă oriunde în lume, prin intermediul căreia se pot transmite voce şi date. Această definiţie conţine câteva elemente cheie care vor fi explicate pe rând în continuare.

Ce înseamnă “Open specification” ?
Pentru a lămuri această formulare trebuie să vorbim puţin despre cei care au pus bazele acestei tehnologii, constituindu-se în Grupul Special de Interes pentru Bluetooth (Bluetooth SIG- Special Interest Group). Această tehnologie a fost concepută de către inginerii de la compania suedeză de telecomunicaţii Telefonaktiebolaget LM Ericsson, care au intuit potenţialul uriaş la nivel global al comunicaţiilor fără fir, pe distanţe scurte. În 1994 Ericsson a iniţiat un proiect pentru studiul fezabilităţii unei interfeţe radio cu consum redus şi cost minim, menită să înlocuiască (deci să elimine) cablurile dintre telefoanele mobile şi accesoriile acestora.

Într-un mediu al comunicaţiilor şi computerizării în care indivizii preferă să achiziţioneze şi să utilizeze tehnologii bazate pe standarde industriale şi în care aceţtia pot alege liber între numeroase platforme şi soluţii concurente pentru a-şi investiţiile, intervenind şi influenţând activitatea companiilor şi organizaţiilor implicate în dezvoltarea acestor standarde, inginerii de la Ericsson au înţeles că este preferabil ca tehnologia Bluetooth nou inventată să fie cunoscută şi acceptată la nivel internaţional, devenind astfel mai puternică. Cunoaşterea şi acceptarea sa la nivel internaţional puteau fi înfăptuite de către un grup industrial care să producă o specificaţie deschisă şi larg răspândită. În debutul anului 1998 liderii din industria telecomunicaţiilor şi computerizării şi-au unit forţele luând naştere Grupul Special de Interes Bluetooth (SIG). Companiile fondatoare ce s-au constituit în grupul iniţial de conducere , numite pentru aceasta companii promotoare, sunt: Ericsson, Intel Corporation, International Business Machine Corporation (IBM), Nokia Corporation şi Toshiba Corporation. În mai 1998 a fost făcută publică existenţa SIG împreună cu o cartă pentru dezvoltarea unei specificaţii deschise, pentru implementarea hardware şi a software-ului aferent, necesare unei tehnologii de comunicaţie wireless care să asigure interoperabilitatea tuturor tipurilor de dispozitive comunicante. Concomitent cu evoluţia specificaţiei, multe alte companii şi-au manifestat interesul pentru această nouă tehnologie şi s-au alăturat ca şi susţinători-adopters. Aceştia au licenţă pentru dezvoltarea de produse ce folosesc tehnologia de comunicaţie Bluetooth, bazându-se pe specificaţie şi de asemenea primesc şi au dreptul să facă comentarii pe marginea primelor publicaţii ale SIG. Astăzi SIG numără peste 1800 de membri aderanţi în întreaga lume, reprezentând academii, ramuri ale industriei de consum pentru electronice, motoare, fabricate din silicon, telecomunicaţii, consultanţă şi multe altele.

În doar un an SIG a reuşit să producă o specificaţie completă constituită din 2 volume, aşa-numita core specification (partea centrală) şi partea de profiluri (volumul 2), împreună însumând peste 1500 de pagini, această primă versiune fiind publicată chiar în iulie 1999. În decembrie 1999 patru noi companii promotoare (dintre care unele au contribuit şi la specificaţia iniţială ca susţinători) au aderat la SIG: 3COM Corporation, Lucent Technologies Inc., Microsoft Corporation şi Motorola Inc..
Aşadar prin faptul că este o “open specification” se spune că este disponibilă tuturor, larg răspândită şi acceptată, fabricanţii având dreptul de autor asupra produselor lor la baza cărora stă această specificaţie.

Ce înseamnă comunicaţie fără fir de mică distanţă (short range wireless comunication)?
Sunt multe exemple de comunicaţie digitală pe distanţe scurte în ceea ce priveşte computerele, dispozitivele de comunicaţie în general. Astăzi mare parte din această comunicaţie se face prin mijlocirea legăturilor pe fire, cabluri. Aceste cabluri conectează între ele o multitudine de dispozitive făcând uz de o mare varietate de conectori cu diverse forme, mărimi şi număr de pini. Fiind necesar un cablu între fiecare două dispozitive aceasta poate uneori da bătăi de cap utilizatorului care se descurcă greu într-un asemenea păienjeniş. Folosind tehnologia Bluetooth se înlătură acest neajuns întru-cât dispozitivele pot comunica printr-o interfaţă aer şi nu prin fire, folosind unde radio pentru a transmite şi recepţiona date.
Această tehnologie este special proiectată pentru comunicaţii pe distanţe scurte (nominal 10 m), ceea ce are ca rezultat un consum foarte redus de putere, făcând-o astfel potrivită pentru a fi utilizată de către dispozitive mici, portabile, care sunt alimentate de obicei cu baterii.

Transferuri de voce şi date
Se remarcă din ce în ce mai mult o tendinţă de întrepătrundere a domeniului computerelor cu cel al telecomunicaţiilor, liniile tradiţionale din acestea devenind tot mai puţin distincte. Un bun exemplu este cel al telefonului mobil care la bază este utilizat pentru aplicaţii de voce dar acum poate fi folosit şi pentru aplicaţii de date ca accesul la informaţie sau browsing. Prin recunoaşterea vocii computerele pot fi controlate prin comenzi vocale iar prin sinteza vocii pot acum răspunde pe cale vocală nu doar vizuală.
Unele tehnologii de comunicaţie wireless sunt proiectate să transporte doar voce, pe când altele tratează doar trafic de date. Prin Bluetooth se pot transporta atât date cât şi voce şi în felul acesta este o tehnologie ideală pentru unificarea acestor “două lumi” permiţând tuturor tipurilor de dispozitive să comunice, ele transportând fie voce, fie date, fie pe amândouă.

Utilizabilă oriunde în lume
În multe părţi ale lumii sunt stabilite nenumărate reguli pentru industria telecomunicaţiilor. De exemlu sistemele de telefonie trebuie să funcţioneze in conformitate cu anumite restricţii guvernamentale, iar standardele de telefonie variază de la o ţară la alta. De asemenea sunt reglementate multe forme de comunicaţie fără fir. Utilizarea spectrului de frecvenţe radio necesită licenţă şi se impun anumite condiţii în ceea ce priveşte puterea folosită pentru transmisiuni. Totuşi există anumite porţiuni ale acestui spectru care nu necesită licenţă de utilizare şi una dintre acestea este folosită de către Bluetoooth. Banda de frecvenţe din spectrul radio în care operează tehnologia Bluetooth este, cu câteva excepţii, fără licenţă în întreaga lume şi, ca urmare, echipamentele care folosesc această tehnologie pot lucra fără să necesite modificări, indiferent unde se află utilizatorul echipamentului.
Specificaţia Bluetooth defineşte în mod explicit o modalitate de transport wireless al informaţiei menită să înlăture cablurile seriale aşa cum sunt cele folosite pentru modemuri, camere digitale şi PDA-uri; tehnologia poate fi utilizată pentru a înlocui şi alte tipuri de cabluri aşa cum sunt cele ce conectează perifericele la u computer (imprimante, scanere, tastaturi, mouse şi altele).

Vom vedea că Bluetooth oferă mult mai mult decât renunţarea la cablurile de interconectare, putându-se imagina şi crea scenarii fascinante în care este implicată această tehnologie. Aşa cum mulţi analişti au prevăzut Bluetooth va ajunge la un înalt grad de dezvoltare deoarece poate schimba modul în care oamenii privesc şi interacţionează cu calculatoarele şi dispozitivele de comunicaţie şi prin aceast le poate schimba puţin viaţa.