Sexualitatea – culturi si a mentalitati

Intr-o societate in care sexualitatea domina sub mii de forme literatura, teatrul, cinematograful, publicitatea, pe scurt intreaga viata contemporana, cred ca se poate vorbi despre un soi de obsesivitate a sexului. Prim-planul de care se bucura azi femeia si sexul reprezinta o schimbare majora fata de epocile trecute.

Ca dovada ce sustine veridicitatea acestei afirmatii sta multimea de reviste, filme, emisiuni radio si televizate care au ca tema sexul si in care femeia este prezentata in fel si chip pentru a-l atrage si “intoxica” din punct de vedere sexual pe barbat.

Dar lucrurile nu au stat dintotdeauna asa! Astazi ne gandim la sex mai mult decat o faceau cei de ieri, cand viata sexuala era mai putin libera. Este vizibila diferenta de mentalitate intre generatii. Fiul nu mai gandeste ca parintele lui, nepotului i se par “expirate” conceptiile bunicului si asa mai departe. Daca pe vremea bunicilor tinerii indragostiti abia aveau voie sa se tina de mana inainte de casatorie, in contemporaneitate s-a inventat asa-numita casatorie de proba, in care cuplurile locuiesc impreuna o vreme pana sa faca marele pas (probabil de aceea multi nici nu il mai fac). Bineinteles, fiecare padure cu uscaciunile ei! Se intampla si pe atunci ca vreo fata din sat “sa fuga” de acasa cu un flacau fara consimtamantul parintilor facand astfel familia de ras.Intra in gura satului si de acolo cu greu putea iesi. Astazi doi tineri care locuiesc nelegitim impreuna nu mai suscita catusi de putin interesul comunitatii.”E viata lor, e treaba lor”.

Dupa ce secole de-a randul femeia s-a luptat pentru a-si castiga egalitatea valorica cu barbatul, sfarsitul secolului al XX-lea propune o depasire a acestui prag, o depasire pe cat de anticrestina pe atat de daunatoare. Este vorba de reconsiderarea ideii de sexualitate, care a fost tabuizata milenii de-a randul, iar acum isi recastiga valoarea primordiala, pe care matriarhatul i-ar acorda-o. Feminismul (New Age si alte miscari contemporane) are o cu totul alta conceptie despre sex decat o are crestinismul traditional. Cata vreme Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica vad in viata sexuala o implinire a iubirii cuplului, a sotilor uniti in sfanta taina a casatoriei, cu scopul de a aduce pe lume copii, aceste miscari vad in viata monogamica o constrangere unidirectionala a sexului spre o singura persoana.

Aceasta tema are la baza ideile lui Sigmund Freud, care vedea in viata sexuala unidirectionata o frustare a libertatii vietii, care din aceasta cauza refuleaza in angoase si izbucniri in toate domeniile vietii. Asadar, in revalorificarea sexului, psihanaliza a adus o contributie importanta. Exista modalitati multiple de a justifica si argumenta ortica erotica a feminismului. O modalitate de substituire a familiei si a rolului conjugal in desavarsirea mantuirii este revitalizarea cultelor pagane ale fertilitatii. Legitimitatea sexului si a eroticului in Teologia feminista o ofera religiile politeiste din spatiul canaait, expuse in Vechiul Testament. Chiar in randul profetilor vechi-testamentari practica sexuala era o realitate. De exemplu, Oseea primeste de la Dumnezeu porunca de a se casatorii cu o desfranata (Oseea 1,2); Ieremia vede poporul ca pe o desfranata care s-a destrabalat “pe toti muntii inalti si pe sub tot copacul umbros” (Ieremia 3, 6-9).Susanne Heine – o teoloaga – era de parere ca practica desfraului era parte integranta dintr-un cult, in care sexualitatea era considerata centralitatea actului de venerare, dintr-o vreme in care se mai pastrau inca ramasitele matriarhale.

Orientarea Teologiei Feministe spre reanimarea sexualitatii in cultul poporului evreu ar fi in optica lui S. Heine o revenire la normalitate, adica descoperiera femininului din viata religioasa si din divin. Practica erotica este de fapt acea reintoarcere la traditia poporului evreu, care trebuie sa elibereze de complexe religia contemporana. Practica cultica a erosului era o implinire sacrala, si nu pur si simplu ceva imoral, asa cum se lasa sa se creada in mod superficial.

Erosul si viata provin dintr-un izvor de putere, in care se oglindeste Numen-ul divin. Aceasta sursa de putere, care fundamenteaza viata se axeaza pe trei teme erotice: hierogamia, prostitutia cultica si deflorarea rituala. Prin aceasta noua religie, bazata pe redescoperirea cultelor pagane s-ar putea trece la o etica mult mai permisiva decat morala crestina atat de rigida. In multe civilizatii se intalneste prostitutia sacra, practicata din cele mai vechi timpuri.

Egiptul celor mai indepartate dinastii a pastrat o marturie din epoca primitiva: femeia era ridicata la rangul de zeita a placerii. Acest ritual a precedat casatoria, el conferind femeilor un statut de care au beneficiat toti barbatii din clanul respectiv, acela de curtezana. Curtezana sacralizata era protejata de zei. Copiii ei sunt copiii tuturor. Rudenia si filiatia depindeau de mama. Incestul era ceva firesc, fiind practicat chiar de zei.In Grecia Antica, soarta curtezanelor sacre era mai usoara chiar decat cae a femeilor legitime.Curtezana ramanea absolut complementara sotiei pentru barbatul care nu era nici un om de familie dedicat si nici un ganditor stoic.Existau curtezane la preturi diferite in Grecia. Cele care proveneau din paturile de jos erau fete de uzanta populara. Celelalte, din lumea semimoderna ateniana sau corintica sunt strabunele Imperiei, ale Ninonei de Lenclos, ale Sophiei Arnauld sau ale Damei cu Camelii.Ele au pregatire in viata erotica, dar si in retorica. Ele cunosc placerile tuturor genurilor de barbati.Curteza-nele serveau la distractii, dar cu ele se putea si discuta.Maiestria lor consta in a ii “jumuli” pe barbati in asa fel incat acestia sa nu se planga.

Curtezana din Japonia era pregatita pentru meseria sa inca din copilarie, instruita in toate ritualurile politetii, pusa sa studieze dansul, muzica, pictura si poezia (ca si hetaira greaca). Gheisa era mai libera decat femeia legitima si mai fericita pentru ca isi alegea singura amantii si aproape toti o tratau cu o atentie deosebita.

In fiecare cult traditional se practica rituri, sacrificii si sacramente. In multe civilizatii, sexul a fost deseori utilizat pentru aceleasi scopuri ca si acestea, principalul rol indeplinindu-l curtezanele sacre. Printre altele, acesta a fost adevaratul scop al asa-numitei prostitutii sacre uzitate in templele mai multtor divinitati feminine de tip afroditic ale ciclului mediteranean: Ishtar, Mylitta, Anaitis, Afrodita, Inini, Athagatia. Se disting aici doau aspecte. Pe de o parte exista obiceiul ca fiecare fata ajunsa la pubertate sa nu poata trece la eventuala nunta inainte de a-si oferi virginitatea intr-un context nu de dragoste profana, ci de sacralitate: ea trebuia sa se dedea in incinta sacra a templului unui strain care sa faca o ofranda simbolica si sa o invoce in ea pe zeita. Pe de alta parte existau temple cu un corp fix de hierodule, adica adepte ale zeitei, preotese al caror cult consta in actul pe care noi il numim astazi “prostituare”.

Ele celebrau misterul dragostei trupesti nu in sensul unui rit formalist si simbolic, ci in acela al unui rit magic ce servea drept substrat al prezentei si totodata pentru a le transmite celor care se impreunau cu ele puterea acelei zeite. Chiar aceste tinere purtau numele de “fecioare”, “pure”, “sfinte”; se credea ca ele o intrupeaza oarecum pe zeita, ca sunt “purtatoarele” zeitei, al carei nume il preluau.

Actul sexual indeplinea astfel pe de o parte functia generala proprie sacrificiilor evocatoare sau reinsufletitoare ale unor prezente divine, iar pe de alta parte avea o functie structural identica cu aceea a participarii euharistice: era instrumentul pentru participarea omului la sacrum, purtat si administrat in acest caz de femeie.

Jertfa rituala a fecioarelor e intalnita si in Orient, de exemplu in templele din India, unde aceasta era folosita pentru a-i activa in mod eficace prezenta. In numeroase cazuri dansatoarele templelor aveau aceeasi functie sacerdotala ca hierodulele zeitelor Ishtar si Mylitta. “Prostitutia” lor era sacra. Chiar familii cu vaza considerau nu drept o rusine, ci drept o cinste faptul ca fiicele lor sa fie consacrate de la cea mai frageda varsta acestui serviciu in temple. Ele treceau uneori si drept sotii ale zeului. In acest caz, ele nu erau atat purtatoare ale sacrumului feminin, initiatoare ale barbatului intru misterele zeitei, cat femei destinate sa serveasca in mod generic drept foc in unirea sezuala pe care textele indiene traditionale o echivalasera cu sacrificiul prin foc.

Alta provocare, pe care Teologia Feminista o aduce Bisericii traditionale, este cea a unei globalizari prin traire naturista. Naturismul actual nu se mai rezuma doar la alimentatie sau la ecosistem, ca mediu ambiant, ci vrea o confirmare a vietii omului cu cerintele naturii dincolo de spatiul pudic si sanatos al unei morale crestine. Naturismul vrea ca omul sa traiasca plenar in spatiul naturii, si numai in cadrul legilor ei; orice lege care vine in plus fata de legea morala naturala (lege politica, bisericeasca) trebuie sa se integreze in cadrul naturalismului. Multe transmisii mass-media (reportaje, documentare, interviuri) incep sa prezinte drept “normala” modalitatea de convietuire in comun, fara prejudecati (parinti si copii, prieteni de familie dezbracati pe plaja) a unor grupuri care s-au conformat deja naturii. De aici si pana la sexul in grup, prezentat de programele erotice, la homosexualitate (ca optiune libera de a-ti alege modul de a iubi) nu mai este decat un pas. Tot in aceasta categorie pot intra si cultele care vad in naturism o mantuire. Un exemplu il pot reprezenta credintele panteiste, care respecta mediul deoarece in el se ascunde Divinul impersonal, care nu trebuie violat prin acte brutale si se ajunge la tendintele dizolvante, care il absolva pe om de dialog cu Dumnezeu, deoarece Acesta din urma nu mai este persoana.

Libertinajul vietii conjugale si pacatele vietii sexuale sunt alta provocare la adresa familiei, pe care Teologia Feminista le admite si le propaga. In lupta pentru repunerea sexualitatii in planul primordial pe scara valorica a secolului nostru, atat feminismul, cat si new age-ismul au afirmat mai mult decat o simpla toleranta fata de perversiunile sexuale, care s-au manifestat in societate (travestismul, homosexualitatea, fetisismul etc), propagand ideea ca adevarata libertate a omului se manifesta abia atunci cand se poate alege intre diversele variante sexuale. Mai mult, se face foarte multa publicitate acestor noi forme de viata sexuala, care ar afirma, prin distrugerea vietii in doi, coeziunea comunitara inter-umana. In aceasta asa-zisa comuniune, oamenii ar putea realiza simbioza dintre om si natura, atat prin impartasirea de bunuri, de sentimente si de idei, cat si prin impartasirea de trupuri pentru sex. Lesbianismul capata mare insemnatate in cadrul miscarilor feministe deoarece este, dupa spusele analistului Herrad Schenk, un protest impotriva definitiei culturale a feminitatii, care extrage valoarea femeii doar din atractivitatea ei fata de barbat, la care se adauga iubire, casatorie si familie.

Religiile traditionale cu fond creationist au recunoscut intotdeauna doua legi: una consta in sacralizarea vietii in lume si cea de-a doua priveste minoritatea acelora ce au o vocatie ascetica si li se arata calea detasarii, a transcedentei. Spre deosebire de mazdeism, de ebraismul antic, de hinduismul vedic, si altele, catolicismul a confundat cele doua ordine si a introdus valori ascetice in domeniul existentei obisnuite, una din consecinte fiind o condamnare a sexului, ba chiar o adevarata ura teologica fata de sex.

In Evanghelii, Luca spune ca cei ce vor sa capete mantuirea la Judecata de Apoi “nici nu se insoara, nici nu se marita”. Pavel considera experienta sexuala in sine ca “desfranare” si “nerusinare”, iar casatoria o solutie pentru cei care nu pot sa se infraneze de la a avea relatii cu sexul opus: “Fiindca mai bine este sa se casatoreasca decat sa arda”. Tocmai aceasta conceptie a fost preluata ca baza de catre crestinismul post-evanghelic. De aceea, viata sexuala in general constituie un pacat; ea nu le este permisa catolicilor decat daca ia forma sociala a casatoriei, in vederea procreatiei.

Introducerea relatiilor sexuale in “pacatul stamosesc” nu are, in opinia lui Thomas Laqueur nici un fundament in Facere, deoarece trupul lui Adam si trupul Evei au devenit unul singur inainte de pacat, cand ei nu se rusinau sa umble goi. Catolicismul, in opozitie cu protestantismul, a afirmat ca subordonarea omului fata de sexualitate nu constituie cauza pacatului originar, ci numai una din consecintele acestuia. Miscarile feministe reinvie vechile pareri gnostice, prezente si la unii sfinti parinti, cum ca Adam si Eva ar fi cazut in pacat prin sex, nu prin gustarea din fructul oprit. Aceste miscari considera sexul “dorul dupa unitatea pierduta”; unitatea cosmica poate fi deci reactualizata prin libertatea expresiei sexuale. La feminism, sexualitatea capata simbolul de poarta pentru lumea de dincolo, pentru experiente mai inalte.

Pentru ca sexului nu i-a fost recunoscuta alta valoare in afara celei de mijloc pentru procreare, casatoria se prezinta in acest context doar ca un rau mai mic pentru acei barbati si acele femei care nu pot alege celibatul, ci se supun legii trupului. Deci eros si “instinct de reproducere” nu se identifica. Punctul de vedere crestin-catolic duce nu la sacralizare prin semnificatia superioara a procreatiei, ci la reprimarea si profanarea sexului.Abia in cadrul asa-numitului “aggiornamento”, introdus de Conciliul Vatican II, a fost modificat oarecum punctul de vedere al Bisericii si s-a dat o anumita recunoastere unirii sexuale legate de casatorie, dar mentinand-o in aceeasi relatie cu procreatia.

Dintr-aceeasi confuzie intre cele doua ordine religioase deriva si norma celibatului sacerdotal in catolicism: s-a confundat tipul sacerdotului (din clerul de mir) cu cel al ascetului (al calugarului) cu care nu ar trebui sa se identifice si cu care nu s-a identificat in civilizatiile traditionale.

In ansamblul crestinismului, doar in unele curente decis heterodoxe si condamnate sau in unele cazuri sporadice s-a ajuns la o atitudine diferita fata de sexualitate. Dintre cele dintai face parte curentul almericienilor, al begarzilor si al “Fratilor Spiritului Liber” (secolele XII-XIV) care facea distinctia intre doua religii: una valabila pentru ignorant, cealalta pentru iluminat. In ceea ce priveste cazurile de experiente sporadice, este exemplul unei anchete intreprinse in secolul XVIII in manastirea Dominicanelor Sfanta Ecaterina dei Ricci de la Prato, in urma scandalului starnit de unele forme de erotism mistic practicate in ascuns acolo.

Riturile colective ale hlastilor slavi comportau unirea sexuaka dintre barbati si femei considerati ca intrupari ale lui Christos si ale fecioarei.

La fel de veche ca si relatiile sexuale este o alta practica si anume abstinenta. In covarsitoarea majoritate a traditiilor atat ascetice cat si initiatice intalnim conceptul castitatii, al abtinerii de la contactele cu femeia. In general, acest concept nu este corect inteles, deoarece i se adauga o semnificatie moralista. Se crede ca astfel se urmareste excluderea sau uciderea fortei sexului, ceea ce este fals. Forta sexului este la radacina insusi a individului viu, deci este imposibil de suprimat. Cel mult ea poate fi reprimata in manifestarile sale cele mai directe. Notiunea de castitate desemneaza mai inainte de orice o calitate spirituala, “intelepciunea” deplina, puterea integritatii si a integrarii tuturor elementelor existentei. Sfantul Pavel vorbeste despre mantuire “prin castitate”. Castitatea este imaginatia pe deplin curatita si stapanita. Dupa asceti, prin imaginatie patrund demonii in mintea omului, prin imaginatie lucreaza puterea lor de ispitire. Nu “pantecele”, inconstientul, este cel care il intineaza pe om, ci ceea ce iese din inima lui, simbol al activitatii psihice constiente. Caci din inima ies ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furturi, minciuni. Judecata morala apare cu interventia constintei in viata sexuala. Acolo unde constinta este absenta, judecata morala nu se exercita, neavand temei de aplicare. In diferitele traditii care se supuneau castitatii, adeseori chiar printre populatiile salbatice ( razboinicii ), nu era vorba atat sa se economiseasca energie fizica, cat sa se acumuleze o forta intr-o oarecare masura supranaturala, magica, pentru a o integra fortelor naturale ale combatantului. Acest context este de exempul explicat intr-un episod din Mahabharata.

Dintotdeauna femeii i s-a acordot un rol minor intr-o societate condusa exclusiv de barbat.Pe la sfarsitul secolului XVII si pe parcursul secolului XVIII s-a facut un progres in aceasta privinta: stiinta a scos la iveala categoriile “barbat” si “femeie” ca fiind sexe biologice opuse. De la Aristotel pana in secolul XVII s-a crezut ca exista un singur sex, cel masculin, organele genitale feminine fiind socotite organe barbatesti, intoarse cumva spre interior. Aceasta “ciudatenie” este pusa pe seama viziunii despre lume a epocii si nu a unor interpretari eronate ale datelor anatomice. Abia sub presiunea politicului aceste date s-au schimbat, ivindualizandu-se masculinul si femininul – cele doua sexe net diferentiate de astazi.

Sexul, asa cum il stim astazi, a fost inventat candva in secolul XVIII. Organele de reproducere au trecut de la a fi localizari paradigmatice pentru etalarea ierarhiei la a fi fundamentul incomensurabilei diferente. Aristotel si Galen greseau cand sustineau ca organele feminine sunt o versiune mai putin reusita a celor masculine si ca, prin urmare, femeia este un barbat imperfect. “Femeie” este femeie!” sustinea antropologul Moreau.

De-a lungul timpului, statutul femeii a variat de la cel de simplu obiect posedat de barbat la cel actual, de egalitate in drepturi cu barbatul. In ceea ce priveste prima situatie amintita, cele mai elocvente exemple se regasesc in epoca primitiva: eschimosii si alentii isi ofereau sotiile oaspetelui pe care doreau sa-l omagieze; cafrii, tabuzii din Maxic, anumite triburi din Cambodgia si Malabar ii puneau pe preoti sa le defloreze sotiile sau pe un sot provizoriu care, dupa cateva zile, cedau patul nuptial sotului definitiv. Relatiile dintre barbat si femeie au variat si ele. In primitivitate, la fuegieni si la bosmani nu exista casatorie – se uneau doar pentru timpul pe care l-au dorit. Cateodata se configura o relatie putin mai stransa din cauza nasterii unui copil, dar nici aceasta nu dura. In casatoriile dintre pieile rosii nu exista nici un sentiment. Ei aratau admiratie doar acelei femei bogate si sanatoase care oferea barbatilor mancare, adopost si relatii sexuale dupa un obicei vechi, pe care putine femei puteau sa-l reinnoiasca. Acele femei care isi dovedeau bogatia si rezistenta fizica au gasit intotdeauna intre pieile rosii un “senior” cu care sa se casatoreasca. La popoarele poliandrice din Tibet, ca si la cele poligamice din tarile necrestine, cu cateva exceptii rare, iubirea barbatului pentru femeie nu este altceva decat un instinct de proprietate.

Inca Antichitate fusese clasificata aproape intreaga gama de practici sexuale, dar la sfarsitul secolului XIX au fost “inventate” anumite genuri de persoane: homosexualul, sadicul, masochistul. Inainte, deviantii erau redusi la tacere sau nu li se luau in seama comentariile; acum se intocmeau rapoarte atente asupra afirmatiilor lor incriminatoare. Gazetele de mare tiraj, dosarele politiei, romanele decadente si revistele de psihiatrie de la sfarsitul secolului, toate impartaseau aceeasi fascinatie morbida pentru perversiuni. Exista pericolul ca natura artificiala a societatii sa slabeasca respectul oamenilor “normali” fata de rolurile cuvenite ale sexelor.

Desi cei mai multi dintre primii sexologi nu-si propusesera sa legitimeze practicile deviante, acesta a fost adesea consecinta neintentionata a eforturilor lor de a clasifica practicile sexuale si de a indica norma. Dar tocmai aceasta din urma i-a facut pe unii sa opuna rezistenta noilor limite impuse. Medicii care au avansat ideea ca homosexualitatea era o stare congenitala si nu una dobandita i-au eliberat pe unii de sentimentul de vina pe care il avusesera candva pentru ca nu fusesera in stare sa reziste “ispitelor”, mai ales ca multi cautasera tocmai un asemenea argument. Desi sexologii aveau tendinta de a pune eticheta “nefeminata oricarei femei inclinate catre independenta, acestia spuneau relativ putin despre lesbianism. Ei doreau sa-i faca pe pacientii lor sa se potriveasca normelor societatii, aceste eforturi normalizatoare vadindu-se in faptul ca ei considerau agresivitatea masculina si pasivitatea feminina “naturale”, iar esecul de a corespunde acestor norme era privit ca un semn de tulburare psihica. Avand in vedere ca sexologii erau aproape cu totii barbati, sexualitatea devianta a barbatilor era considerata cea mai grava problema sexuala; lesbianismul a primit mult mai putina atentie. Doctorii afirmau ca pornirea sexuala masculina era focalizata; in cazul femeilor aceasta era difuza si de aceea ele se pot abtine mult mai usor decat barbatii. Pentru ca relatiile sexuale ale femeilor nu erau vazute la fel de importante ca ale barbatilor, cultura occidentala a tolerat multa vreme comportamentul lesbian.

In secolul XIX nu era interzis ca doua femei sa se imbratiseze, sa se sarute si sa doarma in acelasi pat, pentru ca orice faceau ele impreuna nu era vazut ca o relatie sexuala, ci ca un fel de ucenicie pentru relatiile sexuale mature cu barbatii. Multi nici macar nu intelegeau ce este lesbianismul. Diferiti romaniceri foloseau acest termen pentru femeile care beau, fumau si se imbracau in haine barbatesti, altii pentru a descrie dezmatul celor bogati. Medicii spuneau ca prostituatele, in urma exceselor sexuale, ajungeau sa dispretuiasca relatiile cu barbatii si sa le prefere pe cele cu parteneri de acelasi sex.

Odata cu accentul pus in secolul XX pe casatoria parteneriala, pasiunile si amorurile intre femei au inceput sa fie privite cu suspiciune. Unii medici progresisti inca mai sustineau ca relatiile fizice dintre femei nu trebuie considerate neaparat periculoase, caci mai mult ca sigur erau doar manifestari ale unei etape trecatoare.

Au existat pareri conform carora homosexualitatea masculina este determinata biologic, prin urmare este ireversibila, in vreme ce unele lesbiene nu erau astfel in mod ereditar, ci mai curand aratau o predispozitie catre seductie. In Franta, de exemplu, medicii liberali continuau sa trateze cu indulgenta lesbianismul in anii imediat urmatori Primului Razboi Mondial, sustinand ca in lipsa barbatilor tineri era de inteles faptul ca femeile cautau un substitut. Nu erau degenerate, erau doar lipsite de o optiune sanatoasa. Existau si medici care condamnau lesbianismul. Pentru ca se presupunea ca femeia sanatoasa era “lipsita de pasiune”, prostituatele, lesbienele si nimfomanele erau etichetate laolalta drept hipersexuate de catre medicii americani.

Daca secole de-a randul, sub influenta crestina, homosexualitatea era considerata, dupa expresia Sfantului Apostol Pavel, patima de necinste, de ocara sau de rusine si sanctionata cu duritate de codul penal al tarilor civilizate, ca un delict antisocial, acum insa a devenit liberalizata aproape in intreaga lume. Si nu numai ca a intrat in literatura, in pictura, in muzica, in cinematografie, in arta fotografica si chiar in politica, facandu-i-se la toate nivelele foarte multa publicitate, dar, mai mult, isi propune sa “cucereasca” chiar si Biserica. Propaganda homosexuala devine insa de-a dreptul scandaloasa, ca un atac violent la adresa crestinului, atunci cand autorul unui “Dictionary Gay”, recent aparut, include in paginile sale fara nici un temei pertinent, ca victime ale acestei patimi, tocmai pe Fiul lui Dumnezeu si pe doi dintre corifeii Bisericii, pe Fericitul Augustin si pe Toma d’Aquino, parintele scolasticii.

Dincolo de aceasta, ramane real faptul ca se poate vorbi tot mai des despre crestini homosexuali, ba chiar de preoti si pastori homosexuali. In acelasi timp, i se cere Bisericii sa binecuvanteze casatoriile homosexuale, asa cum unele state europene le-au si legalizat. Se cere apoi chiar hirotonia homosexualilor, ceea ce nu se poate si nici nu se vrea.

In urma studiilor facute, s-a constat ca dupa adolescenta 37% din populatia barbateasca a avut contacte homosexuale, ca 13% au fost mai mult homosexuali decat heterosexuali cel putin trei ani, intre adolescenta si momentul cand au implinit varsta de 55 de ani, iar 4% au fost exclusiv homosexuali dupa incheierea adolescentei. Alte cifre arata ca cel putin 50% din barbatii adulti se considera predominant heterosexuali, cu experienta homosexuala accidentala; iar 37% sunt in esenta heterosexuali, cu experienta homosexuala importanta. Pe langa acestea, se constata ca “atractia intre persoane de acelasi sex exista, intr-o oarecare masura, la jumatate din intreaga populatie”.

O alta criza morala este desfraul. Astfel, 70% din esantionul de femei chestionate, care erau casatorite de mai mult de cinci ani, aveau sau avusesera relatii sexuale in afara cadrului casatoriei, desi majoritatea mai credeau inca in monogamie. O analiza recenta a adulterului in Anglia arata ca un numar egal de femei casatorite, ca si de barbati, au relatii extraconjugale si le prezinta ca fiind “aventuri de o noapte”.

Toti cei chestinati sunt crestini, chiar si numai prin faptul ca au fost botezati. Excomunicarea lor ar insemna renuntarea la eficienta mesajului evanghelic, iar o atitudine de indiferenta fata de ei, ar insemna un abandon al misiunii si responsabilitatii pastorale a Bisericii. Actiunea lor de reeducare ar fi refuzata inainte de a fi pusa in aplicare, fiindca ar fi considerata un atentat la libertatea lor.

Pentru iudeii monoteisti desfraul era un pacat. Este firesc ca intr-un stat teocratic, acest pacat sa fie aspru pedepsit. In acest context, homosexualitatea era considerata “intinaciune” in fata lui Dumnezeu, atragand blestemul Lui, fiind pedepsita cu moartea. Atat de mare pacat era acesta in fata lui Dumnezeu, incat locuitarii cetatilor Sodoma si Gomora au fost condamnati la pieire, “slobozind peste ei Dumnezeu ploaie de pucioasa si foc din cer” (Facerea 19, 24). De aici si numele pacatului de “sodomie”, dupa numele cetatii distruse. Cu totul altfel era privita homosexualitatea in lumea pagana inaintea venirii Mantuitorului in lume. Homosexualitatea nu era socotita pacat, fiindca evlavia pagana avea un caracter normal si exclusiv cultic. Mai mult, erau cazuri cand desfraul era ridicat la rangul de cult, hierodulele (cele sfinte) practicand-o in “folosul” templelor. Nu se exercita nici un efect punitiv pentru ca nu erau elaborate legi anume privind perversiunea sexuala. Homosexualitatea era considerata un mod de exprimare a naturii umane, ca heterosexualitatea. Erau condamnate doar abuzurile si violurile la adresa copiilor.

Inteleptii antici ai Eladei si Romei nu condamnau homosexualitatea, socotind-o natura umana, pe care tindeau sa o aduca la perfectiune, fara ca pederastia sa-i incomodeze cu ceva. Deviza vechilor intelepti era de a trai viata conform naturii. Cinicii (numele provine de la faptul ca aveau ca emblema un caine) spuneau ca ceea ce este natural nu este rusinos. Dispretuiau bogatiile si conventiile sociale si propovaduiau necesitatea trairii dupa legile naturii. Mai tarziu deviza lor a fost compromisa, cinicii fiind considerati cei care manifesta dispret fata de orice norma morala. Deci, sub aspect religios-moral aparitia desfraului cazut in homosexualitate se poate explica usor daca se are in vedere confuzia omului cazut in pacat. Noua invatatura crestina a sfiinteniei vietii prin ferirea de desfranare a fost primita cu repeziciune de oamenii dornici de mantuire, astfel incat chipul lumii s-a schimbat. Odata cu formarea statelor crestine, legislatia acestora a mentinut secole de-a randul homosexualitatea ca un delict antisocial pedepsit cu asprime. Chiar si morala proletara a secolului XX, desi antireligioasa si anticrestina, pentru a crea inregimentarea colectiva a oamenilor, a mentinut homosexualitatea sub incidenta codului penal.
Mentalitatea occidentala a inceput sa se schimbe odata cu aparitia Renasterii si a Umanismului. Mai tarziu, Fr. Nietzche a proclamat moartea lui Dumnezeu si afirmarea moralei instinctiv biologizante neopagane, prin anularea notiunii de pacat si negarea valorilor crestine. Apoi, Sigmund Freud, prin psihanaliza va da un impuls pornografiei, ce nu mai poate fi stavilita. Pe acest fond, homosexualitatea cunoaste un avant tot mai puternic.

Adrian Thatcher, directorul Centrului de Teologie si Educatie Crestina, considera ca singura solutie consta in revizuirea conceptiilor traditionale despre sex si sexualitate, si propunerea unei viziuni crestine “moderne” a acestei probleme, prin crearea unei Teologii a sexualitatii. Pentru atingerea acestui obiectiv se porneste de la necesitatea liberalizarii sexualitatii ca placere si scop al omului in lume, binecuvantat si intretinut de Dumnezeu. Astfel,in viziunea lui Thatcher, daca inainte Biserica proclama prin dascalii ei ca scopul casatoriei este nasterea de copii, se impune acum o reevaluare a teologiei, a moralei si a spiritualitatii crestine.

La baza perceptiei minoritatilor sexuale sta convingerea ca tot ceea ce este in afara heterosexualitatii este o “boala”, un “viciu”, un “pacat”, si raspandirea opiniei conform careia lesbienele, gay-i, bisexualii, transsexualii si transgender-ii sunt interesati numai de erotism si sex. In prezent, medici cu diverse specializari – psihologi, antropologi, sociologi – arata ca homosexualitatea reprezinta o parte a sexualitatii umane, prezenta in toata istoria umanitatii, care nu se axeaza pe componenta erotica mai mult decat heterosexualitatea. Avem impresia ca minoritatile sexuale sunt o categorie umana ca si inexistenta pentru ca rar avem ocazia sa stim ca stam de vorba cu un functionar, suntem consultati de un medic, citim un autor, votam un deputat sau cumparam de la un vanzator care este gay, lesbiana sau bisexual. Rezultatele unor investigatii sociologice efectuate in anul 1999 pe un lot de subiecti homosexuali care frecventeaza Asociatia Accept, arata ca aspiratia a peste 80% dintre ei este sa intalneasca partenerul cu care sa intemeieze o uniune durabila de cuplu si cu care sa-si petreaca intreaga viata. La baza acestei uniuni trebuie sa stea, in opinia respondentilor: iubirea, intelegerea, respectul si increderea reciproca. Asadar, diferentele dintre homo si heterosexuali sunt chiar mai mici decat intre barbat si femeie.

La sfarsitul anilor ’50, datorita credintei occidentalilor in puterea ratiunii si a stiintei, descoperirilelui Alfred Kinsey, al carui nume este sinonim, in lumea postbelica, cu dezvaluirile sexuale scandaloase, erau laudate si exploatate de oportunisti de toate soiurile ai status-quo-ului sexual, de la Hugh Hefner de la revista “Playboi” pana la primii sustinatori americani ai drepturilor homosexualilor.

Clonarea incununata de succes a unei oi, in 1997, a fost considerata de multi drept o prevestire infricosatoare a unei lumi tot mai omogenizate, in care sexul nu avea sa mai fie necesar reproducerii umane, o lume in care toti ar arata la fel si s-ar comporta la fel. Totusi, inceputul mileniului III a parut, de asemenea sa prevesteasca o epoca pluralista care oferea o varietate mai mare de scenarii sexuale, desi putine de importanta covarsitoare.

Panica provocata de Sida fusese folosita la inceput de moralisti in speranta de a forta o “reintoarcere” la un model rigid unic de comportament sexual. Ei afirmau ca soarta victimelor sindromului slujea ca un avertisment despre ceea ce se intampla atunci cand fortele poluarii si ale contaminarii sunt lasate in libertate. Astfel de incercari de a insufla rusinea i-a convins pe putini, pe langa cei deja convertiti. In schimb, criza provocata de Sida si mesajul “sexului lipsit de riscuri” a oferit un context in care a fost explorata o varietate de scenarii sexuale noi. Printre gay si lesbiene erau unii care cautau sa obtina drepturi recunoscute de catre stat de a se casatori si de a avea copii. Altii au incercat sa inchege relatii pe termen lung, dar nemonogamice, eliberate de posesivitatea cuplurilor heterosexuale. In prezent exista tendinta de a se acorda sanse si drepturi egale tuturor cetatenilor, indiferent de orientarea lor sexuala.

Avand in vedere evolutia si schimbarile care s-au produs in ceea ce priveste mentalitatea societatii despre sexualitate de-a lungul timpului, ne putem astepta la orice in viitor. Poate se va ajunge la legelizarea universala a homosexualitatii, a adoptiilor in cadrul cuplurilor homosexuale,a prostitutiei etc. Ce este evident, este ca in acest domeniu, lucrurile nu au prea multe sanse sa se stabilizeze. Care vor fi urmatoarele atitudini si conceptii despre sex ramane de vazut.