La prima vedere, Europa este un spatiu al marilor contradictii, un spatiu pe cât de vast, pe atât de dificil de delimitat. De fapt, folosirea termenul “Europa” este folosit în ultima vreme cu doua sensuri: cel al spatiului care delimiteaza continentul european, numit “Marea Europa”, si cel al tarilor care fac parte din Uniunea Europeana, numit “Mica Europa”.

Astfel, pentru a face fata acestei confuzii de termeni, este necesara clarificarea unei distinctii între apartenenta geografica a unei tari la Europa (înteleasa ca zona dintre Oceanul Atlantic si Muntii Urali), apartenenta ei istorica la Europa (participarea la evenimentele istorice care au dat nastere continentului în forma si compozitia sa actuala, aici fiind incluse revolutiile, crearea oraselor, a statelor, a imperiilor etc), apartenenta culturala a unei tari la Europa (afilierea la aceleasi idei, principii si curente culturale, în perfecta armonie cu atitudinea adoptata la nivelul credintelor religioase si ideologice) si apartenenta institutionala la Europa (aderarea la legislatia caracteristica societatii deschise).

Este unanim recunoscut faptul ca apartenenta geografica si apartenenta istorica nu decid apartenenta sau neapartenenta unui stat la Europa, în sensul ei de comunitate de state europene independente. Unificarea europeana fiind un proces în primul rând institutional si cultural, apartenenta europeana se judeca considerând în primul rând institutiile si cultura.

Iar un aspect foarte important care tine de evolutia culturala a statelor europene de-a lungul secolelor este religia. Religia a influentat poate în cea mai mare masura directiile urmate de popoarele lumii în cele mai diverse domenii, de la strategii politice la cultura si de la economie la structuri institutionale.

De asemenea, este recunoscut faptul ca unificarea europeana îsi trage radacinile din Europa Occidentala, Belgia, Franta, Germania, Olanda, Italia si Luxemburg fiind primele tari europene care au semnat, la jumatatea secolului XX, un tratat ce urma sa se extinda si sa puna ulterior bazele uniunii economice între statele europene, care avea de fapt scopul de a împiedica izbucnirea unui nou razboi mondial între membnrii sai.

Statele din partea de vest a continentului european au fost însa caracterizate de apartenenta la o confesiune religioasa crestina rupta de catolicism: protestantismul, care s-a infiltrat în toate aspectele vietii adeptilor sai, influentându-le în mod decisiv optiunile si comportamentul.
Astfel, sociologul Max Weber argumenteaza, în lucrarea sa “Etica protestanta si spiritul capitalismului”, ca protestantismul a contribuit la dezvoltarea capitalismului, înteles ca sistem politico-economic care se întemeiaza pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si de schimb, în societatile moderne, occidentale, capitalismul dezvoltîndu-se doar cu ajutorul înclinatiei protestantilor catre rationalism. Argumentul consta de fapt în doua teze: efectul pozitiv al protestantismului asupra capitalismului si efectul negativ al capitalismului asupra protestantismului.

Astfel, credintele protestante încurajeaza comportamentul capitalist, ele justificînd motivatiile capitaliste de obtinere a profitului ca pe o chemare de ordin etic: un om care credea în spiritul protestant simtea ca este de datoria sa sa consolideze o afacere care sa produca bani, pentru binele sau si al copiilor si nepotilor sai. Astfel, obiectivul de a obtine profit peste nevoile imediate ale individului, în alte conditii considerat pura lacomie si avaritie, devine în credinta protestanta si în spiritul capitalist descris de Weber, o bligatie etica si indispensabila pentru integritatea morala a unei persoane.

Acesta este si motivul pentru care capitalismul modern se dezvolta numai în zonele dominate de credinta protestanta.

Dar o data ce comportamentul capitalist a început sa prevaleze, credintele protestante au început sa fie descurajate. Motivatiile capitaliste fiind secularizate, ele pierd astfel întelesurile etice ale protestantismului, iar afacerea capitalista resimte în curînd forta religioasa în acelasi mod în care resimte interferenta reglementarilor Statului în dezvoltarea proprie.

Capitalismul s-a impus în unele state ale continentului european ca o reactie la comunism si socialism.

O data cu aparitia capitalismului, europenii nu s-au mai multumit cu productia care acoperea doar nevoile de supravietuire, trecând la comportamentul caracterizat de rationalitate economica, adica format astfel încât sa produca un plus al rezultatelor în raport cu investitia.

De fapt, acest tip de comportament se confunda cu comportamentul economic rational al întreprinzatorului, asa cum el a fost initiat în cultura europeana si descris de Max Weber: “Acolo unde se nazuieste în mod rational la competitie capitalista, actiunea corespunzatoare este orientata spre calculul capitalului. Aceasta înseamna: ea este inserata într-o aplicare conform unui plan a rezultatelor utile de competitie în asa fel ca randamentul socotit conform bilantului al întreprinderii trebuie sa întreaca […] mijloacele de competitie obiectuale aplicate prin schimb (iar în cazul întreprinderii durabile trebuie sa întreaca mereu, din nou)”.

Astfel, comportamentul economic european a început prin a fi subordonat ideii de rentabilitate, care s-a instalat în cultura europeana ca un principiu al randamentului.

Întreprinzatorul individual a aparut în cultura europeana, dar ea a ramas totusi legata de acest principiu al randamentului. Experientele istorice pe care a trecut (socializarea principalelor mijloace de productie, comunizarea productiei si a consumului etc) au aratat ca numai initiativa privata este compatibila cu principiul randamentului, iar aceasta initiativa privata presupune un întreprinzator individual.

Adesea, însa, ei se satisfac cu un concept pur tehnic al apartenentei culturale la Europa si, nu o data, cu el, cu un concept reductiv al Europei. Conform acestuia, Europa înseamna participare la aliante politice, blocuri militare, organizatii economice nominalizate.

Europa nu are un specific, ci doar niste particularitati, eventual mai îngrosate decât în alte locuri. Probabil ca este vorba de un ansamblu de realitati diverse si divergente, si nu de ceva ce permite un concept