Semnificantul „apa” face trimitere la o realitate omniprezenta in viata de zi cu zi. Sensul de dictionar al termenului „apa” il defineste ca „lichid incolor, fara gust si fara miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formeaza unul din invelisurile Pamantului.” Aceste informatii reprezinta sensul denotativ, de prima instanta al acestui cuvant.

Apa este unul dintre cele patru elemente primordiale (aer, pamant, foc si apa) fiind indispensabila vietii pe Terra. De aceasta indespensalitate au profitat in trecut romanii care otraveau fantanile in calea cotropitorilor pentru a-i alunga de pe pamanturile patriei lor. Apa acopera trei sferturi din suprafata Pamantului, gasindu-se in trei stari: lichida (in oceane, mari, fluvii, rauri, lacuri, mlastini etc), gazoasa (ceata, abur si nori) si solida (ghetari, calote glaciare si zapada).

De asemenea, apa este un element constituent major al organismelor vii, reprezentand intre 50 si 90% din greutatea lor. In stare pura apa nu conduce curentul electric si este un solvent universal.

Cuvantul „apa” este foarte des intalnit in limba romana in numeroase expresii si locutiuni, ca de exemplu: „a bate apa in piua”(a vorbi mult si fara rost), „a baga pe cineva la apa”(a face cuiva un mare neajuns), „a nu avea nici dupa ce bea apa”(a fi extrem de sarac), „a nu fi in apele lui”(a fi abatut sau prost dispus), „a-i veni cuiva apa la moara”(a se schimba imprejurarile in favoarea lui), „a-i lasa cuiva gura apa dupa ceva”(a dori ceva nespus de mult) etc.

Sensurile de enciclopedie ale cuvantului „apa” trimit la drumul pe care l-a parcurs de-a lungul timpului acest termen. Cu toate ca apa si igiena sunt inseparabil relationate in zilele noastre, in vremurile de demult lucrurile nu au stat intotdeauna astfel. Efectele benefice ale apei si capacitatea sa de a aduce bucurie si confort erau familiare bastinasilor indieni in urma cu treizeci de secole. De exemplu, casele membrilor de frunte ai societatii dispuneau, inca de pe atunci, de sali de baie si sisteme de canalizare. Grecii au adoptat ablutiunea de la hindusi si au invatat stiinta parfumurilor si uleiurilor aromatice de la egipteni. Imbaierea era incompleta daca nu erau aplicati acesti unguenti, recunoscuti pentru proprietatile lor protective si binefacatoare. Cetatenii Greciei Antice puteau face dusuri in aer liber in fantanile publice. Camerele de baie au fost treptat introduse, la inceput fiind bazine cu apa rece, urmate apoi de bazinele cu apa calda si saune.

Romanii au fost urmatorii care au adoptat notiunea de imbaiere. Termele lor erau formate dintr-un frigidarium (baie rece), un tepidarium (baie calda) si un caldarium (baie de aburi). Mai tarziu, o data cu caderea Imperiului si cu cresterea influentei Crestinismului, aceste bai publice au fost abolite, fiind considerate imorale deoarece femeile si barbatii faceau baie impreuna.

In secolul al XIV-lea, in Europa, igiena a inceput sa fie ignorata si considerata chiar periculoasa. Acest lucru se petrecea in contextul izbucnirii primei si celei mai mari epidemii de ciuma (1348-1350), care a facut milioane de victime. Ciuma fusese adusa din Asia, de sobolanii de la bordul navelor de comert (deci tot pe apa!). Medicii timpului au avansat ideea ca boala se transmitea prin aer si apa. Se credea ca apa se infiltra in porii pielii si depozita germenii pe care ii transporta. Conceptia pielii impermeabile la boli s-a mentinut pana in secolul al XVIII-lea si a avut repercursiuni asupra atitudinii fata de corp. Pentru a se evita imbolnavirea organismului, pielea trebuia ferita de contactul cu aerul, soarele si apa. Igiena corporala ignora apa. Renuntandu-se la imbaiere, inul a inceput sa fie folosit pentru pastrarea igienei personale. Avand proprietatea de absorbire a sudorii si sebumului, inul a devenit un semn de rafinament si curatenie a celui care il purta.

Aristocratia franceza din timpul lui Ludovic al XIV-lea, „Regele Soare”, practica asa-numita „igiena seaca”; oamenii isi stergeau corpul cu un prosop uscat, sau incercat sa acopere mirosurile cu parfum. Alaturi de inul alb, parfumurile erau, in secolul al XVII-lea la mare cautare. Daca pana atunci hainele aveau rolul de a ascunde murdaria, parfumul era folosit acum pentru a masca mirosul.

In secolul al XVIII-lea, apa deja nu mai era vazuta ca o amenintare la adresa sanatatii; baile au devenit iarasi acceptabile, apa si-a capatat locul de drept si a aparut sapunul. Tratatele de medicina ale secolului al XIX-lea au subliniat rolul extrem de important al apei in pastrarea unui corp sanatos. Cu toate acestea, abia la jumatatea secolului al XX-lea instalatiile de apa curenta au devenit raspandite si la fel si notiunile elementare de igiena. Igiena personala redevenise centrul mentinerii sanatatii si bunastarii.

In zilele noastre, consumul de apa, sapun, sampon etc, reprezinta un indice de civilizatie; igiena a devenit o obsesie a omului modern. Toate acestea au dus le dezvoltarea industriei de produse cosmetice si produselor destinate igienei: sapun, sampon, detergenti etc.

La nivelul mentalitatilor a avut loc o schimbare in atitudinile fata de corp. Au existat diferite forme de manifestare a corporalitatii in diferite epoci. Raportul corp-apa trebuie privit prin prisma sentimentului pudorii, a perceptiei corpului gol. Pana la inceputul secolului al XIX-lea nu se facea baie in mare. In secolul al XIX-lea, aceasta era o practica obisnuita, insa costumele lor de plaje erau total diferite de cele de astazi. Ele semanau mai degraba cu hainele noastre de strada. Si plajele aveau un aspect diferit; existau pontoane lungi, care intrau in mare si care se terminau cu niste custi in care femeile faceau baie.

O alta latura a atitudinii fata de apa o reprezinta modul in care ea a fost utilizata de-a lungul timpului. Un exemplu al acestei atitudini diferite il reprezinta inotul. Oamenii au inotat din cele mai vechi timpuri Una din primele reprezentari ale inotului este un relief egiptean care infatiseaza soldati ai faraonului Ramses al II-lea urmarindu-si inamicii inot. Inotul era foarte apreciat in Grecia Antica si in Roma Antica, in special ca forma de antrenament pentru soldati. In Japonia, competitiile erau tinute inca din secolul I i. Hr. In Europa, inotul a fost mai putin popular intre secolele V si XV, cand scufundarea in apa era asociata cu recurenta bolilor timpului. Astazi inotul este un sport popular, la fel ca si celelalte sporturi de apa: polo, schi nautic, canotaj, volei pe apa etc.

Treptat, apa a inceput sa fie folosita in cat mai multe scopuri, cum ar fi: tratarea diferitelor boli (prin hidroterapie), sursa de energie electrica, cale de transport ieftina, purificare sufleteasca (botez) si chiar tortura. Botezul este printre simbolurile universale cele mai cunoscute, reprezentand curatirea sufleteasca, innoirea, renasterea, viata eterna etc. La ortodocsi, apa sfiintita are acelasi rol protector pentru cei care o beau sau sunt stropiti cu ea. Botezul aminteste de scena biblica a botezului lui Iisus in Iordan de catre Sfantul Ioan Botezatorul.

Picatura chinezeasca este numele modalitatii de tortura care foloseste apa. Aceasta practica consta, de fapt, in caderea ritmica a unei picaturi de apa pe crestetul celui torturat sau condamnat. Prin aceasta metoda, cel vizat innebuneste si moare in chinuri.

In opozitie cu picatura chinezeasca se afla modurile de relaxare in care se apeleaza la apa. Astazi, apa este considerata binefacatoare, fie ca este vorba de inot, hidroterapie, hidromasaj s. a. Ea este un element indispensabil vietii, contribuie la mentinerea sanatatii, a frumusetii prin ingrijirea pielii si dobandirea tonusului muscular optim prin inot. Cand spui apa azi te gandesti de asemenea la distractie, la mare, la croaziere, inot, pescuit etc. Treptat, aceasta enciclopedie a devenit dictionar, reprezentand unul dintre sensurile stabile dobandite de apa.

Dar, pe langa bucuriile si foloasele pe care ni le aduce apa, ea ridica si multe probleme privind epuizarea resurselor de apa potabila si, mai ales, de poluarea apei, care are consecinte atat pentru oameni, cat si pentru fauna si flora marilor si oceanelor.