În iunie 1950, la câteva saptamâni dupa lansarea planului Schuman, a izbucnit razboiul din Coreea. În septembrie 1950, la New York, Consiliul Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) a subliniat, pe fondul climatului de îngrijorare – provocat de ostilitatile din Coreea care au degenerat mai târziu într-un veritabil razboi – pentru prima data posibilitatea unei contributii a Germaniei la apararea occidentala.
C.E.A. a aparut astfel sub presiunea americanilor care doreau sa vada constituit în Europa Occidentala un bloc puternic, susceptibil de a echilibra fortele sovietice, construirea acestui bloc occidental presupunând reînarmarea Republicii Federale Germania în sânul fortelor N.A.T.O. Cererea americana a fost prezentata în mod explicit de generalul Clay, comandant american în R.F.G., pe 7 mai 1950 si reînnoita de secretarul de stat al apararii pe 12 septembrie.
Rene Pleven, pe atunci sef al guvernului francez a prezentat Consiliului N.A.T.O. proiectul C.E.A. în octombrie 1950 la sugestia lui Jean Monnet. Acest proiect francez a fost realizat de catre expertii care au elaborat si planul Schuman.
Pe 15 februarie 1951 la invitatia guvernului francez, delegatiile celor cinci tari (Franta, R.F.G., Italia, Belgia, Luxemburg) au început sa negocieze tratatul. Olanda li s-a alaturat.
Guvernul american, la început ostil proiectului i s-a raliat (prin discursul Eisenhower în iunie 1951), în timp ce Marea Britanie si-a confirmat vointa de a ramâne la distanta si U.R.S.S. înainta o violenta campanie împotriva lui. Negocierile, mult mai dificile decât pentru Tratatul C.E.C.A. s-au finalizat pe 27 mai 1952 – data semnarii.
Tratatul a fost ratificat de cinci state înca din primavara 1953. Dar în Franta, modificarea compunerii politice a Adunarii Nationale odata cu alegerile din iunie 1951 a transformat ratificarea într-o incertitudine din cauza opozitiei violente a doua partide – Partidul Comunist si Adunarea Poporului Francez.
Nici un guvern nu a îndraznit, deci, sa prezinte tratatul Parlamentului pâna la Pierre Mendes-France. Acesta, el însusi foarte rezervat în privinta tratatului, a încercat în timpul verii 1954 sa obtina din partea celor cinci aprobarea pentru modificarea sa substantiala. Aceasta tentativa, odata esuata, Mendes–France a sesizat Adunarea Nationala asupra problemei ratificarii, neangajând responsabilitatea guvernului sau asupra acestui punct.
Pe 30 august 1954 Adunarea Nationala a refuzat sa autorizeze ratificarea. Tratatul trebuia sa fie însa ratificat de ansamblul semnatarilor pentru a intra în vigoare. Esecul sau a provocat negocierea rapida a acordurilor de la Paris (23 octombrie 1954 ) ratificate de Franta la sfârsitul anului, incluzând Marea Britanie. Acestea, în mod paradoxal au realizat ceea ce Franta dezaprobase în 1950 si anume: reînarmarea R.F.G. care a intrat în N.A.T.O. prin iesirea de sub statutul de ocupatie.
C.E.A. avea ca vocatie gerarea unei armate europene multinationale în strânsa legatura cu N.A.T.O. Statele membre ale C.E.A. nu puteau pastra decât forte limitate la dispozitia lor în scopurile indicate de tratat. Esentialul politicii de aparare era transferat astfel comunitatii care avea, deci, un caracter supranational (termenul figura expresis-verbis în tratat )1.
C.E.A. relua din punct de vedere institutional structura C.E.C.A., cu o diferenta importanta si anume, organul interguvernamental (Consiliul) detinea puterile de decizie esentiale, organul independent (Comisariatul ) având un rol de gestiune întins.
Proiectul C.E.A. era însotit de un proiect de Comunitate Politica. Era prevazut un executiv bicefal, un parlament bicameral si o curte. Proiectul Comunitatii Politice trebuia sa asigure coordonarea politicilor externe ale statelor, realizarea unei piete comune, fiind prevazut un mecanism de extindere progresiva a competentelor sale.
Era vorba deci de o noua tentativa de a crea o comunitate cu competente largi ce presupunea un abandon de suveranitate în domeniul foarte sensibil al politicii externe si abandonuri ulterioare de suveranitate în alte domenii. Soarta proiectului era legata de C.E.A., deci relansarea unificarii se va opera în urmatorii ani pe un teren strict economic, perspectiva unei Europe politice fiind îndepartata pentru mult timp.
1 Louis Cartou – op.cit., pagina 46
Material elaborat de Oana