Now Playing

Movie Calendar

March 1

Lorem Ipsum

12:15p | 2:30 | 4:40 

Dolor Amet

12:15p | 2:30 | 4:40 

Adipiscing

12:15p | 2:30 | 4:40 

Sit Accumsan

12:15p | 2:30 | 4:40 

Adipiscing

12:15p | 2:30 | 4:40 

Lorem Ipsum

12:15p | 2:30 | 4:40 

March 2

Lorem Ipsum

12:15p | 2:30 | 4:40 

Dolor Amet

12:15p | 2:30 | 4:40 

Adipiscing

12:15p | 2:30 | 4:40 

Sit Accumsan

12:15p | 2:30 | 4:40 

Adipiscing

12:15p | 2:30 | 4:40 

Lorem Ipsum

12:15p | 2:30 | 4:40 

March 3

Lorem Ipsum

12:15p | 2:30 | 4:40 

Dolor Amet

12:15p | 2:30 | 4:40 

Adipiscing

12:15p | 2:30 | 4:40 

Sit Accumsan

12:15p | 2:30 | 4:40 

Adipiscing

12:15p | 2:30 | 4:40 

Lorem Ipsum

12:15p | 2:30 | 4:40 

Divi Movies

Experience Movies

about Us

Nulla porttitor accumsan tincidunt. Donec sollicitudin molestie malesuada. Curabitur arcu erat, accumsan id imperdiet et, porttitor at sem. Curabitur non nulla sit amet nisl

1. Dinamica integrarii presupune doua efecte:

Integrarea nu este un fenomen static, ci dimpotriva un fenomen dinamic, ce presupune doua efecte:

A. Efectul de spill-over 1 ce presupune trecerea cvasi automata de la un stadiu la altul al integrarii, integrarea sectoriala tinzând la o integrare generala.
Realizarea unei zone de liber schimb face necesara realizarea unei uniuni vamale pentru ca trebuie evitate deturnarile traficului de marfuri, uniunea vamala favorizand realizarea Pietei comune pentru ca libera circulatie a produselor si factorilor de productie stimulata de eliminarea obstacolelor tarifare impuse schimburilor, presupune stabilirea de reguli comune, armonizarea legislatiilor nationale, coordonarea politicilor economice.

Vointa politica intervine putin în acest proces. Logica interna a integrarii este cea care permite depasirea progresiva a fiecarui stadiu si care conduce la uniunea politica (ultima etapa a integrarii). Progresul pe calea integrarii se efectueaza cu toate acestea, impotriva diferitelor manifestari ale nationalismului si tentatiei întotdeauna puternica a protectionismului economic.

Constructia europeana depinde mult de traditiile nationale pentru ca efectul de spill-over sa-si poata manifesta pe deplin rolul sau. Este evident de asemenea ca, cu cât ne apropiem de ultimul grad al integrarii cu atât ne apropiem de “nucleul dur” al suveranitatii nationale si statele sunt deci din ce în ce mai putin dispuse sî transfere o parte suplimentara din suveranitatea lor institutiilor comunitare.

Însa, când exista o vointa politica în acest sens constructia europeana este relansata. Concret, aceasta se traduce prin convocarea unei conferinte interguvernamentale însarcinata cu redactarea unui nou tratat care le va modifica sau le va completa pe cele precedent.2 A.U.E. semnat pe 28 februarie 1986 si intrat în vigoare pe 1 iulie 1987 a constituit prima revizuire de ansamblu a Tratatului de la Roma de la crearea C.E.E.. El a permis relansarea constructiei europene într-o perioada în care aceasta se afla în impas. Jacques Delors a avut initiativa A.U.E.

Tratatul de la Maastricht, realizat prin vointa lui Francois Mitterrand si a cancelarului german Helmuth Kohl, a constituit a doua revizuire de ansamblu a tratatelor comunitare. El a permis mai ales introducerea de noi modificari institutionale necesare în perspectiva noilor adeziuni.

Conferinta interguvernamentala din 1996 prevazuta prin tratatul de la Maastricht s-a terminat prin semnarea unui nou tratat la Amsterdam . Aceasta este a treia revizuire de ansamblu a tratatelor precedente.
S-a reexaminat sistemul institutional si decizional al U.E., însa rezultatele au fost dezamagitoare întrucât statele membre nu si-au manifestat în mod decisiv vointa politica favorabila unor eventuale adeziuni.

De aceea, s-a impus o noua conferinta interguvernamentala care a avut loc la Nisa în decembrie 2000, în perspectiva unei noi largiri a U.E. la Malta, Cipru si tarile din Europa centrala si orientala (au fost vizate probleme relative la: numarul membrilor Comisiei, ponderea voturilor statelor membre în Consiliu si masurile necesare pentru a facilita activitatea institutiilor si a garanta functionarea lor eficace).

B.Efectul de cliquet 3
Efectul de cliquet semnifica faptul ca procesul de integrare este ireversibil,ca o intoarcere este putin probabila, intrucat costul economic si politic al intoarcerii este mult mai ridicat decat cel care ar rezulta dintr-un mers inainte.
Mai multe studii au demonstrat ca acest cost ar fi exorbitant:Raportul Cecchini din 1988 al Comisiei,Raportul Catherwood din1988 al Parlamentului.Este abordata aici o problema delicata-a ireversibilitatii constructiei europene.
Statele stiu ca orice progres pe calea integrarii este ireversibil,ca orice intoarcere este dificila si de aceea nu se angajeaza mai mult pe aceasta cale decat dupa o reflectare matura.

2.Europa cu mai multe viteze ?Cu geometrie variabila ?


Problema care apare este ca daca anumite state doresc o vasta reforma a institutiilor altele prefera o simpla rearanjare a Tratatului de la Maastricht .
În orice caz, perspectiva unei noi largiri a U.E. pune cu o necesitate crescuta problema unei Europe cu geometrie variabila. Aceasta Europa exista deja în domeniul social,in privinta monedei unice,apararii), dar viitoarea largire va trebui sa accentueze acest fenomen.
Tarile care nu doresc sau nu pot sa se integreze la fel de repede ca celelalte nu trebuie sa blocheze pe cei care vor sa avanseze.
Mai multe formule de “integrare diferentiata” sunt posibile dintre care se poate cita: “Europa cu mai multe viteze”- aceasta semnifica faptul ca se prefera formarea unui “nucleu dur” de state membre care decid sa progreseze pe calea integrarii în domeniile în plina dezvoltare (moneda unica) sau în domenii înca embrionare (P.E.S.C.si J.A.I.).
Celelalte state membre subscriu dinainte la aceste obiective, dar ele vor prinde din urma acest “nucleu dur ” mai tarziu, cand vor fi pregatite .
Integrarea diferentiata ocupa un loc important în cadrul sistemului comunitar, chiar inainte de tratatul de la Maastricht (de exemplu exista perioade tranzitorii prevazute de acordurile de adeziune si unmeroase derogari introduse de A.U.E. referitor la obligatiile unor state membre în cadrul alinierii legislatiilor nationale).
Tratatul de la Maastricht a intarit fenomenul, astfel ca integrarea diferentiata a devenit un element important al constructiei europene .
In anumite cazuri ea este reglementata de tratat,astfel ca statele membre care beneficiaza de ea nu dispun de nici o influenta asupra modalitatilor sale (cazul perioadelor tranzitorii sau U.E.M.); în alte ipoteze,integrarea diferentiata nu este reglementata si statele membre au facultatea de a pune capat derogarilor de care dispun dupa vointa lor.
Este evident ca integrarea diferentiata deroga de la principiul acquis-ului comunitar .Astfel nu ar trebui acceptata decat cu conditia respectarii obiectivelor Comunitatilor.De asemenea este clar ca o integrare diferentiata durabila risca sa aduca atingere uniformitatii dreptului comunitar . 4

3. Antagonismul dintre aprofundarea si largirea U.E.


Constructia europeana ezita în permanenta intre doua logici: cea a aprofundarii (o Europa tot mai integrata) si cea a largirii(problema adeziunii).Adesea s-a spus ca cele doua logici sunt ireconciliabile.
De fapt se poate remarca faptul ca au alternat în istoria constructiei europene perioade de aprofundare cu perioade de largire,cele doua tendinte completandu-se si impunandu-se succesiv pe scena europeana.

Aprofundarea a prevalat asupra largirii o prima data cand generalul de Gaulle a dat un termen negocierilor privind Marea Britanie în 1959 în cadrul O.E.C.E. pentru a ineca piata comuna intr-o vasta zona de liber schimb, apoi opunandu-se de doua ori consecutiv în 1963 si 1967 intrarii Marii Britanii în Comunitate . 5

Apoi largirea a intervenit în urma summitului de la Haga din 1969 cu ocazia aderarilor succesive la C.E.E. a Danemarcei, Irlandei si Marii Britanii pe 22 ianuarie 1972 .
Disputele asupra aprofundarii si largirii s-au relansat la sfarsitul anilor 1980 cu ocazia caderii zidului Berlinului si a imploziei imperiului sovietic.

Din nou Marea Britanie sprijinita de Danemarca a sustinut teza în favoarea unei largiri precipitate. Dar sub influenta cuplului franco-german s-a decis ca nici o cerere de adeziune nu va fi examinata cu exceptia unor circumstante exceptionale inaintea inceputului lui 1993 si ca intre timp un acord vizand constituirea unui Spatiu Economic European va fi incheiat cu cele 7 tari ale A.E.L.S. si ca acorduri de cooperare, zise “europene” (adica care nu exclud adeziunea) vor fi semnate cu fostele “democratii populare” indeplinind anumite conditii.
Singura exceptie a fost consimtita în profitul Germaniei de Est (fosta R.D.G.) în masura în care fuziunea sa pe 3 octombrie 1990 cu R.F.G. a antrenat cu acordul partenerilor si a Parlamentului European integrarea sa în Comunitate, marind populatia acesteia la 340 milioane locuitori.

Cu toate acestea, o noua faza a largirii a inceput în 1993, Consiliul European decizand pe 11 si 12 decembrie 1992 la Edinburg sa angajeze negocieri cu Austria, Suedia, Finlanda si Norvegia din ianuarie 1993.
Dar dialectica aprofundarii si largrii nu se reduce numai la problema unei eventuale adeziuni a noilor membri la Comunitatea Europeana si eventual la U.E. Ea se intinde în mod egal la viitorul “Marii Europe”.

Grija manifesta dupa prabusire lumii comuniste de presedintele Republicii Franceze, Francois Mitterrand si de cancelarul R.F.G. Helmut Kohl a fost de a nu lasa sa se transforme C.E. intr-o vasta zona de liber schimb din punct de vedere economic, iar din punct de vedere politic intr-o vaga Confederatie a Statelor în favoarea unei largiri ncontrolate.

Demonstrand prin aceasta o mare continuitate în raport cu politica externa a Frantei si mai ales fata de cea exprimata de generalul de Gaulle, Francois Mitterrand a dorit în special sa evite ca singura politica de stabilitate în vestul continentului european sa fie afectata de miscarea de dezagregare produsa în Europa prin trezirea nationalismelor.
Intr-o conferinta de presa acesta a afirmat: “Ce Europa îi va succede celei de la Yalta? Din fericire, Comunitatea celor doisprezece si CSCE exista. Sa le dam mai multa putere, mai multe mijloace. Acelora dintre cei doisprezece care ezita, le cer sa reflecteze la tensiunile care se vor naste din intoarcerea la luptele de influenta, si de ce sa nu spunem, la jocul aliantelor. Comunitatea nu le va rezista. Alegerea Frantei este facuta. “6

Pe baza acestei alegeri, dplomatia franceza cu sustinere germana si-a convins partenerii la sumitul de la Dublin sa convoace la Roma, la jumatatea lui decembrie 1990, doua conferinte interguvernamentale în loc de una insarcinate cu pregatirea respectiv a U.E.M. si a Uniunii Politice a Europei.
In acest spirit, a fost decisa reportarea oricarei negocieri în vederea aderarii noilor membrii la Comunitate dupa 1 ianuarie 1993 pentru a-i constrange sa accepte si acquis-ul Comunitatii obtinut dupa realizarea Marii Piete interne si a Uniunii Europene asteptata de la viitorul tratat de la Maastricht.

Aceasta alegere propusa de Franta si Germania a fost numita atunci preferinta pentru aprofundare.

Dar, contrar a ceea ce a fost pretins uneori, aprofundarea pe termen scurt nu trebuia sa inlature eventualitatea largirii pe termen mediu sau lung. În acest timp, în cadrul comunitar a fost incheiat pe 2 mai 1992 la Porto acordul cu cele 7 tari A.E.L.S. asupra Spatiului Economic European în timp ce erau semnate cu Ungaria, Polonia, Cehia acorduri de asociere europene.

Si în afara acestui cadru, Francois Mitterrand a sugerat în mesajul sau de anul nou – 31 decembrie 1990 – ideea unei vaste confederatii europene pe care a reluat-o fara mare succes la Praga în pezenta lui Vaclav Havel în iulie 1991.
Evenimentul marcant al evolutiei Europei celor doisprezece a fost la începutul anilor 90 negocierea si semnarea tratatului de la Maastricht. Din punct de vedere geografic, unde trebuie trebuie sa se opreasca spatiul comunitar?

Tratatul de la Maastricht, în articolul O, prevede ca orice stat european poate cere sa devina membru a Uniunii Europene. Pe baza acestui criteriu a fost refuzata cererea de aderare a Marocului formulata pe 8 iulie 1987.
Inventata pentru a guverna în 6 “metoda comunitara” nu s-a putut adapta unei comunitati de doisprezece tari decât cu conditia dezvoltarii practicii în sânul Consiliului, a votului cu majoritatea modificata.

Sefii de stat si de guverne prevazusera convocarea unei noi conferinte interguvernamentale începand cu 1996, Francois Mitterrand declarând: “Daca dorim sa construim Europa, trebuie sa consideram ca aceasta Europa are nevoie de apararea sa proprie. Daca ramâne dependenta de puterile externe, atunci ea nu este Europa însasi”.7
Alternativa ramâne de a crea o Europa cu “carta” sau “cu mai multe viteze”, Marea Britanie si Danemarca deschizând calea altor tari dornice de a negicia noi exceptii.

Ceea ce pune problema stabilirii unui sistem politic capabil sa guverneze un spatiu public cu geometrie variabila. Problematica largirii UE

Tinand cont de fragilitatea echilibrului institutional comunitar si a numeroaselor adeziuni intervenite în ultimii 20 de ani, o eventuala largire a U.E. la tarile din Europa centrala si de est este greu de realizat .

In prezent mai multe state sunt candidate la adeziune:Turcia,Ungaria, Polonia, Cehia Slovacia, Slovenia, Romania, Bulgaria, tarile baltice, Malta si Cipru. Nivelul de viata în aceste tari este inferior celui ce predomina în statele U.E.

Mai multe decenii de comunism au stopat dezvoltarea economica si au perturbat structurile aparatului de stat, astfel încât aderarea la U.E. a tarilor central si est europene ar necesita o sporire considerabila a bugetului U.E. Aderarea prematura a acestor tari ar avea de asemenea ca efect agravarea eterogenizarii U.E. atat pe plan economic, cat si pe plan politic, cultural sau religios.

Orice largire, compromite asadar eficacitatea U.E. daca nu este insotita de reforme institutionale care sa permita a se evita ca plusul cantitativ sa nu se traduca printr-un minus calitativ, printr-o paralizie a sistemului decizional.

Or, aceste reforme institutionale sunt intotdeauna dificil de negociat si rezultatele lor sunt destul de aleatorii, dupa cum o dovedeste Tratatul de la Nisa.
Dinamica largirilor, în ciuda a ceea ce s-a proclamat se opune formarii unui “actor”omogen din punct de vedere politic si aceasta din cauza complexitatilor tehnice de gestionare a unei U.E. cu mai mult de 25 de membri.


J.M. Favret – op. cit., pagina 65
G. Ysaac – op. cit., pagina 74
J.M. Favret – op. cit., pagina 65
Vlad Constantinesco – op. cit., pagina 143
Jean Louis Quermmone – Montchrestien, E.J.A. 1994, pagina 143.
Le Monde – 18 ianuarie 1990, pagina 3
Le Monde – 16 iulie 1994, pagina 6.
 

Material elaborat de Oana