Acest apel al lui Winston Churchill a relansat actiunea miscarilor federaliste latente care în anii 1946-1947 s-au multiplicat. De aici, o prima sarcina care s-a impus a fost unificarea lor. Astfel s-a reunit un congres la Montreux în august 1947 care a lansat un apel pentru convocarea acestora.
În decembrie 1947 cele mai influente dintre miscarile europene au constituit sub presedintia ministrului britanic Duncan Sandyes un comitet international de coordonare pentru Europa unita. Acest comitet a convocat de pe 7 pâna pe 10 mai 1948 la Haga un mare congres al Europei care a reunit 800 personalitati din 19 tari.
Prezidat de Winston Churchill, congresul nu a fost decât o tribuna parlamentara, un vast forum pentru dezbateri si nu o conferinta a reprezentantilor guvernelor abilitati sa elaboreze o baza juridica pentru uniune. Nu s-a finalizat, deci, prin formularea unor propuneri clare.
Congresul pe 10 mai 1948 a adoptat un mesaj catre europeni: “nici una dintre tarile noastre nu poate pretinde, ea singura apararea serioasa a independentei sale. Nici una dintre tarile noastre nu poate rezlova singura problemele pe care le ridica ecomonia moderna. În lipsa unei uniuni liber consimtite, anarhia noastra de acum ne va expune mâine unei uniuni fortate, fie prin interventia unui imperiu din exterior, fie prin uzurparea unui partid, din interior.1“
În rezolutia sa politica finala, congresul a cerut alegerea de catre parlamentele nationale a unei Adunari parlamentare europene. Aceasta propunere a fost transmisa în august 1948 de guvernul francez statelor membre ale Uniunii occidentale creata prin tratatul de la Bruxelles.
Astfel, o initiativa privata avea sa duca la crearea unei organizatii internationale de drept international public.2 Cu toate acestea, doua teze s-au confruntat în sânul Comitetului permanent pentru studiul si dezvoltarea federatiei europene, consituit de cele cinci state ale tratatului de la Bruxelles: britanicii nu agreau ideea reaparitiei conceptiei federaliste care sa dea unei asemenea adunari puteri largi, ci dorea o organizatie foarte apropiata de modelul traditional al cooperarii interguvernamentale, o adunare strict dependenta de guverne, întrucât membrii sai urmau sa fie alesi si mandatati de executive.
Dupa teza franco-belgiana, noile institutii trebuiau sa exprime direct opinia publica europeana evidentiindu-se astfel o conceptie net federalista. Adunarea trebuia sa aiba un veritabil caracter parlamentar si sa fie dotata cu o competenta întinsa.
Compromisul realizat între cele doua opinii s-a materializat prin tratatul consitutiv al Consiliului Europei, semnat la Londra pe 5 mai 1949. Cei cinci au invitat Italia, Danemarca, Norvegia, Suedia si Iralnda sa li se alature.
Tratatul a intrat în vigoare pe 5 mai 1949 si a creat o adunare internatioanala cu caracter parlamentar dar pur consultativa si tinuta sub control de un comitet interguvernamental de tip clasic.
Organizatia dispune de un larg domeniu de interventie, dar mijloacele sale de actiune efectiva sunt foarte limitate: articolul unu precizeaza “scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai strânse între membrii sai”. Nici un sector nu este exclus din competenta sa în afara problemelor relative la apararea nationala.
Consiliul ar fi putut servi drept punct de plecare pentru crearea unei uniuni a Europei. Dar nu a fost astfel întrucât Consiliul ramâne un cadru de discutii si de redactare a conventiilor (în special al conventiei europene a protectiei drepturilor omului si libertatilor fundamentale, semnata la Roma în 1950) .
El contribuie la cooperarea dintre statele europene pe o baza geografica mult mai larga decât cea a uniunii. Nimeni nu îl considera ca prefigurând chiar de departe o uniune a Europei, mijloacele sale fiind mult prea slabe: articolul unu alineatul b “examinarea problemelor, încheierea de acorduri, adoptarea unei actiuni comune”.
România s-a alaturat statelor membre ale Consiliului Europei, iar prin legea numarul 64 – 1993 a aderat la statutul acestei organizatii internationale care în prezent numara 41 de state. Ultimul stat care a aderat la Consiliul Europei este Georgia pe 27 aprilie 1999.
1Charles Zorgbibe – op. cit. Pag. 40 / Les Communautes Europeennes
2Louis Cartou – Dalloz, Paris, pag. 52, 1994
Material elaborat de Oana