Comandor psiholog dr. Constantin-Edmond CRACSNER,
maior psiholog Adrian PRISaCARU, psiholog principal Giulia NEGURA

Argument
Combinând observatiile personale cu cele efectuate de diferiti specialisti privind activitatea psihologica în teatrul de actiuni militare si facând apel la precizarile unor autori consacrati cu referire la asistenta si consilierea psihologica a personalului, atât în situatii obisnuite, dar mai ales în cele complexe, propunem unele modalitati sugestive, care ar putea orienta, explica sau macar activa procesul cautarii, în sensul gasirii celor mai adecvate metode de optimizare individuala sau a relatiilor interumane, prin asistenta psihologica de suport, consiliere si psihoterapie.

Cuvinte-cheie: asistenta psihologica de suport; consiliere psihologica; psihoterapie.

1. Ciclul si stadiile activitatii de cunoastere, asistenta si consiliere psihologica.

Ratiuni care cauta alinierea practicii psihologice la normele internationale, respectiv ale membrilor care compun comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Psihologilor din România, determina însusirea conceptelor si respectarea limitelor acestora, referitoare la competentele privind consilierea psihologica si psihoterapia.

Având în vedere noile orientari, vom încerca definirea si prezentarea conceptelor, notiunilor si limitele acestora, prin prisma unui ciclu de activitati, împartit în stadii si etape ale interventiei psihologului de U/M.U. si a celui din policlinica/spital.

Obiectivul general al actiunii comune a unor specialisti, precum medici, preoti, ofiteri de personal, lideri militari, dar mai ales psihologi, consta în întelegerea comportamentului uman si, la nevoie, în interventia pentru modificarea acestuia, astfel încât dificultatile esentiale de adaptare la mediu sa fie înlaturate sau macar diminuate. Pentru aceasta, se încearca o evaluare a personalitatii, punând în evidenta particulatitatile psihice. Apoi, dupa caz, demersul psihologic poate avea ca sarcina eliberarea subiectului de anxietate, depresie sau alte trairi afective, care împiedica adaptarea acestuia la mediu, trairi care afecteaza si perturba comportamentul, dezvoltând efecte negative atât pentru individ (activitatea profesionala, viata sexuala, imaginea de sine si autoaprecierea), cât si pentru cei din jurul sau (relatiile interpersonale).

1.1. Asadar, prima interventie a psihologului de U/MU consta în cunoasterea psihologica a subiectului, urmarind evaluarea caracteristicilor psihice si valorificarea optima a potentialului de care acesta dispune, în vederea atingerii a doua finalitati:
– adaptarea si integrarea subiectului în mediul militar, inclusiv pentru teatrul de actiune, care apare ca element de noutate datorita particularitatilor sale, prin modificarea obisnuintelor personale dobândite anterior, în functie de cerintele si caracteristicile organizatiei militare si ale sarcinii;
– instruirea rapida si eficienta pentru obtinerea unor performante superioare.

Cunoasterea prin intermediul testelor psihologice se finalizeaza prin formularea unui psihodiagnostic sau a unui profil psihologic. Utilizarea acestora trebuie sa tina seama de faptul ca, în procesul de cunoastere, o serie de factori ramân nemasurati, ca atare psihodiagnosticul va avea o functie predictiva relativa si limitata.

Astfel, apare nevoia unei cunoasteri longitudinale a subiectului, urmarindu-se evolutia acestuia pe întreaga perioada a ramânerii în organizatia militara. Cunoasterea longitudinala se realizeaza atât prin aplicarea unor baterii de teste standardizate, dar mai ales prin: observatie, ca metoda psihologica, interviuri si analiza muncii sau produselor unor activitati în care este implicat subiectul, completându-se astfel tabloul cunoasterii psihologice a personalitatii sale.

De asemenea, nu trebuie neglijat faptul ca în structurile militare nu patrund subiecti cu afectiuni psihice care intra în zona patologicului, deoarece multiplele triaje si secvente de selectie asigura o resursa umana fara afectiuni profunde. Totodata, cunoastem faptul ca, prin bateriile de teste utilizate, se investigheaza persoane normale, pentru a surprinde eventualele accentuari ale structurii lor de personalitate, care pot ramâne latente pâna la aparitia unor factori favorizanti care ar putea declansa conduite inadecvate.

1.2. O alta forma de interventie a psihologului poate consta în asistenta psihologica de suport. Aceasta se desfasoara prin asigurarea sistemului de suport cognitiv, emotional sau de alta natura, în grupul de munca, cu sprijinul colegilor sau în cabinetul psihologic, în functie de decizia psihologului, prin coordonarea directa sau indirecta a acestuia.

1.3. Urmatoarea forma de interventie care intra exclusiv în aria de raspundere a psihologului o reprezinta consilierea.

Literatura de specialitate ofera mai multe variante de definire a consilierii psihologice si psihoterapiei, însa am ales sa exemplificam doar printr-o definitie pentru fiecare, ca punct de reper, fara a face vreo comparatie sau sinteza acestora, urmând ca fiecare psiholog sa-si însuseasca sau sa adere la o orientare teoretica sau alta.

 
„Consilierea este utilizarea priceputa si principiala a relatiilor interpersonale, pentru a facilita autocunoasterea, acceptarea emotionala, maturizarea si dezvoltarea optima a resurselor personale. Scopul general este acela de a furniza ocazia de a lucra în directia unei vieti mai satisfacatoare si pline de resurse. Relatia de consiliere variaza în functie de cerere, dar poate fi centrata pe aspecte ale dezvoltarii, pe formularea si rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul starilor de criza, dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trairilor afective sau a conflictelor interne, ori pe îmbunatatirea relatiilor cu ceilalti” (Dafinoiu Ion, 2001).

Consilierea se adreseaza omului sanatos aflat în dificultate si se orienteaza asupra proceselor de dezvoltare si facilitare. Consilierea psihologica asista omul în gasirea solutiei la o anumita problema sau în controlul unei stari de criza si se desfasoara numai într-un cabinet psihologic.

Consilierea se poate asigura în urmatoarele situatii:
– ori de câte ori apare ca solicitare din partea subiectului cu astfel de nevoi sau a liderului unui grup atunci când acesta constata situatii de conflict, criza relationala, stari temporare de incapacitate, conflicte de grup;
– pentru formarea unor deprinderi de comunicare interpersonala, mentinerea unei stari de sanatate, stabilirea unor scopuri în viata, deprinderi de dezvoltare a interesului vocational, si de loissir.

1.4. În sfârsit, cea mai specializata forma de interventie o reprezinta psihoterapia.
Aceasta se întreprinde în limita competentelor obtinute prin pregatirea profesionala urmata si a gradului de dezvoltare aptitudinala în lucru cu metodele si tehnicile dobândite, desfasurându-se numai în cabinetele psihologice. În anumite situatii, actiunea psihoterapeutica este asigurata de o echipa mixta, formata din: psihiatru, psiholog clinician; psiholog terapeut si asistenti medicali, desfasurându-se numai în cabinetele de psihoterapie.
„Psihoterapia este un proces interactional constient si planificat ce-si propune sa influenteze tulburarile de comportament si starile de suferinta care, printr-un consens (între pacienti, terapeut si grupul de referinta), sunt considerate ca necesitând un tratament, prin metode psihologice (prin comunicare, cel mai adesea verbala, dar si neverbala), în sensul unui scop bine definit, pe cât posibil elaborat în comun (minimalizarea simptomelor si/sau schimbarea structurala a personalitatii), cu ajutorul unor tehnici ce pot fi învatate în baza unor teorii a comportamentului normal si patologic” (Dafinoiu Ion, 2001).
Asadar, psihoterapia este o forma de tratament aplicata de catre psiholog, fie însotit de o medicatie prescrisa de psihiatru, fie doar prin tehnici si metode cu accent pe interventie si reconstructie.
Psihoterapia se aplica în situatii de boala psihica sau tulburare afectiva, cum ar fi:
– anxietate cu formele sale: tulburare de panica; tulburare obsesiv-compulsiva; tulburare anxioasa generalizata; fobie; tulburare de adaptare cu anxietate; tulburare de stres posttraumatic;
– depresie cu urmatoarele forme: majora; secundara unei cauze medicale; tulburare de adaptare cu dispozitie depresiva; cronica minora; reactii depresive de scurta durata; depresie cu tulburare bipolara;
– schizofrenie;
– tulburari de personalitate.

Fig.1 Relatia dintre etapele activitatii psihologice


 

Din figura alaturata se pot desprinde urmatoarele:
–Cunoasterea psihologica longitudinala are caracter continuu si se adreseaza tuturor componentilor organizatiei;
–Asistenta psihologica de suport se adreseaza unui numar restrâns de subiecti, la recomandarea psihologului în urma procesului de cunoastere sau ca solicitare din partea subiectului;
–Consilierea psihologica este asigurata subiectilor aflati în situatiile enumerate anterior si se desfasoara de catre un psiholog consilier, care are pregatirea prevazuta în legislatie, de obicei într-un cabinet psihologic specializat (policlinica, spital sau cabinet psihologic de U/MU, numai daca psihologii respectivi au astfel de competente);
–Psihoterapia se adreseaza unui numar mai restrâns de subiecti care au parcurs etapa de cunoastere si eventual asistenta de suport; se desfasoara numai de catre psihologul cu competente pentru acest tip de interventie, de regula în cabinetele psihologice specializate, eventual în echipe mixte formate din: psihiatru, psihoterapeut, asistent social.
Etapele activitatii psihologice trebuie privite ca facând parte dintr-un ciclu continuu. Baza activitatii o reprezinta etapa cunoasterii longitudinale, aceasta fiind deschisa atât pentru iesirea/cuprinderea subiectilor în/din diferite programe de interventie, cât si pentru reintrarea din nou în ciclu bazal, respectiv cunoasterea longitudinala.

2. Sugestie de prezentare a unei aplicatii practice, privind asigurarea asistentei psihologice de suport (o varianta).

Tema: antrenamentul privind deprinderile de viata în situatii concrete.
Subiect: transferul si adaptarea deprinderilor de comportament însusit în cadrul unor structuri sociale formatoare (familie, scoala, mediul militar) la o situatie noua, cum ar fi participarea ca membru într-un nou grup militar, în conditii de campanie cu izolare sociala accentuata.
Prezentarea cazului N (situatie reala):
Subiectul este repartizat, pentru sarcina de lucru, într-o echipa de sprijin logistic, respectiv la blocul alimentar, unde trebuie sa interactioneze cu colegii români si americani. Genereaza doua conflicte datorita deficientelor de relationare. A fost orientat catre psiholog de catre consilierul microgrupului (consilierul pentru problemele subofiterilor). Interviul anamnestic reliefeaza urmatoarele: crescut într-o familie monoparentala, cu prezenta masculina, ulterior de bunici, acestia fiind foarte duri si agresivi. Se casatoreste, sotia agresata verbal la rândul ei de bunici si ulterior sexual de un prieten (informatii care nu s-au putut verifica). Se naste un copil, dar apare si o situatie de boala a sotiei. Pe acest fundal dezvolta un comportament agresiv în relatia cu colegii din echipa de lucru, considerându-se frustrat si chiar exploatat. Apar deficiente de comunicare si relationare cu sefii. Muta conflictele în exterior, considerând ca nu-i apartin. Este prezent, ca autor si martor, în diferite scene de conflict, ignora normele, da dovada de agresivitate verbala repetata; nestapânit si cu pregnante nevoi de consum energetic; sursa de conflict grupal. Rezultatele la examenul psihologic de selectie confirma o structura cu tendinte agresive si cu un nivel mental scazut.

Cerinte ale comportamenului psihologului pe timpul întâlnirii:
– trebuie sa dispuna si sa-si foloseasca deprinderile de interpretare a celor relatate de subiect; intervievare; tacere; ascultare; empatie; raspuns activ; instruire;
– afisarea unei atitudini pozitive, fara critici si reprosuri la adresa subiectului, caldura afectiva.

Cerinte generale:
– acordarea unei atentii deosebite conceptualizarii si formalizarii unor comportamente specifice;
– respectarea principiilor învatarii: observarea, discriminarea, întarirea, generalizarea si modelarea;
– stimularea participarii active a subiectului în procesul învatarii;
– structurarea clara a programului si stabilirea unor obiective masurabile;
– urmarirea obligatorie a feed-back-ului.

În tabelul care urmeaza, sunt redate fazele si continutul pe scurt al activitatii psihologului si subiectului.
Tabelul 1. Fazele si continutul acordarii ajutorului
 

Activitatea psihologului	Activitatea subiectului
Faza 1 – Descrierea
* Fiind prima întâlnire s-au adresat întrebări de genul:- Este o iniţiativă proprie de a se prezenta la psiholog sau la recomandarea cuiva?– Ce crede că ar putea obţine de la psiholog?* Asigură condiţii facilitatoare prezentării de către subiect a problemelor cu care se confruntă, respectiv: empatie, respect, autenticitate.* Urmăreşte surprinderea „agendei ascunse” prin dirijarea discuţiei, solicitând detalii şi acumulând informaţii.* Încurajează exprimarea propriilor nevoi a subiectului, formulând întrebări de genul:- Tu te simţi mai puţin aprobat sau luat în seamă de către partenerii de echipă ?– Tu te străduieşti, însă găseşti mai greu calea pentru a te face înţeles şi plăcut, în vederea depăşirii obstacolelor ?* Identifică factorii care menţin problema, respectiv: deficienţele de comunicare şi relaţionare.* Sintetizează elementele comune ale reclamaţiilor, aparent dispersate, şi stabileşte prioritatea, pornind de la întrebarea: Care dintre probleme trebuie rezolvată mai întâi ?	* Se prezintă la psiholog în urma recomandării şi îndemnului consilierului subunităţii.* Participă activ la discuţie prin formularea răspunsurilor.* Pentru început solicită un sfat referitor la sprijinul familiei din ţară.* Descrie situaţia cu multe amănunte însoţite de un comportament emoţional şi motric evident, dar şi multe justificări sau disculpări.* Răspunde la întrebări, îşi formează încrederea în psiholog.  * Dezvoltă diferite explicaţii din care rezultă că ceilalţi sunt vinovaţi.       * Nu reuşeşte să înţeleagă şi nu identifică problemele sale, se află prins într-o capcană a punctelor sale de vedere neproductive şi nu găseşte soluţia de rezolvare.
Faza a II-a -Definirea operaţională a problemei
* Formulează împreună cu subiectul, pe baza celor relatate, problema de fond care menţine climatul şi starea de conflict: „comportament deficitar, care menţine starea de conflict şi generează, în plan subiectiv, frustrare, nedreptate, manifestări agresive”.* Se evidenţiază deficitele de abilităţi care crează şi menţin problema:- comunicarea – întrebare: Cum i-ai raportat şefului tău că sarcinile nu sunt distribuite echitabil ?- relaţionarea – întrebare: Cum ai reacţionat când colegii tăi au refuzat ori s-au amuzat când tu le-ai cerut astfel de…… ?– agresivitatea – întrebare: Crezi că uneori trebuie folosită forţa pentru a impune o regulă sau un punct de vedere ?* Se ţine cont de fiecare ezitare sau nemulţumire a subiectului faţă de concluziile enunţate.	* Nu este de acord că o mare parte a conflictului îi aparţine şi dezvoltă acuzaţii asupra celorlalţi.      * Formulează răspunsuri la întrebările adresate. De exemplu:„… nu i-am raportat deoarece nu trebuie să mă implic eu şi le-am cerut colegilor să facă şi altceva”.* Recunoaşte că şi-a asumat prea multe roluri care nu sunt în acord cu structura sa de personalitate.     * Verbalizează nemulţumirile sau ezitările privind acceptarea deficienţelor de abilităţi menţionate.
Faza a III-a – Stabilirea scopurilor
* Iniţiază:- învăţarea comunicării pe relaţia şef – subordonat, în vederea obţinerii informaţiilor adaptate la nivelul de înţelegere şi eventual a nevoilor suplimentare privind desfăşurarea acţiunii şi a repartiţiei echitabile a sarcinilor în rândul membrilor echipei;- învăţarea prin imitaţie a modului de organizare a muncii de la coechipieri şi, la nevoie, solicitarea de ajutor;- învăţarea modului de relaţionare privind distribuirea sarcinilor şi acceptarea/negocierea celor care sunt în acord cu abilităţile şi deprinderile motrice ale subiectului, cu consum mare de energie.	* Acceptă şi îşi însuşeşte scopurile, dar solicită ajutor pentru aplicarea acestora.         * Comunică cu şeful şi partenerii din echipa de lucru după planurile, acţiunile stabilite de comun acord cu psihologul.
Faza a IV-a Intervenţia
* Construieşte şi aplică bazele acordării ajutorului mergând pe „orientarea către rezolvarea de probleme” prin:- pregătirea sistematică cu privire la adevăratele probleme care menţin conflictul;- învăţarea unor tehnici adaptative: îmbunătăţirea abilităţilor sociale; administrarea situaţiilor de criză; utilizarea relaxării; – învăţarea modelului de acţiune: încercare şi eroare.  * Se propun soluţii de tipul: realism – şanse de succes; preferinţă manifestată de subiect (în urma celor negociate); fără presiuni din partea psihologului;* Se ajunge la metoda contractului cu sancţiuni şi recompense; * Împărtăşeşte informaţii pentru schimbarea concepţiei despre situaţie, sugerând acceptarea sau solicitarea unor sarcini de execuţie cu solicitări fizice mari (pentru consumul energetic);* Împreună cu subiectul stabileşte soluţii pentru negocierea cu ceilalţi a rolurilor şi sarcinilor.* Pentru gândirea negativă foloseşte următoarele metode:- transmite încurajări: sunt alături de tine; te ascult; bine; excelent; este important; eşti puternic; am încredere în tine;– acordarea puterii – psihologul este doar consultantul, tu eşti motorul transformării !- stimularea imaginaţiei: cum ar trebui să se comporte membrii grupului pentru a fi mai bine pentru ei şi pentru tine ?	* Devine factor activ în deblocarea procesului de îndrumare, în vederea trecerii şi acceptării rolului de la „conflictual” la „responsabil”.* Schimbă brusc subiectul discuţiei. * A răspuns foarte bine la administrarea situaţiei de criză prin renunţarea la agresivitate. A folosit cu succes relaxarea, după învăţarea unor proceduri.* Nu a obţinut rezultate, modelul nu se potriveşte pentru această etapă sau chiar pentru acest tip de personalitate.* Acceptarea greoaie a atitudinii şi gândirii raţionale.   * Neîncrezător în forţele sale şi afirmă de multe ori că nu se poate face nimic (gândire negativă).* Acceptă cu multă uşurinţă sugestia şi învaţă modul de negociere.   * Acceptă şi are rezultate.  * Întăreşte comportamentul, însă lupta motivelor persistă. Încă îşi mai pune întrebări şi are urme de îndoială şi neâncredere în forţele proprii.
Faza a V-a – Consolidarea abilităţilor de autoajutor
* Răsplăteşte prin aprecieri micile succese sau schimbări produse. * Repetă şi întăreşte aprecierea. * Evaluează şi renunţă temporar la exigenţa obiectivului privind comunicarea cu şeful, motivând că a fost o pretenţie prea mare.	* Învaţă să analizeze problemele vieţii şi se bucură pentru succesele obţinute.* Împărtăşeşte succesele şi solicită păreri ale prietenilor.* Se bucură pentru renunţarea la sarcina de comunicare cu şeful deoarece o consideră dificilă datorită lipsei de abilităţi privind vorbirea şi afirmă că se jenează.
Faza a VI-a – Încheierea asistenţei de suport
* Activitatea a durat două săptămâni cu întâlniri la 2 zile.* A fost informat şeful, în legătură cu intervenţia dezvoltată. S-a solicitat cooperarea în vederea urmăririi comportamentului şi a distribuirii sarcinilor.* Şeful a confirmat ameliorarea, dar a dovedit şi el mai multă disponibilitate şi înţelegere.* Au fost întărite conduitele pozitive şi cele care au dat rezultate. * S-a concluzionat: “Ai învăţat foarte repede să te descurci singur, ai deja realizări, colegii au observat şi apreciază, este timpul să întrerupem programul nostru, la nevoie poţi să mă soliciţi”.	* A acceptat, încercat şi probat:- o gândire de tip pozitiv;- implicare în distribuirea rolurilor;- comunicarea deschisă şi pozitivă cu şefii şi colegii.  * Este mulţumit de rezultate şi apreciază efortul depus de ambele părţi. * Recunoaşte că are mai multă încredere în forţele proprii şi se valorizează mai bine.

3. Situatia înregistrata a interventiilor psihologului în teatrul de operatii militare pentru o perioada de 6 luni (pentru pastrarea confidentialitatii nu se precizeaza perioada).

Activitatea psihologului care însoteste un detasament într-un teatru de operatii militare poate si trebuie sa fie foarte diversificata. Pornind de la prezentarea unor concluzii sau informari în cadrul activitatilor de pregatire sau de analiza postactiune, continuând cu consultanta de specialitate asigurata liderului si echipei operative, pâna la interventia specializata pentru remiterea unor episoade depresive, considerate ca fiind cazuri de dificultate crescuta, psihologul trebuie sa fie prezent si pregatit pentru interventie.
Pentru formarea unei imagini de ansamblu, prezentam o sinteza a interventiilor care au fost consemnate în „Registrul de asigurare a consilierii si asistentei psihologice”.
 

Tabelul 2. Sinteza interventiilor psihologului în teatrul de operatii
 

Încercând o analiza a fiecarui caz, din cele cuprinse în tabelul anterior, prin prisma rezultatelor obtinute la selectia psihologica pentru plecarea în misiune, se desprind urmatoarele concluzii:
– Subiectii, cu nevoi de asistenta/interventie, provin din rândul celor cu accentuari, labilitati emotionale sau niveluri mentale încadrate în limitele notelor standard de granita;
– Factorii favorizanti, din teatrul de lupta, activeaza manifestari latente ale comportamentului subiectilor cu accentuari si dezvolta dificultati de adaptare sau tulburari afective de diferite intensitati.

4. Consideratii finale.

a) Interventia specializata a psihologului în cadrul ciclului de asigurare a cunoasterii si asistentei psihologice este limitata de competentele dobândite prin cursurile de formare si de obtinere a atestatului de libera practica.
b) Eficacitatea interventiilor psihologului poate fi ridicata daca acesta are o pregatire de specialitate riguroasa, dar si de modul de relationare cu membrii grupului. Din observatiile empirice si constatarile anterioare, se poate afirma ca un psiholog cu o personalitate extraverta va fi mai acceptat si va relationa mai bine cu toti membrii organizatiei.
c) Activitatea de prevenire trebuie sa vizeze, pe de o parte domeniul determinarilor sociale (relationare, comunicare, cooperare, acceptare), iar pe de alta parte, cel al individualutatii, centrat pe consultanta de specialitate asigurata liderilor, interventia pentru optimizarea individuala sau pentru eliberarea subiectului de trairile afective negative.
d) Etiologia dificultatilor de adaptare/comunicare/relationare vizeaza cauze care pot fi legate de particularitatile psihice individuale si de factorii sociali, cum ar fi: repartitia sarcinilor si rolurilor, izolarea accentuata, posibilitatile restrânse de refacerea fortei de munca.





BIBLIOGRAFIE

1. Dafinoiu, I. – Elemente de psihoterapie integrativa, Iasi, 2001.
2. Holdevici I. – Elemente de psihoterapie, Bucuresti, 1996.
3. Oancea, C. – Tehnici de sfatuire/consiliere, Bucuresti, 2002.
 

---

* Secţia de Psihologie a Statului Major General