In epoca moderna Europa a reprezentat centrul lumii. De aici s-au lansat principalele curente, de aici au plecat marii exploratori, aici s-a inventat parlamentarismul. Razboaiele mondiale au slabit forta continentului, facand posibila ascensiunea Statelor Unite ale Americii (care chiar daca s-au implicat in razboi, nu au suferit distrugeri teritoriale si nici nu le-a fost afectata economia intr-o foarte mare masura. Pentru urmatoarea perioada puterea lumii a fost impartita intre SUA si URSS in asa numitul razboi rece, Europa ramanand pe un plan secund. 
In conditiile in care, dupa caderea comunismului Rusia si-a pierdut statutul de putere mondiala (si ii va fi tot mai greu sa-l recupereze, datorita situatiei economice precare in care se afla si datorita pierderii anumitor republici importante), statele asiatice (China, Japonia) se dezvolta tot mai mult, SUA isi consolideaza puterea mondiala jucand un rol din ce in ce mai important in conducerea lumii, era necesar ca Europa sa inceapa un proces de autodefinire si de autoafirmare.
Cursa economica este cea in care sunt implicate azi majoritatea statelor lumii, SUA, Europa si Japonia fiind cele trei superputeri economice. Cine va detine suprematia economica este clar ca va conduce lumea. Este bine de precizat faptul ca nici un stat nu mai poate face fata singur problemelor dezvoltarii contemporane, este si motivul pentru care vorbim de regiuni economice. Exista trei astfel de regiuni, care au fiecare cate o locomotiva: Uniunea Europeana cu Germania, NAFTA cu SUA si Asia- Pacific cu Japonia. Capacitatea acestei locomotive este cea care asigura puterea de inaintare a intregii regiuni. Este si motivul pentru care Z. Brzezinski afirma ca fara Germania si Franta, Uniunea Europeana nu mai poate exista.
Prin decizia de extindere a Uniunii Europene luata la Helsinki, Europa a inaugurat un nou model de dezvoltare bazat nu pe potentialul unei tari, ci pe cel al unei intregi regiuni geografice. A trecut de la un proces preponderent economic, la unul preponderent geopolitic, dictat de realitatile actuale. Integrarea fostelor tari socialiste insemnand luarea acestora din sfera de influenta a Rusiei, dar si o incercare de supradimensionare a spatiului detinut, de crestere a puterii (daca judecam lucrurile pe termen lung). Toate acestea se justifica prin prisma presiunii pe care o cunoaste Uniunea Europeana in competitia economica cu celelalte centre de putere. 
Pozitia geografica si geopolitica a tarilor invitate la negocieri este foarte importanta. Astfel Lituania, Letonia si Estonia (ultima invitata deja din anul 1998) izoleaza Rusia, taindu-i accesul la Marea Baltica (portiunea ramasa acesteia este mult prea in nord, unde ghetarii ingreuneaza navigatia in cea mai mare parte a timpului). Se stie foarte bine ca atunci cand Rusia a avut capitala la Petrograd si iesire la Marea Baltica, ea a fost o tara prospera, mult legata cu Occidentul, liberala si deschisa schimburilor. Ori pierderea Republicilor Baltice din sfera ei de influenta o condamna la inchistare si la regres economic. Aderarea Romaniei, Bulgariei si a Turciei la Uniunea Europeana este de natura sa izoleze de tot Rusia, prin intreruperea accesului acesteia la Marea Neagra (Ucraina nefacand parte din CSI). In aceste conditii ea nu va mai putea sa joace un rol important in aceasta zona. Este motivul pentru care politicienii rusi nu agreaza Occidentul, orientandu-si realizarea de aliante spre Asia. Acest lucru este de o potriva periculos daca tinem cont de faptul ca Rusia detine un teritoriu important in Eurasia si ca o alianta a acesteia cu China sau Japonia este de natura sa ingrijoreze Europa. Masuri in acest sens s-au luat, Uniunea Europeana incercand in permanenta realizarea de contacte cu Rusia pentru a preintampina constituirea unei noi puteri. Din pacate Rusia nu s-a impacat inca cu gandul ca nu mai este un imperiu, nostalgia dupa acesta fiind inca prezenta. Iata de ce decizia de aderare la Uniunea Europeana a tarilor foste socialiste este foarte importanta, chiar daca acestea inca nu sunt pregatite din punct de vedere economic.
Turcia este unul dintre statele pivot ale lumii, de origine islamica. Importanta lui strategica este foarte mare. Este situat la o rascruce de civilizatii, religii si rute comericale. Ea este cea care vegheaza stramtorile Bosfor si Dardanele, asigurand echilibru si stabiliate in S-E Europei. Aflarea Turciei in sfera de influenta a Uniunii Europene da posibilitatea acesteia de a exercita si o oarecare influenta in lumea islamica, dar acest lucru ramane de vazut (cum se va impaca Europa cu fundamentalismul islamic). Poate va reusi o temperare a acestuia prin oferirea alternativei unei economii prospere. Prin Turcia, Uniunea obtine o importanta punte de legatura cu Asia si cu Orientul Mijlociu.
Au fost chemate la negocieri de asemenea Malta si Cipru (ultima in 1998). Decizia in ceea ce le priveste este justificabila tot din punct de vedere geopolitic (desi economiceste ele stau mai bine decat Romania, Bulgaria sau Turcia). In teoria zonei pivot, Mackinder spunea ca Anglia va fi in Mid Ocean o Malta la o alta scara. Din acesta afirmatie putem deduce cat de important este, pentru cineva care doreste sa domine Marea Mediterana, sa aiba in sfera lui de influenta Malta. Datorita pozitiei geografice (intre Sicilia si tarmul Africii), Malta poate conferi nu doar avantajul de a domina marea ci si acela de a avea influenta in continentul african. Ea poate constitui si un fel de refugiu (ceea ce inseamna “malta” in feniciana). Ea a fost stapanita pe rand de cartaginezi, de romani, de bizantini si de arabi, pentru ca in final sa devina colonie engleza, devenind cea mai importanta baza navala si aeronavala britanica. Importanta ei a fost recunoscuta deci inca din antichitate, Uniunea Europeana neputand ignora acest fapt. Cipru este si ea o tara cu o pozitie geografica strategica (in bazinul rasaritean al Marii Mediterane, aproape de Turcia), intre Europa, Asia Mica si Africa de Nord. Este de asemenea o tara ravnita de marile imperii (Egipt, Asiria, Persia, Macedonia, Roman, Bizant, Arab si Englez). De aici se poate controla nu doar Africa ci si Asia Mica, influenta Uniunii Europene putand ajunge si aici. Era de asteptat ca un stat aflat sub influenta greaca si turca (in partea de nord) sa fie chemat si el la negocieri avand in vedere ca si Turcia a fost invitata, iar Grecia este membra din 1981. Poate acum problema controlului asupra Ciprului (dintre Grecia si Turcia) va fi rezolvata.
Slovacia a fost chemata si ea la negocieri, Cehia, Polonia, Ungaria si Slovenia fiind invitate din 1998. Cu aceasta ultima aderare Uniunea Europeana va avea pana in 2025, 28 de membrii, adica va cuprinde toata Europa cu exceptia Norvegiei, Elvetiei si a statelor create din fosta Jugoslavie (mai putin Slovenia). Populatia Uniunii va numara 500 milioane, ceea ce va reprezenta o crestere de 30 % . Daca avem in vedere afirmatia lui Simion Mehedinti, si anume ca “puterea natiunilor creste si scade precum creste si scade populatia lor” , decizia de extindere teritoriala a Uniunii Europene isi gaseste inca o justificare. Puterea ei va creste nu doar datorita numarului de populatie marit ci si ca urmare a teritoriilor inglobate (se cunoaste formula lui Ray Cline, care spune ca puterea perceputa este data si de populatie si teritoriu, nu doar de puterea economica, militara, de planificare si de vointa). 
Europa secolului al XXI- lea trebuie sa fie o Europa care sa nu sa mai sfasie, care sa fie competenta pe plan mondial, sa fie o adevarata putere si sa aiba un rol puternic de jucat in ordinea lumii, nu sa stea pasiva fara sa poata sa faca nimic (asa cum s-a intamplat atunci cand NATO a decis sa intervina in Kosovo). O decizie in acest sens a fost luata la summitul de la Helsinki, cand s-a decis ca pana cel tarziu 2003 sa se creeze o forta europeana in scopuri umanitare si de mentinere a pacii. Trei organisme urmeaza sa fie create pentru realizarea acestui deziderat: o comisie politica de securitate, o comisie militara si un stat major (care sa ofere expertiza). 
Uniunea Europeana s-a creat initial pe considerente economice dar ea nu a pierdut niciodata din vedere aspectul politic. Chiar atunci cand s-a infiintat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (in 1950), in afara de libera circulatie a carbunelui intre Franta si Germania, Uniunea mai asigura si “prezervarea pacii” intre cele doua state. Prin decizia de aderare a tarilor din Estul Europei la Uniunea Europeana, caracterul geopolitic a primat in fata celui economic (realizabil si el dar pe termen lung). Ceea ce face sa existe pareri contradictorii cu privire la aceasta aderare oarecum fortata, este faptul ca pendului economic al Uniunii nu a avut aceeasi frecventa de miscare cu cel politic. Daca din punct de vedere politic, asa cum am aratat, decizia este binevenita si in interesul viitorului Uniunii ca putere mondiala, din punct de vedere economic nu putem afirma acelasi lucru. Exista deja un decalaj considerabil intre statele foste comuniste (chemate la negociere in 1998) si tarile membre, chiar si intre statele membre existau diferente (spre exemplu in prezent PIB-ul Poloniei il depaseste pe acel al Greciei). Deci, era nevoie mai intai de timp, de un ragaz care sa-i permita Uniunii sa asimileze noile tari membre, sa inlature decalajele, sa faca anumite restructurari institutionale si sa-si rezolve problemele deja existente (cu anumite tari membre care nu mai tineau pasul cu liderii). Economiceste, Uniunea Europeana absorbind tari mai putin pregatite, risca sa-si diminueze viteza de inaintare, sa piarda timp si pozitii castigate cu greu. Totusi la Helsinki s-a decis: sunt invitate la negocieri din 2000 inca sapte tari a caror economie este in decalaj nu doar fata de statele membre ci si fata de cele invitate in 1998: Polonia, Cehia, Ungaria etc. Misiunea Europei va fi de doua ori mai grea pentru a ajuta aceste tari sa-si redreseze economia. Intrebarea este de ce ? Raspunsul este simplu: avantajele pe termen mediu si lung, acestea fiind singurele care conteaza. Extinderea Uniunii Europene spre est aduce deci in prim plan disputa intre adancirea si largirea integrarii. Este clar ca in conditiile largirii actuale a Uniunii, cursa mondiala poate fi momentan pierduta de Europa in favoarea celorlalte regiuni Asia-Pacific si NAFTA. 
Fostul ministru de externe al Frantei, Jean-François Poncet isi punea intrebarea legat de viitorul Europei: “spatiu economic sau putere mondiala”. Se pare ca Uniunea vrea sa fie si una si alta. Pentru a deveni putere mondiala Uniunea Europeana trebuie sa-si intareasca institutiile, sa aiba o moneda comuna (ceea ce s-a intamplat deja), o diplomatie comuna si o aparare comuna. Toate aceste deziderate s-au avut in vedere la Helsinki, spre a fi realizate intr-un viitor apropiat. 
Anumiti politicieni au adoptat, de mai multa vreme, pozitii defavorabile constituirii Europei ca putere mondiala care sa concureze America. Charles de Gaulle si Margaret Thatcher sunt unii dintre acestia. Ei sustin faptul ca, constituirea unui superstar european ar genera o lume mai periculoasa, cu blocuri de putere aflate in competitie. Viziunea aceasta este sintetizata in formula “Europa a la carte sau Europa cu geometrie variabila”. Aceasta ar insemna ca statele componente si-ar putea alege politicile in functie de scopul lor imediat, in cadrul unor institutii mai mult simbolice. Acest deziderat este insa iluzoriu deoarece istoria ne-a demonstrat ca, Comunitatea Europeana a evoluat intr-o directie supranationala, pe trei paliere de integrare: realizarea uniunii monetare, integrarea politica si militara si elaborarea unei politici interne si de securitate sociala comune.
Uniunea Europeana trebuia sa-si supradimensioneze teritoriul datorita pozitiei geopolitice in care sa afla. Alt argument in favoarea summitului de la Helsinki poate fi faptul ca, in domeniul cercetarii nici o tara europeana ori cat de dezvoltata ar fi ea, nu poate rezista concurentei de peste ocean decat daca si-ar realiza proiectele in colaborare cu alte state membre. Nivelul cheltuielilor facute pentru cercetare nu este mai mic, dar alocarile se fac dispersat. Acest lucru nu poate decat sa duca la accentuarea decalajului dintre Europa si celelalte zone. Doar o Europa supranationala poate face fata evolutiei tehnologice care are loc la ora actuala in lume cu viteze foarte mari. Tarile foste socialiste pot fi folosite si ele in acest sens, deoarece au pe de o parte forta de munca calificata si ieftina, iar pe de alta parte acest demers ar asigura noi locuri de munca.
Alt argument pentru extinderea europeana se refera la primirea la negocieri a unor state de religie musulmana sau a unor tari aflate din punct de vedere geografic la confluenta acestor civilizatii. In prezent fundamentalismul islamic castiga teren. In plus aceasta religie este prezenta in: tarile Magrebului (semnal ingrijorator deoarece Algeria a fost o tara in principal francofona, statele din Magreb fiind sub influenta Europei), in Franta unde exista circa 5 milioane de islamisti (fiind a doua religie dupa cea crestina) si sa nu omitem faptul ca, s-au creat doua state islamice in Europa ca urmare a destramarii Jugoslaviei si a razboaielor etnice care au avut loc aici. Iata ca Europa trebuie sa fie unita si pentru a face fata acestei presiuni (in conditiile in care populatia Europei inregistreaza spor negativ de crestere, iar cea din lumea islamica este intr-o continua crestere). Pericolul unei migratii din acest sens este cu atat mai iminent. O Uniune extinsa pana la Turcia, Malta, Cipru, Slovenia va avea un alt cuvant de spus .
Un alt argument pro extindere a Uniunii Europene este acela ca, SUA joaca un rol din ce in ce mai important in lume. De aceea sunt temeiuri adanci pentru ca Europa sa devina o adevarata putere mondiala, cu institutii proprii de aparare. Doar asa ea va putea face fata procesului de globalizare si va influenta in mod real viata economica internationala. In literatura de specialitate s-a discutat foarte mult asupra intrebarii: cui va apartine secolul urmator, Americii sau Europei ? Multi autori l-au considerat un secol al Pacificului (oceanul viitorului, locul unde se vor confrunta marile puteri, maritime si continentale), deoarece alte state importante: China si Japonia se intrevad ca vor deveni mari puteri. Altii il considera al doilea secol american, datorita avansului tehnologic pe care il detine SUA intr-un domeniu de maxima importanta: sfera informatica. Este adevarat ca exista si analisti care opteaza pentru o influenta europeana in acest secol. Doar evolutia geopolitica a lumii ne va putea raspunde.
Samuel Huntington este de parere ca “sceptrul de lider mondial” detinut de America va trece in mana Uniunii Europene daca: aceasta va realiza coeziunea politica intre tarile membre, va dispune de populatia necesara (fapt realizabil prin decizia luata la Helsinki), va avea resursele si bunastarea economica necesare (tarile din estul Europei detin importante bogatii naturale, care pot fi exploatate), va avea tehnologia necesara (posibil in conditiile in care statele vor coopera intre ele) si va avea forta militara rela si potentiala (deziderat realizabil pana in 2003). Dupa cum observam multe dintre aceste conditii sunt posibil de realizat, atunci de ce sa nu speram ca Europa va deveni o putere mondiala ? Acelasi autor mai spune ca Japonia, SUA si Rusia s-au specializat in investitii, in consum si in arme, in vreme ce Europa a realizat un echilibru intre aceste trei domenii (investeste mai putin, consuma mai putin si se inarmeaza mai putin). Huntington conchide astfel: “daca secolul urmator nu va fi american, atunci este foarte probabil ca va fi european”.
Paul Kennedy ne avertizeaza asupra pericolelor catastrofale care s-ar produce daca unificarea nu s-ar realiza. Faptul ca s-a creat acesta uniune economica a dus in primul rand, la disparitia granitelor dintre tari. Ori Kennedy ne avertizeaza tocmai asupra costurilor care ar fi fost imense daca aceasta comunitate nu ar fi existat (costul legat de tranzactiile de schimb dintr-o moneda in alta, costul referitor la timpul pierdut la granita, costul legat de obtinerea de vize, costul legat de ingreunarea tranzactiilor comerciale etc). 
Decizia de extindere a Uniunii Europene este categoric una politica. Prin inglobarea noilor state ea va putea sa controleze Marea Neagra cu stramtorile Bosfor si Dardanele precum si Marea Baltica, deci va detine principalele rute comerciale din zona, extinzandu-si zona de influenta (cum de fapt am precizat deja). 
Uniunea isi va putea valorifica anumite avantaje din aceasta integrare si pe termen scurt. Ma refer la extinderea pietii de desfacere, la importul de materii prime si la exportul de produse cu un grad inalt tehnologic. 
Totusi avantajul principal este acela pe termen lung si anume cel politic. Cat de repede va reusi Uniunea Europeana sa inlature decalajele economice dintre tarile membre si cat de repede va realiza reforma institutionala ramane de vazut. Oricum, de acest lucru depinde ramanerea ei in cursa pentru castigarea supreatiei de putere mondiala pentru secolul al XXI- lea.