Doctrina nu este unitara în a califica raspunderea politica drept o problema ce apartine sau nu juridicului.
Este sau nu raspunderea politica o forma a raspunderii juridice?
Se arata astfel ca “Ideea de raspundere politica a Guvernului ,…., nu este straina ideii de raspundere juridica, raspunderea politica, când ne raportam la autoritatile publice, nu reprezinta altceva decât o forma a raspunderii juridice, institutie a dreptului public, evocând prin aceasta sintagma Dreptul constitutional si Dreptul adminsitrativ”8
Un alt autor9 arata ca Parlamentul exercita asupra Executivului un control esentialmente si exclusiv politic, instrumentele si procedurile de control parlamentar, ca si sanctiunile ce urmeaza sa se aplice, având la rândul lor caracter exclusiv politic. Cum una din procedurile de control este tocmai cea legata de punerea în discutie a responsabilitatii politice, dupa cum arata autorul, este evidenta excluderea din câmpul raspunderii juridice a raspunderii politice a Guvernului si membrilor sai, în opinia acestuia.
În expunerea de motive la un anteproiect al legii responsabilitatii ministeriale10, se arata ca o asemenea lege trebuie sa reglementeze ambele forme ale raspunderii juridice prevazute de Constitutie, adica atât cea penala cât si cea politica, mai exact “constitutional – politica”, cum o denumeste autorul.
Nu mai putin, în ciuda diversitatii formelor raspunderii juridice, un autor de teoria generala a dreptului identifica o suma de principii care înglobeaza o serie de note comune caracteristice tuturor formelor de raspundere11. O trecere în revista a acestora ne duce la concluzia ca raspunderea politica nu se încadreaza în modelul general al raspunderii juridice, având o natura speciala.
Responsabilitatea politica are o natura aparte manifestata prin “existenta unei prezumari a faptei incriminate”12, ceea ce vine în contradictie cu principiul prezumtiei de nevinovatie si prin faptul ca sanctiunea este pur politica, constând în obligatia ce incumba ministrului sau Guvernului în ansamblul sau sa se retraga daca pierde încrederea Parlamentului.
Raporturile dintre Parlament si Guvern sunt raporturi de natura politica si juridica, de unde ideea ca raspunderea Guvernului are o natura dubla, politica si juridica13. Astfel, desi se recunosc anumite consecinte juridice ale raspunderii politice, se arata ca atunci când este pusa în discutie raspunderea juridica a Guvernului si a membrilor sai, se are în vedere raspunderea civila, administrativa sau penala, adica raspunderea juridica stricto sensu.
Doctrica juridica interbelica facea distrinctia între raspunderea politica si cea juridica, distinctia având la baza faptul ca prima se declansa pe tarâmul jocului politic, fara ca în mod necesar sa fie încalcat un text de drept pozitiv, în timp ce raspunderea juridica se angaja pe tarîmul dreptului civil si respectiv penal.
Astfel, Anibal Teodorescu identifica în doctrina dreptului administrativ trei puncte de vedere privind calificarea notiunii de responsabilitate ministeriala: responsabilitatea pur politica, responsabilitatea penala si respectiv civila. Din punctul de vedere al acestui autor responsabilitatea politica este aceea pe care ministrul si-o atrage atunci când din punct de vedere politic, el a comis o greseala sau a facut un fapt ce poate fi considerat ca greseala. 14
Intr-o opinie se arata ca raspunderea juridica a membrilor Guvernului îsi are cadrul constitutional în dispozitiile art. 108 alin. 2 si 3, excluzând astfel raspunderea politica a Guvernului din sfera raspunderii juridice. 15
Guvernul raspunde politic în fata Parlamentului, desi puterile statului sunt egale, datorita gradului de reprezentativitate al Parlamentului, “organul reprezentativ suprem al poporului român”.
Fiecare ministru se afla în cadrul activitatii sale în doua ipostaze: membru al Guvernului si conducator al organului adminsitratiei publice centrale, adica ministru. Pornind de la aceasta disociere, un autor16 arata ca în functie de ipostaza din care este privit, ministrul va raspunde cu o forma sau alta a raspunderii sociale: raspunderea politica în calitate de membru al Guvernului si raspunderea juridica în calitate de ministru.
Un argument în favoarea sustinerii caracterului politic al raspunderii în calitate de membru al Guvernului, ar putea fi caracterul politic al institutiei Guvernului, rolul sau politic, care decurge din originea sa parlamentara si din dependenta sa de programul acceptat de Parlament, votul Parlamentului reprezentând încrederea acestuia atât în echipa guvernamentala, cat si în programul pe care îl are de înfaptuit în perioada mandatului.
Raspunderea politica a Guvernului este o institutie de drept public si atunci când este pusa în discutie de Parlament, ea poate avea la baza motive juridice, constând în încalcarea unor norme si principii de drept. Nu mai putin, realitatea demonstreaza ca jocul politic este adevaratul motor al punerii în discutie a raspunderii politice a Guvernului, iar dreptul nu face decât sa recunoasca aceasta institutie, si nu sa o creeze. Este de altfel si motivul pentru care art. 112 din Constitutie referitor la motiunea de cenzura are un continut exclusiv procedural, a reglementa cazurile în care raspunderea politica sa fie angajata reprezentând o initiativa care nu tine seama de realitatile politice. Constitutia recunoscând existenta raspunderii politice nu face decât sa o reglementeze din punct de vedere procedural, pentru ca în acest mod sa limiteze pe cât posibil orice posibilitate de comitere a abuzurilor de catre Parlament prin adoptarea unei motiuni de cenzura, si pentru a se asigura garantii de stabilitate pentru Guvern.
S-ar putea spune astfel ca raspunderea politica a Guvernului este juridica doar prin procedura, din punct de vedere substantial situatiile în care este pusa în discutie neavând în mod necesar un fundament juridic.
Raspunderea politica, “desi se întemeiaza pe acelasi principiu ca responsabilitatea civila sau penala, adica pe faptul ca puterea politica este tinuta sa dea socoteala de actele sale si sa-si asume consecintele acestora”17, aceasta forma de raspundere are o natura aparte, distincta de cea “pur politica sau politica si morala”18 angajata în fata poporului sau partidelor si bazata, asa cum se arata19, pe ideea de culpa a celui care raspunde.
8 Antonie Iorgovan – op.cit., p. 501
9 Cristian Ionescu – Institutii politice si drept constitutional, Ed. Fundatiei “Romania de maine”, Bucuresti, 1999, p. 285
10 C.L. Popescu – art. citat, p.62
11 N. Popa – op.cit. p.324. Autorul identifica urmatoarele principii aplicabile oricarei forme de raspundere juridică: 1.legalitatea raspunderii; 2.principiul raspunderii pentru vina; 3.principiul raspunderii personale; 4.prezumţia de nevinovatie; 5.principiul proportionalizarii sanctiunii în raport cu gravitatea faptei, de circumstantele săvarsirii sale.
12 Dan Claudiu Dănişor, op.cit., p. 385
13 Mircea Preda, op.cit.,p.134
14 Anibal Teodorescu, op.cit.,p.238
15 Mircea Preda, op.cit,p. 136
16 Valentin Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român.Partea generala. Ed. All, 1996,ed. a doua revazuta si adaugita, p.79
17 Dan Claudiu Danişor, op.cit.,p385
18 Genoveva Vrabie, Organizarea politico-etatică a României,Ed. Cugetarea, Iasi, 1993, p. 302
19 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 503
Material elaborat de Bodor Claudia