Teodor Voicu*
Socializati si pe întreg parcursul vietii, oamenii se confrunta cu necesitatea adaptarii în momentul pensionarii.
Militarii trecuti în rezerva, la termen sau prin disponibilizare, au dificultati în privinta resocializarii în viata de adult, sau la vârsta a III-a. Din acest motiv, integrarea cadrelor militare disponibilizate în societatea civila ar trebui sa fie o prioritate a învatamântului militar.
Argument
Armata, la fel ca multe alte domenii de activitate, este supusa unui amplu proces de restructurare, care implica si trecerea în rezerva a numeroase cadre militare.
socul iesirii din sistemul pentru care s-au pregatit si nevoia de a se adapta cerintelor impuse de viata civila, au provocat adevarate drame în rândul celor mai multi dintre fostii militari.
Am trait experienta aceasta, dupa ce am fost pilot militar pe avioane supersonice de vânatoare (MIG-21 si MIG-23) timp de 16 ani. Dintre colegii care au iesit din rândul cadrelor militare active, peste 75% au acuzat lipsa oricarei sanse de adaptare la viata civila, în primul rând datorita faptului ca nu au pregatirea teoretica si practica necesara.
Având în vedere cele prezentate, am considerat necesara reformarea învatamântului militar, care sa asigure simultan pregatirea pentru ambele sisteme: militar si civil.
Socializarea
Fiecare noua generatie învata sa traiasca în mediul sociouman specific si global, adica învata, interiorizeaza valori fundamentale comune, simboluri, reprezentari colective, asteptari etc. Copilul are totul de învatat, este mai apt s-o faca si toate ,,instantele socializarii” îsi concentreaza atentia asupra lui dresându-l, ajutându-l sa ,,interiorizeze” rezerva de cunostinte si experiente pentru ca aceasta sa-i devina ,,stoc” individual la îndemâna. Copilul însa nu încorporeaza totul, ci dupa cum si ce i s-a dat, dupa cum si ce a luat. Desigur ca dincolo de diferente, vom sesiza un fel de ,,standardizare” a oamenilor. Ideea ,,caracterului national” imprimat în oameni o aflam înca de la Herodot. De fapt, este vorba de o mai mare coerenta a comportamentelor celor care participa la aceeasi sociocultura. A. Kardiner si R. Linton au enumerat trasaturile ,,personalitatii de baza” având în vedere urmatoarele elemente constitutive: tehnicile gândirii, sistemele de securitate institutionalizate (si la care a recurs pentru a face fata anxietatii produse de frustrari fizice si sociale), supraeul (dorinta de a se bucura de stima, prietenia celorlalti), atitudinile religioase. Prin socializare omul se poate ,,adapta” la mediul sau sociouman. Ceea ce i se imprima în copilarie rezista mai bine si mai mult timp. Sociologii care au studiat ,,spiritul întreprinzator” au descoperit ca celor care îl aveau, parintii Ie strecurasera si-n povesti valori si atitudini ale omului ,,descurcaret”, inovator. Cercetatorii emigrantilor au constatat la acestia persistenta ,,stocului” însusit în copilarie, în sociocultura de origine. Soldatii carora li s-au ,,spalat creierele” au marturisit ca au pastrat în minte ceea ce au învatat în copilarie. Schimbarea contextului politic, spun unii, poate schimba multe comportamente ale oamenilor, dar mai greu mentalitatile, valorile, normele însusite în copilarie, însusite înainte de acea schimbare.
Cercetatorii care vin cu teoria ,,co-evolutiei genetice si culturale” afirma ca omul socializat eficient ajunge sa aiba chiar nevoi fiziologice, atitudini corporale, gesturi, gusturi asemanatoare. Mimicile emotive ale orbilor, ale surzilor din nastere, spune Eibl-Eibsfeldt, sunt mai asemanatoare celor observate la primate. Cei care au studiat mimicile, gesturile au afirmat ca acestea sunt diferite la român, la chinez, sau la american. Sociocultura poate favoriza exprimarea cu precadere a anumitor sentimente (unii spun ca românii au tristetea înscrisa pe chip) etc.
Sociologii fac afirmatii diferite în privinta modalitatilor si impactului socializarii.
E. Durkheim insista asupra socializarii ca si constrângere exercitata de societate asupra individului, iar G.Tarde o priveste ca vointa individuala de a imita. H. Cooley spunea ca socializarea depinde de modul în care ne contemplam în privirea tuturor celorlalti, depinde de judecatile lor asupra noastra. ,,Sinele” – afirma E.H. Mead – nu este prezent la nastere, ci se dezvolta prin experienta sociala. El atrage atentia asupra binefacerilor socializatoare ale jocului (de roluri) etc.
Cum putem explica mai adecvat importanta ca oamenii sa devina în acelasi timp mai integrati într-o societate si mai autonomi?
Factorii socializarii
Socializarea este un proces complex care presupune multi indivizi, grupuri si institutii sociale. Într-un fel, aceste elemente pot fi considerate cai prin care societatea este implicata în socializare: ele sunt, în esenta, factori ai societatii.
Familia
Singurul factor cu adevarat important în socializare este familia. Familia este prima si cea mai continua lume sociala pentru sugar si copil. În familie se stabilesc primele si cele mai durabile relatii intime. Capacitatea comunicativa, în primul rând prin învatarea limbii, are loc initial în familie. Tot în familie, sugarul si copilul fac cunostinta cu elementele cheie ale culturii.
Familia este, în mare masura, întreaga lume sociala a sugarilor si a copiilor mici, arena principala a experientei lor. Deopotriva de importanta din punct de vedere sociologic, familia asigura identitatea sociala initiala a copilului în raport cu rasa, religia, clasa sociala si genul. sansele generale în viata, sanatatea, longevitatea, gradul de educatie si tipul de ocupatie sunt puternic influentate de familia în care copilul se naste. Kohr, printre altii, a aratat ca interactiunile parinte-copil difera în functie de clasa sociala, în parte datorita valorilor diferite pe care parintii din clasa de mijloc si din clasa muncitoare vor sa Ie insufle copiilor lor.
Scoala
Aceasta institutie sociala are îndatorirea directa de a insufla individului informatii, deprinderi si valori pe care societatea Ie considera importante pentru viata sociala. Nu numai ,,cititul, scrisul si aritmetica”, ci si cinstea, respectarea cuvântului si punctualitatea constituie o parte a programei de socializare a scolii. scoala asigura un cadru social care este total diferit de cel al familiei.
Relatiile de familie sunt intime. Oamenii îsi trateaza membrii familiei diferit de cum trateaza pe cei care nu sunt membri ai familiei. Desi parintii pot fi prietenosi si buni cu toti copiii, ei trebuie sa aiba, si în general au, sentimente si relatii speciale cu copiii lor.
În scoala, profesorul trebuie sa trateze toti copiii la fel. Mai mult, actiunile profesorului sunt calauzite mai degraba de ceea ce face copilul decât de cine este copilul. Profesorii nu trebuie sa aiba „relatii speciale” cu unii elevi. Desi se întâmpla, o asemenea atitudine nu este corecta.
În scoala, copiii fac cunostinta cu sisteme formale de evaluari: note si caracterizari periodice ale elevului trimise parintilor. Aceasta este în contrast total cu lipsa de formalism a practicilor familiale si constituie o experienta noua si deseori dificila pentru multi copii. De asemenea, copiii obtin multe deprinderi de interactiune interpersonala. Ei învata ce înseamna sa împarta cu altii, sa faca un lucru cu rândul, sa se compare cu egalii lor. Pe scurt, aceasta lume sociala noua pentru copii contribuie substantial la socializarea lor.
Grupa de vârsta
Înainte sa intre la scoala, cei mai multi copii intra în lumea grupei de vârsta. Aceasta arena difera în multe privinte de cea a familiei. Prin definitie, grupa de vârsta este compusa din egali în statut, adica copii de aceeasi vârsta si statut social general. Pe de alta parte, pozitia sociala în familie este automata; în grupa de vârsta ea trebuie, în general, câstigata. De asemenea, în familie (ca si în scoala) socializarea este, deseori, gândita si planificata; în grupa de vârsta o buna parte din socializare are loc, se pare, fara un plan gândit.
Grupa de vârsta are, împreuna cu scoala, importanta functie de a slabi legaturile copilului cu familia, care, initial, sunt atotcuprinzatoare. Atât scoala, cât si grupele de vârsta asigura modele suplimentare si, uneori, alternative pentru comportament, precum si noi norme si valori. Prin urmare, copiii trebuie sa învete si cum sa trateze parerile contradictorii printre cele considerate a fi importante – cele la care sociologii se refera ca ,,alte importante”.
Mass-media
Factorii de socializare discutati mai sus sunt toti implicati în contactul interactiv si personal. Aceasta afirmatie nu este adevarata despre mass-media, din care fac parte diverse moduri de comunicare destinate publicului larg (radioul, televiziunea, filmele, ziarele, revistele, cartile si, mai ales in zilele noastre, aparatele video, înregistrarile pe banda, casetele si compact-discurile). Mass-media influenteaza socializarea, asigurând modele suplimentare si alternative de roluri, precum si norme sociale si valori.
Poate cel mai influent dintre mijloacele mass-media astazi este televiziunea. O opinie despre televiziune este ca ea asigura un excelent mijloc de instruire, o cale placuta de largire a orizontului copiilor, oferindu-le posibilitatea de a vedea locuri si evenimente pe care s-ar putea sa nu Ie vada direct. Parerea negativa despre televiziune scoate în evidenta pura fantezie si natura exagerat de simplista a multor programe si, îndeosebi, prezentarea frecventa a violentei. Doar recent, televiziunea a prezentat o imagine mai completa a oamenilor care formeaza societatea noastra, îndeosebi a membrilor grupurilor ,,minoritare” si s-a îndepartat oarecum de portretizarile stereotipe.
Aparatele video si muzica joaca un rol din ce în ce mai important în socializarea tinerilor. În prezent, exista o miscare pentru a marca discurile si casetele potential daunatoare sau controversate (asa cum sunt etichetate filmele) pentru a controla accesul tinerilor la ele.
Alti factori
Pe lânga familie, scoala, grup prescolar si mass-media, socializarea se mai realizeaza prin institutii religioase, vecini, organizatii de recreare, comunitati si altele. Toate acestea contribuie la formarea conceptiei despre lume a persoanei si la perceptiile sale a ceea ce este un comportament dorit si nedorit. În unele cazuri, influenta lor poate fi importanta.
Socializarea prin cursul vietii
Cea mai mare parte a discutiei de mai sus se ocupa de socializare în timpul prunciei si al copilariei. Totusi, socializarea este un proces care dureaza toata viata. Desi nu se termina odata cu copilaria, socializarea dupa acea perioada nu este întru totul aceeasi.
Socializarea continua
Socializarea continua se refera la o continuare a socializarii care a început în timpul copilariei. Acest tip de socializare construieste pe învatatura anterioara. Educatia formala, de exemplu, este, în mare masura, o chestiune de socializare continua.
Resocializarea
Din când în când, trecem prin resocializare, extirparea si restructurarea atitudinilor, valorilor si identitatilor fundamentale.
Resocializarea voluntara se poate vedea în cazuri de convertire religioasa, sau în cele în care indivizii se supun în mod voluntar la psihoterapie. În ambele cazuri, scopul persoanei este sa-si înlocuiasca identitatea prezenta cu una noua si, câteodata, sa-si schimbe valorile existente si modurile de comportament.
Resocializarea poate sa se produca si pe o baza involuntara, cum se întâmpla când autoritatile îi baga pe unii oameni în închisoare sau în spitale pentru boli mintale. În cazuri de resocializare involuntara, ceea ce deseori se cere este ceea ce Goffman numeste o „institutie totala”. Acest cadru da persoanei posibilitatea de a o rupe brusc cu trecutul si ofera factorilor de resocializare control considerabil asupra activitatilor de zi cu zi sau chiar minut de minut al persoanei.
Nevoia de socializare dupa copilarie
Pe masura ce ne maturizam, obtinem diferite statute si jucam noi roluri. Întrucât aceste statute ne erau inaccesibile mai devreme (statute profesionale, statute maritale), nu reuseam sa învatam cerintele noilor roluri. Experientele suplimentare de socializare, cum sunt pregatirea profesionala formala, sau calificarea la locul de munca, umplu golul.
Chiar cu privire la rolurile marital si parintesc, pregatirea initiala este, deseori, insuficienta si este necesara socializarea continua.
Socializarea dupa copilarie este câteodata necesara, când o schimbare sociala rapida modifica normele. De pilda, rolul asociat cu statutul pe care îl denumim ,,femeie” a suferit o schimbare importanta în generatia trecuta. Conceptiile despre comportamentul potrivit rolului genului, învatate în copilarie, acum douazeci de ani, nu mai sunt la fel de utile astazi. Pentru femeia moderna sunt necesare norme, valori si comportamente noi. Aceasta se realizeaza prin continuarea socializarii.
În final, mult din ceea ce învatam în copilarie consta din norme generale si abstracte si din valori, care deseori trebuie modificate când, mai târziu, sunt puse în practica. De pilda, noi învatam copiii sa fie cinstiti. Mai târziu, ei trebuie sa învete sa-si tempereze cinstea, în anumite ocazii, cu tact.
Schimbari în continutul socializarii
Ceea ce învatam în timpul copilariei deseori difera de ceea ce învatam dupa copilarie. În timpul copilariei avem tendinta sa învatam norme generale si valori. Dupa copilarie, accentul este mai mare pe comportamentul clar si observabil. Persoana stie ce sa faca, iar atentia este acum concentrata asupra modului în care trebuie facut ceea ce se face. Deseori, oamenii trebuie sa sintetizeze diferite elemente dintr-o anumita învatatura dobândita în scoala si profesiuni, pentru a dezvolta comportamente care le vor îndeplini scopurile.
Idealismul este deseori asociat cu tinerii; realismul, cu adultii. Desi idealismul nu trebuie sa dispara cu vârsta, el deseori trebuie sa se confrunte cu realitatea. Unul dintre aspectele dificile ale socializarii în viata de mai târziu consta în modul de conlucrare cu lumea într-o maniera realista, fara sa-ti abandonezi idealurile. Noi transformam întrebarea din ,,De ce este facuta aceasta?” în ,,Care este metoda cea mai buna de a face aceasta?” De pilda, multi din miscarea ecologista din timpul ultimelor doua decenii au învatat cum sa împace viziunea idealista cu realitatile sociale si economice. Socializarea dupa copilarie necesita o schimbare de la dependenta la autonomie si apoi la influenta asupra altora. Dar înainte sa realizam aceste tranzitii importante trebuie sa învatam deprinderile necesare.
Socializarea si libertatea
Natura socializarii ridica întrebarea daca socializarea încununata de succes reduce libertatea individuala. Wrong sustine ca socializarea nu este niciodata completa. Inspirându-se din opera lui Freud, Wrong subliniaza ca fiintele omenesti sunt ,,sociale fara sa fie complet socializate”.
Mead a adoptat un punct de vedere echilibrat, ca oamenii renunta la o oarecare libertate în cursul existentei sociale, dar, în schimb, câstiga avantajul relatiilor sociale. În interiorul ,,eului”, ,,eu” si ,,mine” reprezinta un echilibru între nevoile societatii si nevoile individului. Perspectiva simbolic-interactionista este ca ,,eu” si ,,mine” nu sunt inerent în conflict, nici individul cu societatea (perspectiva psihanalitica este ca ,,id”-ul si ,,supraeul” sunt în conflict). ,,Eu” si ,,mine” functioneaza în comun ca ,,eu”; individul si societatea sunt doua fatete ale aceleiasi monede. Desi conflictul poate avea loc între cele doua elemente, ele nu sunt inerent în opozitie. Una nu reduce, automat si complet, libertatea celeilalte.
Deseori, oamenii reusesc sa selecteze si sa-si recombine diverse experiente de socializare în moduri individuale. Dar exista un proces atotcuprinzator de socializare care sa înabuse complet libertatea individului. Oamenii sunt liberi sa aleaga si sa actioneze pe baza alegerii. De fapt, sistemul nostru legal se bazeaza pe premisa ca oamenii au îndatoriri individuale si libertate individuala de a alege. În masura în care întelegem procesul socializarii, reusim sa exercitam un control substantial asupra vietii noastre.
Socializarea în viata de adult si vârsta a III-a
O parte din ceea ce individul va face ca adult se învata înca prin socializarea din copilarie si adolescenta, dar continutul de esenta a diverselor roluri si situatii cu care maturii se confrunta se asimileaza doar prin experienta proprie conditiei de adult. Mai mult, se învata nu numai pozitii si roluri, dar si cum pot fi ele conciliate, cum se rezolva constrângerile si tensiunile legate de rolurile multiple pe care în mod normal un adult le detine simultan. Astfel, de pilda, la o femeie nici rolul de sotie si mama nu sunt de multe ori complementare. Dar daca la acestea mai adaugam si faptul ca are o slujba cu responsabilitati? Învatarea strategiilor de împacare a diferitelor (si uneori contradictoriilor) asteptari de rol este o dimensiune centrala a socializarii în viata de adult. Rolul de sef si de coleg, în acelasi timp, intr-un colectiv didactic sau de cercetare este un exemplu de acest fel.
Socializarea ca adult se focalizeaza pe trei mari zone: familia, profesia si pentru unii din semenii nostri ceea ce s-ar putea numi socializarea în institutii închise, totale („total institutions”).
Socializarea ca familist înseamna asimilarea rolului de sot/sotie, mama/tata dar si a artei de a negocia între aceste roluri si în distribuirea sarcinilor gospodaresti si a trecerii fara crize majore a etapelor ciclului familial.
Cu privire la socializarea pentru profesie trebuie spus doar ca ea presupune nu atât însusirea meseriei ca atare, a cunostintelor de specialitate, cât aspectele sociale informale ale unui nou context, începând de la cum sa te îmbraci si sa vorbesti potrivit, pana la activitati mai complexe , cum ar fi relatia sef-subaltern, raporturile dintre diverse grupuri si clivaje sociale. Bunaoara, chiar în cele mai democratice societati, tinerii medici în formare vor trebui sa învete si sa accepte ca lor le vor reveni pacienti saraci, cei de stare buna primind asistenta medicilor deja consacrati.
Daca în copilarie si adolescenta se înfiripa si începe sa se contureze sinele (eul) si personalitatea indivizilor -în principal prin absorbtia reactiilor celor din jur, prin reflectarea în oglinda sociala- la maturitate personalitatea se consolideaza, iar accentul este pus acum pe felul în care eul se prezinta celorlalti. Insertia plenara într-o profesie, într-un statut social, în conditia de adult ca atare, implica pentru majoritatea actorilor sociali o atenta grija în impresiile pe care le produc celor din jur. si bineînteles ca ei încearca sa faca impresii bune, achizitionând si practicând adevarate strategii de organizare, conducere si manipulare a parerilor pe care semenii lor le dezvolta despre ei („impressions management”). Ele pot fi spontane si mai putin intentionate, dar si bine calculate si în multe cazuri ilicite sau chiar neoneste. Din prima categorie fac parte caracteristici ca îmbracamintea, locuinta, dintr-a doua, manifestari ca: flatarea celuilalt, preocuparea de a-i intra in gratie prin conformism, aprobare si lauda; mimarea modestiei; asocierea în fapt sau în vorba cu persoane importante si/sau pe care celui ce vrei sa-i intri în gratie, stii ca Ie pretuieste.
Institutiile închise, totale, implica o resocializare dramatica a indivizilor, ele încercând controlul social cvasiabsolut, aducerea persoanelor la “numitor comun” din aproape toate punctele de vedere: haine, hrana, program zilnic etc. Închisorile si spitalele de boli mintale sunt un exemplu elocvent pe aceasta linie, dar si armata, mânastirile, unde organizatii si secte religioase pot fi considerate ca fiind de acelasi gen.
Succesul socializarii în astfel de institutii si costul psihologic al individului depind desigur de faptul daca el s-a angajat voluntar, sau a fost drastic constrâns – cum e cazul închisorii. Oricum, experienta cotidiana, ca si cercetarile sistematice, arata ca si în atari împrejurari oamenii gasesc metode de a se sustrage controlului social total si de a-si crea o minima libertate: detinutii se mai “înteleg” cu paznicii, bolnavii pot refuza sa mai ia medicamente s.a. Ervin Goffman numeste aceasta adaptare secundara.
Socializarea pentru vârsta a III-a este si ea într-un fel anticipata în maturitate si în multe culturi, trecerea de la stadiul de adult la cel de batrân se face pe nesimtite. În societatile industriale si postindustriale însa, conditia de persoana în vârsta este una foarte distincta si reclama o noua socializare (resocializare). Vârsta a Ill-a a devenit în societatile moderne o mare problema din doua principale motive: s-a prelungit durata medie de viata si în consecinta numarul persoanelor în vârsta a crescut considerabil în populatia totala; s-a creat si extins fenomenul pensionarii. Când traiectoria de viata era mai scurta si pensionarea era ceva rar întâlnit, majoritatea oamenilor sfârseau ca adulti activi, angajati în diverse munci. Batrânetea, ca problema sociala complexa (demografica, economica, medicala, psihologica), este în larga masura o inventie a secolului al XX-lea.
Îndeosebi prin pensionare, o schimbare destui de brusca intervine în viata individului si el trebuie sa-si însuseasca o noua identitate sociala. Aceasta datorita unor situatii subiective (sanatate, venituri mai mici, putere si prestigiu social), dar si din cauza modificarii conceptiei despre batrânete. Daca în trecut persoanele în vârsta înaintata erau percepute ca purtatoare de cunostinte extinse si profunde, de mare întelepciune, ca fiind cei mai buni sfetnici, astazi în societatile industriale si postindustriale vârsta a III-a este asociata cu slabiciunea si dependenta, cu boala si neputinta. Exista adevar în aceste aprecieri, dar functioneaza si false perceptii. Cercetari pe esantioane reprezentative a populatiei în vârsta din SUA au aratat, spre pilda, ca doar 16% din cei peste 65 de ani sufera de senilitate. Multi analisti ai vietii sociale considera ca atitudinea noastra fata de persoanele în vârsta înaintata este una de stigmatizare, ceea ce are pregnante efecte asupra stimei de sine a acestora. Din ce în ce mai mult însa se constituie colectivitati si organizatii de batrâni care militeaza nu doar pentru drepturi economice si politice, ci si pentru o schimbare a respectivei atitudini. De asemenea, în numeroase tari, asistenta sociala a persoanelor în vârsta include si un gen de psihoterapie, ce urmareste redarea încrederii si pretuirii de sine, eliberarea de stresantul gând al incompetentei, neputintei (fizice si psihice) si inutilitatii sociale.
Posibilitati de îmbunatatire a învatamântului militar
Preocuparile pentru realizarea simbiozei dintre pregatirea de specialitate si pregatirea generala în procesul de formare a cadrelor militare se rasfrâng în mod favorabil asupra desfasurarii activitatii. Aceste preocupari contribuie, în mare masura, atât la asimilarea rapida a noilor realizari ale stiintei si tehnicii, cât si la obtinerea unei eficiente crescânde. Însa nu se poate trece cu vederea ca, în viata armatei, sunt frecvente cazurile în care unitati înzestrate cu tehnica moderna si cadre corespunzatoare realizeaza o eficienta scazuta. Aceasta evidentiaza necesitatea îmbunatatirii corelatiei dintre aspectele „tehnice” si cele economico-sociale ale activitatii. Fara îndoiala ca neajunsurile manifestate în privinta corelatiei dintre aspectele tehnice si cele economico-sociale ale activitatii multor unitati sunt datorate si neajunsurilor similare în pregatirea si folosirea cadrelor din unitatile respective. De aici rezulta si necesitatea cresterii preocuparii pentru ridicarea nivelului de pregatire a specialistilor, inclusiv sub aspectul posibilitatii lor de a realiza corespunzator unitatea dintre tehnic si economico-social. În acest sens, exista însemnate posibilitati ce pot fi valorificate în procesul de învatamânt militar. Câteva directii posibile ar fi:
În primul rând, îmbunatatirea în continuare a planurilor de învatamânt. Pe aceasta cale s-ar putea asigura o mai buna corelare, pe de o parte, între disciplinele generale (economice, psihologice, management) si cele tehnice de specialitate, iar pe de alta parte, între disciplinele cu caracter general. Unitatea dintre disciplinele generale si speciale în pregatirea cadrelor militare s-ar realiza mai bine daca studiul disciplinelor cu caracter general s-ar efectua în ani succesivi si ar preceda studiul disciplinelor de specialitate. În felul acesta, s-ar asigura un teren mai favorabil pentru luarea în considerare a aspectelor generale la abordarea tuturor problemelor de specialitate.
În al doilea rând, continuarea îmbunatatirii programelor analitice. Realizarea simbiozei dintre disciplinele generale si speciale în procesul de formare a cadrelor militare ar putea fi favorizata atât prin axarea mai pregnanta a disciplinelor generale pe studiul realitatilor din arma pentru care este profilata fiecare facultate, cât si prin extinderea analizei aspectelor generale la disciplinele de specialitate. În aceasta directie, un rol important revine catedrelor, care, prin orientarea studiului fiecarei discipline, pot sa contribuie substantial la realizarea unitatii dintre general si special în pregatirea ofiterilor.
În al treilea rând, amplificarea preocuparii cadrelor didactice de la cele doua grupe de discipline pentru pregatirea proprie, care sa permita înfaptuirea cu succes a orientarilor stabilite prin programele analitice, prin masurile adoptate de cadre. Aceasta presupune ca cei care predau disciplinele cu caracter general sa-si însuseasca anumite cunostinte de specialitate, iar cei care predau disciplinele de specialitate sa stapâneasca anumite cunostinte generale. Fara aceasta premisa nu se poate realiza în mod temeinic unitatea dintre general si special în procesul de formare a ofiterilor.
În al patrulea rând, dezvoltarea colaborarii între cadrele didactice de la disciplinele de specialitate si de la disciplinele generale. Aceasta ar trebui sa includa atât corelarea programelor analitice si a unor masuri stabilite de catedre pentru înfaptuirea orientarilor adoptate, cât si conlucrarea directa în cadrul unor forme de pregatire a studentilor prin care se înfaptuieste unitatea dintre special si general, cum sunt practica, activitatea de cercetare-proiectare, proiectele de diploma. Colaborarea dintre cadrele didactice de la cele doua grupe de discipline poate fi înlesnita prin stabilizarea cadrelor de la disciplinele generale pe facultati si chiar sectii.
În al cincilea rând, analiza periodica, de catre organele de conducere ale fiecarei facultati, a modului în care se înfaptuieste unitatea dintre special si general în pregatirea viitorilor ofiteri. Aceasta analiza s-ar putea realiza fie pe ansamblul fiecarei facultati, fie pe sectiile facultatii respective. Pe aceasta cale, s-ar putea stabili masuri corespunzatoare atât pentru extinderea experientei pozitive acumulate la unele catedre, cât si pentru eliminarea unor neajunsuri.
Unul dintre obiectivele principale ale reorganizarii actuale a învatamântului militar românesc trebuie sa fie pregatirea de noi ofiteri cu o înalta competenta, care sa le permita sa actioneze eficient în unitatile militare, dar si dupa trecerea în rezerva, în conditiile economiei de piata. Pentru aceasta, se impune ca viitorilor ofiteri sa li se asigure si o pregatire economica, psihologica, manageriala mai buna decât cea realizata în trecut.
Se impune asigurarea pregatirii generale a studentilor prin mai multe discipline:
1) Economie generala, având menirea de a asigura orizontul de gândire economica al viitorilor specialisti militari, pentru ca acestia sa poata aborda si rezolva cu competenta problemele unitatii militare, dar sa poata face fata si cerintelor vietii civile dupa trecerea în rezerva;
În plus, ar trebui creata posibilitatea întregirii pregatirii economice prin studiul marketingului, ca disciplina optionala sau facultativa.
Este necesar sa fie studiata economia politica ca disciplina distincta (si nu cuplata cu alta disciplina). Aceasta necesitate decurge din faptul ca economia politica asigura baza teoretica si metodologica pentru studiul tuturor celorlalte discipline cu caracter economic. Pentru studiul economiei politice este necesar minimum un semestru, cu doua ore de curs si o ora de seminar pe saptamâna.
2) Management si sisteme informatice, urmarind sa asigure viitorilor ofiteri o pregatire economica moderna pentru activitatea desfasurata la nivelul unitatii, tinând seama însa de particularitatile armei în care vor lucra acesti specialisti.
3) Legislatie economica;
4) Contabilitate si analiza economica, finante, banci si burse
5) Relatii economice internationale.
6) Psihologie
7) Sociologie
Preocuparile pentru pregatirea generala adecvata a viitorilor ofiteri, schitate mai sus, ar putea fi întregite cu multe altele, pe baza experientei acumulate în unitatile învatamântului nostru superior militar, precum si a celui din alte tari. Prin cunoasterea si confruntarea acestor preocupari, luând în considerare elementele valoroase, factorii de raspundere din Ministerul Apararii Nationale ar putea realiza interventiile necesare pentru ca planurile de învatamânt de la toate facultatile militare sa jaloneze si o îmbunatatire a pregatirii generale a studentilor de la facultatile respective.
* Asistent universitar psiholog drd., Universitatea „Tibiscus” Timisoara