1.1. ROLUL ECONOMIC SI SOCIAL AL COMERTULUI

Obiectul activitatii comerciale îl constituie marfa si operatiunile de vânzare – cumparare aferente acesteia.
Pentru a raspunde în egala masura atât intereselor producatorilor de marfuri cât si celor ale cumparatorilor, comertul trebuie sa îndeplineasca un rol economic si social bine precizat, care se concretizeaza într-o serie de functii specifice. Rolul sau functiile economice ale comertului vizeaza în principal miscarea fizica a marfurilor si procesele complexe de vânzare-cumparare ale acestora, în timp ce functiile sociale sunt legate de satisfacerea necesitatilor de consum ale populatiei.

Functiile economice ale comertului sunt:
1) Functia de realizare a marfurilor, care caracterizeaza însusi continutul activitatii comerciale. Prin functia de realizare a marfurilor, adica prin vânzarea lor catre consumatori, comertul recupereaza în forma baneasca, cheltuielile materiale si cele de munca vie efectuate în procesele de productie si distributie, asigurând astfel premisele necesare pentru realizarea complexului de operatii ( un nou ciclu economic).
Functia de realizare a marfurilor asigura nu numai o circulatie monetara sanatoasa – preturile finale la care se vând marfurile contin elemente de valoare datorate bugetului statului ( impozite indirecte, T.V.A., accize ) si profitul cuvenit participantilor la proces – dar si dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice si sociale.
Functia de realizare a marfurilor, în masura de modul în care aceasta se îndeplineste, influenteaza durata noilor cicluri economice, cunoscut fiind faptul ca timpul de circulatie constituie o importanta componenta a acestora. Modificarea dimensiunilor si structurii unui ciclu economic se obtine prin:
– accelerarea vitezei de circulatie a marfurilor;
– scurtarea cailor de distributie;
– promovarea formelor rapide de vânzare.
Realizarea acestei functii presupune asigurarea unei depline concordante între masa si structura marfurilor aduse în circulatie si necesitatile reale de consum, stiut fiind faptul ca prin vânzarea marfurilor se realizeaza nu numai valori economice ci si valori de întrebuintare ( satisfacerea unor nevoi de consum).
Rolul acestei functii sporeste în importanta pe masura cresterii si diversificarii productiei bunurilor de consum, ridicarii puterii de cumparare si accentuarii exigentelor cumparatorilor.
2) Functia de echilibrare a ofertei cu cererea de marfuri.
Realizarea acestei functii presupune în primul rând studierea continua a evolutiei cererii de marfuri ( volum si structura în timp si spatiu ), astfel încât pe aceasta baza comertul sa exercite o influenta corespunzatoare asupra productiei pentru a o determina sa se adapteze la nevoile de consum. Aceasta influenta se realizeaza prin:
– contractele economice încheiate între comert si productie;
– participarea specialistilor din comert la elaborarea standardelor de calitate si la omogenizarea produselor.
Pe de alta parte, realizarea acestei functii determina comertul sa caute sa influenteze consumul pentru a-l ridica la nivelul posibilitatilor tot mai largi care decurg din continua dezvoltare si perfectionare tehnologica a productiei. Lipsa unei legaturi directe între productia fizica si consumul propriu-zis obliga comertul ( ca factor de echilibru ) sa acumuleze si sa pastreze cantitati importante de marfuri, sub forma de stocuri cu care sa satisfaca cererea pe distanta si intervalul de timp ce despart productia de consum. Echilibrul între oferta si cererea de marfuri vizeaza nu numai ansamblul economic national, dar si fiecare zona geografica în parte, cu importante implicatii în profil teritorial.
În actiunea de prevenire a dezechilibrului posibil între cererea si oferta de marfuri, comertul desfasoara o serie de activitati specifice, precum:
– studierea continua a cererii de marfuri a populatiei si cunoasterea preferintelor acesteia în vederea influentarii productiei de bunuri de consum;
– urmarirea atenta a stocurilor proprii de marfuri ( existente deja în reteaua comerciala ) în scopul de a cunoaste cantitatile si sortimentele necesare pe fiecare grupa de marfuri;
– distributia judicioasa a fondului de marfa în spatiu si timp, tinându-se cont de particularitatile teritoriale ale cererii populatiei si de specificul fiecarui sezon sau fiecarei perioade din an;
– asigurarea ritmicitatii proceselor de aprovizionare, prin intermediul contractelor economice si prin mentinerea unui contact permanent cu furnizorii traditionali;
– informarea curenta a producatorilor despre cererea potentiala, precum si a consumatorilor despre produsele ce urmeaza a fi introduse în circulatie, actiune dublata de orientarea cererii spre anumite sortimente pentru care exista conditii mai bune de productie si facilitati de desfacere.
Trebuie avut în vedere, de asemenea, ca raportul dintre cererea de marfuri si oferta este o conditie esentiala pentru mentinerea echilibrului financiar, monetar si valutar. Daca oferta nu corespunde cererii ca volum si structura, exista riscul de a ramâne marfuri nerealizate, disponibilitati banesti nefolosite si o parte din cererea de marfuri sa ramâna nesatisfacuta.
3) Functia de organizare a miscarii marfurilor – este o functie economica a comertului impusa de faptul ca productia este separata de consum, atât în spatiu cât si în timp. Satisfacerea consumatorilor si desfacerea marfurilor presupun o deplasare obligatorie a acestora de la locurile de productie la cele de consum, în volumul, sortimentul si în momentul în care se manifesta cererea populatiei. În conditiile economiei de piata, prin organizarea miscarii marfurilor, comertul înfaptuieste distribuirea echilibrata a fondului de marfa în profil teritorial si pe sisteme comerciale, printr-un mecanism specific de autoreglare bazat pe concurenta si pe obtinerea de profit.
4) Functia de productie, legata de pregatirea marfurilor pentru vânzare, reprezinta de fapt o continuare a procesului de productie în sfera circulatiei.
Pregatirea marfurilor pentru vânzare consta în sortarea sau gruparea acestora dupa anumite criterii, alcatuirea sortimentului comercial care urmeaza a fi oferit consumatorului, finisarea aspectului exterior, divizarea cantitativa în anumite proportii, ambalarea si preambalarea etc. Aceste operatiuni conditioneaza procesul de comercializare putând influenta volumul si structura desfacerilor de marfuri.

Functiile sociale ale comertului
În completarea rolului sau economic, comertul îndeplineste si o serie de functii cu caracter social, reprezentând un fenomen economico-social care nu poate fi rupt de viata si activitatea oamenilor.
1) Functia de aprovizionare cu marfuri a populatiei
Prin contactul direct si permanent cu masa larga a cumparatorilor, comertul este în masura sa cunoasca operativ nu numai trebuintele de ordin financiar, dar si pe cele de ordin estetic, spiritual si cultural ale populatiei. Acesta poate si trebuie sa vina în întâmpinarea acestor cerinte, oferind o gama cât mai diversificata de marfuri, de calitate superioara – solutia în acest sens fiind specializarea unitatilor comerciale ( obiect de activitate ) ca si extinderea si diversificarea serviciilor post-vânzare.
2) Functia formativ-educativa, vizeaza modelarea cumparatorilor si a gusturilor acestora, orientarea lor catre acele sortimente de marfuri care raspund cerintelor unui mod de viata civilizat. Un important rol în acest proces revine reclamei comerciale care trebuie sa fie activa ( nu agresiva ), stimulatoare ( nu incitanta ) si corecta ( nu derutanta ).
Actiunea educativa asupra cumparatorului are în vedere formarea unui comportament economic adecvat economiei de piata. Formarea simtului economic al cumparatorilor se gaseste într-o relatie directa cu nivelul de cultura si civilizatie si trebuie orientata catre un consum rational, stiintific determinat.
3) Functia de afirmare a principiilor de concurenta loiala, care face referire la producatorii de marfuri, la comercianti, dar si la cumparatori. Succesul afacerilor trebuie sa se bazeze în primul rând pe ridicarea activitatilor economice la un nivel superior, pe competenta si competitivitate, pe cinste si corectitudine.
Concurenta loiala între comercianti este în beneficiul cumparatorilor si implica o atitudine plina de solicitudine, practicarea unor forme si metode de vânzare, desfasurate în conditii civilizate.
Perioada de sezon impune, dat fiind zonarea productiei agricole si spatierea diferentiala a produselor pe teritoriul tarii, relatii de vânzare-cumparare între furnizorii si beneficiarii din diferitele judete ale tarii.
4) Dispersarea pe întreg teritoriul tarii a unitatilor de desfacere în toate localitatile urbane, în statiuni balneoclimaterice si în principalele localitati rurale.
5) Vânzari de produse cu un volum cantitativ mare si cu o valoare relativ redusa, în comparatie cu alte marfuri, în conditiile unor transporturi pe distante mari, care împreuna cu gradul ridicat de perisabilitate al unor produse si volumul de munca, genereaza un nivel ridicat al cheltuielilor de circulatie.
Pentu toate produsele, nivelul diferentiat al acestor cheltuieli de desfacere este determinat de o serie de factori, care actioneaza separat sau în ansamblu, dar cu ponderi diferite. Printre acesti factori pot fi enumerati urmatorii:
• pretul mai scazut sau mai ridicat al unor produse sau grupe de produse, care pot determina, un nivel diferit al pierderilor cantitative exprimate valoric, precum si volumul cheltuielilor indirecte ce se repartizeaza în functie de valoarea produselor;
• consumul variabil de ambalaje pe produse sau grupe de produse;
• distantele diferite pentru transportul produselor si utilizarea diferita a mijloacelor, dupa natura sortimentelor de produse, a capacitatilor de transport etc.;
• categoriile mijloacelor de transport pot fi folosite pentru produsele sau grupele de produse respective, pe calea ferata, mijloacele auto din parcul propriu al unitatilor de valorificare;
• volumul diferit de munca la manipularea, pregatirea si vânzarea produselor;
• gradul diferit de perisabilitate a produselor pe timpul manipularii, pastrarii de scurta durata, vehicularii si vânzarii;
6) Comertul cu produse agricole si agroalimentare este sub influenta directa a pietelor acestor produse, deoarece:
• desfasurarea si dezvoltarea acestei activitati este în strânsa concordanta cu legea cererii si ofertei, care se manifesta în cadrul economiei de piata;
• schimbarea continua a nivelului de trai al populatiei duce la o permanenta echilibrare si actualizare a aprovizionarii si desfacerii cu produse agroalimentare prin comercializare;
• aparitia diferentiata în timp, pe zone geografice, a sortimentelor produselor agricole si agroalimentare care genereaza relatii de piata specifice, cu influente directe asupra preturilor, sistemelor de aprovizionare si de desfacere în centrele de consum etc.
7) Integrarea comerciala în cazul produselor agroalimentare se manifesta ca urmare a presiunilor pietei agroalimentare în care agentii economici distribuitori exercita un control riguros asupra procesului de productie pentru a obtine tipurile si cantitatile de produse dorite. În aceasta situatie integratorii comerciali cauta mijloacele care sa le ofere producatorilor din sfera productiei agroalimentare avantaje, cum sunt: asigurarea desfacerii productiei, stabilirea cuantumului veniturilor producatorilor, reducerea costurilor, competitivitatea pe piata, etc.
Activitatile comerciale ale întreprinderilor comerciale se grupeaza în doua esentiale – cea de marketing – care cuprinde cercetarea pietei, elaborarea strategiei de marketing, evaluarea si alegerea canalelor de distributie,stabilirea si revizuirea preturilor de vânzare si a rabaturilor, organizarea si urmarirea vânzarilor, inclusiv a serviciilor post-vânzare, reclama si publicitatea – precum si cea de aprovizionare. Obiectivele acestor activitati sunt de a pune la dispozitia cumparatorilor produsele si, respectiv, de a asigura din punct de vedere calitativ si cantitativ, în principal, cerintele activitatilor de productie desfasurate de organizatia economica .
În conditiile actuale ale tarii noastre, în aceasta perioada de trecere la economia de piata, reteaua comerciala a unitatilor economice s-a organizat pe structura retelei fostelor baze de aprovizionare si desfacere ale ministerelor, asigurând un suport puternic pentru derularea fondului de marfa. Principalele activitati specifice unitatilor de acest gen sunt urmatoarele:
a) marketing, achizitionare si desfacere de produse;
b) închirieri, concesiuni, consulting;
c) relatii economico-financiare si juridice, factoring .