Iesirea din impas se datoreste lui Niels Bohr. Acesta modifica conceptiile teoretice clasice, folosind cunostintele pe care descoperirile epocii sale i le puneau la îndemâna: cuantele de energie si observatia lui A.W. Conway (1907) ca emisia luminii nu este un proces continuu, fiecare linie spectrala fiind efectul însumarii radiatiilor emise de diversi atomi la diverse momente. Pe baza lor el trage concluzia ca atomul nu trebuie sa emita sau sa absoarba continuu, ci numai în anumite cazuri speciale, procesul având un caracter discontinuu. În acest fel el este condus la formularea celordoua postulate care-i poarta numele si care fac ca modelul planetar sa capete drept de existenta :

1)electronul se poate misca în atom, fara sa emita radiatii, numai pe anumite orbite. Aceste orbite se numesc stationare;

2) atomul poate sa emita sau sa absoarba energie radianta (sau de alta natura) numai la trecerea (tranzitia) de pe o orbita (stare) stationara pe alta, iar energia emisa sau absorbita sa fie cuantificata.

    Legea de conservare a energiei cere ca

hv = Wi – Wf ,

unde Wi, Wf sunt energiile corespunzatoare starilor stationare initiala i si finala f.