Psiholog Adriana Alecu
CONCEPTUL DE REZISTENTA PSIHICA
Activitatile militare moderne nu mai au ca rezultat mari pierderi umane ca urmare a confruntarii deschise ci datorita altor metode neconventionale. Una dintre aceste metode este influentarea psihica de care „beneficiem” cu totii în general si cei care desfasoara activitati deosebite (din punct de vedere decizional, actional sau sub raportul rezistentei).
Prin programarea genetica specifica de care dispune, omul este un univers bio-psiho-social capabil pentru actiuni cu finalitati constructive.
Orice activitate are doua componente, una cognitiva si una actionala. Asupra acestora actioneaza latura emotional-motivationala a fiecaruia, cu rol stimulator sau dimpotriva inhibitor. Aici apare problema: cum sa motivezi un om sa sara de buna voie dintr-un avion ajutat doar de un „clopot de pânza”? În plus el trebuie sa poarte echipament, munitie si armament. Nu este deloc simplu si totusi acesti oameni sunt antrenati sa faca asta zilnic. Cine sunt ei si de ce o fac? Sunt parasutisti iar activitatea lor este una care necesita o pregatire acerba si continua. Acesti oameni sunt instruiti si antrenati treptat sa faca lucruri pe care poate nici nu visau ca le vor face. Aceasta situatie apare pentru ca nu te poti naste parasutist ci devii prin munca si disciplina. Parasutistii, ca arma sunt oarecum diferiti de celelalte arme deoarece ei nu sunt nici pe sol nici în aer dar apartin în egala masura si unuia si altuia. În razboiul modern nu se mai poate planifica o actiune terestra fara a executa actiuni în adâncimea teritoriului inamic ce urmeaza a fi transformat în câmp de lupta defensiva sau ofensiva. Desantul aerian a precedat întotdeauna operatiile terestre. Locul si rolul parasutistilor este, prin viteza de reactie si capacitatea de organizare, acela de a participa alaturi de celelalte forte operationale în vederea descurajarii oricarui inamic. Pentru a ne putea bucura de trupe bine pregatite si gata de interventie acestea trebuie sa dispuna de suportul logistic, de pregatire de specialitate si de o buna rezistenta fizica si psihica. Orice activitate are nevoie de rezistenta fizica pentru a îndeplini anumite bareme dar pentru a putea duce la bun sfârsit actiunea este necesara si o buna rezistenta psihica.
Rezistenta psihica este proprietatea proceselor si produselor psihice de a-si mentine timp îndelungat parametrii functionali în conditiile unor factori perturbatori. În sens larg rezistenta psihica reprezinta limita pâna la care psihicul individului are capacitatea de a raspunde functional si adaptativ la solicitarile prelungite la care este supus. Rezistent este acela care poate desfasura multiple actiuni fizice si psihice, timp îndelungat si fara a reduce eficienta acestora. Randamentul activitatii desfasurate de un parasutist, în conditii de pregatire sau de lupta este rezultatul a doua clase de variabile:
– variabile legate de starea sanatatii fizice si psihice, particularitatile sistemelor energizatoare de tip motivational afectiv si nivelul cunostintelor, deprinderilor, abilitatilor si îndemânarilor solicitate de îndeplinirea misiunii;
-variabile legate de limitarea capacitatii de adaptare si actiune a parasutistilor (natura, durata misiunii de îndeplinit, necesarul somn-odihna si hrana pentru refacerea si recuperarea fortelor fizice si psihice consumate. Dincolo de anumite valori ale stimulilor externi, daca se depaseste un prag individual de intensitate si durata se produce o dezorganizare a proceselor de prelucrare si a produselor psihice utilizate, dezorganizare cu efecte distructive asupra comportamentului parasutistului si asupra misiunii. Aceasta limita de normalitate a functionarii psihicului este strict personala. Pentru un individ normal fizic si psihic, rezistenta psihica poate fi crescuta la valori mult superioare prin intermediul unor antrenamente specifice asociate pregatirii de specialitate.
Datorita specificului activitatii, conform caruia parasutistii desfasoara actiuni variate, în care sunt privati de anumite aspecte legate de confortul fizic, pot aparea destructurari psihice ce pot varia de la simpla oboseala pâna la imposibilitatea actionala.
Parasutismul este considerat un sport extrem si totodata o arma cu un coeficient ridicat de periculozitate. Din acest motiv pregatirea si antrenamentele parasutistilor se fac într-un cadru foarte strict deoarece ele determina linia dintre îndeplinirea misiunii si esecul acesteia si pe cea dintre viata si moarte.
Este cunoscut faptul ca rezistenta psihica este dependenta de factori fizici si de factori psihici. În cazul activitatii parasutistilor, cei mai importanti factori fizici sunt: zgomotul, vibratiile, frigul, caldura, fumul, claustrarea, lumina, întunericul. Acesti factori pot interveni împreuna sau separat creând în jurul parasutistilor o atmosfera presanta. Experienta celor mai” vechi în meserie” îi ajuta si pe cei începatori cum sa se poarte sau cum sa se protejeze; pentru cei experimentati acesti stimuli si-au pierdut valoarea distructiva si-i mai perturba doar atunci când depasesc pragurile senzoriale.
Pe lânga influentele exterioare si de cele mai multe ori inevitabile mai apar si alte influente de natura psiho-sociala, cum ar fi: teama de zbor, posibilitatea pierderii vietii, teama de insucces, presiunea misiunii, insuficienta informare, etc..
Dobândirea unei rezistente psihice nu se face imediat ci prin parcurgerea unor pasi care nu sunt usori dar sta în puterea fiecaruia sa-i depaseasca, în functie de gradul de motivare care îi însoteste. Acesti pasi sunt:
-antrenamentul diverselor procese si produse psihice (procesele senzorial-perceptive: rezistenta la efort vizual si auditiv de lunga durata; procesele cognitive superioare: rezistenta la efort intelectual; actele psihomotorii: reflexele, coordonarea si modul de utilizare a lor; starile afective: impulsurile, tentatiile si stapânirea lor; capacitatea de autoreglare a personalitatii;
-dobândirea anumitor abilitati;
-obtinerea stabilitatii acestora;
INSTRUCTIA DE PARASUTARE SI DIFICULTATILE APARUTE
Prima etapa a instuctiei de parasutare o constituie pregatirea teoretica si practica de la sol si în zbor în vederea acumularii cunostintelor si formarii deprinderilor necesare executarii parasutarilor sau reactualizarii acestora pentru cei deja brevetati. Aceasta perioada este foarte importanta deoarece antreneaza în special procesele psihice superioare, starile afectiv-motivationale si capacitatile de autoreglare.
Însusirea prevederilor si regulamentelor ce stabilesc modul de organizare si desfasurare a instructiei de parasutare, însusirea cunostintelor referitoare la tehnica de parasutare, aerodinamica parasutei, meteorologie, cunoasterea, prevenirea si solutionarea incidentelor ce pot aparea în timpul parasutarilor sunt însasi activitatea parasutistului si acesta nu poate trata cu usurinta aceste aspecte deoarece repercusiunile sunt de cele mai multe ori tragice. Contactul cu instalatiile antrenamentului specific începând cu pista cu obstacole, scaunul rotativ-Barany, leaganul cu 2-3 grade de libertate, roata, trenajorul reprezinta intrarea într-o alta viata în care fiecare se redescopera. Acum toate povestile istorisite de parasutistii cu experienta prind viata, toate accidentele si incidentele posibile, în aceasta etapa, se desprind din paginile manualelor si devin posibilitati peste care trebuie sa treaca fiecare. Individul trebuie sa-si adune fortele pentru a reusi sau pentru a renunta. Cei care ramân trebuie sa aiba în vedere faptul ca de cele mai multe ori este mai simplu sa ajungi undeva decât sa ramâi acolo asa ca ei vor trebui sa se bata an de an cu ei însusi pentru a-si pastra prestigiul personal, pentru a-si demonstra buna pregatire profesionala, pentru propriul confort fizic si psihic.
Când instructorii observa ca elevii lor si-au însusit cunostintele teoretice si sunt pregatiti sa mearga mai departe din punct de vedere motivational, se trece la urmatoarea etapa a instructiei cea care face departajarea finala dintre candidatii la brevetul de parasutist si parasutistul propriu zis. Cei ce si-au însusit cu responsabilitate si constiinciozitate informatiile teoretice vor începe activitatea practica si anume organizarea si executarea parasutarilor scoala si brevetarea. Aceasta etapa este foarte solicitanta sub aspect senzorial-perceptiv, afectiv, autoreglator.
Asa cum mentionam anterior rezistenta psihica este determinata de latura actionala, clar influentata de pregatirea fizica si de specialitate si de latura cognitiva care este responsabila de elaborarea algoritmului mental al actiunilor desfasurate precum si de consecintele ce decurg din acestea. Corecta evaluare a situatiei si a valentelor proprii ofera o imagine asupra rezistentei psihice ca proces.
În momentul în care persoana urca în avion este „bombardata” cu o multime de stimuli :
-verbali (informatii transmise de instructori sau trairi exprimate de colegi);
-nonverbali (zgomote diverse si foarte puternice, sunete necunoscute);
-vizuali (imaginile observate prin hublou, interiorul avionului, figurile camarazilor) ;
-olfactivi (mirosul de combustibil, mirosul de fum sau transpiratie).
Acesti stimuli sunt perceputi în mod natural sau pot fi pusi în evidenta în mod deosebit în scopul cresterii rezistentei la unul sau la altul (de ex. se scoate în evidenta, la zborul de aclimatizare, senzatiile create de decolarea avionului, imaginile din exterior, trairile militarilor urmarindu-se familiarizarea acestora cu zborul; în timp ce la parasutarile scoala se pune accent pe imaginile din interiorul avionului si pe informatiile transmise abatându-se astfel atentia de la salt. Se poate proceda si în sens invers pentru a se observa capacitatea de adaptare. Psihicul persoanelor expuse nu sta pe loc ci elaboreaza raspunsuri specifice fiecaruia: unii sunt preocupati sa execute ordinul si în acest fel triaza cu mai mare usurinta factorii perturbatori; cei care sunt centrati pe propriile trairi vor trece mai greu peste aceasta situatie deoarece vor executa ordinul si în acelasi timp vor lua în calcul fiecare factor perturbator. Aici apare o alta problema: sunt persoane care accepta acesti stimuli ca pe ceva ce trebuie sa se produca si cei care considera prezenta lor ca pe o forma de agresiune. În cazul acestora din urma este mai bine sa se intervina din timp prin intermediul psihologului care sa evalueze situatia si sa faca o recomandare care sa reprezinte cea mai buna optiune.
Parasutarile scoala sunt de obicei considerate mai simple decât s-a crezut initial de marea majoritate a participantilor. Acest fenomen apare datorita supramotivarii care angreneaza întreaga energie a parasutistului pentru aceasta activitate care nu numai ca are un caracter de noutate presupune si un înalt grad de risc. Oricât s-ar pregati o persoana pentru aceasta activitate niciodata nu se pot lua suficiente masuri de siguranta din punct de vedere emotional. Dupa brevetare se considera ca fiecare si-a dobândit abilitatile necesare efectuarii celei de a treia etape din cadrul instructiei de parasutare si anume parasutarile de antrenament, de lupta si speciale. Aceasta etapa urmareste perfectionarea cunostintelor si deprinderilor în executarea parasutarilor în teren necunoscut, accidentat, în conditii meteorologice normale si grele, de la înaltimi diferite, containerizarea si decontainerizarea tehnicii si materialelor necesare îndeplinirii misiunilor de lupta.
Acum intervine aspectul de stabilitate a proceselor si produselor psihice. Stabilitatea este subsumata rezistentei psihice si presupune proprietatea proceselor psihice ale unui individ de a-si mentine neschimbati parametrii functionali, în conditii puternic stresante, timp îndelungat.
Deoarece parasutismul nu este o activitate de rutina este necesara o antrenare permanenta a celor ce-l executa. Pregatirea pentru brevetare reprezinta doar începutul unei activitati minunate pe care daca o executi asa cum trebuie nu apar probleme.
PRINCIPALII FACTORI CE INFLUENTEAZA PSIHICUL PARASUTISTULUI PE PARCURSUL SALTULUI
Din discutiile parasutistilor rezulta ca fiecare salt are particularitatile lui dar exista anumite aspecte care ramân constante. Aceste aspecte privesc influentele de ordin fizic: temperatura ridicata sau scazuta din interiorul aparatului de zbor, zgomotul, spatiul foarte mic, lipsa vizibilitatii, vibratiile produse de aparat, lipsa luminii. Stimulii prezentati afecteaza rezistenta psihica a parasutistilor si asa perturbata de orele de asteptare de pe aerodrom. În aceste momente se poate observa cu usurinta cum functioneaza antrenamentele declansând mecanismele de control si autoreglare comportamentala. Tot acum se pot deosebi parasutistii cu experienta (discuta calm despre probleme de la unitate sau de acasa, îsi fac planuri de viitor, povestesc întâmplari haioase sau tragice produse pe aerodrom sau în timpul pregatirii, dar ceea ce este mai important stau unii lânga altii tragându-si parca forta din aceasta apropiere) de cei care se afla la începutul carierei (sunt crispati, se plimba pe marginea pistei, par foarte preocupati, nu se lasa antrenati de discutiile celorlalti, de teama de a nu-si deconspira temerile, dar le asculta cu atentie, privesc cerul cu nerabdare în speranta aparitiei avionului). În sfârsit apare aeronava. Parasutistii se echipeaza si se îndreapta catre trapa si urca în avion. Stimulii pe care anterior îi prezentam ca posibili îsi arata adevaratele valente: praful îi orbeste, zgomotul îi asurzeste, caldura îi face sa transpire si totusi nu par prea mult deranjati de toate acestea ci asculta cu atentie ultimele instructiuni strigate de instructorul de zbor.
În urmatoarea etapa se produce decolarea, asezarea în pozitia de parasutare a aeronavei si se deschide trapa, aducând noi factori perturbatori: lumina puternica, fluxul de aer, accentuarea zgomotului. Preocuparea pentru înaintarea catre trapa si elaborarea modelului mental al urmatorilor pasi ce trebuiesc efectuati îi fac pe parasutisti sa nu constientizeze aceste aspecte decât la nivel senzorio-perceptiv. Momentul saltului este de cele mai multe ori însotit de un strigat, eliberat de unul sau chiar mai multi dintre „baieti” (dupa cum s-a obisnuit fiecare), asemanator celui de victorie dar de fapt el este cel care detensioneaza psihicul parasutistului. Imediat dupa parasirea aeronavei un nou buchet de stimuli se adreseaza parasutistilor: gravitatia, contactul cu aerul, etc. Urmeaza secundele dinaintea deschiderii parasutei când fiecare îsi cauta cea mai buna pozitionare si trage maneta. Deschiderea parasutei este poate cel mai încarcat moment din punct de vedere emotional din întreaga pregatire a parasutistului dar aceasta bucurie este întotdeauna însotita de socul fizic al ridicarii bruste a întregii greutati a corpului ce poate avea repercursiuni grave, în special asupra coloanei vertebrale. Senzatia euforica a planarii este întrerupta de impactul cu solul, care este mai mult sau mai putin dur, în functie de experienta militarului de a-si aseza parasuta sau de modul în care aceasta se „ încapatâneaza” sa planeze.
Se poate spune ca aceasta ar fi o descriere succinta a factorilor fizici care intervin pe parcursul zborului. Pe lânga acestia, însa mai apar si factorii psihici, care în cazul parasutistilor au un rol esential. Cel mai important dintre acestia este pericolul mortii. Fiecare îsi elaboreaza un scenariu mintal care îi arata ca ar putea pati” ceva cum i s-a întâmplat lui…” si în acest fel îsi scade încrederea în propriile forte sau în echipamentul utilizat. Din acest motiv cei cu mai multa vechime în meserie stau de vorba, au învatat ca este mai usor daca vorbesti despre aceste scenarii si descoperi ca si celorlalti li se întâmpla la fel.
Alaturi de pericolul mortii apare si teama de zbor care nu dispare niciodata si despre care trebuie sa mentionez ca este bine ca nu dispare deoarece ea este cea care pastreaza în alerta psihicul parasutistului si îl ajuta sa se pregateasca temeinic de fiecare data.
Teama de moarte se naste în momentul aparitiei la orizont a avionului, creste în intensitate de la urcarea în acesta, atinge punctul culminant în momentul iesirii prin trapa si se stinge în momentul deschiderii parasutei. Militarii parasutisti sunt concentrati asupra echipamentului, asupra modului în care îsi asigura siguranta saltului, pastrându-si astfel prestigiul. Modul de reactie este particular: unii fac glume, altii devin extrem de tacuti, unii se înrosesc, altii dimpotriva sunt foarte palizi, unii transpira abundent în timp ce altora le dispare pâna si saliva. Aceste manifestari pot fi numite” comportamente de zbor” pentru ca ele apar în cele mai multe cazuri doar pe parcursul zborului si au valente diferite fata de comportamentul obisnuit. Unii” baieti” foarte vorbareti, amutesc pur si simplu în momentul în care s-au asezat pe bancheta din interiorul avionului sau, dimpotriva, sunt altii care, desi în mod normal nu sunt prea comunicativi, devin limbuti acoperindu-si astfel teama. Dupa deschiderea parasutei apare pentru toti relaxarea, sentimentul multumirii de sine si al sansei oferite din nou.
Teama de zbor apare de la prima ora de instructie de specialitate, dar dispare cu timpul pentru a reveni si mai puternica înainte de efectuarea fiecarui salt si dureaza si dupa ce acesta s-a efectuat. În anumite limite aceasta este normala si chiar pozitiva, iar parasutistul se obisnuieste cu ea si o asteapta sa apara creându-i senzatia ca totul este în ordine deoarece la fel s-a simtit si data trecuta. Apar însa si situatii când aceasta teama de zbor creeaza probleme adaptative si chiar anumite dezechilibre. În aceste cazuri este mai bine ca respectiva persoana sa renunte (de buna voie, constientizându-si limitele sau prin intermediul sfatului psihologului si al comandantilor în cazul în care nu este constient de efectele negative ce îsi pun amprenta asupra sa) la aceasta activitate ce se va dovedi autodistructiva.
Un alt factor care intervine în mod concret este teama de insucces ce-i influenteaza militarului statutul social. El este desconsiderat de sefi, de colegi si chiar de sine însusi, în cazul în care ar da dovada de lasitate, de ezitare în executarea misiunii sau ar avea anumite reactii care i-ar pune în pericol activitatea (un start prost, o aterizare gresita, etc.). Cei mai afectati de aceste aspecte sunt începatorii deoarece toti îi urmaresc, nu neaparat pentru a-i denigra ci în special pentru a vedea daca au efectuat fiecare pas în momentul adecvat si cu rezultatul asteptat.
Presiunea unei misiuni creste în functie de importanta ei si de perioada de pregatire. Cu cât misiunea este mai importanta cu atât rezultatele ar trebui sa fie mai performante, însa aici îsi face loc factorul emotie care poate avea efecte deosebit de grave daca nu este controlat. Cu cât timpul alocat pregatirii este mai mare cu atât se creeaza o baza de informatii mai solida dar apare si o alta problema legata tot de scenariul mintal al participantilor: de ce au nevoie de o perioada atât de lunga de pregatire, nu cumva sunt foarte slab pregatiti sau poate au uitat anumite parti ale instructiei. Dorinta de a fi mai bun si de a actiona în siguranta ofera parasutistului sansa de a se pregati mai bine fizic si tehnic, factori ce stau la baza formarii si dezvoltarii profesionale. Se observa la parasutisti o preocupare deosebita pentru pregatirea fizica deoarece fiecare a simtit pe propria persoana efectele unei pregatiri constante (în cadrul orelor de pregatire fizica dar si în afara acestora, pe cont propriu) cât si pe cele ale unei perioade de delasare (ce se instaleaza pe fondul unei oboseli acumulate sau din cauza volumului mare de lucrari de la birou).
Parasutistul se adapteaza si acumuleaza informatii, ceea ce determina o dezvoltare a tuturor potentelor sale si formarea unei personalitati complexe ce va fi capabila sa-i sustina eforturile.
O mare importanta asupra rezistentei psihice a parasutistului o are climatul familial. Viata de familie a acestuia este afectata de zilele nesfârsite de pregatire sau de orele de asteptare de la parasutare. Pentru a avea o familie acesti oameni trebuie sa o educe sa reziste asteptarilor si stresului determinat de gradul de periculozitate al meseriei. Unii prefera sa nu comunice familiei când au loc misiunile de parasutare, pentru a nu o îngrijora, în timp ce altii îsi extrag forta din linistea si siguranta caminului. Dar dincolo de toate aceste inconveniente este o mândrie sa poti spune ca faci parte din familia unui parasutist.
Din discutiile avute cu acesti oameni am tras concluzia ca fiecare analizeaza situatia în mod logic dar si mistic. Factorul” noroc” este pentru ei un stimulent emotional. Am observat ca cei mai multi sunt superstitiosi si îsi efectueaza micile lor ritualuri înainte de salt, spre exemplu poarta amulete (cu semnificatie personala), sau obiecte care apartin unor colegi care nu au avut niciodata probleme.
Important este ca, indiferent de încarcatura emotionala, parasutistii îsi pastreaza simtul umorului facând” haz de necaz” în permanenta. Siguranta si nesiguranta îsi gasesc locul, pe rând, într-o succesiune nebuneasca în trairile parasutistului. Experienta instructorului de zbor, cunostintele proprii, rezistenta si functionalitatea echipamentului le creeaza o stare de relaxare sau de încordare.
Pentru a-ti face o impresie despre cât de dificila este activitatea acestor oameni este suficient sa-i însotesti pe parcursul unei misiuni de parasutare, dar pentru a-i întelege este necesar sa fii parasutist. Privindu-i cum îsi dau drumul în neant si cum plutesc catre pamânt ne dam seama ca indiferent de ceea ce facem nu vom putea sa facem suficient pentru a rasplati efortul deosebit pe care parasutistii si-l asuma. O fac probabil pentru bani, desi este greu de crezut ca suma pe care o primesc pentru fiecare parasutare este o recompensa suficienta pentru nenumaratele ore de pregatire fizica, psihica si tehnica; sau poate din teribilism, din dorinta nestavilita de a face ceva ce altii nu pot, ar fi o varianta dar aceasta nu poate rezista în timp; eu consider ca parasutistii desfasoara aceasta meserie din pasiune si cine a devenit parasutist chiar daca nu mai practica tot se trezeste privind spre cer cu melancolie.
Parasutisti devin aceia care în urma multiplelor forme de selectie fizica si mai ales psihica reusesc sa-si pastreze vie dorinta de a învata tot ceea ce i se cere, de a-si forma deprinderi de mânuire a tehnicii si de a-si dezvolta acele calitati necesare pentru a putea “zbura” împreuna cu ceilalti. Ei trebuie sa fie în permanenta constienti de importanta proprie, pentru sine si pentru cel de alaturi, dozându-si eforturile, educându-si vointa, luându-si toate masurile pentru a se prezenta într-o forma optima si mai ales având puterea sa-si recunoasca limitele si sa apeleze la ajutor (din partea colegilor, a comandantilor sau la ajutor de specialitate din partea psihologului sau a medicului).
***
Bibliografie
1.MANUALUL PARASUTISTULUI MILITAR-ED. MILITARS, BUCURESTI, 1989
2.PREGSTIRE PSIHICA PENTRU LUPTA-ED. MILITARA, BUCURESTI, 1993
3.PSIHOSOCIOLOGIE SI PEDAGOGIE MILITARA-ED. MILITARA, BUCURESTI, 1992
* U.M. 01847 Buzau