Adela David*
Marcela Radu**
Optimizarea procesului instructiv-formativ a fost si este în continuare principala preocupare a personalului din catedrele de profil ale institutiilor noastre, din compartimentul educatie si instructie, precum si din biroul de asistenta si cunoastere psihologica.
Noile dezvoltari tehnologice, în special cele asociate cu tehnologiile informationale, ne pot determina sa reconsideram în viitor modul în care vedem procesele educationale. Una dintre metodele utilizate cu succes în mediul de afaceri este benchmarking-ul, care, având la baza regula lui Sun Tzu “Cunoaste-te pe tine însuti si pe dusmanul tau”, combinata cu cuvântul japonez antic “dantotsu” care are semnificatia de “nazuinta de a deveni cel mai bun dintre cei mai buni”, poate fi preluata si particularizata la domeniul învatamântului militar.
Este un adevar bine-cunoscut faptul ca a face educatie înseamna, în primul rând, a actiona în numele unor exigente valorizatoare, care imprima o anumita structura si functionalitate demersului educativ. Factorii implicati în actul didactic sunt pusi, de la bun început, în fata unor alternative, atât procedurale si situationale, cât si de selectare a anumitor continuturi care sa corespunda cât mai bine cerintelor sociale. Raportând în mod optim mijlocul (forma, conditiile) de realizare a educatiei la finalitatea acesteia, actiunea educatinala se înscrie în sfera relatiilor axiologice, în afara careia un asemenea demers nu poate fi realizat.
În selectarea continuturilor educatiei se porneste de la anumite intentii, trebuinte sau aspiratii ale factorilor implicati în educatie; aceste intentii si trebuinte se numesc finalitatile educatiei, ele fiind determinate de contextul în care se desfasoara educatia. Finalitatile educatiei asigura sensul, orientarea si directiile actiunii instructiv-educative, anticipând rezultatele asteptate. În functie de gradul de generalitate, acestea se exprima prin idealul educational, scopurile si obiectivele educationale, suportând totodata transformari, ceea ce înseamna ca nu sunt prescrise definitiv. Ele dau expresie unor optiuni valorice mereu în schimbare. Spre exemplu, în mod traditional obiectivele erau centrate pe asimilarea de cunostinte, însa cerintele actuale au impus o noua ierarhie a obiectivelor, care sa vizeze în primul rând formarea unor atitudini si capacitati intelectuale, apoi dobândirea de priceperi si deprinderi, si ulterior asimilarea de cunostinte. Restructurarile la nivelul finalitatilor educatiei antreneaza de altfel majoritatea reformelor învatamântului din ultimele decenii.
Particularizat la domeniul învatamântului superior, [2] benchmarking-ul presupune comparatia sistemica si continua a capacitatii propriei institutii de învatamânt cu capacitatea institutiilor de învatamânt concurente. Benchmarking-ul sprijina inovatiile în raport cu metodele traditionale, în raport cu formularea ideilor si a initiativei punerii lor în practica. Din aceasta perspectiva, benchmarking-ul poate fi apreciat drept o metoda de supraveghere a concurentei pe baza indicatorilor de performanta specifici activitatii didactice. “Benchmarking” înseamna “un standard în baza caruia ceva poate fi masurat sau apreciat” (Dictionar Webster al limbii engleze), este tehnica prin care se cauta în exterior solutii pentru problemele din propriul domeniu, rezultatele gasite si comparate cu cele din interior trebuind sa conduca la identificarea slabiciunilor si punerea în aplicare a masurilor de remediere, scopul fiind acela de a redeveni competitiv.
Benchmarking-ul consta asadar din [1] evaluarea aprofundata si analiza detaliata a practicilor, procedurilor si rezultatelor unei anumite institutii considerate ca referential în scopul compararii performantelor propriilor practici, procese, servicii cu cele ale acesteia si al identificarii anumitor solutii practice si viabile, aplicabile pentru cresterea propriei competitivitati. Astfel, pe baza rezultatelor comparatiilor efectuate si aplicând principiul “Daca ei au putut, vom putea si noi!”, se stabilesc noi obiective, planuri si programe de actiune care vor permite institutiei ce practica benchmarking-ul sa dobândeasca anumite avantaje competitive. Benchmarking-ul nu implica un proces de copiere, ci, prin compararea cu activitatea unor lideri, institutiile ce aplica aceasta procedura pot învata din experienta acestora si pot identifica procesele ce prezinta oportunitati de îmbunatatire.
Prin urmare, rolul cel mai important al benchmarking-ului în institutiile militare de învatamânt este sa cerceteze procesele, conceptele, metodele, strategiile si ideile institutiilor de succes si sa transpuna cele mai favorabile caracteristici rezultate din analiza în propria institutie. Aceasta metoda evaluativa ne arata astfel care sunt abaterile negative si pozitive ale propriei institutii de învatamânt fata de concurenta, îmbunatatind permanent munca si este importanta pentru analiza strategica deoarece compararea sistematica pune bazele unei estimari obiective a performantelor si costurilor în cadrul propriei activitati. Benchmarking-ul este, de asemenea, un mijloc pentru atentionarea din timp a erodarii pozitiilor concurentiale, fiind, în acest sens, o metoda de stimulare a schimbarilor organizatorice. Evident, benchmarking-ul nu include informatiile clasificate si aspectele confidentiale.
Pentru a putea dezbate la un nivel adecvat problematica standardelor în învatamântul superior este necesar ca, în prealabil, marea majoritate a persoanelor implicate în procesele aferente sa cunoasca si, mai ales, sa agreeze conceptele si principiile abordarii managementului calitatii în economia de piata functionala. Conform unui studiu întocmit pentru Comisia Europeana [6], cele mai importante obstacole ale implementarii Acquis-ului comunitar în România sunt cele de ordin cultural. Acestea se manifesta prin mentalitati, prejudecati, atitudini si comportamente contraproductive si pot genera o considerabila rezistenta la schimbare.
Benchmarking-ul strategic se concretizeaza în activitatea practica prin urmatoarele etape [1], [2]:
1. stabilirea domeniilor de aplicare a benchmarking-ului: institutia de învatamânt militar si structura ei; serviciile de învatamânt; procesele didactice;
2. formarea echipei de benchmarking: cinci-sase persoane din care se desemneaza un conducator de proiect; membrii trebuie sa aiba o pregatire precisa si o calificare adecvata;
3. stabilirea referentialului: prin analiza institutiilor de învatamânt concurente;
4. colectarea datelor referitoare la performantele proceselor, serviciilor realizate de referential;
5. analizarea si evaluarea critica a datelor colectate;
6. identificarea transformarilor posibile si viabile;
7. implementarea rezultatelor benchmarking-ului (prin comunicarea lor la toate nivelurile institutiei, stabilirea noilor obiective, stabilirea si implementarea planurilor de actiune aferente);
8. evaluarea permanenta a eficacitatii si eficientei implementarii;
9. stabilirea de noi obiective si planuri de actiune în scopul consolidarii pozitiei dobândite.
O modalitate mai simpla de aplicare a benchmarking-ului este asa-numitul “ciclu benchmarking” [6]. Acesta demareaza cu discutii si dezbateri prin care se definesc factorii critici de succes ai institutiei de învatamânt în cauza. O data stabiliti, este esential sa se determine cea mai buna practica în materie de performanta printre concurenti. Colectarea datelor se va desfasura facându-se abstractie de performantele ridicate ale competitorilor, deoarece sarcina principala este de a se crea programe si proiecte prin care sa se atinga cel mai bun nivel si sa se depaseasca nivelul celor mai buni competitori. Aplicându-se modalitatile de masurare reala cele mai corespunzatoare, sunt monitorizate performantele proprii si ale competitorilor, se masoara progresul înregistrat dupa care se reia întregul ciclu, avansându-se pe spirala îmbunatatirii activitatii.
În exercitiul misiunii sale de educatie si de formare, institutia de învatamânt superior poate fi privita si ca o organizatie ce îsi desfasoara activitatea într-o piata concurentiala a ofertei de servicii (învatamânt, cercetare, consultanta). Sub acest aspect, competitivitatea institutiei militare de învatamânt este data de capacitatea si viteza ei de adaptare la nevoile în continua schimbare ale mediului militar. Presiunea exercitata asupra institutiilor de învatamânt superior de stat (publice) pentru realizarea de activitati cât mai competitive este tot mai crescuta si datorita aparitiei pe piata pregatirii profesionale a noi actori – în special universitati private si organizatii neuniversitare – care, nefiind alimentate cu resurse de la bugetul de stat, sunt constrânse sa desfasoare o activitate cât mai dinamica si mai eficienta.
În economia de piata, orice universitate functioneaza exclusiv în cadrul anumitor parteneriate, împreuna cu anumiti “parteneri de interese” (sau “parti interesate”), pe care trebuie sa-i identifice, astfel încât interesele fiecarui partener sa poata fi cunoscute si satisfacute, pe termen lung, în cât mai mare masura.
De mentionat este si faptul ca benchmarking-ul merita aplicat doar atunci când practicile identificate, ce se dovedesc performante, pot fi transpuse si implementate în propria institutie militara de învatamânt [2]. Acceptarea ideilor si a propunerilor de perfectionare este usurata de faptul ca majoritatea cunostintelor de benchmarking sunt experiente practice.
Sistemul militar, în situatia actuala în care evolutia tehnologiei informatiei tinde sa îsi faca un loc tot mai important în toate domeniile de activitate, are nevoie de sisteme informatice performante si adaptate în permanenta dinamicii tehnologice. Informatizarea procesului educational si de învatamânt militar necesita realizarea unor noi structuri organizatorice, noi modalitati de management si noi cai de utilizare a tehnologiilor informatiei. Este deosebit de necesara implementarea în învatamântul militar a unui sistem informatic complex, deoarece acest sistem are posibilitati remarcabile de îmbunatatire a performantelor.
În actiunea de modernizare si perfectionare a sistemului de învatamânt militar, un astfel de sistem informatic trebuie sa asigure îndeplinirea a doua obiective principale [5]:
a) fundamentarea pregatirii generale si de specialitate, începând de la organizare, conducere, management si pâna la asigurarea resurselor materiale si a informatiilor necesare;
b) dezvoltarea la studenti a capacitatilor si deprinderilor de a utiliza în mod eficient aceste sisteme informatice prin formarea adaptabilitatii la schimbarile în dinamica tehnologica.
Procesul de învatamânt militar poate si trebuie sa interactioneze pe patru directii principale de activitate cu tehnologia informatiei astfel:
1. conducerea învatamântului (planificarea orara, gestiunea materialului didactic, statistici);
2. învatarea asistata de calculator (presupune utilizarea nemijlocita a calculatorului în procesul de instruire teoretico-practica);
3. exersarea asistata de calculator (presupune existenta unor programe specializate si a resurselor fizice care ajuta la fixarea cunostintelor dobândite anterior);
4. evaluarea asistata de calculator (consta în testarea nivelului de pregatire al studentului si evaluarea raspunsurilor acestuia cu ajutorul unor programe special concepute).
Pentru a fi cât mai performant si eficient, sistemul de învatamânt asistat de calculator necesita interconectarea retelelor actuale într-o retea unitara, cu tehnologie intranet si apoi legarea acesteia la reteaua mondiala Internet. De asemenea, deosebit de utila este conectarea intraneturilor institutiilor militare prin intermediul Internetului. Acest lucru ar asigura:
a) accesul elevilor/studentilor militari la totalitatea informatiilor necesare formarii lor, la cursurile organizate de aceste institutii;
b) comunicarea cu colegii lor din alte armate, schimb de idei si realizarea unor aplicatii în comun;
c) achizitionarea de resurse software importante.
Pentru integrarea serviciilor Internet în sistemul de învatamânt militar, conducerea institutiilor militare trebuie sa actioneze în urmatoarele directii:
1. instruirea cadrelor didactice în utilizarea tehnicilor computationale în activitatile didactice si de cercetare;
2. motivarea studentilor în folosirea calculatorului ca un echipament performant în pregatirea lor profesionala;
3. dezvoltarea în cadrul unor proiecte, împreuna cu studentii, a unor modele de aplicatii, în scopul asigurarii însusirii temeinice a cunostintelor de specialitate privind ansamblul posibilitatilor de utilizare a retelelor de calculatoare si a serviciilor Internet;
4. crearea unor baze de date, site-uri, în cadrul institutiei de învatamânt, care sa contina ansamblul informatiilor ce definesc imaginea electronica a institutiei.
Asadar, implementarea unui sistem informatic complex în învatamântul militar, precum si utilizarea metodei benchmarking sunt deosebit de necesare, întrucât acestea ofera posibilitati de îmbunatatire a performantelor asigurând mijloacele de a tine pasul cu evolutia tehnologiei aflata în interactiune cu domeniul militar, reduc variatiile calitatii, îmbunatatesc abilitatea de comunicatie si de cooperare în cadrul institutiei si stimuleaza schimbarile organizationale.
Bibliografie
1 Dragulanescu, N., (2005), Ghid de bune practici pentru legatura dintre universitate si mediul economic, Universitatea Politehnica, Bucuresti;
2 Dumitrescu, L., (2000), Benchmarking-ul – demers pentru îmbunatatirea calitatii învatamântului militar, în “Educatie militara”, Editura Academiei Fortelor Terestre “Nicolae Balcescu”, Sibiu;
3 Giddens, A., (2000), Organizatiile moderne; Educatia în Sociologie, Editura BIC ALL, Bucuresti;
4 Oprea, D., Mesnita, G., (2002), Sisteme informationale pentru manageri, Editura Polirom, Iasi;
5 Petrascu, C., (2000), Rolul tehnologiei informatiei în învatamântul militar superior în “Educatie militara”, Editura Academiei Fortelor Terestre “Nicolae Balcescu”, Sibiu;
6. Popescu, S., Bratianu, C., (coord.), (2004), Ghidul calitatii în învatamântul superior, Editura Universitatii din Bucuresti;
7 *** http://management.about.com/cs/benchmarking/a/Benchmarking.htm.