Un dispozitiv Bluetooth reprezintă acea entitate fizică (cum ar fi un telefon digital, un computer notebook) ce conţine aplicaţii care pot comunica folosind tehnologia wireless cu acelaşi nume, încorporată în acelaşi dispozitiv. Se înţelege prin aceasta că în dispozitivul respectiv este implementat un singur grup al protocoalelor de transport şi o singură interfaţă aer. La proiectarea protocoalelor de transport s-a ţinut cont de următoarele condiţii-doleanţe: asigurarea unei complexităţi scăzute de fabricaţie, şi de aici un cost scăzut, plus ieşirea rapidă pe piaţă. Pentru aceasta a fost adoptată soluţia sistemului radio frequency hopping spread spectrum. În plus datorită naturii ad-hoc – am putea spune – a acestor sisteme, a reţelelor formate cu aceste sisteme, s-a ales pentru transmisiunile la nivelul baseband o arhitectură de tipul master-slave. Picoreţelele se pot forma spontan cu dispozitive disparate, cu diverse puteri de emisie; noi astfel de dispozitive pot face parte dintr-o reţea deja formată, îndată ce intră în raza de acţiune a acesteia, sau altele pot ieşi prin depărtarea, peste limita suportată, de picoreţea şi astfel, la fel de simplu cum se formează, aceste reţele pot şi înceta să existe. De asemenea pentru a fi posibil acest mod de conectare (ad-hoc) fără să necesite menţinerea unei stări anume în care să se afle dispozitivele pentru a putea comunica, picoreţelele sunt formate fără implicarea unei terţe părţi (o altă infrastructură) care să se ocupe cu semnalizările. Atâta timp cât este nevoie, masterul îndeplineşte rolul unui punct de control pentru comunicaţiile dintr-o picoreţea, astfel că pe durata existenţei respectivei picoreţele activitatea desfăşurată de master seamănă cu aceea a unei staţii de bază a unui sistem picocelular. În acest fel tehnologia Bluetooth face posibilă crearea spontană şi temporară a unui sistem picocelular în care traficul este controlat de către o staţie de bază, şi ea creată spontan, – masterul. Acesta dirijează fluxurile informaţionale de la şi către ceilalţi membri ai picocelulei, dispozitivele slave. Mergând mai departe, tehnologia Bluetooth permite crearea ad-hoc de sisteme picocelulare multiple care rămân operaţionale chiar şi în cazul în care se suprapun spaţial şi temporal. Folosirea modelului master/slave reduce complexitatea proiectării, şi astfel costul utilizării tehnologiei Bluetooth.

În implementarea de referinţă a modulului Bluetooth de regulă partea radio şi link controller-ul sunt incluse în hardware, în timp ce link manager-ul este implementat firmware (instrucţiuni speciale codate şi fixate permanent în ROM pe un cip). Ca urmare, nivelul radio şi nivelul link controller cu funcţiile sale de nivel baseband, au constituit primele părţi ale specificaţiei, oferind informaţii suficient de stabile, de bine încetăţenite despre blocul hardware, proiectanţilor de cip-uri. Iniţial specificaţia referitoare la link manager s-a concentrat pe problemele legate de securitate; mai târziu SIG a îmbogăţit funcţiunile acestuia, astfel încât să exploateze la maximum posibilităţile nivelului baseband.
 

Figura 5. Modulul Bluetooth ca parte dintr-un dispozitiv Bluetooth.