Capitan-comandor psiholog dr. Constantin-Edmond Cracsner
1. Argument
Abordarea problematicii psihologiei militare românesti la începutul mileniului III presupune o atenta analiza a devenirii ei ca stiinţa, în general, dar si ca stiinţa militara, în special. Pentru studiul de faţa, un astfel de demers ar fi mult prea vast si, în consecinţa, ne vom centra atenţia doar pe câteva momente mai semnificative ale evoluţiei psihologiei militare românesti.
De altfel, o retrospectiva asupra evoluţiei psihologiei ca stiinţa developeaza faptul ca aceasta are un trecut lung, dar o istorie scurta. Este de înţeles ca si psihologia militara românesca, parte a psihologiei românesti si universale, nu poate face excepţie de la parcursul ideatic si aplicativ al acestei stiinţe, cu toate meandrele ei.
Mai mult, încercarea de abordare istorica a psihologiei militare românesti, pentru a reliefa prezentul ei la începutul mileniului al treilea, presupune cu necesitate referiri consistente în cel puţin doua planuri esenţiale, teoretico-metodologic si structural-acţional.
Din perspectiva construirii statutului sau ca stiinţa, psihologia militara româneasca se fundamenteaza pe o tripla condiţie de întemeiere:
a) ontologica, prin care îsi defineste si delimiteaza un sistem de referinţa obiectual;
b) epistemologica, prin realizarea unui sistem de concepte, principii si ipoteze proprii;
c) metodologica, prin identificarea si operarea cu un sistem de metode, tehnici si procedee de cercetare specifice.
Totodata, din perspectiva idealurilor, scopurilor, obiectivelor si finalitaţilor sale, psihologia militara româneasca trebuie acceptata si înţeleasa ca o aplicaţie preponderent practica si acţionala realizata prin si de catre structurile sale organizaţional-militare.
Iata de ce, demersul cercetarii psihologiei militare românesti prin metoda globala de tip istorico-genetic va evidenţia, cu prisosinţa, câteva elemente esenţiale cu valoare de adevar, pentru eforturile neobosite ale tuturor generaţiilor de specialisti în edificarea si construirea unui sistem integral si integrat de psihologie în
Armata României. În acest context, pot fi abordate probleme privind:
– evoluţia diferitelor curente si scoli de gândire în psihologie;
– aplicarea unor concepte, principii si legi ale celor mai importante teorii ale psihologiei timpului la domeniul militar românesc;
– realizarea unor diverse tipuri de structuri organizaţional-militare, ca modalitaţi concrete de implementare si finalizare practic-acţionala a psihologiei în mediul militar;
– evidenţierea unor personalitaţi, cu diverse statusuri stiinţifice si culturale, care au marcat, într-o maniera proprie, afirmarea psihologiei militare românesti.
Utilizarea în cercetare a metodei istorico-genetice permite, printre altele, înţelegerea celor mai subtile modalitaţi de transformare a ideilor în realitate istorica, pentru a obţine itinerarul reprezentativ al unor fenomene si procese inerente domeniului psihologiei militare românesti. Totodata, se poate indica, în demersul explicativ-comprehensiv, trecerea de la antecedenţii de ordin temporal la cei cauzali. De asemenea, consideram, implicit, ca prevalenţa acestei metode nu exclude utilizarea în cercetare si a altor metode, tehnici si procedee de ordin structural, funcţional, tipologic, comparativ si/sau sistemic. Pentru acest studiu, reiteram ideea ca ne vom opri punctual doar asupra unor repere temporale pe care le consideram mai semnificative în devenirea si afirmarea instituţionala a psihologiei militare românesti.
2. Despre trecutul psihologiei militare romînesti
Ca element al trecutului, psihologie militara româneasca îsi trage seva din încercarile efemere ale unor vizionari romantici care au sperat sa construiasca, în vremuri tulburi pentru ţara, structuri organizatorice de psihologie militara, în scopul eficientizarii procesului de instruire a trupelor.
În memoria celor ce au stralucit în lupta de idei purtata pe frontul psihologiei militare, amintim câteva secvenţe temporale extrem de necesare înţelegerii tumultului intuitiv-prospectiv pentru crearea unor structuri militare de psihologie.
Începuturile psihologiei militare românesti, ca domeniu al stiinţei, se origineaza la cumpana secolelor XIX-XX. Primele informaţii cu valoare istorica militara le avem din anul 1899 când Marcu Câmpeanu prezinta la Paris conferinţa cu tema „Psihologia mulţimii înarmate”. De asemena, acelasi autor, în anul 1902, publica prima carte de psihologie militara, intitulata sugestiv „Încercari de psihologie militara individuala si colectiva”.
În plan internaţional, perioada Primului Razboi Mondial si cea imediat urmatoare accelereaza preocuparile în domeniul psihologiei militare, mai ales sub aspectul selecţionarii personalului. Armata Româna se înscrie alaturi de armatele Franţei, Germaniei, Marii Britanii si Statelor Unite ale Americii printre puţinele armate ale vremii în care se iniţiaza selecţia personalului militar pe baze psihologice. Astfel, în România anului 1918, doctorul militar Victor Anastasiu introduce, pentru prima data în armata româna, selecţia si controlul medical al personalului navigant.
În paralel cu preocuparile experimental-aplicative ale psihologiei militare se dezvolta si o intensa activitate publicistica. Putem spune ca, în primele trei decenii ale sec. XX, psihologia militara se dezvolta mai ales sub forma didactic-pedagogica, de popularizare si de experimentare.
În anul 1922, la Bucuresti, apare lucrarea „Aspectul psihologic al razboiului” de C. Caracostea, iar în anul 1933 vede lumina tiparului lucrarea „Contribuţie la psihologia si psihopedagogia militara” de G. Preda si S. Coman.
În anul 1932, neobositul practician Constantin Atanasiu aplica primele probe psihologice militarilor dintr-un regiment de infanterie si altul de artilerie.
La 10 mai 1934, în cadrul scolii Pregatitoare de Ofiţeri Bucuresti, a fost înfiinţat Laboratorul de Psihologie si Pedagogie Aplicata, iar la 13.11.1936, sub îndrumarea Institutului de Psihologie din Cluj, s-a înfiinţat pe lânga fiecare liceu militar un serviciu psihologic. În anul scolar 1937-1938, alaturi de examenul obisnuit de admitere pentru liceele militare, s-a introdus si examenul psihologic „care sa puna temei nu pe cunostinţele pe care le poseda elevul, ci pe însusirile lui native, de inteligenţa”.
În perioada 1938-1942, apare revista „Spirit Militar Modern” fondata de generalul Constantin Atanasiu si profesorul Gheorghe Zapan, iar în anul 1939, apar patru numere din publicaţia “Jurnalul de psihologie militara” al capitanului Alexandru Chiappella.
În anul 1939, prin lucrarea sa “Avem nevoie de un institut psihotehnic militar”, generalul V. Mitrea arata ca „Naţiunile mici … nu pot sa treaca cu succes examenul suprem al unui viitor razboi, decât printr-o pregatire cu mult superioara. Ele trebuie sa profite cu toata energia de progresele tuturor stiinţelor care ajuta la pregatirea trupelor. Psihologia este una din aceste stiinţe si aplicaţiile ei pot fi folosite cu bune rezultate…”.
Ca urmare a numeroaselor eforturi întreprinse de o serie de militari cu straluciri de geniu, la propunerea Secţiei a 5-a Instrucţie din Marele Stat Major, la 1 aprilie 1940, a fost înfiinţat Institutul Psihotehnic Militar în cadrul Academiei Militare, dar acesta a funcţionat doar pâna în anul 1941.
Conducerea militara, din dorinţa de a accelera procesul de instruire a trupelor impus de ritmul implacabil al desfasurarii celui de-al Doilea Razboi Mondial, a solicitat, în perioada 1943-1944, Laboratorului de psihologie experimentala al Universitaţii din Bucuresti efectuarea unor examene psihologice tuturor elevilor scolilor de ofiţeri si subofiţeri activi si de rezerva din ţara, adica 25497 elevi din 57 de scoli militare. Concluziile rezultatele au fost puse la dispoziţia Marelui Stat Major pentru a se lua masurile necesare perfecţionarii învaţamântului militar din vremea respectiva.
O retrospectiva istorica asupra psihologiei militare trebuie sa remarce preocuparile în domeniu avute de catre o pleiada de corifei ai Armatei Române din perioada interbelica, astfel: generalul C. Hârjeu, generalul I. Jitianu, generalul C. Dragu, generalul R. Rosetti, col. A. Locusteanu, col. C. Cepleanu, col. C. Manolescu, mr. C. Atanasiu, mr. I. Cernaianu, cpt. I. Popescu-Sibiu, cpt. M. Petala, cpt. C. Radulescu, cpt. G.A. Dabija.
De asemenea, apreciem ca în dezvoltarea unei autentice psihologii militare s-au implicat si numeroase personalitaţi românesti, dintre care amintim pe: Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Florin stefanescu-Goanga si Constantin Radulescu-Motru.
Pentru toata aceasta perioada istorica se cuvine sa-i elogiem pe înaintasii nostrii care promovat cu ardoare spiritul psihologiei militare, înţelegând, asa cum spunea C. Caracostea, profesor la scoala Superioara de Razboi, ca: “… elementul prim al ostirii este omul, ca acesta nu poate fi considerat o simpla unealta, întrucât dincolo de fiecare pusca, de fiecare mitraliera, de fiecare tun sta un suflet omenesc pe care se cuvine sa-l cunoastem pentru a-l putea mânui si conduce la victorie”.
Perioada de dupa 1945 nu a fost una fericita pentru psihologia româneasca, implicit si pentru psihologia militara, ca de altfel pentru aproape toate stiinţele socio-umaniste. Dar, între 1966-1976, se produce o adevarata efervescenţa creatoare în domeniul stiinţific românesc.
Aceasta energie descatusata a antrenat si psihologia militara, astfel ca, în acest context, în baza aprobarii ministrului apararii naţionale pe raportul nr. 0186/1974 si a ordinului sefului Marelui Stat Major nr. C.L. 0593/1974 a fost înfiinţat si a început sa funcţioneze, din 01.06.1974, Biroul de Examinare Psihofoziologica în cadrul Centrului de Cercetari stiinţifice Medico-Militare. Consideram ca aceasta data reprezinta ziua de nastere a Secţiei de Psihologie, care a preluat si continuat obiectivele prioritare pentru care a fost zamislit biroul de examinare psihofiziologica.
În ordinul de înfiinţare se specifica foarte clar ca misiunea biroului era aceea de a studia, cerceta si experimenta posibilitaţile introducerii criteriului de aptitudini în practica selecţiei si repartiţiei recruţilor pe arme si specialitaţi militare, în scopul cresterii nivelului pregatirii de lupta, prin folosirea mai raţionala a factorului uman, conform principiului “omul potrivit la locul potrivit”. Biroul urma sa funcţioneze timp de doi ani în cadrul Centrului de Cercetari stiinţifice Medico-Militare, dupa care sa se hotarasca definitiv subordonarea lui. În funcţie de obiectivele prioritare ale armatei, biroul a început sa se dezvolte si sa capete o tot mai mare importanţa si apreciere în activitatea de selecţionare a resursei umane.
Vor urma o serie de transformari si de schimbari succesive în structura organizatorica a biroului, în resubordonarea acestuia, în denumirea sa, dar mai ales în amplificarea scopurilor, obiectivelor si misiunilor sale.
Prin aprobarea ministrul apararii naţionale pe raportul nr. CM. 0630 din 05.09.1979 al prim-adjunctului ministrului apararii naţionale si sef al Marelui Stat Major se înfiinţeaza Laboratorul de selecţie al armatei ca for metodologic unic în psihologia militara, subordonat Direcţiei Medicale. Acest laborator începe sa funcţioneze cu 15.10.1979, prin unirea biroului de examinare psihofiziologica si a colectivului de psihofiziologie din laboratorul de cercetare toxicologie si psihofiziologie existente în Centrul de Cercetari stiinţifice Medico-Militare.
Activitatea laboratorului cuprinde mai multe etape importante care au marcat semnificativ dezvoltarea psihologiei militare românesti, astfel:
– Perioada 1981-1983 a presupus: realizarea si experimentarea metodologiei de selecţie si repartiţie a recruţilor dupa aptitudini si generalizarea testarii la centrele militare judeţene care îndeplinesc condiţiile specifice; elaborarea si experimentarea metodologiei de testare si selecţie a candidaţilor la admiterea în liceele militare; elaborarea si experimentarea metodologiei de testare psihologica si orientare a candidaţilor pentru scolile de ofiţeri; perfecţonarea sistemului de selecţie a cadrelor tinere pentru încadrari, promovari, misiuni; elaborarea si adaptarea programelor de prelucrare automata a datelor testarii.
– Perioada 1984-1986 a prevazut: pentru toate centrele militare judeţene, introducerea si generalizarea selecţiei si repartiţiei recruţilor dupa aptitudini; studierea generalizarii selecţiei pentru licee si scoli militare, a generalizarii examinarii la încadrare si promovare pe funcţii de sef de stat major si de comandant de regiment si de batalion, precum si a generalizarii prelucrarii automate a datelor la toate structurile de profil.
– Prin ordinul ministrului apararii naţionale nr. S/M. 7909/1986 se efectueaza examen psihologic pentru toate cadrele din Comandamentul Trupelor de Graniceri în anul 1987, iar în baza aprobarii ministrului apararii naţionale pe raportul nr. C511 din 13.01.1987, înaintat de sefii Direcţiei Cadre si Învaţamânt si Direcţiei Medicale, se aproba examinarea psihologica a candidaţilor pentru toate liceele si scolile militare pe baza unor “Instrucţiuni tehnice generale pentru expertizarea psihofiziologica în Ministerul Apararii Naţionale”.
La 01.04.1989 acest laborator devine Centrul de Expertiza Psihologica al Armatei si trece din subordinea Direcţiei Medicale în subordinea Marelui Stat Major, Direcţia Organizare-Mobilizare si Planificare-Înzestrare.
Centrul îsi schimba denumirea în Secţia de Expertiza Psihologica a Armatei si la 16.08.1990 intra în subordinea Statului Major General, fiind coordonata de locţiitorul acestei structuri centrale din Ministerul Apararii Naţionale.
Schimbarile rapide, care s-au produs în perioada 1989-1990, reflecta cu pregnanţa condiţiile excepţionale la care instituţia militara, în ansamblul sau, a fost determinata sa se adapteze. Pentru structura centrala de psihologie a armatei accentul se va muta, paradoxal, cu mai multa acuitate, din zona cercetarii în cea a selecţiei de masa. Ulterior, situaţia se echilibreaza, în sensul ca se încearca gasirea unui optim funcţional între cele trei obiective majore: conducerea domeniul psihologiei militare, cercetarea si elaborarea metodologiilor de examinare psihologica si, nu în ultimul rând, examinarea psihologica a unor importante categorii de personal.
La 01.07.1999 secţia devine Centrul Metodologic pentru Selecţie Aptitudinala si Psihologica si trece în subordinea Direcţiei Management Resurse Umane cu scopul de a reintroduce criteriul psihoaptitudinal în selecţie. La 01.08.2000 centrul revine în subordinea Statului Major General.
În paralel cu activitatea principalei structuri de psihologie din armata, au funcţionat si funcţioneaza:
– Laboratorul de psihologie (secţia de psihologie) din cadrul Centrului de Medicina Aeronautica (Institutul Naţional de Medicina Aeronautica si Spaţiala), o creaţie a regretatului psiholog dr. Valeriu Ceausu, care s-a identificat cu problematica psihologiei în domeniul aviaţiei si zborului cosmic, timp de de peste 30 de ani, în perioada 1960-1991;
– Laboratoarele de psihologie auto Bucuresti (1974), ulterior, 1980, cu schimbarea locaţiei, cele de la Sibiu (Oradea) si Roman (Galaţi);
– Cabinete de psihologie în centrele militare judeţene si de sectoare (1990);
– Cabinetele de psihologie din liceele militare, cu o evoluţie destul de sinuoasa;
– Secţia de Asigurare Psihologica a Armatei (1990), devenita Secţia de Operaţii Psihologice, în anul 2004.
– Cabinetul de psihologie de la DGIA (1995);
– Centrele zonale de selecţie si orinentare vocaţionala si profesionala din Breaza, Alba Iulia si Câmpulung Modovenesc (2000).
– Cabinete de psihologie în spitalele militare din ţara.
Din cele prezentate se poate deduce, cu usurinţa, faptul ca nevoia de selecţie a unei resurse umane, apta sa fie instruita rapid si sa îndeplineasca eficient misiunile de lupta, a impus cu puterea argumentului stiinţific înfiinţarea unor structuri de psihologie care sa materializeze în practica idealurile cunoasterii psihologice a personalitaţii umane.
3. Despre prezentul psihologiei militare românesti
Daca acesta este trectutul psihologiei militare românesti, putem afirma ca prezentul ei începe cu anul 2002, când în conformitate cu Ordinul ministrului apararii naţionale nr.M.18/2002 si Dispoziţia S.M.G.-14/2002 se reorganizeaza sistemul de psihologie din armata. În acest context, seful Statului Major General aproba, cu nr. 247/2002, „Concepţia privind selecţia, cunoasterea si asistenţa psihologica a personalului în Armata României”. În baza aceastor documente, Centrul Metodologic pentru Selecţia Aptitudinala si Psihologica se transforma în Secţia de Psihologie si intra în compunerea Direcţiei Organizare, Personal si Mobilizare din Statul Major General.
Este pentru prima data în istoria psihologiei militare românesti când se reuseste realizarea practica a unui model de organizare si conducere unitara a acestui domeniu profesional. Pe lânga structurile amintite se înfiinţeaza birourile, compartimentele si cabinetele de psihologie si/sau asistenţa psihologica de la categoriile de forţe ale armatei, de la corpurile de armata si comandamentele de arma, de la marile unitaţi si unitaţile militare.
Tot pentru prima data, se reuseste realizarea unei deontologii profesionale si, implicit, a unui cod al psihologului care lucreaza în mediul militar. Acest cod deontologic se doreste a fi concordant cu principiile, valorile si normele celor mai puternice si recunoscute comunitaţi profesionale naţionale în psihologie cum sunt cele americana si franceza. Prin aceste prescripţii normative, psihologul militar este definit drept acea persoana, calificata si abilitata legal, care efectueaza cercetari asupra proceselor mentale, studiaza comportamentele umane, individuale si colective, aplica cunostinţele dobândite la promovarea adaptarii fiinţelor umane pe plan profesional, social, educativ, testeaza si determina aptitudinile si caracteristicile mentale, ofera consultaţii, analizeaza influenţa ereditaţii, precum si a factorilor sociali si profesionali asupra mentalitaţii si comportamentului indivizilor.
De asemenea, tot ca un element de noutate în peisajul teoretic si aplicativ al psihologiei militare românesti, se instituie un sistem de gestionare graduala a activitaţii de asistenţa psihologica a personalului, în patru trepte de susţiere, consiliere, intervenţie si terapie, în situaţii de criza si la razboi, astfel:
Nivel 1: asistenţa psihologica primara (colegi, comandant etc.);
Nivel 2: asistenţa psihologica secundara (psiholog de unitate);
Nivel 3: asistenţa psihologica ternara si asistenţa psihiatrica primara (echipa mixta cu psiholog, instructor pregatire fizica, psihiatru);
Nivel 4: asistenţa psihologica cuaternara si asistenţa psihiatrica secundara (psihiatru, psiholog clinician, psihoterapeut, asistent social).
Transformarile radicale din domeniul psihologiei, mai ales din perspective organizatorice si funcţionale, au generat, indubitabil, si alte elemente de noutate. Un astfel de eveniment l-a constituit încadrarea cu psihologi a unitaţilor militare participante la misiuni de lupta sau umanitare în afara graniţelor ţarii, cu scopul de a oferi asistenţa de specialitate atât trupei, cât si comenzii unitaţii respective.
În anul 2002, locotenentul (r) psiholog Dugaiasu Laurenţiu, împreuna cu Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” Craiova, supranumit „Scorpionii Rosii”, participa la operaţiunea „Enduring Freedom” din Afganistan, devenind primul psiholog militar român care însoţeste trupele proprii aflate, tot pentru prima oara în perioada postbelica (coincidenţa!), în teatrul acţiunilor de lupta.
La misiunile care au urmat în Afganistan, în cursul anilor 2003-2004, au mai participat maior psiholog Prisacaru Adrian cu Batalionul 812 Infanterie „soimii Carpaţilor” Bistriţa si maior psiholog Petre Gabriel cu Batalionul 151 Infanterie „Lupii Negrii”. Tot în Afganistan, de aceasta data cu Batalionul 280 Infanterie „Lupii Cenusii” Focsani, a participat si sublocotenent (r) psiholog Arginteanu Camelia, prima femeie românca psiholog militar într-un teatru al acţiunilor de lupta. De asemenea, la misiunea „Antica Babilonia” desfasurata în Irak de catre Batalionul 811 Infanterie Dej, a participat capitan psiholog Ciolan Iulian.
În contextul celor prezentate anterior, tot pentru prima data, efectivele repatriate, care au participat mai mult de patru luni la acţiunile din teatrele de operaţii militare, au intrat într-un program de recuperare psihologica postmisiune.
Ca o recunoastere a statusului, rolului si importanţei profesiei de psiholog, parca devenind un laitmotiv, tot pentru prima data în istoria armatei române, începând cu 01.01.2004, se aproba si se consfinţeste psihologia ca specialitate militara, în nomenclatorul armelor, serviciilor, specialitaţilor militare ale ofiţerilor, maistrilor si subofiţerilor, în activitate si în rezerva, din Ministerul Apararii Naţionale.
4. Despre viitorul psihologiei militare românesti
Daca ne este permisa o licenţa literara, atunci putem spune ca viitorul psihologiei militare românesti a început odata cu aderarea armatei noastre la NATO.
Transformarile, reorganizarile si restructurarile ce vor urma pâna în 2007, dar mai ales proiecţia de forţe de pâna în 2012, vor da o noua dimensiune psihologiei militare românesti.
Apreciem ca evoluţia ascendenta a psihologiei militare românesti va fi impulsionata inclusiv de trendul psihologiei la nivel naţional. În acest plan, constatam ca, dupa o perioada foarte lunga de frâmântari interne, s-a reusit reorganizarea Asociaţiei Psihologilor din România, care, în perioada 2002-2004, a pregatit si desfasurat doua adunari generale ale asociaţiei si doua conferinţe naţionale de psihologie. Dar poate ca cel mai important factor dinamizator al progresului psihologiei românesti îl va constitui „Legea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, înfiinţarea si funcţionarea Colegiului Psihologilor din România” aprobata de Parlamentul României cu nr. 213 din 27.05.2004, care, prin normele ei de aplicare, va genera profunde schimbari de ordin teoretico-metodologic, practic-aplicativ si structural-organizaţional, inclusiv la nivelul psihologiei militare românesti.
Iata de ce, noua, celor de astazi, ne revin atât datoria, cât si obligaţia morala de a contiuna tradiţia remarcabila mostenita de la înaintasi si, totodata, de a scrie noi pagini de gândire si acţiune în psihologia militara românesca de la începutul mileniului III.
***
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
1. *** Arhiva Laboratorului de Selecţie al Armatei, (1974-1989), M.Ap.N., Bucuresti.
2. *** Arhiva Centrului de Selecţie al Armatei, (1989-1991), M.Ap.N., Bucuresti
3. *** Arhiva Secţiei de Expertiza Psihologica a Armatei, (1992-1999), M.Ap.N., Bucuresti.
4. *** Arhiva Centrului Metodologic de Selecţie Aptitudinala si Psihologica, (1999-2002), M.Ap.N., Bucuresti.
5. *** Arhiva Secţiei de Psihologie, (2002-2004), M.Ap.N., Bucuresti.
6. Bejat, M., (1972), Geneza psihologiei ca stiinţa experimentala în România, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica.
7. Câmpeanu, M., (1907), Încercari de psihologie militara individuala si colectiva, Focsani, Tip. Alex. Codreanu.
8. Cracsner, C.E., (1999), Laboratorul de psihologie, Arhiva Centrului Metodologic de Selecţie Aptitudinala si Psihologica, M.Ap.N., Bucuresti.
9. Cracsner, C.E., (2003), Elemente de psihologie militara, Editura AÎSM, Bucuresti.
10. Ebbinghaus, H., (1920), Manual de psihologie, Institutul Grafic “Lumea Noua”, Bucuresti.
11. Gal, R., & Mangelsdorff, D., (Eds.), (1991), Handbook of military psychology, Chichester, John Wiley & Sons
12. Pitea, S., coord., (1969), Pagini din gândirea pedagogica si psihologica militara româneasca, Ed. Militara, Bucuresti.
13. Parot, Fr., Richelle, M., (1995), Introducere în psihologie, istoric si metode, Bucuresti, Humanitas
14. Radulescu,M.C., (1936), Realizarile Psihologiei Experimentale. Studiu rezumativ, Bucuresti.
15. Ralea, M.,Botez, C.I., (1958), Istoria Psihologiei, Bucuresti, Editura Academiei R.P.R.
16. Rosca, Al., Bejat, M., (1976), Istoria stiinţelor în România, Bucuresti, Ed. Academiei R.S.R.
* Secţia de Psihologie a S.M.G.(U.M. 02515 PH)